Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Etosul poeziei moderne

de Marin Mihalache

Dup? ce Nietzsche a dat de veste c? Dumnezeu ar fi murit, în mintea omului modern ?i în etosul cultural s-a produs o „disociere a sensibilit??ii” poetice (T.S. Eliot). Astfel, la poe?i romantici precum Nerval, Rimbaud, chiar când ace?tia scriu poezie cu iz religios nu mai avem de-a face atât cu un misticism religios, cu poezie cre?tin? „per se”, ci mai degrab? cu un subtil ?i rafinat misticism panteist, cu o încercare de divinizare poetic? a naturii. Astfel romantismul european a însemnat apari?ia în lumea modern? a unei noi religii, o religie a sublimului estetic, iar literatura, în special poezia, inspirate ?i create în acest spirit s-au proclamat deschis ?i revolu?ionar drept substitute al religiei tradi?ionale aflate chiar de atunci deja în curs de deconstruc?ie teologic? ?i demitologizare prin supunerea pe masa de opera?ie la o riguroas? analiz? critic? ?i istoric? a literaturii canonice ?i a textelor sacre privite cu prec?dere prin prisma ?tiin?ific? ?i prin lentilele agnostice de gândire atent ?lefuite ale arheologilor, filozofilor ?i teologilor germani din secolul al XIX -lea.

Încercarea prometeic? a omului f?r? Dumnezeu de a-L ucide pe Dumnezeu ?i de a r?spunde atacurilor demonilor din lume ?i din sine prin propria sa voin?? de putere, a fost atunci revelat? poetic ?i profetic de genii precum Baudelaire sau Rimbaud. „C?l?toria” lui Baudelaire este expresia unui miraj zadarnic în care omul dore?te s?-?i dep??easc? limitele condi?iei sale. La cap?tul „c?l?toriei” nu omul ci poezia sa a avut ?ansa salv?rii, a ie?irii din labirinturile ?i tenebrele vis?rii.

În acela?i spirit ?i ordine de idei, dar în alt context Edgar Allan Poe a profe?it despre imaginea omului viitorului ca fiind o fiin?? rupt? de r?d?cinile sale ancestrale ?i religioase ?i astfel expus unei inevitabile mor?i spirituale prin intrarea omului în eonul „haosului perpetuu”. De atunci se pare c? s-ar fi produs în con?tiin?a uman? ?i în cultur? o ruptur? spiritual? între „sfin?enia afectiv?” ?i „adev?rul imagina?iei”. Astfel la Keats chiar religia devine o slujnic? a frumosului poetic. Punând semn de egalitate între frumuse?ea estetic? ?i Dumnezeu, Keats a devenit nu un poet cre?tin, ci un poet teist, adic? un poet care-l caut? pe Dumnezeu în metafizic?, fiindc? nu l-a g?sit în Cuvântul Întrupat, cel al revela?iei religioase, al literei ?i a spiritului biblic. Tot a?a ?i Mathew Arnold, Emily Bronte, Emily Dickinson, de?i scriu poezie de natur? mistic?, totu?i se dep?rteaz? de etosul poeziei cre?tine tradi?ionale, dup? cum Kant încercase cândva s? salveze ideea divin? prin legea moral? din sinele omenesc. Când mai târziu Hegel voie?te s? capitalizeze acela?i spirit ?i s?-l înglobeze într-un sistem filozofic complet ?i comprehensiv, individul, existen?a sa, pierd ?i acestea prerogativ? ?i privilegiul acordat de Kant, p?rintele iluminismului ?i al ra?ionalismului. Esteticizarea credin?ei religioase începe prin extazul provocat de frumusetea naturii ?i frumusetea ori urâ?enia moral? din om. Numai dup? p?rintele existen?ialismului modern, Kierkegaard, estetica este o categorie aparte ?i exterioar? eului omenesc, inferioar? deci preceptelor ?i doctrinelor morale ?i religioase care dup? Kierkegaard au un rol mai important în procesul de emancipare ?i elevare a condi?iei umane. Heidegger a încercat un secol mai târziu s? reabiliteze esteticul ?i poezia ca forme ?i mijloace de salvare a autenticit??ii fiin?ei, a etosului omenesc subminat ?i amenin?at de pericolele imanente provocate de triumful implacabil al ?tiin?ei ?i tehnologiei.

Tot astfel, dup? Henry Bremond poezia este o stare extatic?, o preg?tire înaintea rug?ciunii. Ceea ce poetul se str?duie?te s? ne comunice în ciuda tuturor modelor ?i stilurilor literare este nevoia sufletului de a g?si un sens lumii sensibile. Poezia, ca ?i arta în genere, sunt c?i ale cunoa?terii sensibile ?i ale sensibilit??ii în?eleg?toare, o încercare de re-creare imaginativ? a lumii din noi. ?i când întradev?r Dumnezeu i se descoper? poetului toat? metafizica devine ?i ontologie. De fapt chiar mi?carea literar? simbolist? g?sea c? viziunea personal? a poetului asupra realit??ii este aceea a unei lumi supranaturale ?i c? între lumea invizibil? ?i cea vizibil?, între ordinar ?i extraordinar, exist? o coresponden?? descoperit? de poet sub m??tile simbolului ?i ale metaforei. Înc? de la începutul secolului al XX-lea chiar ?i simbolismul î?i pierde din for?a creativ?, din capacitatea estetic? de a inventa noi paradise ?i iaduri ale imagina?iei cu ajutorul coresponden?elor dintre limbaj ?i realitate. O pr?pastie se deschide în gândire datorit? antagonismului ireconciliabil dintre conceptele estetice ?i cele de ordin metafizic ?i religios atât în fenomenologie cât ?i în epistemologia modern?.

Paradoxal poate, dar mai aproape de în?elesul cre?tin al poeziei ar fi Byron, Gerard Manley Hopkins or Shelly (de?i acesta s-a declarat pe sine ateist). Dar ca s? se termine o paradigm? ?i s? înceap? alta, Coleridge ?i Wordworth, în „Prefa?a la baladele lirice” chemase deja poe?ii s? scrie „în limba comun? a omului”, a?a cum a sfâr?it în a da de în?eles mai târziu ?i nelini?titul logician al matematicii, min?ii ?i al lingvisticii, Wittgenstein. In acela?i spirit dar în alt context, T.S. Eliot, Ezra Pound, Auden ?i al?ii au produs o adevarat? revolu?ie literar? în poezia englez? ?i universal? prin revalorificarea limbajului ?i a resurselor semantice luate ca atare, invocând imperativul estetic modern de a se continua s? se creeze totul din nou dar pe funda?ia a ceea ce este valoros în tradi?ia cultural? universal?, în conjunctura „dasein”, în matricea stilistic?, fie ?i dac? ar fi ca lumea nou?, modern? sau postmodern?, ar continua s? treac? deocamdat? tot printr-un „waste land”, printr-o criz? spiritual? de identitate: „Bin gar keine Russin, stamm’ aus Litauen, echt deutsch...”.

Marin Mihalache (marin.mihalache) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro