Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Istorie ?i fic?iune

de Nicolae Diaconescu

A unspezecea minune din Bucure?ti

Motto: “Istoria poate fi privit? ca fic?iune dar ?i fic?iunea ar putea fi istorie”
Sunt multe curiozit??i în Bucure?ti pe care ar trebui s? le cunoa?tem. Sau s? le vizit?m. În?ir doar câteva: Casa Poporului, Casa Scânteii, Biserica Sfântul Gheorghe, Caru’ cu Bere, Cap?a, Palatul Bragadiru, Hanul lui Manuc, Atheneul, Muzeul Antipa, Parcul Ci?migiu, Parcul Carol ?i câte altele.
Fiecare din cele de mai sus are povestea ei. De cele mai multe ori aceasta nu e cunoscut? de marele public. În mod sigur n-a?i auzit nici de cazanul Backok Wilcox! Este cât o vil? cu dou? etaje, ad?postit într-o hal? industrial? care ea îns??i reprezint? o curiozitate.
Recent visam, pentru a nu ?tiu câta oar?, c? m? plimbam printre antichit??i, obiecte mai mari sau mai mici, strânse cu nesfâr?it? trud? în mai mult de o sut? de ani. Totul îmi p?rea str?in, oamenii pe care îi întâlneam, utilajele din atelierul mecanic disp?ruser?, la fel cele din atelierul de tâmpl?rie. Nu a contat c? însu?i Dimitrie Leonida le adusese ?i fuseser? montate sub supravegherea lui. Oare ?i acestea fuseser? date la fier vechi??? m? întrebam…Doar cazanul Backok Wilcox r?m?sese intact de?i ar fi putut avea aceia?i soart? …?i m-am trezit. Surprinz?tor, mintea a r?mas în preajma acelui colos care domina hala, de ori unde îl priveai.
Probabil, virtualul cititor s-ar plictisi dac? a? începe o descriere tehnic? a acestei relicve. Televiziunile care au f?cut documentare în diverse ocazii, au filmat cazanul în fel ?i chip, imaginea lui e p?strat? în fotografii, în clipuri publicitare, în amintirile unor oameni dup? ce l-au vizitat!
Cele spuse mai sus reprezint? o informa?ie nesemnificativ? pe lâng? faptul c? acel cazan a fost martorul multor întâmpl?ri petrecute de-a lungul timpului. A fost admirat de personalit??i artistice, ?tiin?ifice, politice, din ?ar? ?i str?in?tate: pre?edintele Companiei Edison, cosmonau?i americani ?i ru?i, pre?edintele parlamentului suedez, regele Mihai, pre?edintele Ion Iliescu, ... Dintre toate somit??ile care au admirat obiectul despre care vorbim, niciuna nu a dorit s? urce pe sc?ri?a cazanului pentru a ajunge pe platform situat? aproape de acoperi?ul în form? de cupol?.
Fac o scurt? parantez?. Fiecare om are aspira?ia s? ocupe un loc anume, profesional, administrativ, social ?i de aceea face tot felul de compromisuri pentru a urca pe un postament. A?i remarcat cât de impozant devine dirijorul unei orchestra când mi?c? bagheta pe un podium? Sau ce importan?i arat? mimii de pe papainoage din pia?a ora?ului Munchen? C? tot acolo este, poate, cea mai important? institu?ie cultural? din Germania, “Deuches Museum”, unde se afl? un cazan, dar nu la fel de mare ca acela din Bucure?ti! V? închipui?i, a?adar, ce se întâmpl? când postamentul devine chiar cazanul Backok Wilcox?! Lumea se vede cu totul altfel, de acolo, de sus!
Prin anii 1950-1951 se ducea o lupt? crâncen? pe scena politic? a României. În 1953 când s-a permis vizitarea cazanului, dup? o reorganizare care a durat câ?iva ani, ministrul Gaston Marin s-a ar?tat impresionat de splendoarea exponatului. Însu?i Petru Groza, privindu-l, a exclamat: “Ăsta face to?i banii!”
Ana Pauker, femeia comisar, nu s-a l?sat mai prejos. A venit s? vad? minunea. I-a dat de mai multe ori ocol ?i, când a z?rit sc?ri?a, c? era cam ascuns?, spre deosebire de to?i vizitatorii, a urcat sus pe platform?, nu mai larg? de un metru p?trat. De acolo, din apropierea tavanului, privirea ei p?trunz?toare cuprindea ca pe o panoram? mul?imea strâns? pentru a o ova?iona. Ceea ce a spus poate fi o metafor?, sau doar o n?scocire.
-Tovar??i, voi ?i numai voi reprezenta?i viitorul!
-Uraaa! Uraaa! Uraaaa! s-a entuziasmat mul?imea.
- Pân? azi a?i fost o turm?. Lucrurile s-au schimbat, noi am instalat democra?ia. Puterea este în mâinile voastre! Nu vom mai permite celor din guvern s? v? fure. Vom restructura din temelii, totul! Speciali?tii din aceast? institu?ie mi-au explicat c? acolo jos, la subsol, în cuptor, mai précis în focar, ardea c?rbunele. Flac?ra înc?lzea apa, aburul circula prin toat? ?ev?raia ?i alimenta o turbin? care mi?ca un generator, iar acesta producea lumin?.
Tovar??i, dac? pân? acum a?i tr?it în întuneric, se datoreaz? faptului c? niciun cazan, oricât ar fi de mare, ca de exemplu acesta pe care eu îns?mi stau, nu ar putea produce destul de mult? lumin?. Guvernul a cump?rat aceast? relicv? din vest, dar occidentul nu a vrut s? v? ajute, s? v? înve?e s? face?i un cazan la fel. A dorit s? v? ?in? în întuneric. Ast?zi avem o ?ans? nesperat?, lumina vine de la r?s?rit. Dar ?i Soarele cât este el de Soare nu înc?lze?te pe toat? lumea la fel. A?adar vota?i Soarele! A trecut vremea cazanului Backok Wilcox!
-Tr?iasc?, tr?iasc?, tr?iasc?! a stigat mul?imea desl?n?uit?.
Anii au trecut, cazanul a r?mas pe loc ?i a reprezentat, poate, principalul motiv pentru care institu?ia nu s-a mutat în alt spa?iu sau cl?direa nu a fost demolat?. Obiectul a continuat s? fie martorul ?i a altor evenimente. În 2009, o mul?ime de gur? casc?, la prestigioasa manifestare numit? pompos “Noaptea muzeelor”, s-a înghesuit s? vad? a 11-a minune a Bucure?tilor, cazanul cum l-o chema. Circa 6400 de curio?i l-au înconjurat, l-au fotografiat, au exclamat satisf?cu?i: ???, ???, ???!
În 19 mai 2012, al?i curio?i, la aceia?i prestigioas? manifestare,” Noaptea Muzeelor”, dup? ce mai întâi s-au plimbat printre cavourile din Cimitirul Bellu, unii r?t?cindu-se pe acolo, fapt ce a mic?orat substan?ial num?rul noctambulilor, circa 3000, au ajuns , în sfâr?it, la Cazanul cu pricina.
Urmând sugestia str?nepoatei Anei Pauker, omul de încredere al acestia, burduh?nos, bun la cârc?, dar f?r? carte mult?, s-a urcat, pentru a doua oar? în istorie, pe sc?ri?a cazanului, pân? sus la cupol?. Cum totul se desf??ura sub genericul “?tiin?a o ia razna la miezul nop?ii”, individul a luat o tingire (folosit? pe vremuri de îns??i tovar??a Leana din Petre?ti ?i donat? de rapsodul popular Ciubuc!) ?i a b?tut gongul de trei ori: “?efa mea, o artist? c-o viziune planetar?, aflat? în acest momemt la cel mai înalt nivel al turnului Eifel, la Paris adic?, mi-a încredin?at mie nobila misiune s? v? salut, pe dumneavoastr?, dragi vizitatori, de la aceast? în?l?ime! Ea îns??i a scris cuvântul. Îi dau citire: ”privindu-v? cum v? înghesui?i a? putea spune, sunte?i o turm?, oi?e necuvât?toare, de aceea ne urm?re?te blestemul din balada Miori?a. Eu, pentru documentare, m? aflu în acest moment la Paris ?i admir lumea de la în??imea turnului Eifel. Ne-am câ?tigat libertatea ?i fiecare dintre dumneavoastr? pute?i veni la Paris. Este minunat!
Dragilor, acest obiectiv a func?ionat îndelung ?i a produs electricitate pentru iluminatul stradal. Din fericire azi nu mai avem nevoie de asemenea fosile, sunt ni?te fiare vechi! Trebuie s? facem loc noului, obiectele sunt îmbâcsite, poate vom p?stra câte ceva din ceea ce este pe aici, ca de exemplu prima ma?in? cu reac?ie din lume care are dou? ajustaje dispuse la 360 de grade”. Din mul?ime se aud râsete, chicoteli. ” V? rog, v? rog, nu v? mai hlizi?i, dau citire textului preg?tit de ?efa mea, o personalitate în lumea artei, temporar numit? ?efa cazanului Ba-Boc, ca recunoa?tere a meritelor sale.”
A?adar iat? ce v? transmite ?efa mea:
“Dragilori, dac? vre?i s? ne bucur?m de o adev?rat? democra?ie, vota?i cuptorul Ba-Boc!”
Au urmat aplauze ?i râsete.
Oare din ce s?mân?? adus? de vânt au r?s?rit speciali?tii care ne dau asemenea lec?ii?
Va urma ...

Nicolae Diaconescu (Nicu al Popii) | Scriitori Români

motto: Pe unde treceam, lasam o urma...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro