Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

echilibru

de Roman Anamaria

Rândurile acestea se doresc a fi un fel de echilibrare a balan?ei. Cum f?ceam în copil?rie, când s?niu?a – ame?it? de atâta z?pad? – uita drumul drept ?i tr?gea într-o parte, astfel c? tu erai obligat s? deviezi pu?in, în partea opus?, pentru a putea ?ine drumul drept.
M? revolt? când v?d, preluate cu insisten?? în spa?iul internetului, citate apar?inând unor mari oameni de cultur? români, în care se vorbe?te, nu tocmai laudativ, despre poporul român. M? doare faptul c?, prezentate a?a, disparat, rupte din contextul de via??, de crea?ie, în care autorul le-a scris/rostit ele pot distorsiona total, în ochii cititorului, sim??mintele autorului. Iar tinerii no?tri î?i culeg informa?iile de peste tot, din mediul virtual cu prec?dere. Cum, de altfel, m? îngrozesc ?i comentariile pe care astfel de articole le stârnesc: to?i sunt de acord c? suntem un neam de rata?i! O Românie orfan?, lipsit? de iubirea celor care o locuiesc.
Cum s?-i facem pe tinerii no?tri s?-?i iubeasc? ?ara când noi în?ine le ar?t?m cât de mult o dispre?uim?
”Iart?-m?, Doamne, c? sunt român!” C? a spus-o Emil Cioran sau a spus-o Mircea Zapra?an, nici nu are prea mare importan??, de vreme ce aceast? fraz? a fost rostit? într-un cerc foarte restrâns de prieteni, dup? o noapte de be?ie. M? îngroze?te faptul c? sunt tineri care f?r? s? fi citit, poate, mai nimic de Emil Cioran, vor lua aceast? fraz? ca etalon pentru a-?i m?sura propria… neiubire de ?ar?. ”Iubesc istoria României cu o ur? grea” spunea Emil Cioran în ”Schimbarea la fa?? a României”. Dar ?tim c? el scria atunci când ”îi venea s?-?i trag? un glonte în cap”, când sim?ea dorin?a de a se r?fui cu el însu?i, ?i cu întregul univers, cum afirma Simone Boué. Cioran a renun?at s? mai vorbeasc?/scrie în limba român?, e adev?rat, dar în ”Caiete 1957 - 1972”, tot el este cel care afirm?: ”Cu cât îmb?trânesc, cu atât m? simt mai român. Anii m? readuc la origini ?i m? cufund? iar??i în ele. Iar str?bunii mei, pe care i-am tot ponegrit, ce bine-i în?eleg acum, ?i câte ”scuze” le g?sesc! (…) Extraordinara limb? român?! De câte ori revin la ea (sau mai curând visez s-o fac, pentru c?, vai, am încetat s-o folosesc), am sentimentul c?, rupându-m? de ea, am comis o tr?dare criminal?.”
Aici, în spa?iul virtual, cea mai cunoscut? rostire a lui Petre ?u?ea pare a fi afirma?ia: ”am stat treisprezece ani în temni?? pentru un popor de idio?i”. Simt nevoia s? adaug, pe cel?lalt taler al balan?ei, urm?torul citat, din acela?i autor: ”Sunt român ?i ca român m? socot buricul p?mântului. C? dac? n-a? fi român, n-a? fi nimic. Nu m? pot imagina francez, englez, german. Adic? nu pot extrapola substan?a spiritului meu la alt neam. Sunt român prin voca?ie. Tot ce gândesc devine românesc. Dac? exist? o ?tiin?? a na?iunii, eu sunt de meserie român.”
Cioran, ?u?ea, Brâncu?i aveau dreptul s? strige pentru c? tr?iau în exil. Dar iubeau acest neam, aceast? ?ar?! Ca ni?te copii abandona?i care viseaz? îmbr??i??rile mamei. Iubire amestecat? cu neputin??. Nu ur?, ci dezn?dejde.
Oricât îl admir eu pe domnul Mircea C?rt?rescu, - sau poate tocmai de aceea - m?rturisesc c? m-a durut afirma?ia domniei-sale potrivit c?reia: ”Noi am tr?it în dictaturi ?i în mizerie, n-am avut pe nimeni care s? ne-nve?e rezisten?a ?i demnitatea.” (Mircea C?rt?rescu, pentru ”Allgemeine Zeitung). Nu ne-a predat ea, Istoria, la Revolu?ie, despre demnitate? ?i, apoi, mai sunt c?r?ile de istorie. Câ?i dintre noi am înv??at lec?ia?
Vreau s? reafirm rolul intelectualului român în formarea genera?iilor. Tinerii de azi, ca cei dintotdeauna, î?i critic? p?rin?ii, î?i critic? dasc?lii, î?i critic? ?ara. Sigur c? avem dreptul s? critic?m! Dar parc? nu e corect s? avem doar drepturi. Trebuie s? d?m ceva în schimb. S? facem un mic efort s? cunoa?tem pe de-a-ntregul ceea ce critic?m cu atâta ardoare. ?i astfel, cunoscând, poate ajungem s? iubim. Pentru c? nu putem iubi ceea ce nu cunoa?tem. Ast?zi, spre deosebire de ieri, pare c? nimeni – nici p?rin?i, nici dasc?li, nici conduc?tori – nu mai face efortul s?-i înve?e pe ace?ti tineri c? ”patriotismul” este un cuvânt/sim??mânt frumos ?i, oricât ar rima, nu are nimic de a face cu ”comunismul”. ”În zilele noastre, a-?i iubi ?ara este aproape un delict”, spunea Dinu C. Giurescu.
O derut? general?.
Astfel c?, sosi?i pentru prima dat? în România, str?inii sunt surprin?i de frumuse?ea locurilor, a oamenilor, a obiceiurilor, a culturii noastre: ”Cum, România nu este o ?ar? bananier?? C? a?a în?elesesem din felul în care prietenii mei români (!) vorbeau despre ea!”
Nu suntem nici mai r?i, nici mai buni decât al?ii. Suntem noi, cu bune ?i cu rele. E bine c? privim, din când în când, în noi, con?tientizând partea noastr? de vin?. Cu condi?ia s? facem acest lucru pentru a ne ierta. Pentru c? lâng? ur?, invidie ?i r?utate exist? ?i bucurie, altruism ?i iertare. Ne-ar fi de folos s? le eviden?iem mai mult. Prea ne izbesc breaking news-urile cu ultimele informa?ii despre orice, catastrof? s? fie. Iar dac? nu e, s-o facem s? par? c? e. Nu doar noi. Nici BBC-ul de azi nu-?i mai permite pauze de o zi, a?a cum f?cea în 1930.
De?i, ar suna frumos un astfel de anun?, pe toate posturile: ”Azi nu sunt ?tiri.”

Roman Anamaria (Mariamaria) | Scriitori Români

motto: "if you want to make God laugh, tell him about your plans" (woody allen)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro