Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Paznic la albine (6)

de Viorel Darie


Paznic la albine (6)

(povestire realizata de fratele mei, Darie Mihai, din Suceava)


Zmeurarii.

Între timp, s-a copt zmeura prin parchete ?i s-au deschis centrele de colectare. Se d?dea patru lei pe un kilogram de zmeur?. A început s? vin? lume mult? la cules. Unii veneau din sat, din Demacu?a, al?ii din Moldovi?a. Dar erau ?i mul?i str?ini veni?i de la ?es, de pe la Boto?ani, Hârl?u sau chiar din p?r?ile Ia?ului. Erau ??r?nci de pe la Siret, Mili??u?i care vorbeau ucraine?te. Dar erau ?i ?igani, mai tuciurii la fa??, cu toat? ?atra dup? ei. Chiar ?i oameni mai înst?ri?i din sat veneau duminica sau de s?rb?tori s? m?nânce zmeur? ?i s? culeag? pentru sirop ?i dulcea??. Ceilal?i veneau s? câ?tige un ban. Erau oameni nec?ji?i. Aici se câ?tiga 50-60 de lei pe zi, ceea ce însemna mult pentru ei. Familiile de ?igani se uneau în grupuri mai mari, iar câte un b?rbat mai r?s?rit se d?dea drept conduc?torul grupului. Trebuia s? fie unul descurc?re?, bun de gur?, hâtru, dar ?i cu darul conducerii. Dup? el se lua tot grupul. Trebuia s?-i domine pe ceilal?i, iar cuvântul lui devenea ultimul cuvânt când se lua o hot?râre. Ceilal?i b?rba?i erau ?efi mari peste propriile neveste ?i puradeii lor. În unele dimine?i treceau pe drum g?l?gio?i, râdeau, chiuiau, fumau ?ig?ri puturoase, beau ceva din ni?te sticle. În alte dimine?i treceau t?cu?i ?i posomorâ?i, cu fe?ele p?mântii ?i ascu?ite de oboseal?, de nesomn, de trud?. Înaintau târ?âindu-?i înc?l??rile desfundate sau improvizate, ?i numai zgomotul g?le?ilor lovite una de alta mai speria lini?tea. Erau o mul?ime de motive de întristare pentru ei: poate c? cei de la magazinul forestier n-au adus pâine, poate c? noaptea s-a mai ab?tut o ploaie ?i i-a udat pe unde dormeau pe sub molizi. Era prin apropiere o caban? veche ?i un grajd p?r?sit dar nu aveau cum s? încap? to?i acolo, a?a c? mul?i dormeau pe afar?, pe unde apucau. Un motiv de triste?e era ?i cerul înnorat chiar de diminea??, care prevestea o zi proast? pentru culeg?tori. Dar copiii erau totdeauna veseli, pe orice vreme. Dincolo de greut??i, pentru ei sejurul la munte, la cules zmeur?, era o distrac?ie continu?. Fetele de vârsta mea ?i mai mari erau îmbr?cate destul de s?r?c?cios, cu hainele rupte ?i cârpite, dar erau dr?gu?e la fa??. M? priveau cu îndr?zneal?, de parc? eram de-al lor. Altele aruncau doar o privire plin? de sfial?. Prima dat? le era fric? s? treac? pe lâng? albine dar dup? un timp s-au înv??at.
Uneori, pe la prânz, o ploaie zdrav?n?, cu fulgere ?i tunete, potopea totul. Atunci f?ceam la colib? un foc mare c?ci ?tiam c? nu peste mult? vreme se vor întoarce uzi culeg?torii. O parte dintre ei se întorceau uzi pân? la piele, dar al?ii, care se pitiser? undeva mai bine, mai aveau ceva uscat pe ei. Doar în înc?l??mintea tuturora ?iroia apa. Cum ajungeau la colib? se desc?l?au, storceau ciorapii sau obielele, le puneau la zvântat pe o pr?jin? lâng? foc sau pe buturugile de lâng? drum. M? uitam la mâinile lor înnegrite, arse de soare, zgâriate de spini, zmeuri? ?i cetin?. De aproape, nici obrajii fetelor nu erau chiar a?a de netezi cum p?reau de la distan??. Din cauza neajunsurilor de tot felul, pe fe?ele lor ap?ruser? semne de maturizare timpurie iar privirile lor tr?dau o triste?e ascuns? , legat? poate de imensa distan?? de la visurile lor la realitatea zilnic?. B?rba?ii î?i aprindeau câte o ?igar? de la foc ?i povesteau câte ?i mai câte de-ale lor, planuri pentru a doua zi. Dup? ce se mai înc?lzeau scoteau ce mai aveau de mâncare ?i m? alegeam ?i eu cu o bucat? de pâine proasp?t? cu o ro?ie. Sare aveam eu ?i de dat. Unii se mai uitau s? se întoarc? la cules dar cei mai mul?i tr?geau spre caban?, a?a c?, la un moment dat, î?i strângeau catrafusele ?i plecau. Îi salutam a doua zi când urcau iar??i la cules. De la o vreme îi cuno?team pe to?i. Pân? ?i câinele se în?elep?ise, nu-?i mai b?tea gura degeaba, ci l?tra doar când mai ap?rea cineva nou, cu miros necunoscut lui. Cu atâta vânzoleal? în sus ?i-n jos, zilele treceau parc? mai repede, timpul se umplea mai u?or.

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro