proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Aveam un pix fermecat, era de un albastru deschis, transparent cu bule mici, ce imitau parc? apa mineral? deja turnat? în pahar, mai pu?in agitat?. La cap?t erau pene pufoase de leb?d?, colorate tot în albastru iar la mijloc o stea perfect? ca aceea pe care o vezi pe brazii din filmele de Cr?ciun. O stea perfect?, ce putea s? însemne atâtea, s? fie oare un simbol al c?ut?rii unui drum ce cu to?ii vrem s?-l afl?m, dar nu ?tim cum? S? fie oare un simbol al viselor neîmplinite la care am renun?at dup? vârst? de 30 ?i-un pic? S? fie oare un simbol al realit??ii c? noi suntem atât de mici ?i nesemnificativi în compara?ie cu vastul univers? Sau s? fie doar un ornament mic de plastic c?reia îi ofer eu prea mult? importan???
?tiu, a?a sunt eu, nu pot s? m? schimb, analizez lucrurile prea am?nun?it ?i le ofer caracteristici supranaturale, tr?iesc într-o alt? lume. Obi?nuiesc s? ies din realitatea cotidian?, plictisitoare cu mare u?urin??, ?i fug în lumea mea din care uneori nu a? mai vrea s? m? întorc. Obi?nuiam s? fac asta de pe la vârst? de 6 ani când m? refugiam în camera mea, ce era o adev?rat? lume de pove?ti. Ursul brun mai mare decât mine ce l-am primit de ziua mea de la tata, era prietenul meu cel fidel, purtam cu el conversa?ii infinite, era personajul principal din toate pove?tile ?i peripe?iile fanteziste care le inventam. Avea ochii mari ce p?reau atât de reali ?i avea o fund? mare ro?ie ce-i venea foarte bine, mereu îmi zâmbea ?i d?dea din cap aprobator. L-am poreclit Bruni.
Mie ?i lui Bruni ne pl?cea cel mai mult s? desen?m, aveam foi colorate peste tot, împr??tiate în toat? camera. Plângeam când mama f?cea cur??enie sâmb?ta ?i voia s? îmi mai arunce din ele. Îmi spunea:
- Draga mami, trebuie s? le sort?m, avem prea multe, toat? casa e cu foi. Nu putem s? l?s?m o asemenea dezordine, nici lui Bruni nu-i place.
- Ba îi place! I-am r?spuns a?a direct.
- Hai, uite nu fi sup?rat?, cele mai reu?ite le punem în cutia cu opere de art?, iar restul la foc, c? tot se plânge tat?l t?u c? nu are destule ziare s? aprind? focul.
- Dar mie ?i la Bruni ne plac toate. Toate sunt opere de art?!
- Bine! Spunea mama într-un final, atunci le p?str?m pe toate.
Apoi împreun? le adunam ?i le puneam în cutia mare de carton din col?ul camerei. Dar ?tiu c? atunci când dormeam venea pe furi? ?i îmi fura din ele. Am încercat s? ?in o eviden?a clar? s? le num?r. Aveam poate 90 de opere de art?, dar nu ?tiam exact câte, m? încurcam cu cifrele, când ajungeam la 96, ceva nu d?dea bine ?i continuam num?r?toarea, cu 69,70, 71,72… ?i când ajungeam iar la 96 renun?am.
Camera mea nu avea perdele, avea geamuri mari cu ram? de lemn ?i p?trundea lumina prea mult? uneori, îmi d?dea pe foi ?i nu vedeam s? desenez, atunci îmi deschideam dulapul ?i m? ascundeam în el, l?sam doar u?a pe jum?tate deschis? s? pot s?-l v?d pe Bruni ?i s? povestim.
Duminicile erau zilele mele preferate, c?ci ziua întreag? era doar pentru mine, dormeam pân? târziu ?i puteam s? m? joc în camera mea toat? ziua. Prânzul îl luam la bunica, care îmi f?cea ?ni?el cu cartofi piure, îmi t?ia feliu?e mici din ?ni?el ?i le potrivea frumos pe farfurie, apoi îmi aducea gogo?ari mura?i cu conopid?. Bunica g?tea cel mai bine, nu era niciodat? în grab? ca mama, ?i mereu avea pr?jitur? de cas?, ba cu brânz?, ba cu mere sau cl?tite cu dulcea?? de c?p?uni. Bunica îmi p?stra toate operele de art?, nu arunca nici m?car una, ?tiu c? le-am num?rat ?i erau mult peste 96.
Bunica avea foarte mult? r?bdare, îmi citea c?r?i lungi de pove?ti. Mi-a? fi dorit mult ca ?i mama s? se joace cu mine ?i s?-mi asculte pove?tile inventate a?a cum f?cea bunica, dar era mereu gr?bit?. Dimine?ile întârziam la ?coal? ?i ea era ve?nic nervoas? ?i d?dea vina pe mine.
- Dac? ?i-ai fi b?ut cacao cu lapte mai repede, atunci nu întârziam iar??i.
Dar cum s-o fi b?ut mai repede când spuma din cea?c? ar?ta ca un palat de ciocolat? ?i vedeam omule?i din lumea dulciurilor cum îmi f?ceau cu mâna.
Când am crescut mai mare, acum eram deja în general?, dimine?ile erau mai pu?in haotice. Mergeam singur? la ?coal?, f?ceam 30 de minute pe jos de la casa noastr? ce se afla la ie?ire din ora?, pe o strad? neasfaltat?, lini?tit?, cu pu?ine case. Îmi pl?cea s? m? plimb la ?coal?, doar în zilele când ploua, uitam s? iau umbrela ?i mama m? certa c? veneam cu hainele ude ?i cu noroi pe pantaloni. Aveam p?durea aproape, modul meu preferat de a petrece timpul era s? hoin?resc cu Pufi, c??elul meu burzuluit cu ochii negri, mici, s? culegem flori, frunze ?i conuri de brad pentru operele mele de art?, care acum îmi luau mai mult timp ?i erau mult mai sofisticate. Aveam multe diplome câ?tigate la concursuri de desen ?i înv??am destul de bine, dar nu eram prima din clas? a?a cum ?i-ar fi dorit mama.
La orele de matematic? mereu pierdeam controlul asupra realit??ii ?i eram cu gândul în lumea mea. M? trezeam cu proful de mate la banca mea ?i colegii pufneau în râs.
- Luiza, iar vezi cai verzi pe pere?i? Ia treci tu la tabl?!
M? scotea la tabl? s? continui exerci?iul, dar cifrele p?reau toate la fel ?i st?team cu creta în mân?, neputincioas?.
- ?tim cu to?ii c? ?tii s? desenezi foarte frumos, dar “Lumea este condus? de numere” cum spunea prietenul nostru Pitagora. “Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul.” afirm? Galileo Galilei. Cum se poate ca tu s? nu în?elegi matematica? Î?i desenez eu înc? un patru frumos în catalog ce nu ai cum s?-l mai înflore?ti decât la var? când ne vedem la corigen??.
Am fost pedepsit? cu zilele de mama ?i for?at? s? iau ore de matematic? toat? vara. Erau cele mai cumplite zile din via?a mea, sim?eam c? nu se mai termin? acele ore ?i chiar îmi d?deam toat? silin?a s? m? concentrez. Cu greu am trecut examenul de admitere la liceu.
Ajuns? la liceu multe s-au schimbat, nu aveam ore de desen, popularitatea mea în clasa a sc?zut. Cu nota 5 la matematic? ?i 8,50 la român? nu am avut o medie prea mare ca s? reu?esc la un liceu foarte bun, unde erau majoritatea fo?tilor mei colegi. Aveam doar un coleg din general? cu mine în clas?, nu aveam prea mul?i prieteni. În pauze st?team în clas? ?i încercam s? desenez în jurnalul meu de desen primit de la bunica, dar tot ce reu?eam s? fac erau doar câteva mâzg?lituri. Îmi era dor de ea, faptul c? nu mai era printre noi a transformat lumea în una cu dou? tonuri mai trist?, nu era cine s? îmi laude operele de art?, cine s? m? încurajeze. P?rin?ii mei erau divor?a?i ?i acum st?team cu mama ?i cu noul ei so?. Rela?ia dintre mine ?i mama era foarte rece abia vorbeam dou? cuvinte a?a în trecere. Tat?l meu lucra în Anglia ?i îl vedeam foarte rar, rec?s?torit ?i el avea o nou? familie ?i un b?iat ce ?i-a dorit dintotdeauna. St?team mai mult în camera mea, luam cina singur?, evitam compania. Într-o sear? am auzit-o pe mama povestind cu so?ul ei.
- E ca ?i taica-s?u înc?p??ânat? foc, trebuie s? scot cuvintele cu for?a din ea, dac? nu a? întreba-o ceva este în stare s? nu îmi vorbeasc? cu lunile. Abia a?tept s? plece la facultate!
Nu mai era bunica la cine s? fug s? m? plâng de mama ?i s?-mi ?tearg? lacrimile când cineva m? sup?ra.
Uneori mergeam la casa veche a bunicii care era doar la câ?iva pa?i de a noastr?, urcam în podul casei ?i m? uitam în cutiile mari de carton în care îmi p?strase toate desenele. Erau frumos aranjate, scria ?i anul pe ele. În cutia din 1993 erau cele mai multe desene, eram atunci prin clasa a III-a, cred, ?i toate erau atât de colorate cu multe detalii, apoi am deschis o cutie din clasa a VIII-a, erau majoritatea în creion grafic, foarte bine realizate. Ultima cutie era aproape goal? erau doar 3 desene realizate în creion f?r? culori deloc, una de ziua bunicii ce reprezenta ni?te cai s?lbatici cum alergau pe o p??une întins?, una de 8 martie cu flori de maci ?i una de Cr?ciun cu un peisaj de iarn?. Îmi amintesc cum am stat în podul bunicii ?i am plâns, cu lacrimi mari ce curgeau ca Some?ul prim?vara dup? ce se topesc z?pezile. Sim?eam cum podul casei se învârtea cu mine, lumile colorate din copil?rie se amestecau una cu cealalt?, formau un pastel omogen de culoare lila ca ?i brându?ele ce le culegeam din p?durea de lâng? cas?. Sentimente de dor, de furie ?i de neputin?? m? f?ceau parc? s? paralizez de durere. Mi-am amintit de cuvintele bunicii în ziua aceea de var? când am ajutat-o s? culeag? cire?e din cire?ul imens din cap?tul gr?dinii.
- Luizuca mea, de ce nu mai desenezi, e?ti atât de talentat?, m? întristeaz? când te v?d a?a. Promite-mi c? te apuci iar ?i c? o s? mergi la facultatea de arte plastice.
- Mama zice s? dau la limbi str?ine, s? m? fac profesoar? de englez?, c? e cerin?a mare în toate ?colile, ?i pot s? dau ore în particular s? mai fac un ban în plus.
- Las-o tu pe mami a ta c? ea este cea care ?i-a dorit mereu s? lucreze în înv???mânt ?i nu a reu?it, iar acum te împinge pe tine s? realizezi un vis de al ei. Dar tu, draga mea, urmeaz?-?i visul t?u. ?tiu c? într-o zi o s? fii renumit?, cu expozi?ii la Paris ?i New York.
Bunica mea scump? ?i drag?, de la ea aveam firea vis?toare.
- S? nu te dai b?tut? niciodat?! Mi-a spus pe un ton încrez?tor ?i oarecum poruncitor.
M-a luat de mâini ?i am sim?it cr?p?turile din palmele ei muncite ?i suflate de vânt.
- Uit?-te în ochii mei, Luizuca ?i promite-mi!
Încet, am ridicat ochii din p?mânt, cu toate c? aten?ia mea se lua dup? o furnic? ce urca pe teni?ii mei galbeni ?i a? fi vrut s? v?d încotro o ia. M-am uitat în ochii bunicii ?i vedeam o sclipire de speran?? în ochii ei verzi, obosi?i, vedeam o str?lucire nev?zut? pân? atunci. Poate era reflec?ia ochilor mei, sau lumina de afar? cum p?trundea printre frunzele juc?u?e ale crengilor tot mai rare din cire?ul vechi de mai bine de 70 de ani, ce f?cea acel moment atât de intens. Dintr-o dat? parc? totul s-a oprit pentru o secund?, frunzele st?teau nemi?cate în a?teptare. F?când eforturi mari s? nu plâng, am spus cu o voce tremurând:
- Promit!
Bunica m-a cuprins ?i am izbucnit în plâns. Simt ?i acum textura sfeterului cro?etat de culoare c?r?mizie pe care o purta chiar ?i vara iar mirosul ei inconfundabil de s?pun de cas? combinat cu pl?cinte de mere…

- Hey there! Are you daydreaming again?

Se auzea o voce de b?rbat parc? necunoscut?. Mi-am deschis lent pleoapele împov?rate f?r? s? vreau, parc? mi le-a ridicat un spiridu? ?i le-a sprijinit cu be?e de chibrit invizibile. L-am recunoscut pe David, colegul meu de la Landor, una dintre cele mai mari ?i prestigioase agen?ii de design din lume. Pe jumate adormit? m-am uitat pe geamul care ocupa un întreg perete din biroul meu imens ?i vedeam Empire State Building-ul în dep?rtare. Pe rafturile din stânga mea erau trofee în?irate cu grij?, lustruite, f?r? urme de prea mult praf ?i diplome înr?mate ?i a?ezate cronologic. Pe peretele din dreapta erau postere înr?mate cu reclame pentru firme precum Nike, Apple, BMW, Citroën ?i multe altele. Pe mas? mea de birou erau doua ecrane Macintosh cât un televizor, pe una dintre ele era lipit? un bile?el pe care scria ”If you can dream it you can do it” Walt Disney.
?i un ecuson de birou cu numele meu.

~ Luiza Stan ~
art director