Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

P?zitor la albine (3)

de Viorel Darie


(P?zitor la albine)

Albinele.

Într-o zi am fost nevoit s? mut câinele mai spre p?dure, mai departe de stupin?, c?ci unele albine, probabil cele care aveau menirea de ap?rare strategic?, au început s? cam dea târcoale animalului ?i nu-i d?deau pace. Cred c? nu-l puteau suporta din cauza mirosului s?u. Blana deas? era arma sa principal? de ap?rare în fa?a albinelor, dar botul, urechile ?i ochii r?mâneau neprotejate ?i parc? tocmai acolo atacul era mai puternic.
Într-adev?r, sistemul de autoap?rare al albinelor este foarte bine pus la punct. Nu le convenea nici fumul ce ie?ea din vatra colibei. Veneau la intrare în colib? ?i c?utau motive de „ceart?”. S-ar fi aruncat spre mine dar eram ferit de perdeaua de fum. Atunci se izbeau de lemnele de pe vatr?, o dat?, de dou? ori, de mai multe ori, dar pentru unele aceast? nes?buin?? se termina cu aripile arse într-o clipit? ?i c?dere peste j?ratic. Altele erau mai ?irete. Nu se aventurau în colib?, d?deau câteva târcoale, m? vedeau c? sunt acolo ?i se pref?ceau c? pleac?. Dar cum ie?eam din colib? m? atacau prin surprindere. Aveam dou? variante: ori s? m? lupt cu ele ori s-o rup la fug?. Prima variant? avea, de obicei, dou? posibilit??i: ori s-o omori tu înainte de a-?i da acul ori s? te frig? ea cu acul de mâini, de fa??, de gât sau de urechi. A doua variant? era cea mai la îndemân?, vorba ceea, fuga-i ru?inoas? dar e s?n?toas?. Dac? sim?eai c? e mai iute decât tine ?i ?i se love?te de ceaf?, adoptai fuga în zigzag, ca iepurele, urmat? de c?derea în iarba înalt?, ?i astfel î?i pierdea urma. Trebuia s? mai stai pitit acolo pân? erai sigur c? pericolul s-a îndep?rtat. Aceasta era paza adev?rat? a stupinei: o re?ea de albine aprige, r?zboinice, hot?râte pân? la moarte în lupta cu orice nu era pe placul lor. Ap?rare la standarde înalte.
Într-o zi veni stuparul cel mai b?trân, un om tare bun la suflet, cel care era ?i st?pânul câinelui. Stupii lui se aflau a?eza?i pe o mic? ridic?tur?, în cap?tul cel mai dep?rtat de colib? al stupinei. Dup? ce se uit? în stupi, cu aten?ie, m? chem? acolo ?i îmi ar?t? vreo trei stupi, spunându-mi s? am grij? c? s-ar putea s? roiasc? în zilele urm?toare, fiind prea pline de albine ?i având m?tci tinere.
- Dar cum e când roiesc, întreb eu, de unde ?tiu când roiesc ?i ce trebuie s? fac?
- Cum nu ?tii? Ies multe albine din stup ?i se învârt deasupra.
- Dar mai tot timpul sunt multe albine, mai ales când se apropie o ploaie, de se umple v?zduhul de ele.
- S? ?tii, ele roiesc când e vreme frumoas?, mai ales înainte de prânz, când nu e nici ar?i?? mare ?i nici nu se apropie nori de ploaie. Când roiesc aproape c? se întunec? cerul deasupra stupului!
Aceasta imagine s-a întip?rit în mintea mea cu privire la roit : întunecarea cerului.
- Când vezi c? roiesc s? vii repede cu ni?te ap?, s-o arunci în sus, ca ?i cum ar ploua, ?i roiul se va întoarce înapoi în stup. Asta pân? când mai vin eu pe aici s? le fac roire prin împ?r?ire.
Omul plec? convins c? încredin?ase albinele pe mâini bune. Urmar? câteva zile de vreme mohorât?, a?a c? am fost scutit de grija roitului. Apoi se ar?t? soarele ?i îmi adusesem aminte, printre altele, de roirea albinelor. Ie?eam din când în când în fa?a colibei, m? uitam la cap?tul stupinei dar nu se vedea nimic negru deasupra stupilor. Asta câteva zile la rând, pân? m-am plictisit ?i mi-am luat gândul de la roiuri, aveam treburi mai interesante de f?cut. Dup? alte câteva zile, veni b?trânul, cu c?ru?a, cu mai multe rame. M? întreb? de albine, dac? au roit, ?i i-am spus c? n-am v?zut s? roiasc?. Dar când se uit? prin stupi î?i d?du seama c? s-au împu?inat albinele.
- M?i b?iete, sigur le-ai p?zit bine? Sigur n-au roit?
- În fiecare zi le-am p?zit, n-am v?zut nimic negru deasupra stupilor, a?a cum mi-a?i spus.
- Au fugit roiurile! Degeaba am adus ramele. Asta e, ce s? fac acum, s? le st?pâneasc? s?n?tos cine le-a g?sit!
B?trânului, bun din fire, îi trecu repede întristarea.
Dar toate lucrurile au ?i compensa?ii. Dac? nu am v?zut roiurile care au plecat, în schimb, într-o dup?-amiaz?, pe când st?team vis?tor pe o buturug? de lâng? colib?, am v?zut vânzoleal? mare la stupii din primul rând, care se aflau chiar la marginea stupinei, de unde începeau imediat ni?te huciuri. Aceia erau stupii „neam?ului”, cel care venea cu bicicleta. Curios, m-am furi?at mai aproape s? v?d ce se întâmpl?. La prima vedere p?rea c? roiesc albinele, a?a de multe erau. Dar dup?-amiaz?, de obicei, nu ie?eau roiuri. ?i-apoi nu to?i stupii din primul rând puteau roi în acela?i timp. La ad?postul huciului m-am strecurat mai aproape s? v?d ce se petrece. Când colo, r?zboi mare, o adev?rat? invazie de albine s?lbatice. Erau pu?in mai mici decât cele obi?nuite, aveau culoare mai închis?, b?tând spre negru, foarte iu?i ?i b?t?ioase. La urdini?uri ?i pe scândurile de zbor era o b?t?lie crâncen?, pe via?? ?i pe moarte, între invadatori ?i ap?r?tori. Câte dou? albine prinse în lupt? se rostogoleau pe jos apoi cea înving?toare zbura iar??i la lupt? iar cealalt? r?mânea moart? pe iarb?. De multe ori nici una dintre cele dou? nu se mai mi?ca. ?i în felul acesta, pe iarb?, sub urdini?uri cre?teau mereu gr?m?joarele de albine moarte din ambele tabere. Repede m-am dus peste tot în stupin? s? v?d dac? mai sunt ataca?i ?i al?i stupi. Dar nu erau. Atunci mi-am dat seama ce s-a întâmplat: stuparul „neam?”, când a fost ultima dat?, a l?sat urdini?urile deschise la refuz. Probabil se gândise c? albinele a?teapt? prea mult timp la rând, la intrare ?i ie?ire din stup, pierzând timp pre?ios în paguba culesului de nectar. Dar l?comia aceasta se dovedi p?guboas? pentru el. Chiar dac? stupii lui erau puternici, cu urdini?urile deschise cât se putea, erau totu?i în primejdie în fa?a unui du?man atât de numeros ?i de s?lbatic. Peste acest r?zboi nemilos se l?s? întunericul ?i lupta se stinse. A doua zi, diminea?a, ca prin minune se ivi stuparul st?pân. Poate c? a avut un vis urât sau nu ?tiu cum de-l îndemn? gândul s? vin? la timp, c?ci r?zboiul reîncepuse dup? ce soarele se s?ltase un pic. I-am spus c? se bat albinele la stupii lui. S-a dus întins acolo ?i când a v?zut dezastrul s-a prins de cap zicând :
- M-am nenorocit, m-am nenorocit! Astea m-au s?r?cit! Vai, vai, vai, ce pagub?!
M-am apropiat s? v?d ce face. A închis cu totul urdini?urile, a m?turat albinele moarte de peste tot vorbind în continuare de unul singur. Apoi când m-a v?zut:
- M?i b?iete, m?i b?iete, nu ?i-a trecut prin cap s? mic?orezi urdini?urile sau s? le închizi cu totul?...M?i, ce pagub?, ce pagub?!….
- Dac? nu mi-a?i spus dinainte de unde s? ?tiu ce s? fac? Mi-era fric? s? nu se sufoce albinele în stupi pe c?ldurile astea….
St?team cu o mutri?oar? sp??it? ?i vinovat? dar în sinea mea gândeam: bine ?i-au f?cut, a?a-?i trebuie!

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro