Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Între Dincolo ?i Dincoace de cap?tul Infinitului

de Cristian Petru Balan

ÎNTRE DINCOLO ?I DINCOACE DE CAP?TUL INFINITULUI - Câteva adnot?ri pe marginea volumului „LA CAP?T DE INFINIT” (poezii hoinare), de Diana Ion

Iat? o carte al c?rei titlu, oarecum straniu, s-ar potrivi la fel de bine ?i unui impun?tor roman al secolului viitor, deoarece, de la început, poate frapa pe oricine prin originalitatea celor patru cuvinte. Asemenea denumiri inspirate ar putea s? ne intrige ?i s? ne provoace a citi cartea, deoarece ?tim c? infinitul, fie ele mare sau mic, nu are nicio margine...
Despre no?iunea de infinit s-au scris multe lucr?ri cu referin?e matematice, astronomice, filosofice sau religioase, dar sunt foarte pu?ine c?r?i beletristice care s? abordeze în versuri acest simbol al genezelor ?i al generalit??ilor f?r? început ?i f?r? sfâr?it. Folosindu-l pe o carte de poeme exist?, oricum, un anumit risc pentru cine încearc? s? justifice acurate?ea lui.
Desigur, via?a este un concurs de împrejur?ri complexe continui, iar valoarea ei cea mai mare se raporteaz? la infinit, întrucât infinitul are eul lui specific, c?ci f?r? aspira?iile înalte ale vie?ii c?tre infinit, nu exist? nici vie?uire, nici dezvoltare ?i nici progres. Îns??i iubirea se afl? în no?iunea de incomensurabil, deci în tot cuprinsul infinitului, iar cine o simte tr?ie?te în eternitate ?i într-un spa?iu unde fiecare suntem singuri, cu proeminen?? divin?.
Într-un fel, poezia îns??i este imaginea sensibil? a infinitului. Ca ?i poe?ii, poezia tr?ie?te între dou? infinituri, c?ci infinitul din ace?ti creatori, expandat în afar? prin versuri, totdeauna ?inte?te s? devin? unda portant? a infinitului existen?ei neperisabile.
Titlul original al c?r?ii Dianei Ion, con?inând „poezii hoinare”, poate sugera c?, oricât am hoin?ri prin idei ?i cuvinte, la marginea infinitului exist? un... infinit de infinituri, în care fiin?a uman? reprezint? infinitul suprem sub o form? finit? care face un salt audace de la nimic spre marele infinit...
Cartea aceasta con?inând cca 60 de poeme, a fost dedicat? de autoare amintirii tat?lui ei ?i are o str?lucit? prefa?? a cunoscutei ?i mult apreciatei artiste Viorela Filip. Lucrarea a ap?rut la Bucure?ti în anul 2918, la Editura Societ??ii Scriitorilor Români, tip?rit? în regie proprie.
În planul construc?iei c?r?ii, ordinea tematicii s-a preferat a fi mai de grab? cea alfabetic?, considerat? mai pe deplin verosimil? decât cea cronologic?. Per ansamblu, con?inutul evoc? sentimente nostalgice trecute, interferate aluziv cu cele prezente, prin intuirea esen?ei realit??ii, dincolo de aparen?ele ei fugare pline de regrete. Chiar de la început, ca un fel de motto, sincerele pagini se deschid cu poemul „Ajut?-m? s? plâng!”, dedicat, desigur, marii pierderi a iubitului p?rinte:

Ajut?-m? s? plâng! E toamn?.
Parfum de struguri cop?i
?i zile arse...
Târziu; ?i câinele îmi plânge la picioare.

Nu vei veni! E noapte.
Îmi cânt? greierii în iarb?
?i nu pot plânge;
Ce-a mai r?mas din noi...

Încerc s? uit! E trist.
Dar nu pot plânge ?i m? doare C? nu pot ?terge
Un basm pe care l-am creat.

Printr-o asociere de idei, treptat, în aceste pagini, precum o lege a compensa?iei, dragostea patern?, trecând dincolo de infinit, ar putea fi comparat? sau chiar pus? al?turi de apari?ia iubirii erotice, dar nicidecum înlocuindu-se una prin alta. Dac? am citi, la întâmplare, aceste pagini ale ei ?i dac? nu am fi fost avertiza?i dinainte c? lucrarea este un omagiu filial adus de o copil? tat?lui ei plecat „dincolo de infinit”, prin limbajul cvasierotic, uneori adolescentin, folosit, am fi tenta?i s? credem c? sunt frumoase declara?ii reciproce de iubire între doi tineri sau un fel de dialog cu r?spunsuri date de cel plecat adresat fiin?ei terestre l?sate în urm?... Cel pu?in în prima parte, ini?ial, a?a s-ar în?elege. Privind din aceast? perspectiv?, oarecum derutant?, cartea devine original?. Dar, în realitate, ea este o impresionant? ?i conving?toare poetizare a spiritualit??ii umane, luat? în genere, a regretelor personale ?i durerilor spiruale f?r? sfâr?it...
Aceast? afec?iunea ap?s?toare sufletului uman, promite s? devin? etern? ?i alin?toare prin dest?inuirea lui, iar poeta, vrând-nevrând, se plaseaz? între apropiere ?i îndep?rtare de unele evenimente tr?ite:

Alung?-m?! Alung?-m? tu!
Eu nu pot pleca din calea ta.
E ca ?i cum a? p?r?si-o pe a mea.
Alung?-m? ca ?i cum
ai fi uitat ce e iubirea, ca ?i când
descoperisei nemurirea chiar înainte de-a m? ?ti
?i crezi c? te a?teapt? ve?nicia pentru a m? iubi. (Alung?-m? !)

Timpul de care dispunem în fiecare zi este descris ca elastic, în cadrul c?ruia subiectele din tematica general? apar constituite din ipostaze diferite, altele din fiecare moment pus unul lâng? altul. Totu?i, momentele de efuziune observ?m c?, în pofida neîncrederilor pesimiste, devin predominante, fiind abordate în formele lor clasice iar înaintarea în labirinturile maturizante ale vie?ii, nu duce neap?rat la fericire.
Cum spuneam, în planul construc?iei c?r?ii, ordinea subiectelor prozodice este mai degrab? alfabetic? decât cronologic?, acest aranjament, aparent arbitrar, r?mâne îns? întru totul verosimil. În cadrul lui sunt invocate sim??mintele trecute, interferate elegant cu cele prezente, prin intuirea esen?ei realit??ii, dincolo de aparen?ele ei fugare ?i contradictorii. ?i pentru c? tot aminteam de sim??mintele adolescentine, ele apar pline de mult? ging??ie în poemul „Am zâmbit”:

?i-am ar?tat inima ?i mi-ai spart-o în mii de cioburi crezând
c? nu voi mai avea timp s? le adun niciodat?.
Dar am zâmbit,
Iar cioburile s-au transformat în suflet.
Un suflet care nu-?i recunoa?te chipul schimonosit
de cenu?iul gândurilor tale.
Acum tu
vei sta în genunchi, c?utând, mereu,
cioburile unei iubiri
pe care nu ai meritat-o...

Descoperim o concordan?? între expresia structurat? ?i logic? a expunerii ideii ?i efuziunile suflete?ti pline de naturale?e, de blânde?e ?i d?ruire necondi?ionat?, chiar f?r? a se cere vreo r?splat? . Fraza scris? dezv?luie o armonie proprie în raport necesar cu sim??mântul intim ?i setea de a face ca fericirea s? fie oferit? ?i altuia spre a deveni ?i a o sim?i ca infinit?:

Cui d?ruiam atâtea flori? ?ie sau umbrei tale
Îi f?uream, visând, comori Din ploaie de petale?
Cui d?ruiesc atâtea flori? Nu e o risipire
De zboruri albe în culori?
?i... cât? fericire?
Dar pentru ce atâtea flori S?-ntorc mereu din soare
Când tu nu ?tii s?-mi dai în zori O clip? de candoare? (Atâtea flori)

Visurile, închipuirea ?i descrierea lor devin o conven?ie în care intr? re?eta relev?rilor suflete?ti sâvâr?ite prin descoperirea realit??ii banale, dinainte cunoscute. Poemul este printre cele mai frumoase adresate tat?lui:

Cât am visat
S? stau pe malul m?rii,
S? m? alinte valul,
S? m? aline zorii!
Cât am visat
S? uit de tot, de toate,
S? uit de el,
S? uit de noapte,
S? uit de tot ce-i p?mântesc,
S? uit de tot ce îmi doresc!
Cât am visat
S? fiu doar stele
Alunecând încet
Prin vise sau dincolo de ele!
Cât am visat
S? fiu doar eu
Cu bune ?i cu rele
?i m-am trezit din nou
Cu gândurile mele... (Cât am visat)

În prima jum?tate a c?r?ii, tata este sim?it a fi prezent pe multe pagini:

Mi-ai oferit o via??, Tat?,
Î?i dau în schimb iubirea, p?rintele meu drag,
?i-a? d?rui o lume, ?i-a? da ?i nemurirea
Dar ?tiu c? tu-?i dore?ti doar s? m? vezi în prag.
De-aceea vin azi, Tat?,
S?-?i spun iar „La mul?i ani”, s?-?i dau o s?rutare,
S? te cuprind în bra?e, s? sim?i c? niciodat?
Noi doi nu vom cunoa?te cuvântul „dep?rtare” ( Mi-ai oferit o via??)

Dar cu cât avans?m în cele peste 86 de pagini ale c?r?ii, vedem c? poemele despre tata, treptat, treptat încep s? fie înlocuite cu dulci-amare amintiri despre o fiin?? care putea s? aduc? mai mult? fericire ?i alinare unui suflet iubitor ?i sensibil, dar sim?im c? nu prea s-a întâmplat acest frumos deziderat sau c? s-au ivit ?i ni?te umbre dureroase. Cam a?a ceva reiese dac? citim poeziile : Nu m? l?sa s? plec, Nu stinge visul, Nu te mai vreau, Nu vreau pove?ti, O flac?r? e visul t?u, O stea, Poezii f?r? final; R?mâi, S? înfloreasc? merii ?.a. - iar titlurile a?ternute în ordine alfabetic? ar putea continua...
Ceea ce face mare pl?cere cititorului este descoperirea faptului c? nostalgiile sunt directe, sunt imediate, l?sând impresia c? ar vrea s? descrie dorin?e nemijlocite, simultane, chiar în momentul expunerii sentimentului, iar expunerile ofer? memorarea unui fapt consumat, retrospectiv sau actualizat. În acest scop, versurile cap?t? o anumit? delicate?e care nu ne las? indiferen?i:

Un curcubeu r?sare
Din cioburi reci de mare
?i mâna ta în p?r
Mi-a?eaz? flori de m?r.
Alunecând spre mine,
C-o alt? sear? vine
Mireasma unei veri
Pe care nu mi-o ceri.
Valul ce ne desparte
Aduce de departe
O lacrim? de dor
Din ?ipat de cocor.
?i, din surâs de soare,
Iubirea mea-i o floare,
E partea mea de vin?
În ziua ce-o s? vin?. (Iubirea mea-i o floare)

Revela?ia bazat? pe acumularea mai multor senza?ii promit posibilitatea de a reg?si amintiri valoroase prin eforturile crea?iei al c?ror rezultat fructific? prin imagini perene ca în versurile pline de optimism ?i str?lucire pe care le citez mai jos unde fiin?a creatoarei devine cântec:

Sunt cântec izvorât din zori
Sunt vers ce-?i murmur? visarea
Din zbor albastru de cocori
Purtând în dep?rt?ri uitarea.

Sunt cântec frem?tând de dor
?i sunt cuvântul care-adun?
Parfumul florilor ce-adorm
În jocul razelor de lun?.

Sunt cântec, dar poemul meu
Zâmbe?te dintr-o amintire,
Sunt versul cântecului t?u,
Necunoscut? fericire.

Sunt cântec ?i a?a voi fi,
Ecoul t?u din vis, iubire,
C?ci, f?r? s? te-a?tept, voi ?ti
C? nu e?ti doar o am?gire. (Poem pentru un cântec)

Cu cât ne apropiem de finalul frumosului buchet de poeme, cu atât ne bucur?m de optimismul ce începe s? se degaje cu cald? elegan?? din ele, explica?ia fiind reînnoirea sentimentului de iubire:

În calea mea, iubire,
Te voi cânta mereu,
Frumoas? am?gire
A sufletului meu!

Memoria involuntar? o determin? pe sensibila poet? s? retr?iasc? integral, pe multe pagini, momentele inubliabile din trecut, cu toate senza?iile resim?ite atunci pentru a ni le reaminti acum:

În ziua când ne-om întâlni,
Apusul va aprinde marea,
La r?s?rit ne vor g?si
Doar valul ei ?i dep?rtarea.

Fugi?i din vis, fugi?i din timp,
Ne vom ascunde unu-n altul
În primul nostru anotimp
Dintr-un etern în care patul

Va fi o paji?te de flori
Ce nu se ofilesc vreodat?,
Iar hran?, dragostea din zori
În împlinirea ei furat?.

În ziua când ne întâlnim,
Apusul lin se stinge-n mare
Lasându-ne s? ne iubim
În ploi de stele c?z?toare.

Fugi?i pe-un gând spre un alt t?râm
Într-o poveste ne?tiut?,
Doar fericirea e st?pân
Când dou? inimi se s?rut?.

Când mâinile se întâlnesc,
Nimic nu poate s? ne-ating?.
Doar dou? vorbe: Te iubesc
?i ochii ce nu ?tiu s? mint?. (În ziua când ne-om întâlni Apusul)

Alteori, cu aceea?i exuberan??, retr?ie?te amintirea unui amor ascuns, pe care nu-l cunoa?te nimeni altcineva în afar? de cei doi care-l ?in ascuns:

Voi merge c?tre soare
?i gândul meu va ?ti
S? reîntoarc?-n mare
Ce-a fost ?i nu va fi.

S? nu te temi, iubire,
C? glasu-mi va fi frânt!
Oricum, tot fericire
Te voi numi, cântând!

?i nimeni n-o s? ?tie
De te cunosc sau nu,
C-a?a a fost s? fie,
S? n-o ?tii decât tu. (Te voi cânta mereu)

Concluzia care se degaj? din aceast? carte ar fi c? memoria involuntar? a determinat-o pe poeta Diana Ion s?-?i retr?iasc? în timp limitat momente lungi ?i importante din via?a ei, cu toate senza?iile resim?ite atunci pe care le-a filtrat ulterior în versuri splendide ?i nostalgice. Acele revela?ii inspirate au eliberat-o de toate ap?s?rile recente, plasând-o deasupra realit??ii imediate pline de o multitudine de fr?mânt?ri pasagere pe care talentul ei poetic le-a transformat în crea?ii artistice moderne ce vor s? fie durabile în timp ?i s? se apropie cât s-o putea de mult de „marginile infinitului”.

5 febr. 2019

Cristian Petru Balan (Bibliofilul) | Scriitori Români

motto: In Deo Veritas

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro