Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

St?pânul pietrei magice

de Mihaela Rascu

Prea demult ca s? î?i mai aduc? cineva aminte, pe când oamenii tr?iau în simple cet??i de piatr? ?i se c?zneau s? î?i fac? via?a cât mai suportabil?, o stea s-a apropiat de p?mânt mai mult decât oricare alt? stea de pe cer. Bag seama c? nu era o stea obi?nuit?. Cum se face cum nu, din ea s-a desprins o frântur? ?i s-a rostogolit spre p?mânt. În drumul s?u, bucata de stea a aprins cerul ?i apoi a pârjolit p?durile fiind cât pe ce s? nimiceasc? de-a binelea o cetate în apropierea c?reia s-a oprit.
Aici începe de-a binelea ?i povestea mea. În acea zi în care bucata de stea s-a pr?bu?it pe p?mânt, Dor-Fecior, un fl?c?u harnic ?i curat la suflet, se afla la vân?toare. A v?zut el limba de foc l?sat? de piatra aceea nu prea mare dar foarte str?lucitoare ?i ?i-a dat seama c? se îndrepta spre cetatea în care avea ?i el un mic ad?post. F?r? s? stea prea mult pe gânduri a luat-o la fug? spre cetate. Atât de iute de picior era, încât a prins-o din urm? chiar înainte de a se lovi de poarta cet??ii. Nu s-a temut nici de str?lucirea ei ?i nici de focul pe care îl împr??tia în jur ?i a prins bucata de stea în mâna cu care de obicei î?i încorda arcul. Piatra s-a lini?tit de îndat?, a?a încât Dor-Fecior a dus-o acas? ?i a a?ezat-o pe mas?.
Din acea zi, în ad?postul fl?c?ului nu a mai fost niciodat? întuneric ?i frig. Mai mult, timpul trecea, dar fl?c?ul nu îmb?trânea ?i p?rea s? devin? din ce în ce mai puternic. Vâna mai mult, îi ajuta ?i pe al?ii cu hran? ?i treburile prin cetate ?i astfel, nu trecu mult pân? ce oamenii prinser? drag de el purtându-se în fa?a lui ca în fa?a unui conduc?tor. Lucrul acesta ajunse grabnic ?i la urechile st?pânului cet??ii, c?ruia nu-i pl?cu deloc s? afle c? supu?ii s?i dau ascultare altcuiva. Ani în ?ir î?i ?inuse oamenii pe lâng? cetate ?i dependen?i de aceasta. Se ar?tase blajin ?i îng?duitor pe fa??, dar î?i iubea puterea mai mult decât orice în acea lume. A?a se face c?, într-o zi, fl?c?ul se pomeni chemat în fa?a st?pânului. Cu toate c? ?tia c? acesta avea un fel ciudat de a vorbi, ca ?i când ar fi rostit mereu descântece, auzindu-l ?i v?zându-l pentru prima oar?, se sim?i ca ?i când ar fi fost încol?it ?i vânat.
- Bag de seam? c? Dor-Fecior te cheam?.
- Întocmai, st?pâne!
- ?i mai bag se seam? c? de mine nu ?i-e team?!
- Ar trebui s?-mi fie?
- Eu conduc aceast? cetate ?i altcineva s? fie st?pân nu poate!
Neîn?elegând cu ce a gre?it, Dor-Fecior r?mase t?cut.
- E?ti vân?tor, ?tiu to?i prea bine, a?a c? nu te po?i pune cu mine!
Cum fl?c?ul nu r?spunse nici de aceast? dat?, st?pânul cet??ii se apropie de el împingându-l în piept cu degetul ar?t?tor:
- Ce este în mintea ta, oricând ?i oricum voi afla, iar dac? st?pânirea-mi vei amenin?a, din cetate te voi alunga!
- St?pâne, zise în sfâr?it Dor-Fecior, eu îmi v?d de via?a mea ca ?i pân? acum, f?r? s? deranjez pe nimeni. Dac? am gre?it cu ceva î?i cer iertare ?i te rog s? îmi spui cu ce am sup?rat ca s? nu mai gre?esc pe viitor.
Pl?cându-i cuvintele fl?c?ului, st?pânul cet??ii se întoarse pe tronul s?u.
- Ce atâta vorb? mult?? V?d cum pe tine supu?ii mei te ascult?! În cap s?-?i bagi cât po?i de bine, ei trebuie s? asculte numai de mine!
Mâhnit de cele petrecute cu st?pânul cet??ii, Dor-Fecior se retrase în ad?postul s?u ?i încerc? s? î?i vad? doar de treburile lui. Acest lucru nu fu atât de u?or pe cât se pare. Obi?nui?i cu sprijinul oferit de fl?c?u, supu?ii cet??ii prinser? s? vin? din ce în ce mai des la el, sup?ra?i c? fl?c?ul nu mai împ?r?ea vânat ?i nu mai s?rea la orice treab? în ajutor. Nici unul nu se gândea s? mearg? la st?pânul cet??ii pentru a cere sprijin. În cele din urm?, punând tot traiul bun al fl?c?ului, atât de diferit de traiul lor, pe seama pietrei str?lucitoare, câ?iva b?rba?i se hot?râr? s? o fure.
A?teptar? ei s? plece Dor-Fecior de acas? ?i se aruncar? s? ia piatra de pe mas?. Ei, dar când atinse primul om piatra, aceasta îl arse atât de stra?nic încât pe loc omul le?in? de durere. Neîn?elegând ce s-a petrecut, în locul s?u se duse dup? piatr? înc? un b?rbat care p??i la fel. Nu fu chip s? pun? cineva mâna pe piatra str?lucitoare. Bag seam? c? ea nu îl asculta decât pe Dor-Fecior ?i era magic?. Lucrurile nu r?maser? a?a, c?ci, mânia?i de nereu?it?, oamenii ajunser? în sfâr?it la st?pânul cet??ii, unde povestir? despre piatra lui Dor-Fecior.
- În?eleg eu oare bine? Fl?c?ul are o piatr? pre?ioas? pe care o ascunde de mine? S? fie adus de îndat? în fa?a mea, c?ci pe loc îl voi judeca!
Dor-Fecior veni de bun?voie în fa?a st?pânului cet??ii.
- O piatr? pre?ioas? ai, am auzit! S? o ascunzi de mine cum ai îndr?znit?
- E doar o simpl? piatr? care lumineaz?, st?pâne! Nu e demn? de a sta în fa?a ta!
Oamenii pe care nu demult Dor-Fecior îi ajuta, se repezir? s? spun? care mai de care ce puteri avea piatra. Ba c? aduce tinere?e f?r? b?trâne?e, ba c? îl face puternic ca un zmeu pe cel care îi e st?pân, ba c? vindec? orice boal? ?i tot a?a, c? bietul fl?c?u nu î?i mai dorea decât s? scape cu bine de acolo, s? î?i ia piatra ?i s? plece cu ea cât mai departe de cetatea aceea cu oameni nerecunosc?tori. Dar a?a ceva nu mai era cu putin?? acum c? st?pânul cet??ii aflase de piatr?.
- Foarte bine, foarte bine, s? aduci piatra magic? la mine!
- S? nu v? fie cu sup?rare, dar am g?sit piatra ?i ea îmi lumineaz? ?i înc?lze?te casa.
- Dac? în?eleg eu bine, vrei s-o cump?r de la tine?
- Nu este de vânzare, ceea ce vreau s? spun este c? nu pot s? m? despart de ea!
Ah, ce mânie pe st?pânul cet??ii la asemenea cuvinte! Porunci ca Dor-Fecior s? fie legat în pia?a cet??ii ?i biciuit, iar piatra s? îi fie luat? cu for?a.
A?a cum a?i b?nuit deja, nimeni nu se putu apropia de bucata de stea, iar fl?c?ul se l?s? biciuit zile în ?ir f?r? s? se înmoaie în hot?rârea lui de a nu se desp?r?i de piatr?. Ar fi pierit de bun? seam? dac? nu ar fi fost v?zut de fiica st?pânului cet??ii. Aceast? fat? î?i petrecea timpul crescând porumbei în cel mai înalt turn al cet??ii. De la în?l?ime, nu era greu s? vad? cum un fl?c?u era b?tut în fiecare zi f?r? s? i se dea m?car ap? dac? nu ?i hran?. Înduio?at? de suferin?a lui Dor-Fecior, fata începu s? coboare din turnul s?u în tain?, în fiecare sear?, s? îi umezeasc? buzele cu ap? ?i s? îi strecoare câteva îmbuc?turi de pâine.
Într-o astfel de sear?, pe când fata îi r?corea fl?c?ului fa?a, în pia?? ap?ru de nic?ieri tocmai st?pânul cet??ii cu o?tenii s?i.
- Bine v?d ochii mei oare c? am parte de tr?dare?
O legar? pe fat? al?turi de fl?c?u ?i amândoi fur? biciui?i crunt pân? la miezul nop?ii. Mai mult le?inat decât treaz, spre ziu?, Dor – Fecior v?zu doi porumbei albi coborând din zbor, aducând în ciocuri ap? ?i r?corindu-le fe?ele cu b?t?ile aripilor. Fata nu d?dea semne c? î?i venea în fire, ceea ce îl îngrijora foarte mult. La cum fusese b?tut?, poate chiar nu î?i mai revenea niciodat?.
-Dac? a?i în?elege graiul omenesc, porumbeilor, v-a? ruga s? îmi aduce?i piatra magic?, vorbi fl?c?ul cu glas pierit.
Nu apuc? s? termine de rostit ultimul cuvânt c? porumbeii se ridicar? în zbor ?i, dup? pu?in timp, se întoarser? cu piatra str?lucitoare. Minune mare, vezi, c? piatra nu le f?cuse nici un r?u p?s?rilor. Dor-Fecior sim?i de îndat? cum leg?turile cu care era strâns se f?cur? scrum ?i se gr?bi s? o ajute pe fata st?pânului. Piatra magic? o aduse în sim?iri pe dat? ?i le vindec? r?nile, ca ?i cum nici nu ar fi fost niciodat? biciui?i.
Ei, dar dintr-unul dintre turnuri, st?pânul veghea ?i, de îndat? ce v?zu piatra ?i puterea ei, se repezi cu o întreag? oaste pe urme s? pun? mâna pe ea. Un stol de porumbei albi se adun? în jurul celor doi tineri, împiedicându-i pe o?teni s? se apropie prea repede ?i l?sând timp destul ca Dor-Fecior s? o ia pe fat? ?i s? p?r?seasc? cetatea.
-Tata ne va urm?ri, spuse în cele din urm? fata când se oprir? s? î?i trag? sufletul. ?i dac? eu a? r?mâne în urm? tot te va urm?ri, c?ci tare îi sunt dragi pietrele scumpe!
-De ce s? r?mâi în urm?? Te va pedepsi mai r?u decât pân? acum!
Fata îl privi cu ochii în lacrimi. Avea ochi frumo?i ?i blânzi, de culoarea alunelor, a?a c? nu era de mirare c? porumbeii o îndr?geau. Parc? ?i Dor-Fecior sim?ea c? începea s? o îndr?geasc?. Dar nu era timp de astfel de lucruri acum. St?pânul cet??ii era pe urmele lor.
-Trebuie s? g?sim ceva cu care s? mergem mai repede, dar nu ?tiu cum ?i încotro s? o apuc?m, zise fl?c?ul. Tot ce am este în cetate ?i sunt singur pe lume.
-Nu te nec?ji, zise fata, mergem la na?a mea, Zâna Porumbeilor, sora mamei mele, iar porumbeii ne vor purta în zbor!
Zis ?i f?cut. Adunar? câteva crengi, f?cur? un leag?n, se urcar? în el, iar porumbeii îi ridicar? în zbor, tr?gând de panglicile desf?cute din p?rul fetei. St?pânul cet??ii, v?zând c? porumbeii îi ajutau pe cei doi tineri, se întorsese acas?, luase un cal înaripat ?i pornise de unul singur, ca vântul, în urm?rirea lor. Când fu cât pe ce s? îi prind?, Dor-Fecior scoase piatra str?lucitoare din sân. Lumina puternic? îl orbi pe calul înaripat, care îl arunc? din ?a pe st?pânul cet??ii. Rostogolindu-se pe p?mânt cale de trei zile de la por?ile cet??ii Zânei Porumbeilor, tat?l fetei se înver?un? ?i mai aprig s? pun? mâna pe piatra magic?. Dar acum, cei doi ajunseser? deja la ad?post în Cetatea Porumbeilor ?i acolo el nu era primit înc? de când i se pr?p?dise nevasta. Zâna Porumbeilor ?tia c? el î?i omorâse nevasta în b?taie ?i îl amenin?ase c? dac? îl va mai vedea vreodat? va pune porumbeii s?-i scoat? ochii ?i s?-i smulg? capul.
Ce fel de vr?jitor era îns?, dac? nu g?sea o cale de a intra într-o cetate ap?rat? doar de p?s?ri? C?ci, vede?i bine, nu era un st?pân oarecare al unei cet??i oarecare, era chiar un vr?jitor. Se îmbr?c? în hainele unui om s?rman întâlnit pe drum, care se învoise bucuros s?-?i schimbe straiele cu unele de soi ?i intr? în pragul nop?ii în cetate pe lâng? o c?ru?? cu gr?un?e pentru porumbei. Nu-i fu greu s? dea de Dor-Fecior. Acesta se plimba cu fata lui de mân? prin cetate ?i fata îi ar?ta cuiburile în care porumbeii se adunau pentru a înopta.
Ner?bd?tor s? pun? mâna pe piatr?, st?pânul cet??ii se repezi la Dor – Fecior. Îi puse pumnalul în gât ?i îi ceru s? scoat? piatra magic?.
-Piatra – ndat? s? mi-o dai dac? vrei trai s? mai ai!
Fata începu s? ?ipe, porumbeii se agitar? ?i î?i chemar? st?pâna, a?a încât, pân? s? se întâmple altceva, st?pânul cet??ii se trezi în fa?? cu Zâna Porumbeilor.
-Deci a?a, surâse st?pâna Cet??ii Porumbeilor, mi-ai nesocotit porunca! Ei bine, acum e?ti în puterea mea! Mi-ai omorât sora, mi-ai chinuit nepoata, mi-ai c?lcat cetatea f?r? voia mea, preg?te?te-te s? pl?te?ti!
Se încinse dragii mei o lupt? cum nu a?i mai v?zut vreodat? ?i cum nu a mai povestit nici o poveste pân? acum. Zâna Porumbeilor se transformase într-un uria? porumbel alb, iar st?pânul cet??ii într-un corb. Se luptar? pân? î?i sf?rmar? aripile, apoi lupta se duse mai departe pe p?mânt. Oricât de iscusit lupta St?pâna Porumbeilor, nu reu?ea prea bine s? scape de vicle?ugurile în lupt? ale st?pânului cet??ii. Iat? de ce, la un moment dat, corbul înf??c? între gheare gâtul porumbelului, gata s?-l reteze. Dar nici Dor-Fecior nu dormea! Scoase piatra lui magic? ?i aceasta îl pârjoli pe corb atât cât s? scape porumbelul ?i s? se transforme la loc în zâna care închise pe dat? corbul într-o colivie de fier cu dou?sprezece lac?te.
A?a sc?par? cei doi tineri de st?pânul cet??ii. Povestea spune c? Dor-Fecior ?i fata nu se întoarser? în cetatea lor, nu r?maser? nici pe T?râmul Porumbeilor ci se luar? amândoi de mân? ?i se f?cur? nev?zu?i împreun? cu piatra magic?. Acum, v? spun numai vou?, la geamul meu a venit odat? un porumbel alb ?i mi-a spus c? Dor-Fecior ?i Mara, cum o chema pe fat?, s-au cununat, ?i-au f?cut o cetate a lor unde î?i cresc cei zece copii, unde domne?te lini?tea ?i fericirea ?i unde piatra magic? st? la loc de cinste, nederanjat? de nimeni, str?lucitoare ca o stea.

Mihaela Rascu (MyMosys) | Scriitori Români

motto: A crea este marea pl?cere, a reu?i este marele talent.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro