Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Crępe Suzette, pl?cint? cu varz? ?i fluturi. Altfel (III)

de Daniela Luminita Teleoaca

O fi bun? ?i pl?cinta cu varz?, dar sigur nu e pentru mine... Salvarea ar putea fi Nety... Ea e moldoveanc?, la fel ca Tereza, a?a c? – cel pu?in teoretic – ar trebui s? fie fericit? s? m? scape de ditamai por?ia…
– ?i... a fost bun?, pui?or, a fost bun??! – avea s-o întrebe Tereza a?a mai mult pentru îndeplinirea unei formalit??i ritualice, altfel nici prin cap trecându-i c? o asemenea delicates? ar fi putut displ?cea cuiva, fie el ?i muntean get-beget.
– Foarte bun?! – avea s? mint? Sonia pentru a n-a (?i nicidecum ultima) oar?.
Cealalt? nu se l?sa. Cu ritualurile nu era de glumit:
– ?i când ai mâncat-o? V-a dat ?i vou? pauz? mai lung? s? ave?i r?gaz s?...
– Am avut, am avut suficient timp [s?-i fac un semn lui Nety ?i s? scap de blestemata de pl?cint?]! Mi-a prins foarte bine, pe la 4 mi se f?cuse o foame de lup... [Pe la 4 m-am repezit la ni?te sticks-uri pe care le aveam în rucsac de s?pt?mâna trecut?. Au fost a?a de bune, plus c?, dac? m?nânci sticks-uri, nu te pa?te primejdia de a te umple de firimituri, nici ridicolul de a trebui s? deschizi o gur? mult prea mare ca de sandvi?... românesc sau, bun?oar?, ca de pl?cint? cu varz?... moldoveneasc?, nici ne?ansa de a fi ar?tat cu degetul drept un mânc?cios ?i jum?tate, mai ales domni?oar? fiind. Or, sticks-urile se m?nânc? estetic, pe nev?zute aproape, ca orice chestie inconsistent?, chit c? intestinele, ingratele, te pot da de gol prin manifest?rile lor prea pu?in artistice. Cu toate acestea, op?iunile tale sunt cât se poate de ferme: sticks-uri ?i data viitoare, sticks-uri mereu!]
Tereza este extaziat?. Are cel pu?in 5 variante de replic?, nu ?tie pe care s? o prefere. De fapt, ca s? fie sincer?, le-ar articula pe toate în acela?i timp de ar avea m?car o infim? certitudine c? persoana uman? a evoluat într-atât încât s?... Se decide, totu?i, pentru cea mai adecvat? circumstan?ei cu pricina:
– Care va s? zic?..., ?i se lungisir? urechile, pui?or?! Las’ c?-?i mai face neica [Tereza vorbe?te adesea despre ea ca ?i cum..., dar pe Sonia nu o mai contrariaz?: de-acum este de-a casei ?i-apoi, îmbr?cat? în costum de pijama ?i cu p?rul strâns, Tereza poate induce pe oricine în eroare, desigur cu condi?ia s? nu articuleze niciun cuvânt, dotat? de la natur? fiind cu o voce relativ cristalin?]... S?-l trimit doar pe nen’tu [Heeii! Neica ?i cu nen’tu! ?i o sonie-mult-prea-alintat?!] la pia?? s? mai ieie vreo câ?iva curechi s? nu ne plânjem! [... a?a c? Nety, nu trebuie s? te mai obose?ti, drag?, s?-?i pui pachet dimine?ile, cu atâtea provizii... pe aici... Nety, m-auzi au ba? Noi vorbim serios! Nu care cumva s? cazi în alte ispite!]
„Nen’tu” sau „Costel-Costel”, cu reduplicare în toat? regula, este so?ul Terezei. St? în pozi?ie de drep?i în fa?a acesteia, doar a luptat pe front: ?tie de-a fir a p?r cum e cu superiorii. Tata l-a racolat (sau Costel-Costel l-a racolat pe Tata, nu se poate spune exact-exact, cel mai probabil fiind un coup de foudre bilateral!) într-un sfâr?it de septembrie, când Sonia avea probleme cu gazda anterioar? ?i trebuia musai s? se reorienteze. S-au în?eles de minune. Dup? spusele, în egal? m?sur?, ale fiec?ruia dintre ei. Supervolubili, genero?i cum le st? bine bunilor samariteni, destul de patetici (f?r? minimul sim? al patetismului), mai ales, dispunând de tot timpul din lume! Era ora prânzului, a?a c? au mers la un restaurant din apropiere, au comandat felul I, felul II, desert ?i, parc?, înc?… ceva... Apoi, trebuind musai s?-?i fac? siesta, au luat-o la pas cât se poate de domol prin Tineretului, prin parc... Au vorbit despre motoare, despre ro?iile ecologice, despre inunda?ii ?i p?s?rile de curte. Au f?cut incursiuni în istoria comunei din inima Câmpiei Burnazului, Costel-Costel ar?tându-se mare amator de „via?a la ?ar?”. Tata i-a adresat invita?ii în lan?, fiind gata s?-i îmbarce chiar în ziua cu pricina. Costel-Costel avea îns? nevoie de avizul ?efului, plus c?, dup? toate probabilit??ile, era pu?in cam devreme. Tata a l?sat-o mai moale. A descris-o mai apoi pe Sonia. În termeni mai mult decât superlativi (una dintre afec?iunile lui incurabile, motiv de dese polemici între tat? ?i fiic?, dar... te mai ?i resemnezi), valorificând 1-2-3… strategii de (pseudo)marketing, supralicitând tehnica basoreliefului ?i onomatopeea în calitatea acesteia de expresie mai pu?in corupt? de arbitrar. A f?cut o pauz?: a sim?it nevoia de a fi cât se poate de sincer, de obiectiv. A?a c? a ad?ugat: cu Sonia ar fi, totu?i, o problem?,... îîîî... problem?... îîîî... cel pu?in din punctul de vedere al unora, altfel, pentru noi...: ... are un hiat [?i fusese tentat s? se limiteze la aceast? „deficien??”, dar...] ?i un accent... îîîî... un accent... cam... grav... [atenuase el, totu?i, „handicapul”]. Dar Costel-Costel nici nu auzise „adaosul”. Pu?in familiarizat cu abstrac?iunile, aproape deloc, deprins în schimb la superlativ cu... superlativele, în calitate de purt?tor cuminte al unui nume retoricizat prin dublare, a considerat mult mai firesc ?i în?elept s? exulte: „De-abia a?tept?m s? o cunoa?tem! La noi se va sim?i ca acas?! Va fi o mare bucurie nu numai pentru c? este o fat? a?a cum o descrii dumneata, ci ?i pentru c? pe noi nu ne-a binecuvântat Dumnezeu cu copii!”.

Era, f?r? îndoial?, una dintre acele pove?ti triste, în care omul trebuia s? se resemneze, acceptând s? fiin?eze, primind, în ultim? instan??, condamnarea la via?? [„Ce s? facem?! Trebuie s? tr?im!” – exclama, mai mult sau mai pu?in livresc, mai mult sau mai pu?in dramatic, unul dintre personajele lui Cehov] ?i apropriindu-?i relativitatea, mai apoi pieirea, pu?in altfel decât „restul”. Costel-Costel – a?a de str?veziu cum era – se înarmase ani de zile cu un cu?it. La propriu. În mediu domestic. Tereza amenin?a c? se va arunca de la VII. Fusese, se pare, singura modalitate de a-i scoate din cap Obsesia. ?i asta, doar dup? ani de zile. E u?or de imaginat cum va fi ar?tat „convie?uirea” celor 2 în astfel de circumstan?e, cum se va fi definit „acas?-ul”, cum „familia”. Nimeni, niciodat? explicit, nu-i relatase Soniei toate acestea. Povestea / Adev?rul se ?esuse treptat din cioburi, fragmen?ele pe care Sonia, detectiv sui-generis, le pusese cap la cap ?i ref?cuse întregul. A fost îngrozit? când concluzia s-a impus cu atâta eviden??. Ulterior, ea îns??i a încercat s-o demonteze punând la îndoial? un fragment sau altul din întreg: ceva le ?inea mai mult decât strânse laolalt?. A trebuit s? accepte în cele din urm? c? ordinea / dezordinea în care fiin?am nu era, totu?i, cea mai bun? cu putin??. Sau omul este cel care o relativizeaz?, o ciopâr?e?te, o deconstruie?te, o perverte?te?! Ce-i lipsise, de fapt, Terezei în afar? de capacitatea procreativ?? Poate pu?in? credin??, acel strop care s?-i înlesneasc? acceptarea „datului”, a ineluctabilului?! Nici Costel-Costel nu fusese prea ortodox, nici nu avea cum, c?ci ei erau de confesiune catolic?. Plus c?, mai vulnerabili din fire / compozi?ie chimic?, urma?ii lui Adam – a?a cum s-a dovedit diacronic de atâtea ori – cedeaz? repede ispitei, nici prin gând trecându-le s? se dezic? de tabloul primordial. C?ci mereu se ive?te câte o ev?. Mai-cu-farmece, mai-cu-mo?, ce mai? Fatal irezistibil?, de-a derptul de Fatum trimis?, mai ales când terezelor li s-a urât cu via?a! Dumnealor nu se dezic ?i continu?! F?r? minime procese de con?tiin??! S? aib?! „Orgoliul (= mândria prosteasc? a) fidelit??ii fa?? de”! În ultim? instan??, dai vina tot pe Dumnezeu, devenit chiar model, unul r?st?lm?cit în conformitate cu propriile sl?biciuni, cu propriile meschin?rii: „Ce vrei, ?i lui Dumnezeu îi place ce este frumos!”. În tinere?e, erau nop?i întregi în care întârzia ?i ea, Tereza, îl a?tepta cu- inim?-f?cut?-franjuri ?i obraji-ciurui?i-de-lacrimi. Î?i f?cea desigur mea culpa pentru faptul c? „nu fusese în stare” s? aduc? pe lume copilul pe care cel?lalt ?i-l dorise cu disperare. A?a trebuie s? fi început totul. Tot dezastrul. Toat? agonia. Terezei îi ?iuia necontenit urechea stâng?. ?i de s-ar fi redus totul la acel ?iuit! Dar în capul ei se sp?rgeau toate zgomotele, explodau proiectile, se înf?ptuiau execu?ii. Poate de aceea ?i pl?cinta cu varz? avea un gust a?a de ciudat, c?ci, altfel, Sonia era de-a dreptul înnebunit? dup? varz?, numai c?, odat? pus? în „aluatul acela”, devenea cu totul altceva. Plus c?, atunci când e?ti posesoarea unui accent nu tocmai simplu ?i a unei discontinuit??i hiatale, deja ai premise suficiente pentru a recepta altfel realitatea înconjur?toare, ca ?i cum ai vedea-o la microscop, iar nu intermediat prin zeci de straturi suprapuse...

S-au îndreptat spre ie?irea din parc. Se însera, iar Tata nu mai avea desigur nicio ?ans? s? ajung? la Ciclop s?-?i recupereze Moskwicz-ul, în ultima vreme tot mai bolnav. O s?-i spun? Mamei, Acas?, c? repara?ia necesit? mult mai mult timp decât fusese prev?zut ini?ial, în consecin?? toate deplas?rile spre ora? urmând a se face – c? ne convine sau nu – cu mijloace de transport în comun...
– ... ?i, Marinic???? – se trezise Costel-Costel pe ultimul sfert de metru al interac?iunii lor primare – ni?ti curechi si gâsesc, bre, pi la voi? Cum s? nu? – se repezise Tata. Avem o gr?din? uria?? cu de toate! – Nuuu, curechi... curechi – se angoasase cel?lalt: de curechi aveau nevoie VITAL?, nu de altceva!
Fusese o zi, cel pu?in, minunat?. ?i, în mare, se dovedise a fi de bun augur pentru tot sejurul Soniei în apartamentul de 2 camere de la Eroii Revolu?iei, etajul VII, timp de 3 ani. Acolo, încântat?, Sonia a g?sit un alt fotoliu... verde, de bun? seam? vreo rud? de-a celuilalt, ?i 2 oglinzi suficient de mari, cât s?-i satisfac? apuc?turile sezoniere de narcisism. A respirat u?urat?. Mai greu a fost – cel pu?in, la început – cu linia de tramvai, construit? în imediata vecin?tate a blocului cu pricina: vara nu puteai ?ine prea mult timp fereastra deschis?, desigur din cauza zgomotului. Cineva îi spusese c? zgomotul, ca ?i durerea, poate fi amortizat printr-un simplu exerci?iu de autosugestie. Sonia a verificat valoarea de adev?r a afirma?iei respective pe propriile urechi, pe propria sensibilitate. I-a vândut pontul ?i Terezei care, se pare, la un moment dat, s-a cam prins...

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro