Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Castele de nisip

de Florin Alexandru

Într-o zi care se anun?a la fel de banal? ca toate celelalte, la u?a biroului meu de detectiv bate cineva. Merg ?i deschid, iar în prag îmi apare un b?rbat brunet, cu p?rul negru, nu chiar înalt, a c?rui vârst? nu putea fi stabilit? u?or. Îl cuno?team ?i... îl a?teptam.
-Bun? ziua! m-a salutat el. M? numesc Aurel L?z?roiu ?i vreau s? depun o plângere.
-Pofti?i în birou ?i lua?i loc la mas?. Sunt detectivul...
-?tiu cine sunte?i ?i tocmai de aceea am venit la dumneavoastr?.
-V? rog! Împotriva cui dori?i s? formula?i plângerea? Cine v-a sup?rat?
Domnul L?z?roiu ofteaz? adânc ?i ?opte?te de parc? s-ar fi temut s? nu fie auzit:
-Marea...
-Poftim?!
-Da, domnule detectiv... marea!
Am r?mas, voit, f?r? grai.
-Nu îmi d? nicio speran??, spune cu glas stins oaspetele meu.
-Nu... în?eleg... b?lm?jesc eu, încercând s? îmi joc rolul pân? la cap?t.
-Domnule, a ridicat vocea domnul L?z?roiu, orice castel de nisip pe care îl ridic eu ziua, marea mi-l n?ruie?te noaptea. M-am dep?rtat de mal ?i tot degeaba. Indiferent cu cât m? îndep?rtez, ea, marea, tot nu se las?. Distruge tot... Tot, domnule detectiv.
O f?râm? de lini?te ap?sat? s-a a?ezat între noi. ?i chiar atunci, u?a care d?dea spre camera de oaspe?i s-a deschis. Degeaba m-am repezit s? o închid. Era prea târziu. Domnul L?z?roiu, cu pupilele m?rite, privea ca vr?jit spre... castelul meu de nisip.
-Dar... dar cum e posibil?
-Domnule L?z?roiu, v? m?rturisesc deschis c? am în?l?at acest castel de nisip s?vâr?ind o infrac?iune în form? continuat?. ?i spunând acestea, încalc, cu bun? ?tiin??, un jur?mânt adus m?rii.
-Ce spune?i?! Cum adic?... o infrac?iune?
-Am furat, domnule L?z?roiu... Da, am furat în fiecare sear? câte un pumn de nisip pe care l-am c?rat în buzunar pân? acas?. Seri la rând, pân? când, în ultima sear?, am înc?rcat o sticl? cu ap? din apa m?rii.
-?i la-?i ridicat aici?
-Exact... Chiar aici.
-Ce ciudat... Dar sta?i pu?in! Despre ce jur?mând pomenea?i?
Am oftat ?i l-am privit în ochi pe domnul L?z?roiu.
-Marea... Marea m-a implorat s? nu v? dest?inui secretul, dar nu pot s? mai tac. În plus, cred c? destinul însu?i a ales s? v? prezenta?i azi la biroul meu.
-Ce tot spune?i acolo, domnule detectiv? Nu mai vorbi?i în dodii!
-Nu vorbesc în dodii, domnule L?z?roiu. E totul... real. Marea... Marea... v? iube?te!
Domnul L?z?roiu se uita la mine ca la un str?in.
-V? iube?te enorm, domnule L?z?roiu. V? ador?, chiar! De aceea v? stric? toate castelele pe care le ridica?i ziua. Pentru a v? reîntoarce la malul ei. Pentru a-i atinge albastrul ve?nic îndr?gostit de fiin?a dumneavoastr?. F?r? dumneavoastr?, ar... muri. Da, domnule L?z?roiu, ar disp?rea. Împreun? cu algele, cu scoicile, cu pesc?ru?ii, cu nisipul ?i apa ei cu care, dumneavoastr?, v? contopi?i într-un singur suflet f?r? s? ?ti?i.
Domnul L?z?roiu amu?ise. Î?i fixase privirea pe castelul meu de nisip.
-Merge?i, domnule L?z?roiu... Merge?i ?i mângâia?i-i valurile, perlele, cuar?ul, ?ip?tul. Merge?i ?i fi?i al?turi de ea. ?i ?ti?i ceva? Castelul meu de nisip se poate n?rui oricând, pe când ea... Ea va d?inui în eternitate. Tr?i?i, domnule L?z?roiu! Tr?i?i pentru totdeauna împreun? cu marea!
În ochii domnului L?z?roiu lic?reau verdele, albastrul, galbenul, albul, ca într-un carusel de culori. S-a ridicat zâmbindu-mi deschis, luminat, fericit.
-V? mul?umesc, domnule detectiv! V? mul?umesc pentru tot!
Mi-a strâns mâna ?i a ie?it. De afar?, mirosul m?rii înfl?c?rate de iubire, se în?l?ase pân? la nori. O ploaie de s?ruturi s?rate îl înso?ea pe domnul L?z?roiu. Am închis u?a ?i m-am întors la castelul meu de nisip.

Florin Alexandru (Colombo) | Scriitori Români

motto: Via?a unui detectiv e... cum vrea el!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro