proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Îmi iau pe umeri pardesiul sub?ire ?i cobor, foarte speriat?, înfrico?at?, sc?rile, simt c? ar trebui s? ajung în cele din urm?, la tine la u??, nu î?i spun, nu o s? î?i spun, jur, dar miroase foarte tare a iasomie, e p?rul care se las? pe umeri, drumul de la mine de-acas? pân? la tine e o be?ie, se vars? în cupele moleculelor aproape delirant, se poate dormi în parfum ca ?i cum ai îngriji pinguinii, ?i scoicile, roz de carne ?i mare, zgomotul m?rii î?i aduce aminte de bebelu?i ?i de mamele lor pistruiate, talpa a iasomie se-aude, frumos, dac? parfumul acela n?ucitor poate fi numit a?a, în hamacuri s-a f?cut lini?te, presimt c? e?ti singur, c? acum nu ai pe nimeni ?i mai presimt c? um?rul t?u miroase ca marea înghiocat? a vr?jitoarelor, în care va c?dea iasomia în nas, ?i din care se va na?te o dragoste nou?, c? tu tocmai ai n?scut-o, ?i-ai dat seama poate de ea, dragostea este zbuciumat?, o vie înverzit?, dar cald?, plin? de struguri, ca ?i cum te-ai îmb?ia în Some?, ?i ar fi dulce, e?ti ca un arici care tocmai a dat în bas cu aripile albastre ale vie?ii, ?i m? întind, dincolo de lepra lumii, ?i a luminii, care se amestec? haotic în tot felul de griuri, pentru c? a?a e lumea, dintotdeauna, cam gri, pân? la cea din urm? învingere, cea mare, a r?ului, atunci când se vor sfâr?i poate toate. ?i în luptele acelea ale dragostei, în care am învins, pentru c? voi sta la tine în bra?e, ne vom ascunde amândoi între bine ?i r?u, a?a cum e lumea, desigur, o potec? dezlânat? a contrastelor, nu ne vom mai gândi la vorbitori, ci doar la hamacul acela, dintre copaci, ?i trilurile se vor auzi, desigur, ?i focul arde în vânt, ?i e cald înc?, totu?i, avem voie s? pr?jim ?i ciuperci, a?a va fi, ori focul nu se face la p?dure când e cald, sau când e frig, butelia de ap? va fi de?ertat? cu un gest gre?it ?i noi doi ne vom culca lâng? izvorul acela pân? când va veni p?durarul s? cure?e sfin?enia care s-a dezlegat de lume ?i de p?cat, desigur lumea e frumoas? ?i blând?, eu sunt molcom?, iubindu-te, dincolo de p?dure, în ochiul de verde care ne-a mai r?mas, c?prioara s-a speriat, vântul sperie potârnichile, îns? de dincolo de inelele planetelor saturniene ?i de tot felul de stringuri cuantice, nu se mai aude niciun zvon de pu?c? a v?n?toriilor, c?prioarele au fugit între stele, nasc pui,

într-un fel de univers arlechin, care se aude, imaginarium, iasomia din noi nu este prea evident?, plâng stelele, c?prioarele mele, cu pui, se r?scoal?, dar asta pe cine s? intereseze, imaginaria, mi-au coborât sc?rile pân? am dat de ceea pe care trebuia s? o parcurg eu îns?mi, f?cut? din stea de c?prioar? prea molocom?, în jurul meu doar cea??, ?i ma?ini delirante, ?i urme de z?pad? din tot felul de anotimpuri amestecate, culoare, culoare, of, pentru c? nu ?tiu, din c?ma?a mea ud?, când te voi întâlni, ori cât va mai dura c?utarea aceea, cerul este o c?ma?? de dragoste, ?i tu ?tii, sau nu ?tii, ca un fel de funie este cerul pentru pro?ti, ?i pentru iedera nop?ii, cum desigur cerul nu poate fi v?duvit de în?elegerea binelui, dar r?ul e totu?i acolo, pân? când dragostea va izb?vi, nou?, înfloritoare, nacel?, usturime a ochiului, cum în cer, cum pe p?mânt, pretutindeni, ?i parc? porumbeii ?i grânele g?situ-s-au lâng? pereche, zv?p?iat? ori nu-i, cum nu e prostire mai mare decât dragostea, ?i desigur timpul pân? la tine s-a întins ca hamacul, dau drumul la ap? ?i îmi sp?l în ea durerea ?i c?utarea, ?i sângele din r?nile de pe picioare, mi le-a uns via?a cu unt de p?p?die ?i flori, ?i-am sp?lat ?i c?ma?a, mirosul de p?dure, abia apoi chem taxiul, taxiurile, ma?inile, claxoanele, în fa?a blocului, toate, dragostea mea fa?? de viitor care se va ar?ta pân? ajung cu bine la tine, ori nu, bursucule, b?rbatule. Japi?a norilor s-a ascuns dup? flori ?i nu plou?. Ci mâine, se-ndur?. S? ne iubim pe sub pânze, albatrosul nu va privi pân?-n noi, o s? î?i întind trandafiri, iasomii. ?i un bra?. Peste pânzele fecioarelor se va a?eza binele mâine, o s? le-auzim. Apoi o s? a?tept?m luna.
O s? învingem f?cându-ne pas, dragostea este pas ?i barc? de ap?, de trecut mai departe, dintotdeauna. Un vis f?r? lalele prea ro?ii, pân? mi le d?ruie?ti tu.