proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Prin?ul adâncurilor
(mezinei mele, ?tefania, profund impresionat? de lumea apelor)

Povestea pe care am s? v-o spun acum, am g?sit-o scris? pe o bucat? de hârtie îng?lbenit? ?i închis? într-o sticl? veche aruncat? de valuri pe ??rmul M?rii Negre. Era o hârtie scris? în limba pe?tilor, dar, a?a cum m? cunoa?te?i prea bine, eu ?tiu toate limbile acestui p?mânt, astfel c? nu a fost greu pentru mine s? o citesc.
Pe vremea când Împ?ratul M?rilor era în aprig? du?m?nie cu oamenii ?i prea pu?ini se încumetau s? porneasc? cu cor?biile în larg, tr?ia un pescar curajos nevoie mare. Acest pescar construise împreun? cu nevasta lui o c?su?? de piatr? pe stâncile de la malul m?rii ?i î?i ducea traiul lini?tit din pescuit. Nu ie?ea foarte departe în larg, a?a încât Împ?ratul M?rilor nu reu?ise s? îl înha?e ca s? îi scufunde barca iute cu ?apte pânze pe care ?i-o construise singur.
Sc?p? o zi, înc? una ?i tot a?a, c? Împ?ratul M?rilor se obi?nuise deja cu acest pescar, admirând de departe iscusin?a cu care î?i întindea n?vodul, respectul ?i cump?tarea cu care pescuia, c?ci nici o zi nu scotea din mare mai mult de un n?vod, fie c? era el plin ochi sau deloc. Obi?nuia s? îi spun? unicului s?u fiu, care mai urca uneori cu el la suprafa??:
- Oamenii nu sunt a?a cum este acest pescar! Trebuie s? te fere?ti de ei! Miros urât, sunt lipsi?i de în?elegere, bun?tate ?i mai ales le lipse?te orice m?sur?.
Asculta Prin?ul M?rilor cele spuse de tat?l s?u, dar curiozitatea nu-i d?dea pace. Ar fi vrut s? vad? mai de aproape cum era via?a pe uscat, iar cel mai bine ar fi putut s?-?i domoleasc? pornirile urm?rindu-l pe pescar. Nu era foarte greu acest lucru, c?ci casa de pe stânci se vedea bine în timpul fluxului. Noaptea, pescarul aprindea câte un felinar la col?ul casei, iar lumina acestuia se sc?lda în apa întunecat? ca o stea c?zut? în mare. Sear? de sear?, c?l?uzit de lumina felinarului, fiul Împ?ratului M?rilor se apropia de casa pescarului pentru a o vedea pe nevasta acestuia g?tind ?i a?ezând masa, pe pescar preg?tindu-?i n?vodul pentru a doua zi, dar mai ales pentru a o privi în ne?tire pe fata pescarului, care în?ira scoici cântând. Cântecul ei nu sem?na cu cântecul sirenelor, pe care el îl cuno?tea foarte bine ?i care ademenea oamenii, dar era atât de dulce ?i de plin de dor, încât el chiar începu s? tânjeasc? dup? acea poian? plin? de flori în care te puteai sc?lda în soare ?i iarba î?i mângâia t?lpile, despre care era vorba în cântec.
Dar nu numai dup? poian? începu s? tânjeasc? prin?ul. În fiecare siren? care îi d?dea târcoale parc? o vedea pe fata pescarului, cu pletele ei lungi, de culoarea castanelor coapte, ochii aproape aurii, ca bronzul armurii cu solzi pe care el o purta lipit? de trup ?i cu buzele aprinse ca ?iragurile de corali în amurg. V?zându-?i feciorul tânjind, Împ?ratul M?rilor socoti c? acestuia îi venise vremea de însur?toare ?i trimise soli în toate m?rile ?i oceanele anun?ând mare bal la palatul s?u pentru ca prin?ul s?-?i aleag? mireasa. Afl? despre petrecere ?i prin?ul, dar vestea nu-l bucur? defel. Cople?it de mâhnire, într-o zi, aproape f?r? s?-?i dea seama, c?lare pe focosul s?u cal de mare, se trezi în apropierea stâncilor pe care era ridicat? casa pescarului. În micul golf de lâng? stânci, barca pescarului se leg?na u?or cu toate cele ?apte pânze fluturând în briza de sear?, iar fata pescarului, a?ezat? în nisip, împletea un n?vod cântând-?i cântecul despre poiana însorit? ?i plin? de flori str?lucitoare.
Prin?ul desc?lec? ?i se l?s? s? pluteasc? pe lâng? barc?. De aproape, fata pescarului era ?i mai frumoas?. Mâinile ei treceau cu îndemnare firele n?vodului unele peste altele, iar t?lpile îi atingeau apa, ca ni?te nuferi gata s? se deschid?. Fermecat de-a dreptul, fiul Împ?ratului M?rilor trimise pe un val cald o scoic? sidefie care i se lovi u?or fetei de piciorul drept.
- Oh, strig? încântat? fata pescarului, ce minunat?!
Ridic? scoica în lumin?, iar când o mângâie u?or privind-o mai bine, aceasta se deschise dezv?luind o perl? atât de neted? ?i de rotund?, încât fata închise ochii de pl?cere, crezând c? e doar un vis. Privi apoi mai bine ?i v?zu c? prin perl? era trecut lan? argintiu atât de fin ?i de m?iastru împletit încât p?rea vr?jit.
- Este pentru tine, auzi fata un glas aproape de ea ?i sc?p? scoica din mân?.
Prin?ul M?rilor ie?i din ap? pentru prima dat? în via?a lui. Nisipul uscat era fin ?i i se strecura printre degetele de la picioare mângâindu-le. Fata pescarului nu o lu? la fug? din fa?a lui. Nu mai v?zuse în via?a ei un tân?r atât de frumos. Avea p?rul argintiu, lung, împletit pe lâng? tâmple ?i prins în cre?tet cu o stea de mare, ochii alba?tri umezi de emo?ie ?i trupul ml?dios acoperit cu solzi str?lucitori. Îi zâmbi f?r? team? ?i accept? darul lui, iar din acea clip?, el î?i d?rui inima fetei pescarului odat? cu perla pe care i-o prinse la gât.
Se întâlneau în fiecare zi în golf, uneori diminea?a dup? ce pescarul pleca în larg cu barca, alteori seara dup? ce pescarul se retr?gea în cas? ?i nu era nimeni mai fericit decât ei. Într-o zi, fata pescarului îl duse pe prin? în poiana cu flori scânteietoare despre care cânta mereu. În iarba înalt?, moale ?i parfumat?, pres?rat? cu petalele multicolore ale florilor care se scuturau în vânt, ei î?i jurar? credin?? unul altuia promi?ându-?i c? nimic ?i nimeni nu îi va desp?r?i.
Îns? balul la care Prin?ul M?rilor trebuia s? î?i aleag? soa?? se apropia cu pa?i repezi. Adâncit în iubirea lui ne??rmurit? pentru Ada, fata pescarului, prin?ul uitase cu des?vâr?ire de acea zi. Se trezi doar într-o diminea?? cu tat?l s?u în fa??, spunându-i:
- Azi e ziua cea mare! Î?i vei alege împ?r?teasa, c?ci eu m? retrag de pe tron pentru a-?i l?sa ?ie st?pânirea. În numele t?u, am propus o alian?? Împ?ratului Oceanelor. De te vei cununa cu fiica lui, vei st?pâni nu numai m?rile ci ?i oceanele.
Din acel moment, prin?ul nu mai reu?i s? se strecoare în golf pentru a o întâlni pe Ada. Împ?ratul Oceanelor ?i fiica lui sosir? în palatul Împ?ratului M?rilor la pu?in timp dup? discu?ia cu tat?l s?u, iar el fu nevoit s? o înso?easc? pe prin?esa oceanelor peste tot. Noaptea, visele îi erau bântuite de imagini ale clipelor petrecute cu fata pescarului, iar ziua i se p?rea c? vântul aducea în larg un cântec trist:
„Stele luminoase, mi-a?i v?zut iubitul?
Lumina?i-i calea s? îl întâlnesc,
Iar tu, Soare blând, mergi de roag? vântul
S?-i ?opteasc?-n tain? ce mult îl iubesc”
Ascultând vântul, prin?ul se sim?ea pustiit ?i nefericit. În ziua în care ar fi trebuit s? aib? loc nunta, fiul Împ?ratului M?rilor hot?rî s? fug? din palatul tat?lui s?u. Î?i lu? calul de mare ?i porni spre golf, f?r? s? î?i dea seama c? Împ?ratul Oceanelor îl urm?rea. Îl observase de ceva vreme pe prin? ?i în?elesese c? acesta avea un secret. Când prin?ul desc?lec? ?i ie?i în apropierea casei pescarului, Împ?ratul Oceanelor îi ie?i în cale cu tridentul s?u ridicat amenin??tor.
- Nu cred c? fugi de nunta cu fiica mea!
Pe stânci, lâng? casa pescarului ap?ruse Ada. Îl v?zuse de departe pe prin? ?i acum alerga înspre golf, gata s?-?i cuprind? în bra?e iubitul. Dintr-o privire, Împ?ratul Oceanelor în?elese.
- Alegerea este a ta! Nunta sau aceast? fat? va sfâr?i înecat?!
Cu sufletul sfâ?iat de durere, prin?ul îl urm? pe împ?rat înapoi la palat f?r? s? poat? s? priveasc? spre iubita lui care începuse s? îl strige cu disperare de-a lungul ??rmului. O ur? adânc? îi întunec? pe loc privirea, mintea ?i sufletul. Se cunun? cu fata Împ?ratului Oceanelor, dar nimeni ?i nimic nu îi mai intr? în voie din acea zi. Uragane zdren?uir? mult? vreme ??rmurile, furtuni cople?itoare înecar? mii de cor?bii în larg ?i toat? lumea apelor se adânci într-o via?? vitreg?, distrug?toare a tot ceea ce era bun ?i frumos în adâncuri ?i pe ??rmurile sc?ldate de ape.
În acest timp, în casa pescarului, Ada d?du na?tere unui feciora? zdrav?n ?i s?n?tos, care fu botezat Pesc?ru?. Pescarul ?i nevasta lui nu puser? prea multe întreb?ri fetei, c?ci î?i iubeau copila ca pe ochii din cap ?i o vedeau cum îi pierise toat? bucuria de a tr?i. O ajutau s?-?i creasc? feciora?ul care se dovedea pe cât de sprinten la minte pe atât de priceput în toate cele. De cum se în?l?? pu?in, Pesc?ru? înv??? s? cârmeasc? barca cu ?apte pânze a bunicului s?u al?turi de care ie?ea pe mare cu o bucurie care amintea de mama lui în vremurile ei bune. Pescarul îl pierdea din ochi de drag pe feciora?, cu toate c? uneori sim?ea o spaim? adânc? privindu-l cum înota pe sub ap?, cum se zbenguia cu delfinii, parc? în?elegându-se cu ei ?i cum i se luminau ochii aceia azurii privind în adâncurile misterioase ale m?rii. Cu toate c? sem?na izbitor cu Ada, copilul avea pletele argintii ?i ochii alba?tri, iar trupul ml?dios ?i din ce în ce mai lung, p?rea f?cut s? despice valurile ca un pe?te ?i nu ca un simplu om.
Într-o zi însorit?, pescarul o v?zu pe fata lui sco?ându-?i de la gât l?n?i?orul cu perl? de care nu se desp?r?ea ?i petrecându-l la gâtul fiului ei.
- Acest colier te va feri de rele, puiule! L-am primit de la tat?l t?u!
- Cine era el, mam??
Ea privi în largul m?rii ?i ochii i se umplur? de lacrimi. Târziu, î?i g?si vocea ?i îi ?opti la ureche, ca ?i cum ar fi avut un secret:
- El era totul pentru mine, a?a cum e?ti tu acum!
Îi s?rut? pe frunte ?i se dep?rt? spre poiana cu flori în care obi?nuia s? se retrag? de una singur? cu gândurile ei. Pescarul se întrist? ?i mai mult, ca ?i când povara fetei sale îi ap?sa ?i lui pe suflet. Dac? ar fi ?tiut cine era tat?l lui Pesc?ru?, l-ar fi înfruntat. A?a, îns?, nu putea face nimic pentru a u?ura via?a copilei sale.
Nu mult? vreme trecu pân? când Pesc?ru? nu mai avu nevoie de bunicul s?u pentru a ie?i în larg. Barca cu ?apte pânze îi fusese d?ruit? de c?tre acesta, a?a încât pleca ?i se întorcea dup? pofta inimii la casa de pe stânci. Cutreiera marea f?r? grij? ?i deseori se scufunda în adâncuri minunându-se cum de putea respira pe sub ap? a?a cum pescarul nu o putea face.
Într-o astfel de zi în care se scufundase în zona unei minunate pe?teri în care vie?uiau mul?ime de pe?ti multicolori, o furtun? ciudat? porni s? ridice nisipul de pe fundul m?rii, cât pe ce s? îl orbeasc?. Dând s? se ridice la suprafa??, fu apucat de ni?te bra?e puternice ?i legat într-o plas? de alge ca un pe?te în n?vod. Când apa se mai limpezi, v?zu un b?rbat cu p?rul lung, argintiu, care-i plutea în jurul trupului acoperit cu o plato?? de solzi aurii. Acesta îl fixa cu o privire crunt?. Pesc?ru? nu era un fl?c?ia? sperios de felul s?u, dar acum î?i sim?ea inima tremurându-i ca frunza-n vântul toamnei, mai ales c? b?rbatul p?rea s? nu-?i poat? lua privirea de la perla pe care el o avea la gât. Întinse bra?ul s? o apuce, dar nepotul pescarului î?i acoperi pieptul cu ambele palme:
- Nu te atinge de ea!
B?rbatul se apropie încruntat:
- De unde ai aceast? perl?? Cum copilandrul nu scoase nici un cuvânt, b?rbatul îl împinse cu tridentul imens pe care îl purta în bra?ul drept, pân? ce îl lipi de peretele pe?terii. R?spunde!
Pesc?ru? se zb?tu în plasa care îl ?inea strâns:
- D?-mi drumul! D?-mi drumul! Bunicul meu te va spinteca ca pe un pe?te dac? nu m? la?i s? plec!
- ?tii cine sunt eu? Sunt St?pânul M?rilor ?i Oceanelor!
- Nu mi-e team? de tine!
- Pot face s?-?i fie team?!
Un vârtej de ap? îl r?suci imediat pe b?iat pân? ce, ame?it, acesta c?zu la picioarele b?rbatului, care îl împunse cu tridentul în gât.
- ?i acum vreau s? aud de unde ai perla!
- Mi-a dat-o mama mea, strig? b?iatul, o are de la tat?l meu ?i nu am s? te las s? mi-o iei!
Atunci, o furtun? cumplit? r?scoli fundul m?rii, iar la suprafa?? valurile se ridicar? negre pân? la cer. Mii de pe?ti se trezir? arunca?i pe uscat, sute de cor?bii fur? trase la fundul apelor ?i vulcani stin?i demult pe fundul m?rilor ?i oceanelor prinser? s?-?i scuipe lava otr?vitoare în jur. Împ?ratul Oceanelor, care se plimba pe un câmp de corali cu tr?sura sa tras? de ?ase cai, se repezi mânios la Împ?ratul M?rilor care îl înso?ea:
- Potole?te-?i feciorul, M?ria-Ta, ajunge!
- Vorbe?ti despre St?pânul M?rilor ?i Oceanelor ca despre un copil care poate fi strunit, îi atrase aten?ia Împ?ratul M?rilor.
- Ani în ?ir supu?ii mei au suportat purtarea lui f?r? s? poat? s? i se împotriveasc?!
- Puterea lui a venit odat? cu alian?a noastr?. Nu e nimic de f?cut!
- Am sperat ca fiica mea s? nasc? un mo?tenitor care s? devin? St?pânul M?rilor ?i Oceanelor, dar nici un copil nu s-a n?scut din aceast? alian??!
Împ?ratul M?rilor î?i înfipse tridentul în nisip:
- Acum în?eleg planul t?u! Nu mi-ai dorit fiul ca st?pânitor al m?rilor ?i oceanelor cât ai dorit ca un urma? al t?u s? fie cel care va st?pâni lumea adâncurilor!
- Atunci când avea s? se nasc? acest urma?, fiul t?u ar fi fost înl?turat, recunoscu mânios St?pânul Oceanelor, un biet prin? al m?rilor nu poate ajunge st?pân peste oceane!
- Ei bine, rânji Împ?ratul M?rilor, acest biet prin? al m?rilor este tocmai St?pânul M?rilor ?i al Oceanelor ?i nu e nimic de f?cut!
Împ?ratul Oceanelor, îns?, era de alt? p?rere. Era ceva de f?cut! Dac? sc?pa de acest st?pân al m?rilor ?i oceanelor, fiica lui ar fi fost liber? s? fac? o alt? alian?? ?i, poate, un mo?tenitor care s? aib? toat? puterea. Pentru aceasta, îns?, trebuia s? fie foarte atent ?i viclean, ceea ce era un lucru obi?nuit pentru Împ?ratul Oceanelor. Chem? la sine o caracati?? b?trân? ?i credincioas? ?i o puse pe urmele St?pânului M?rilor ?i Oceanelor. Afl? astfel când acesta începu s? se întâlneasc? zi de zi cu nepotul pescarului, c?ruia îi ar?ta secretele m?rilor ?i tainele luptelor din adâncuri. Nu fu greu pentru b?trânul împ?rat s? fac? leg?tura între fl?c?ia? ?i ginerele s?u atâta timp cât el descoperise iubirea dintre Fiica pescarului ?i fiul Împ?ratului M?rilor. Hot?rî deci s? scape de cei doi a?a încât puterea s? r?mân? de partea lui, f?r? prea mult? zarv?.
Ce s? vede?i, îns?? În ap? copilul era de neatins datorit? tat?lui s?u, iar pe uscat era de neatins datorit? pescarului. Via?a apelor se lini?tise dintr-odat?, supu?ii adâncurilor erau din ce mai mul?umi?i, iar unii dintre ei chiar contribuiau la preg?tirea noului Prin? al adâncurilor, în mare tain?, ferici?i c? st?pânul lor î?i reg?sise pofta de via??. Singurul lucru care îl ?inea pe Împ?ratul M?rilor ?i Oceanelor departe de fiica pescarului era teama de a o pune în pericol, c?ci Împ?ratul Oceanelor nu ?tia multe când era vorba s? se r?zbune. Cu toate acestea, uneori, când Ada ie?ea s? î?i a?tepte b?iatul în golf, o privea de departe sfâ?iat de dorul de a-i cuprinde în bra?e trupul cu miros de flori ?i de a-i mângâia p?rul de culoarea castanelor,.care flutura în vântul înser?rii.
- S? nu îi vorbe?ti mamei tale despre mine ?i despre întâlnirile noastre, îi ceruse lui Pesc?ru?.
Copilul nu vorbise acas?, dar nici Împ?ratului M?rilor ?i Oceanelor nu îi povestea despre mama lui sau despre via?a din coliba pescarului. Sim?ise c? acela era tat?l s?u, a?a cum simt delfinii când le sunt puii în preajm? ?i voia s? î?i p?streze în via?a lui atât mama cât ?i tat?l. Nu se gr?bea s? în?eleag? separarea lor, se bucura doar de fiecare zi, iar Ada nu îl certa niciodat? când întârzia.
- A fost o zi bun? pentru tine? Îl întreba doar. Apoi îl îmbr??i?a pân? aproape îl l?sa f?r? suflare, îl s?ruta pe frunte, îl mângâia ?i îi spunea cât de mult îl iube?te.
Dac? întârzia la întâlnirea cu tat?l s?u, acesta îl lua mereu la întreb?ri:
- Te-a re?inut mama ta? A aflat ceva bunicul t?u?
Pesc?ru? nu r?spundea niciodat?. Zâmbea larg ?i se lipea strâns de plato?a cu solzi aurii ai b?rbatului, ner?bd?tor s? porneasc? într-o nou? aventur? în adâncuri. Devenea din ce în ce mai iute ?i mai puternic ?i reu?ise chiar s? î?i aleag? un cal de mare pe potriv?, a?a încât nu mul?i pe?ti îl mai întreceau. Toate acestea le afla ?i Împ?ratul Oceanelor a?a c? nu trecu cine ?tie ce vreme pân? când preg?ti o capcan? în care s? îi prind? pe amândoi odat?. Într-o zi special aleas?, dou? pisici de mare otr?vitoare, care s? îi în?epe în inim? pe fiecare fur? trimise s? îi a?tepte lâng? locul lor de întâlnire.
Cum se face cum nu, Pesc?ru? întârzie ?i în acea zi, iar St?pânul M?rilor ?i Oceanelor, învârtindu-se ner?bd?tor pe lâng? pe?tera din adâncuri, d?du peste cele dou? pisici de mare otr?vitoare. Atacat fiind, se lupt? cu ele, dar fu grav r?nit. Prin armura str?puns?, otrava uneia dintre pisici se r?spândea repede în ran?. Pesc?ru? îl g?si aproape incon?tient. F?r? s? se piard? cu firea, îl duse repede la barca cu ?apte pânze ?i vâsli spre golf cât de repede era în stare. Pentru a ?ine barca departe de ??rm, Împ?ratul Oceanelor porni o furtun? cumplit?, cu valuri pân? la cer. Pesc?ru? începu s? îl strige pe pescar. Acesta î?i v?zu nepotul în pericol ?i se arunc? în valuri cu un harpon imens legat la brâu. Concentrat pe barc? ?i pe cei din ea, Împ?ratul Oceanelor nici nu îl v?zu pe pescar. Se ridicase deasupra valurilor ?i, agitându-?i tridentul, le ridica tot mai groase ?i mai înalte, a?teptând ca otrava s? î?i fac? efectul, fiul Împ?ratului M?rilor s? moar? iar b?iatul s? se înece.
Ei, dar pescarul cel curajos ajunse cât ai clipi lâng? el ?i îi înfipse harponul direct în inima lui neagr?. Tridentul c?zu ?i odat? cu el c?zur? ?i valurile. În lini?tea de dup? furtun? pescarul trase barca în golf.
- Ajut?-l pe tata! Striga Pesc?ru? plângând.
Pescarul î?i chem? nevasta ?i fata. F?r? prea multe cuvinte, cei trei îl duser? pe St?pânul M?rilor ?i Oceanelor în casa de pe stânci. Îi cur??ar? r?nile, îl îngrijir? a?a cum nu fusese niciodat? în via?a lui îngrijit, iar când acesta reu?i s? deschid? în sfâr?it ochii, îi z?ri pe Ada ?i pe Pesc?ru? la c?p?tâiul lui.
Acum nu trebuie s? v? mai spun cum a fost revederea celor doi p?rin?i ai lui Pesc?ru?. V? imagina?i bucuria care a cuprins nu numai casa pescarului ci ?i lumea apelor. În mesajul din sticla mea mai scria doar c? Pesc?ru? a devenit cu adev?rat un prin? al adâncurilor ?i a bucurat deopotriv? b?trâne?ea pescarului ?i a Împ?ratului M?rilor. Eu atât mai am s? v? spun. Dac? ajunge?i pe ??rmul M?rii Negre s? fi?i cu ochii în patru dup? mesaje în sticl?, poate reu?im s? afl?m ?i continuarea pove?tii.