Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Mama se f?cuse mic?-mic? ?i avea chip de înger

de Daniela Luminita Teleoaca

Ce este luciditatea? Cât de absolut se poate ea defini? Cât de mult depinde de noi s? fiin??m treji? Care ne sunt meritele, care vinile, care defectele? ?i cât de aproape Îl mai ?inem pe Dumnezeu? I-am dat drumul, într-un suprem instinct de autor?zbunare, pe sc?rile din piatr?, în afara-ul din noi? Ca ?i cum ne-am fi sinucis, jum?tate masochi?ti-jum?tate incon?tien?i. Beneficiind, în consecin??, m?car par?ial de elementarele circumstan?e atenuante... ?i, când nu mai tr?im, ne l?s?m tr?i?i? A?a opt?m sau, oare, aceasta este unica posibilitate?

Sunt momente în care instinctul de autoconservare ia forme stranii, chiar absurde. [Pentru c? omul, da, vrea cu orice pre?, chiar împotriva lui însu?i, s? fie, s? mai fie... înc? o vreme... chiar dac?... chiar dac???....!] Experimentând feroce o anume stare, nu ai timp ?i nici dispozi?ie excep?ional? pentru a (te) analiza. Experimentezi ?i cam atât. De pild?, realitatea se las? peste tine ?i tu, sub ?olul greu, care nici prea frumos nu miroase, abdici. De spaim?, î?i dai numele, chipul, amprentele personale... Aaaaa, ce mai r?m?sese?! Poftim, ia ?i adn-ul ?sta, oricum eram susceptibil de iminente muta?ii... ?i dai, ?i dai...


Pe Bunica o n?p?diser? ?obolanii. Unii mari de tot. Absolut neiert?tori. Se pomenise cu buc?t?ria de var? plin?. De acolo, în toat? casa. Nu puteai s? te mai apropii de nimic. Deveneai instantaneu omul-cu-?obolan, omul-?obolan, omul-?obolanului. Nuuuu, nu g?sise niciun remediu! Intuise asta de la bun început. Era ca o molim?. Era o molim?. ?i buzele oamenilor deveniser? vinete, ochii î?i mutaser? habitatul. O dezn?dejde paroxistic?, c?reia în scurt? vreme avea s?-i ia locul indiferen?a suprem?, în fapt, abdicarea în fa?a întâmpl?rii atât de autarhic înst?pânite, în chip de destin. Canapeaua înflorat? scâr?âia sub cuvintele înjunghiate ale Bunicii care nu mai contenea cu povestea. De fapt, istorisirea ei se reducea, în acel moment, la vreo 4-5 fraze destul de simple, implacabil înfipte în realitate. Foarte probabil, Bunica nici nu realiza când termina ?i o lua de la cap, într-un heavy-rotation înnebunitor, care f?cea fluturii albi s?-?i bage de bun?voie capetele-de-mor?i-vii în lumina odioas? a vreunui bec. Acolo, agonia se desf??ura artistic, partitur? pentru-început-?i-sfâr?it-f?r?preamultesemnedeîntrebare. Culmina în inima sfârtecat? a Soniei. Mul?imile se adunau ca la oaste. Bunicul tot venea, tot pleca. Nu p?rea a în?elege mare lucru. – Ce este, domnule, cu lumea asta? ?i mormanele de z?pezi se topeau direct în dormitorul Mamei. Care, cu câteva zile înainte, într-o supraomeneasc? tentativ? de a se ridica în ?ezut, trebuise s? dea la o parte, cu propria privire, avalan?a care f?r? de mil? se ab?tuse asupra casei lor. Sonia a sim?it totul. Ea îns??i ?i-a înrobit ochii s? poat? dovedi nesfâr?irea aceea care, de bun? seam?, nu de pe acoperi?ul casei lor se ivise. ?i Mama, aproape-plecat?, a schi?at un fel de surâs recunosc?tor. Mâinile Soniei deveneau str?ine, dovad? amor?eala aia, puzderiile de ace înfipte în omopla?i, în coaste, în inim?... Vârtejul, surparea uscatului, neputin?ele cerului... ?obolanii î?i f?cuser?, într-un final, culcu? chiar pe perna Mamei. Nimeni nu ?tie cum vor fi ghicit drumul de la Bunici pân? la noi acas?? N-a fost chip cineva s?-i îndep?rteze! Pijamaua devenise muuult prea larg?, muult prea luung?... T?lpile Mamei nu se mai z?reau. Mama devenea mic?-mic? ?i avea chip de înger. Nicio morfin? nu-?i mai f?cea efectul. Bunica nu mai avea de mult lacrimi... ?i povestea, tot povestea, chit c? întâmplarea era a?a de fa?? cu noi! Un p?r vopsit strident ro?u. E Sora! Zice ceva despre o gard? de noapte. Este momentul în care se reconfigureaz? priorit??ile. Sonia îns??i vorbe?te despre o traducere... Sau despre o tr?dare... Nimeni nu ar ?ti s? spun? exact... O pas?re trece ?i le smulge din ele. Încep s? râd? nebune?te!! De ce?! Habar nu au ele! Râd în hohote ?i atât. Soba din teracot? arunc? o c?ldur? bolnav?. Mamei îi e frig, frig de tooot! În curând pliscul gigantesc din burt? va face foamea. Va fi el însu?i (printr-o ironie, printr-o muta?ie, printr-o normalitate?!) prad? pentru ve?nic nes?tul p?mântul!

Mama a spus: DAAAAAAAAAAAAAAA (suprem? lec?ie de continuitate pentru Sonia!)! ?i a plecat! În 3 rânduri, Sufletul i-a ie?it din trup. Mama avusese muuuult Suflet! ?i Sonia îl v?zuse. Înainte. ?i acum. De?i cu totul altfel. A plecat. La 12, 45. În plin? zi, ca într-o plin? noapte. Atunci când acoperi?urile se surpau sub povara z?pezilor isteric-neputincios topindu-se. A plecat...

De fapt, s-a mutat peste drum de Bunica... De acolo, din inima dealului, se vede cel mai bine poiana ve?nic înverzit? ?i sania din lemn, ?i pojghi?a blând? de ghea??, ?i licuricii de la felinar... Se vede pe ea, cum fat? cuminte, r?bd?toare d? fil? cu fil? spre ziua în care va fi Profesoar?... ?i nicio amnezie, niciun atac cerebral nu o va împiedica s? pronun?e impecabil cuvintele, astfel încât oricine s? simt? cum se face prim?var?, cum se însereaz? frumos de octombrie...

Mama s-a mutat. Acas?. Numai noi am r?mas. Pe dinafar?. Ni?te caraghio?i, doar ni?te r?t?ci?i cu preten?ii de luciditate?! Care musai trebuie s? continue, dac? e nevoie chiar ?i prin rotirea unei chei?e... Chiar ?i prin... Chiar ?i... Chiar...


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro