Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Bizanț Boutique - 6

de marin badea

Te gândești că totdeauna bărbații iubesc mult mai profund decât femeile, iubesc până la crimă, iubesc până la urlet, numai că, de cele mai multe ori, nu știu să-și exprime complexitatea sentimentelor decât printr-o formă absolut primitivă, brutală, laconică, extrem de simplă și de cinică: te omor, fă! Îți spui astea în timp ce rememorezi că și tu ai trecut printr-o astfel de formă de manifestare a sentimentelor, gândul crimei s-a insinuat treptat, iar ea a ghicit că ți se întâmplă asta, ți-a citit toată această rătăcire în ochi, toată această pornire, din ce în ce mai pregnantă, asta a făcut-o să fugă de tine, știindu-te nu neapărat un om violent, ci unul teribil de îndrăgostit. Și i s-a făcut frică. Tare frică. De tot ceea ce reprezenta dragostea pe care i-o purtai: niciodată nu a fost educată să fie iubită astfel, într-un fel organic, aproape mistic. Acest fapt l-a realizat, din ce în ce mai mult, pe parcursul derulării relației, asta a speriat-o teribil, știind că nu e demnă de o astfel de formă de dragoste. O astfel de formă dementă de dragoste. Ți-a și spus-o, de altfel, în felul ei simplu de a percepe ceea ce ți se întâmplă: Ursule, îmi e frică de tine! Tare frică! Desigur, acum îi cauți scuze imaginare pentru felul în care a înțeles să se lepede de tine și de tot ceea ce reprezentai în viața ei, de tot ceea ce o bulversa atât de profund și până aproape de mistuire, făceați dragoste, prin hoteluri de mâna a doua, închiriate cu ora, iar mișcările voastre semănau cu cele ale tulburaților obsesiv-compulsivi, ale epilepticilor, nu erau neapărat acte sexuale în sine, repetate aproape la nesfârșit și în moduri dintre cele mai diverse, ci mai mult o formă infinit de intimă de contopire, de amestecare, de aglutinare. Și a simțit asta, într-un mod instinctiv, așa cum simt femeile, într-un fel pe care bărbații nu-l vor putea înțelege vreodată. Nu erai bărbatul care ar putea deveni tată, un bărbat uzual, cu serviciu de la 8:00 la 17:00, cel care, după ce mănâncă și felul doi, de regulă ostropel de pui, se așază, mulțumit, într-un colț de pat, privind, în gol, ecranul televizorului, plimbând un eventual cățel de apartament, ducând gunoiul sau făcând restul treburilor casnice, cele care copleșesc și ucid, prin ritmicitate și obișnuință, prin aplatizare, prin rutină, orice formă de dragoste. A simțit că poate suporta un astfel de om, dar că e extrem de neproductiv să-ți petreci o viață alături de o astfel de ființă care nu știe să iubească decât într-un mod extrem de egoist. Extrem de crud și extrem de egoist. Într-un mod criminal.

Toate femeile care te-au iubit, într-un fel sau altul, ți-au spus același lucru și e ciudat cum au ajuns, într-o formă sau alta, analizându-te în situații dintre cele mai diverse, de la cele obișnuite la cele limită, că ai astfel de caracteristici. În schimb, tu le negi cu vehemență! Le negi cu obstinație! Le negi pur și simplu și, când spui asta, faci gesturi ca și când ai bate aerul cu pumnii, îl muști, îți tremură mușchii feței, ți se insinuează pe chip un rictus care exprimă o infinită ură, o ură viscerală, l-ai împunge cu un cuțit și i-ai secționa aorta. Minți! Toate mințiți, asta îți spui, toate sunt niște mincinoase, niște prefăcute, niște lașe, niște femei de nimic, care nu visați decât confortul unui apartament de 76 de metri pătrați, zilele de leafă și indivizi dresați să ducă plozii la grădiniță, dimineața, indivizi gata să se prefacă extrem de respectuoși cu coana mare, soacra, viitoarea bunică, aia care atât de multe a văzut prin viață încât are impresia că le știe pe toate, doar că vă este teamă că dragostea poate îmbrăca astfel de forme de exprimare nu neapărat rafinate, ci primitive, organice, misterioase, tulburător de tumultuoase, căci aici ați ghicit, asta ați realizat, cu modul vostru perfid de a înțelege lucrurile și de a vă conserva, nu sunt omul care devine un robot care poate fi setat în funcție de necesitățile voastre, uzuale sau biologice. Iubești sau nu iubești, nu există cale de mijloc, nu există nici o formă de compromis atunci când e vorba de dragoste. Iubești și îți imaginezi că poți decupa forma spațiului în care anterior a fost ea, că poți decupa o alee pe care a pășit ea și o poți duce cu tine, cât mai departe, în cortex, acolo de unde amintirile nu pot fi șterse în veci. Nici măcar dincolo de moarte. Și-ți spui toate astea în timp ce ești într-o stare de veghe, dormi cu toate simțurile ascuțite la maxim, dar parcă nu te poți mișca, nu îți poți coordona mușchii și impulsurile neurologice, îl auzi cum strigă și sari, efectiv, din pat până în tavan, în cele din urmă, plânge, în vreme ce se târăște cu lăbuțele din spate paralizate, tati, ce mi se întâmplă, ce mă doare și de ce mă doare? Dar tu nu ești un astfel de om, care să aibă astfel de preocupări extrem de comune, de placide, ești un mănunchi de nervi și de ură, încerci să-l ridici și-ți dai seama, după felul în care chelălăie, că-l doare și mai tare, nu este primul cățel care-ți moare în brațe, doi căței morți înseamnă un băiat trecut de adolescență, cam așa măsori tu vremurile, timpul, știi că asta e momentul, că exact asta urmează să se întâmple, e puțin trecut de miezul nopții și el plânge ușor, inima ta de bărbat, care nu este altceva decât extrem de crud și extrem de egoist, aproape că nu mai bate, crezi că vei leșina din cauza stării de totală confuzie în care te găsești, Doamne, nu din nou, nu iar, te rog, el te privește cu niște ochi rotunzi și umezi, tati, ce mi se întâmplă, dar nu ești tu omul ăla care să fie un tip atât de comun încât să se poată atașa de un biet cățel, imperialul tău gălăgios și limbist, care pufnește când nu-l bagi în seamă, nu ești tu omul care să-și petreacă timpul cu astfel de bazaconii, cu astfel de platitudini specifice oamenilor mici, tu ești crud și egoist, așa au spus toate care au căutat un pretext pentru a fugi, pentru a te uita, pentru a te da dracului, cu felul tău complex de a nu avea habar să-ți exprimi sentimentele, cu felul tău întortocheat de a îți arăta dragostea, de a o mărturisi, nu altfel decât prin gesturi, în situații toate capitale, în situații limită, da, ești omul care știe să iubească până la final și pe care te poți baza oricând, în orice stare, taci cu tata, rezolvăm asta imediat, suni la toți medicii veterinari din zonă, îi înjuri, îi trezești din somnul rem, din somnul de veci, te înjură, la rândul lor, du-te-n pizda mă-tii, cu cățelul tău cu tot, care moare, pentru atâta lucru mă deranjezi? Și nu ai habar ce trebuie să faci, în vreme ce cățelul tău, care are toate semnele specifice unui atac vascular cerebral masiv, te întreabă ce i se întâmplă, acționezi instinctiv, acționezi cu infinită afecțiune, așa cum numai tu ai habar să iubești, într-o formă pe care toți ceilalți nu vor avea habar să o înțeleagă, cine, dracului, să vină, la ora 3:00 din noapte, pentru o banală eutanasie, pentru câțiva leuți, în vreme ce el plânge și te tot întreabă de ce nu mai poate lătra, de ce nu-și mai simte lăbuțele din spate, de ce ești un tătic rău și nu faci o minune cât să-l vindeci, pui dopul la cadă și lași apa să curgă, să curgă, o, da, ești crud și egoist și nu ai habar decât să iubești într-un mod criminal, îl scufunzi în apă, îl ții acolo, cu capul la fund, până când viața i se scurge din trupul micuț, până când nu mai plânge, până când dispare orice urmă de durere, până când te vezi în oglinda de deasupra chiuvetei nu altfel decât livid, ești un rictus enorm, nu te vezi altfel decât cum te-au descris ele, deșteptele, bestiile, comodele, gospodinele, coafatele, aranjatele, îngrijitele, extrem de lapidar și parcă punându-ți o ștampilă eternă: crud și egoist!

marin badea (grupex_2007srl) | Scriitori Români

motto: -

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro