Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

F?r? p?pu?i

de enea gela


LUNI

-Care este numele t?u?
-Diana.
-Dar pe mama ta cum o cheam??
-Anda.
-Dar pe tat?l t?u?
-..........
-Pe tata, cum îl cheam? pe tata?
-Tata, tata.
-Am în?eles!
-Ce frumos ai scris pe caiet! Cine te-a înv??at s? scrii?
-Diana.
-Diana? Cine este Diana?
-Eu. Eu sunt Diana.
-Am în?eles.
-A?i v?zut, copii, ce bine ?tie s? r?spund? Diana? spun cu privirea ?int? spre clas? ca nu cumva s? îndr?zneasc? vreunul s? nu m? ia în serios. Sunt lâng? banca ei ?i îi ar?t discret o pagin? de pe la începutul manualului.
-Asta este lec?ia ta, copiaz? pe caiet întreb?rile de aici.
Aleg pagina la întâmplare, îi ar?t de unde pân? unde s? copieze ?i o las în pace. Diana are deja stiloul în mân?, trage caietul mai aproape ca s? pun? data de azi în col?ul din dreapta sus al filei. Caligrafiaz? ap?sat, cu mâna fixat? pe stilou ?i cu cealalt? ?inând col?ul caietului. Nu a gre?it niciodat?, când a scris data, a p?strat aceea?i distan?? între cifre, a pus liniu??. Nici acum nu gre?e?te.
Scrisul este îngrijit, fotografic, dar cititul e greoi, silabise?te rar ?i, dup? dou?–trei rânduri, nu mai poate continua. M? îndep?rtez câ?iva pa?i spre a m? ocupa de ceilal?i, cu alte cuvinte, intru în rutina orei de limba român?, cum fac mereu.

MAR?I

-Diana, ce culoare ?tii tu c? are soarele?
-Galben?, galben?.
-Bravo! Ce mai este galben?
-.......Nu, nu, nu, nuuu!....î?i duce mâinile la urechi, la acoper?, se ap?r?, probabil, de sunetele întreb?rii mele, nepoftite în creierul ei, în intimitatea ei.
-Gata, nu e bun? întrebarea asta, o schimb. Cu ce e?ti îmbr?cat? acum?
-Bluz?.
-E frumoas? bluza ta?
-Frumoas?, da, frumoas?.
-La ?coal? î?i place?
-Da.
(Pe fa?a ei inexpresiv? nu apare niciun semn de pl?cere.)
-Foarte bine, Diana!
-Care este cea mai bun? mâncare pe care o vrei tu?
-Diana m?nânc? sushi.
-Adic? î?i place pe?te crud?
- Diana m?nânc? sushi, da.
-Mie îmi place gr?tarul.
-Doamna m?nânc? gr?tar, aaa, ha, ha, ha! Da, da, gr?tar, doamna.
-Da, Diana, eu prefer gr?tarul.
-A?i v?zut, copii, ce bine ?tie Diana s? r?spund?? clipesc din ochi într-un anume fel, complice, ?i elevii ?tiu de-acum, aprob? cu un da prelung, dar nu tare, nu tare, c? Diana nu suport? strig?tele.

CU NOUĂ ZILE ÎN URMĂ

E prima or? la clasa a V-a. O s? le pun în vedere de la început s? nu strige ”doamna, doamna” dup? mine, s? nu vorbeasc? neîntreba?i, s? ridice frumos mâna, când doresc s? spun? ceva; ?i s? scrie tot dup? tabl?. Neap?rat!
***
Of, greu cu urcatul ?sta la etaj, deh, kilogramele în plus, vârsta, fir-ar ea s? fie...Alt?dat?, zbârnâiam pe sc?ri, acum gâfâi ?i transpir din te miri ce efort.
***
-Bun? diminea?a, copii!
-Bun? diminea?a, doamna! aud corul pe nu ?tiu câte voci.
Fac trei-patru pa?i în sala de clas?, apoi las catalogul ?i geanta pe catedr?, privesc spre copii, mai mult s?-mi dau seama dac? e un colectiv numeros ori s-a încropit la limit? s? nu r?mân? profesorii sub norm?. Nu mi se pare nimic suspect. Num?r vreo dou?zeci ?i trei, deci nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Copiii stau câte doi în banc?; ca de obicei. Doar pe rândul din mijloc, în spate, o elev?, cam prea în?ltu?? fa?? de restul, st? singur? ?i nu pare atent?; cu privirea aplecat? asupra manualului, î?i ia un creion din penar, îl mângâie cu cealalt? mân?, parc? ar vrea s?-i scoat? luciu.
-Copii, sunt profesoara voastr? de român?, este foarte important s? respecta?i ceea ce v? spun acum ca s? nu avem probleme unii cu al?ii. Deci, nu suport g?l?gia la ore, nu pleca?i din banc? f?r? a cere permisiunea mea ?i, dac? ave?i ceva de spus, ridica?i mâna. Disciplin? ?i iar disciplin?!
-Ridica?i mâna, ridica?i mâna, aud stupefiat? cum m? îngân? fata din ultima banc?, aceea care st? singur?.
Ra?ionez în frac?iuni de secund? c? ceva nu este în regul?. Câ?iva elevi dau s? zâmbeasc?; majoritatea, dimpotriv?, prive?te înfrico?at? spre mine, a?teptându-se la o reac?ie de r?spuns.
-De ce repe?i, feti?o? întreb eu pe un ton cu inflexiuni de duritate, ?i se pare amuzant c? vreau s? fi?i cumin?i, când avem lec?ii de român?? continui, îndreptându-m? cu pa?i ap?sa?i spre banca ei.
-Doamna, doamna, intervine un b?iat din prima banc?, l?sa?i-o-n pace, ea nu prea e...?ti?i, cum s? v? spun, nu prea e...?i-mi face cu mâna semn la cap, adic? nu prea e s?n?toas? la cap, asta vrea s?-mi sugereze.
Brusc îmi aduc aminte c? acum câteva zile, parc? mi-a zis directoarea c? am un caz mai special la o clas?. Te pomene?ti c? aici e cazul. Foarte posibil! Deci trebuie s? nu m? sup?r, ba, dimpotriv?, trebuie s? m? împrietenesc, am avut eu ?i alt?dat? cazuri dintr-astea rebele, dar tot cu vorba bun? le-am rezolvat.
M? apropii de banca ei ?i o întreb, cât pot de afectuos:
-Cum te cheam?, p?pu???
(Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! NU! NU! NU!)
Imediat un ?uierat ascu?it îmi zgârie timpanele ?i aud uluit? r?cnetul fetei, dezl?n?uite de-a binelea:
-F?r? p?pu????, f?r? p?pu????, a d’acu p?pu?aaa, urât?, urât? p?pu?aaa...
Se schimonose?te, ochii i se albesc de furie, url?, url?, url?, începe s? fac? spume la gur?, împinge cartea ?i caietul pe jos, î?i asup? urechile cu mâinile, bate din picioare, se b?l?b?ne, gata, gata s? cad?!
(Uhuuuuuu!)
Înlemnesc la doi pa?i de ea.
-Nu vreau p?pu?aaa, afar? p?pu?aaa, urât???! ?i mâinile acoper? în continuare urechile, acompaniate de un tropot de picioare în podea, în timp ce mie îmi pocnesc tâmplele.
( Bum! Bum! Bum!)
În clas?, o t?cere de mormânt; copiii, paraliza?i de fric?, s-au întors ?i privesc împietri?i spre ultima banc?.
-?i-am spus f?r? p?pu??, zbiar? r?gu?it? deja, f?r? p?pu??!... urât?, urât? p?pu?a, afar? cu p?pu?a!
-Afar? cu p?pu?a, urât? p?pu?a, încep s? repet mecanic dup? ea, afar? cu toate p?pu?ile, spun ?i m? îndrept spre fereastr?. Mimez gestul de a arunca ceva pe geam, ea se ridic? ?i vine aproape de mine, gesticuleaz?, ?ip?, afar? cu p?pu?ile, afar?, îi r?spund ?i simt cum îmi tremur? picioarele.
A? vrea s? ies, s? dispar, dar nu pot s? p?r?sesc în asemenea circumstan?? clasa, nu v?d care este rezolvarea st?rii de criz?, nu am habar ce s? fac, doamne, ce s? fac, ce s? fac?!...
O las câteva clipe lâng? fereastr?, m? duc ?i deschid u?a, privesc în lungul coridorului... nimeni; din clas? r?zbat urletele, a d’acu p?pu?a, urât? p?pu?a; repet ?i eu, din prag da, urât? , urât?, nu vreau p?pu?a, zice , da, nu vreau p?pu?a, spun ca papagalul, nicio p?pu??, zice ea, da, niciuna, înt?resc eu, urâte, urâte toate, da, spun automat, urâte toate, urâteee!
***
Câteva secunde de pauz?...
(Ssssssst!)
Apoi iar, încet, din ce în ce mai încet: urât? p?pu?a, urât?, f?r? p?pu??, a d’acu p?pu?a...
?i pleac? de la fereastr?, se îndreapt? spre banca ei din spatele clasei, cu pa?ii târ?i?i, aplecat? de spate, parc? ar c?ra un bagaj mult prea greu, în timp ce î?i rote?te ochii asupra copiilor, spunându-le ?i lor: f?r? p?pu??!
Automat, câteva voci murmur? pierite, f?r? p?pu??!
Se a?az? la loc în banc?, vorbe?te foarte încet, doar cu sine, ?inându-?i capul în jos, nu în?eleg ce spune, dar pare c? s-a lini?tit.
Peste câteva secunde ridic? ochii, se uit? la mine, apoi la clas?, nu mai spune nimic, adun? de pe jos caietul ?i cartea, le deschide, ia un creion ?i începe s? copieze din manual.
Profit de momentele de calm ?i le mul?umesc elevilor c? nu s-au agitat, apoi ies afar? ?i m? uit din nou pe coridor.
Undeva , în cap?t, o doamn?, care st? rezemat? de perete, m? observ? ?i vine spre mine.
-S-a întâmplat ceva? ?ti?i, am feti?a aici, în clas?, e bolnav?, are autism. V-a f?cut vreo problem??
-Da, a f?cut o criz?, doamn?, îi r?spund circumspect?, dar de-acum ?tiu: f?r? p?pu??!
Intr? în clas? ?i se duce glon? spre banca fetei.
-Ce-ai f?cut? Ce-ai f?cut? i se adreseaz? pe un ton care îmi d? fiori, mai r?u decât urletele de adineaori ; brusc ridic? palma spre ea; fata se ap?r? instinctiv, duce iar mâinile la urechi, le astup?, se leag?n? de pe un picior pe altul, ca o barc? prins?-ntr-un vârtej, geme...
( Nuuuuuuuuuuu! )
-V? rog, v? rog, nu aici, nu înr?ut??i?i situa?ia, doamn?, v? rog! adaug într-un acces de spaim? c? elevii vor asista la o alt? desf??urare de violen?? ?i m? pun în fa?a fetei pentru ni?te momente bune.
Chipul femeii pare al unui dresor de animale, preg?tit s? ia ini?ativa disperat?, în fa?a fiarei care nu se las? u?or îmblânzit?.
-Vorbim noi acas?, adaug? ea, în acela?i registru de tunet.
Dup?, se uit? spre mine, începe odiscu?ie,dar nu mai procesez ce-mi tot explic? despre fobia fiicei sale cu privire la p?pu?i, nici despre integrarea copiilor auti?ti; aprob mecanic, îndep?rtându-m?, pân? ce ies din clas? ?i m? îndrept c?tre cancelarie, cu gândul c? trebuie neap?rat s? v?d ce-mi trebuie la dosarul de pensionare anticipat?.
***
E o noapte grea, a trecut de 12, ar fi trebuit s? sting lumina de mult, îns? mai am câteva pagini din m?rturisirea unei bolnave de autism, o lupt?toare cu maladia cumplit?, o înving?toare, de vreme ce are carier? universitar?, ba a ?i inventat ma?ina de ”strâns”; ea a?a îi zice, dar, din ce pricep eu, este un dispozitiv care exercit? presiune pe trupul bolnavului ?i îl lini?te?te, cu alte cuvinte, ofer? simulacrul unei îmbr??i??ri. Da, ma?ina ofer? ”îmbr??i??ri”, prin ap?sare, în realitate e presiunea blând? a buretelui cu care este c?ptu?it?. Ma?ina a ajuns material didactic în institu?iile ce se ocup? de auti?ti, înregistrându-se efecte pozitive în ceea ce prive?te diminuarea impactului la încercarea de empatie.
***
M? uit la ceas. S-a f?cut deja 3 diminea?a. Îmi l?crimeaz? ochii; m? doare capul îngrozitor.
De câteva ore doar asta citesc pe net: simptome, fixa?ii, fobii, medica?ie, antecedente în familie... iau noti?e dup? fiecare material pe care îl parcurg, îns? simt cum, f?r? s? vreau, îmi mu?c? din toate certitudinile o întrebare: Dumnezeule mare, de ce?

enea gela (pitpa) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro