Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

În spatele timpului

de Nicolae Diaconescu

În spatele timpului

Drag? Lumini?a, de?i textul pe care l-ai publicat are o puternic? amprent? personal?, l-am receptat ca ?i cum te-ai fi adresat, exclusiv, mie! Nu-i a?a c? te surprinde? De mai multe zile am încercat s? g?sesc un r?spuns la o întrebare care nu-mi mai d? pace. Întrebarea am pus-o într-un text "În spatele timpului", o frumoas? poveste de dragoste. Poate c? tu, cu intui?ia ta feminin? vei g?si r?spunsul. Iat? de ce m-am hot?rât s? î?i spun povestea!
Cu zeci de ani în urm?, predam, în înv???mântul seral, la Liceul “Gh.?incai” din Bucure?ti unde fusesem ?i eu elev. În timpul orelor, f?ceam scurte digresiuni, (s? le spunem paranteze) vorbindu-le elevilor despre iubiri celebre, despre pasiunea care te face s? nu sim?i povara timpului de lucru chiar când stai în picioare 14-16 ore pe zi. Pe atunci, periodic, se întrerupea lumina. Pentru unii profesori, minutele acelea reprezentau un co?mar, elevii ?ipau, (mai ales b?ie?ii care ciupeau fetele, le s?rutau). La orele mele era o lini?te des?vâr?it?, fiindc? le spuneam pove?ti. În aceste împrejur?ri, Maria, cea mai bun? elev? din clas?, s-a îndr?gostit de tov. profesor, adic? de mine! N-o în?elegeam! Ce a g?sit la un astfel de b?rbat, mai ales c? eram ?i mai în vârst?? Credeam c? e o problem? pur hormonal?, dar, spre stupefac?ia mea, am aflat c? e c?s?torit?! Apoi, a venit cutremurul din 4 martie 1977 la ora 21 ?i 20 de minute ..., bineîn?eles eram la ore. Atunci, în haosul creat, hornuri c?zute, troznete ?i stâlpi de rezisten?? fisura?i, incendii care br?zdau cerul, întuneric de nep?truns, (în noaptea aceea nu s-a mai aprins lumina) ca o s?lb?ticiune r?nit?, Maria s-a cuib?rit în bra?ele mele, nu-i p?sa ce-or s? spun? colegii, ce o s? cred eu. Îi aud ?i acum vocea, pu?in r?gu?it?: "simt c? m? topesc, poate pare o roman?? de doi bani dar vreau cu toat? fiin?a mea s? m? ocrote?ti, ca într-o nirvan? galben? , ca într-o coborâre pe ape, la ceasul r?t?cirii, al reg?sirii, dincolo de el... numai noi doi... numai...". Dup? ce m-am dezmeticit, mi-am dat seama c? a fost un moment de nebunie, tr?iam to?i o fric? ancestral?. Urm?rile cutremurului mi se amplificau haotic în minte întunecate de consecin?ele îmbr??i??rii, de fiorul pe care l-am sim?it ?inând-o în bra?e, ce se va întâmpla cu mine, cu ?coala, ce a rezistat în tot Bucure?tiul…
Directoarea, doamna Felicia Haica, (fusesem elevul ei preferat) m-a trimis s? v?d, mai curând s? strig, dac? la clasele din subsol sunt persoane r?nite sub tencuiala pr?bu?it?. M-am jenat c? b?trîna doamn? m? surprinsese ?inând o elev? în bra?e... Maria s-a desprins din strânsoarea mea ?i mi-a pus mâinile pe umeri:
Vre?i s? merg cu dumneavoastr?? Pentru o frac?iune de secund?, poate mai mult, ne-am privit în ochi, dar ce puteam vedea în acel întuneric? ?i ne-am desp?r?it f?r? s?-i spun un cuvânt.
Ce a urmat pentru noi to?i, în acele zile, nu poate fi descris . Cl?diri pr?bu?ite, când ?i când, ca un triumf al vie?ii, era descoperit un trup viu sub d?r?m?turi, mult? jale, multe familii îndoliate. Chiar vizavi de ”Intercontinental”, blocul unde locuia prietenul meu, Sandu Munteanu, se pr?bu?ise. Totu?i, de?i fundalul era apocaliptic, m? gândeam uneori la Maria. Ce vrusese ea s?-mi spun? prin acel “dincolo de el… numai noi doi…numai…”
De-a lungul timpului fusesem confidentul câtorva doamne! Ce g?seau la mine de îmi dest?inuiau cele mai intime tr?iri, întâmpl?ri de care eu însumi m? ru?inam ascultându-le, nu pot s? ?tiu. Poate inspiram încredere cu figura mea bonom?, zâmbetul binevoitor ?i cuvintele calde, de îmb?rb?tare pe care le spuneam invariabil. Mi se p?rea dincolo de orice închipuire c? una dintre aceste confidente s-ar putea îndr?gosti de mine. “Vaai, draga mea, îi spuneam, glumind f?r? ironie, uneia care se plângea c? pe ea nimeni n-o place, e?ti una din cele mai rare flori ale p?mântului, e?ti fântâna cu ap? vie, e?ti… începutul ?i sfâr?itul tuturor bucuriilor noastre, ale b?rba?ilor, ai încredere, vei g?si sufletul t?u pereche!” În astfel de împrejur?ri m? gândeam c? a? fi fost mai bun ca preot decât ca profesor ?i din când în când, psiholog amator.
Se poate vorbi despre starea de tensiune de iritarea care plutea în aer, în zilele acelea? Era suficient s? auzi o u?? trântit?, un pahar care cade ?i se sparge, o pal? de vânt mai puternic? ?i toate sim?urile intrau în alert?. Frica era general?. ?i pentru prima oar? analizam altfel ce este important în via??. Multe lacrimi s-au v?rsat atunci. Am s?pat ?i eu cu mâinile în moloz, acolo unde acceptau voluntari, doream s? fiu o p?rtic? din efortul general. Am predat atunci mai mult de opt ore pe zi. Unii profesori se îmboln?viser?, al?ii p?r?siser? Bucure?tiul ?i catedrele duceau lipsa titularilor.
Cursurile s-au mutat într-o cl?dire nou? din cartierul Berceni, în apropierea blocului meu. Pân? la consolidarea cl?dirii liceului era interzis accesul în vechea “loca?ie”. Eu îns? eram într-o activitate non stop, de diminea?a pân? seara, în fiecare zi, inclusiv sâmb?ta ?i duminica, trebuiau recuperate orele întrerupte o perioad? de timp.
Într-o dup? amiaz?, la începutul lunii aprilie, în drumul meu spre noul amplasament al liceului, s-a urcat în acela?i troleibus Maria. I-am zâmbit ?i mi-a r?spuns la fel. Nu ne mai v?zuser?m din seara cutremurului. Troleibusul se aglomera de la o sta?ie la alta, astfel c? fata s-a apropiat de mine, iar dup? un timp s-a abandonat cu totul în bra?ele mele. Sentimente contradictorii m? fr?mântau. Eram con?tient de responsabilitatea mea profesoral? care nu admitea rela?ii apropiate c-o elev?, fie ea ?i la seral. Maria, f?r? a-?i face mustr?ri de con?tiin??, la desp?r?ire, m-a s?rutat pe frunte. În acel moment am în?eles c? drumul este f?r? întoarcere, nu aveam puterea s?-i rezist, am uitat de interdic?ii, de regulamente ?i am scos repede un pix ?i o hârtie din buzunar. Am notat în mare grab? num?rul meu de telefon ?i i l-am dat: “Dac? vreodat? ai nevoie de ceva, orice, caut?-m?!” O singur? dat? pe s?pt?mân? aveam ore la clasa ei ?i, în ziua aceea nu a venit. ?i nici data urm?toare.
Apoi, într-o duminic? diminea?a, pe la ora nou?, a sunat telefonul!:
- V-a?i trezit? a întrebat un glas melodios, aproape cântat. Nu i- am recunoscut vocea la telefon.
-Nu ?tiu cine sunte?i, am r?spuns dup? un timp, încercând s? ghicesc printre cuno?tin?ele mele pe cea din cap?tul firului.
-Eleva dumneavoastr? preferat?, ?i-a început s? râd?. Vreau s? v? fac o vizit?, o scurt? vizit?, m? primi?i într-o jum?tate de or?? Inima a început s?-mi bat? puternic, o auzeam cum îmi bubuie în urechi.
-Adresa dumneavoastr? v? rog, a insistat ea, blocul, scara, etajul, num?rul apartamentului. I-am dictat aceste am?nunte cu o voce schimbat?.
În 25 de minute am auzit soneria. Radia de prospe?ime, tinere?e, bucurie. M? comportam ca un somnambul! Încercam s? fiu protocolar, dar...mi-a s?rit direct în bra?e, îmi s?ruta ochii, urechile, gura. N-am mai f?cut fa?? acestei avalan?e, am luat-o pe sus ?i am trântit-o în pat, am alunecat pe covor, ne-am iubit cu atâta frenezie cum nu mi-am închipuit c? este posibil. Poate fiindc? mu?cam din fructul interzis! F?ceam toate astea f?r? vorbe de prisos, f?r? întreb?ri, f?r? gânduri . Apoi a fugit la baie. S-a ferit s-o v?d goal?. Era atâta sfiiciune în gesturile ei care contrastau cu d?ruirea total?, inexplicabil de voluptoas? din clipele abia scurse...
S-a îmbr?cat repede, a vrut s? plece imediat.
-De ce te gr?be?ti? am întrebat-o.
-Am la dispozi?ie doar o or? ?i jum?tate, poate nici atâta, oala cu sup? este pe foc, am l?sat aragazul cu flac?ra mic?...Cam în dou? ore b?rbatu-meu se întoarce, trebuie s?-l întâpin cum se cuvine.
-Chiar e?ti m?ritat?? M-am ar?tat surprins. Nu purta verighet?.
-Din nefericire!
Cumva eram bucuros, n-o s? am complica?ii dac? m? hot?r?sc s? m? despart de ea. Mi-a fulgerat ?i un gând de gelozie, cum s-o împart cu altul?
-Nu în?eleg, dac? e?ti m?ritat?... Nu am fost ?i nu sunt un b?rbat dup? care s? suspine fetele în tain?.
-Mi-a astupat gura cu un s?rut lung. Ne-am iubit înc? odat? ?i înc? o dat?.
-Alerg, zbor, taxiul m? a?teapt? la col?ul blocului. Mi-a cuprins fa?a între palmele ei.
-Iubitul meu, copilul meu! Am privit-o zâmbind cum alerga pe sc?ri în jos.
Eram absolut stupefiat. Acum, c? plecase, încercam s? m? gândesc în lini?te la tot ce se întâmplase. S? fie dragoste la prima vedere? Pu?in probabil, nu puteam s? inspir eu asemenea sentimente. Oare ce interes o fi având? S-o ajut la înv???tur? nu e cazul, n-are nevoie, s?-i pun o pil? la alt profesor, iar??i nu avea rost, era cea mai bun? din clas? la absolut toate obiectele înscrise în catalog. Bani nu mi-a cerut nici pentru taxi! Atunci?
Orgoliul meu de b?rbat era satisf?cut, totu?i tr?iam o oarecare îndoial?. Am rev?zut în minte cum s-a furi?at goal? spre baie, îi vedeam spatele alb ca laptele. Apoi m-am înfuriat, probabil nici nu e m?ritat?, dore?te doar s? m? înha?e pentru am?râtul ?sta de apartament pentru care voi pl?ti la banc? o rat? lunar? timp de 25 de ani! Are ea un interes dac? a f?cut acest gest...Cum s? vin? la mine, s? mi se d?ruiasc? ?i s? nu-mi cear? nimic?! În duminica aceea n-am ie?it din apartament, îmi fr?mântam mintea s-o în?eleg. Dac? va mai fi o alt? întâlnire o s-o descos mai mult. ?tiam atât de pu?in despre ea! Poate ... vrea s?-i fac un bebe s?... Gânduri de tot felul îmi împuiau capul, m? sim?eam îns? relaxat. Nu m-am mai speriat când u?a de la frigider s-a închis cu zgomot. S?pt?mâna mi s-a p?rut monoton?, a?teptam duminica ner?bd?tor dar Maria n-a venit. Nici în duminicile urm?toare. Profesorii i-au încheiat mediile chiar dac? lipsise cam mult în ultima vreme. I-am încheiat-o ?i eu gândindu-m? pu?in mai mult la ce s-ar fi putut întâmpla. N-aveam telefonul ei, n-aveam adresa ?i chiar dac? a? fi avut-o nu m? sim?eam în stare s-o caut. Abia în iulie a sunat iar, deja eram în vacan??. Întâlnirea a fost mai nebuneasc? decât prima oar?. Am trântit-o pe covor, m-a mu?cat de piept, de pulpe ?i-n loc s? ?ip eu a ?ipat ea. M-am gândit c? nu e zdrav?n?, comportamentul ei îmi p?rea straniu. Stam culcat lîng? ea, o priveam, o mângâiam, i-am spus vorbe deosebite.
-Nu în?eleg de ce m-ai ales, e?ti atât de special?, unic?, n-am întâlnit alt? fat? s?-?i seam?ne.
-Dac? n-a? fi fost m?ritat? ?i-n loc s? fiu absolventa clasei a XI-a a? fi fost absolventa unei facult??i, te-ai fi c?s?torit cu mine? Ai fi acceptat s?-?i fiu so?ie?
A urmat o foarte lung? pauz?.
-Nu sunt suficient de copt ca s?-mi asum o asemenea responsabilitate. Dar ce-?i veni? Nu vreau s? m? însor, înc?, te rog s? m? ier?i, sincer nu ?tiu cum s?-?i r?spund.
Ne-am desp?r?it ?inându-ne de mân? ?i privindu-ne în ochi. Nu eram îngrijorat, faptul c? era m?ritat? m? scutea de orice implica?ie profund?.
Totu?i eram trist. Mai era pu?in ?i începea luna august, îmi fixasem concediul în aceast? lun?, voiam s? merg la mare dar nu singur. Ce bine ne-am fi sim?it împreun?! Oare o fi sincer?? Continuam s? caut r?spunsul la întrebarea pe care i-o pusesem la prima întâlnire. Dac? ar fi înv??at prost m-a? fi gândit c? vrea o not? bun?, sper? la un ajutor pentru alt profesor... ?i-apoi Z?voi Marian, profesorul de matematic?, ar fi trebuit s? aib? mai mult succes decât mine, era un tip atletic, cu mul?i bani, avea turm? de oi în Vâlcea...?i ea m? alesese pe mine, de ce? Aproape se terminase vara ?i nu m? mai sunase. Abia a?teptam s? înceap? ?coala ca s-o întâlnesc la cursuri. Pe opt septembrie m-a sunat ea. M-a rugat s? ne întâlnim pentru câteva minute la Cofet?ria de la Universitate. Era trist?, palid?, cu ochii du?i în orbite.
-S-a întâmplat ceva r?u, ai fost bolnav??
-În câteva zile ne mut?m la Cluj, so?ul meu e militar ?i a fost transferat la Turda. N-am vrut s? plec f?r? a te revedea...
Ne-am privit f?r? patim?, peisajul de la fereastr? era trist, continuam s? visez c? blocul s-a pr?bu?it peste mine, plecarea ei îmi accentua nostalgia. M? gândeam s-o vizitez la Cluj, mi-a spus îns? c? lucrurile s-ar complica ?i mai mult.
La desp?r?ire mi-a m?rturisit pe nea?teptate c? în ultima lun? nu s-a culcat cu so?ul ei, ?i dac? totu?i va r?mâne gravid? eu niciodat? nu voi ?tii.
Am r?mas iar??i perplex, oare ce sentimente nutrea fata asta pentru mine?
Am rugat-o totu?i s?-mi scrie, s?-mi mai dea un telefon, poate g?sim o cale s? ne revedem.
Au trecut zece ani f?r? s? mai aud ceva despre ea.
Era una din zilele acelea de prim?var?, când sim?i nevoia s?-?i desfaci aripile ?i s? zbori. Stam f?r? nici un gând în sta?ia Sfântul Gheorghe din Bucuresti ?i a?teptam s? vin? tranvaiul nr.5. Dinspre biseric? a ap?rut Maria! M-am bucurat nespus, ea îns? s-a ar?tat rezervat?. Avea aceia?i ochi ca la desp?r?ire, dar acum erau plini de str?lucire, încredere, poft? de via??.
-M-ai întrebat atunci, a zis ea de ce te-am ales, ce ai reprezentat pentru mine. Ai fost o oaz? în de?ertul meu sufletesc. Dac? nu te-a? fi cunoscut nu ?tiu ce a? fi fost azi. Obosisem s? fiu doar amabil?, s? zâmbesc în?eleg?tor când ar fi trebuit s? urlu, reprezentam pentru b?rbatul meu sacul de box al tuturor mizeriilor pe care le v?rsa peste mine. Eu chiar te-am iubit, mi-ai d?ruit cea mai frumoas? amintire. Am vrut s?-?i ar?t c? într-un ungher al inimii tale, ai primit un om cu dorin?e adev?rate pe care via?a nu l-a înfrânt .
-Maria, ce mult m? bucur! I-am luat mâinile într-ale mele.

-Spune-mi cum te-ai descurcat, ce-ai mai f?cut?
-Sunt inginer?, m? ocup de instala?iile electrice la blocurile ce se construiesc în zona Ia?ului.
-Felicit?ri, bravo, ce-ai absolvit?
-Ca ?i tine...
-So?ul te mai „iube?te”?
-Am divor?at dup? mutarea la Cluj ?i nu m-am rec?s?torit.
-Între timp eu m-am c?s?torit, am aproape trei ani vechime...Te rog mai spune-mi câte ceva despre tine. M-a privit f?r? ?ov?ial? în ochi.
-Ai fost un reper într-o perioad? când nimic nu mai avea sens pentru mine. M-am îndr?gostit când ai început s? ne spui poveste?ti în serile când se stingea lumina, eu nu mai eram în clas?, tr?iam în lumea despre care ne vorbeai. Ne f?ceai s? credem c? via?a este totu?i frumoas? ?i trebuie tr?it? din plin. Ne vorbeai despre Tristan ?i Isolda ?i spuneai c? iubirea nu este compatibil? cu tr?darea. Romeo ?i Julieta, celebra poveste de iubire, o g?seai inacceptabil? prin finalitatea ei, sinuciderea ca mijloc de ie?ire din situa?ii imposibile. În via?? este la fel. Trebuie s? ai curajul s?-?i duci povara pân? la cap?t, oricât de grea ar fi.
?i eu încercam s? scap dintr-o capcan? care p?rea f?r? ie?ire.
Devenisem nevrotic?, la început am crezut c? e o problem? hormonal?, din cauza so?ului care se comporta execrabil, de foarte multe ori mimam boala ca s? nu fac dragoste cu el. M? numea „cavalerista”, c? am picioare strâmbe, port ilicit de sex, ce caut în via?a lui c? proast? mai mare n-a întâlnit. Îmi crea repulsie ?i când lipsea, în timp ce pe tine te visam noaptea, nu mai voiam doar s? te v?d, s? te ascult, doream s? te ating. Uneori îmi venea s? ies din banc?, s? te iau de gât...am fost ?i la medic...
Apoi nu ?tiu cine, Dumnezeu, Sfânta Maria la care m? rugam în fiecare sear?, diavolul... mi te-a scos în cale în acel troleibus. Crezusem c? mi-ai în?eles sentimentele în noaptea cutremurului dar ai r?mas indiferent. Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat...
M? bucur c? te-ai c?s?torit. Nu te întreb cum e, probabil nici nu mi-ai spune...
Te rog doar s? nu m? ui?i, în gândurile ?i amintirile tale s? g?se?ti un loc?or ?i pentru mine.
Cred c? v? închipui?i, aceast? întâlnire m-a dat gata. Totu?i am intrat în carapacea mea, a unui om sobru, echilibrat, f?r? ascunzi?uri în via?a personal?. Povestea de dragoste cu Maria nu i-o ascunsesem nici so?iei dup? ce ne-am c?s?torit. O vizita o prieten?, Valerica, avea aceia?i impeziotate ca Maria, dar nu str?lucise niciodat? la înv???tur?. Nu obosea s-o întrebe pe so?ia mea, ce ai g?sit la omul ?sta, atât de ?ters, insipid, de te-ai c?s?torit cu el?
Au trecut iar??i mul?i ani, f?r? drame sentimentale în via?a mea. Apoi, în 2004, a intervenit o problem? foarte grav? la seviciu. Ca s? ies din atmosfera de stres am început s? public pove?ti pe un site literar. Chiar pe acel site am dat de numele de familie al Mariei. E un nume singular, nic?ieri nu l-am mai întâlnit. V? închipui?i ce surprins am fost înc? odat?. Domni?oara public? poezie, proz? ?i scrie chiar foarte bine. E talentat?. I-am comentat ?i eu un text. M? bântuie o întrebare, de?i nu cred c? o s?-i aflu vreodat? r?spunsul, mai ales c? nici nu am curajul s? o pun r?spicat. Fata c?reia îi admir poeziile nu î?i arat? chipul, doar un spate la fel de alb cum îl avea odiniar? ?i Maria.


Nicolae Diaconescu (Nicu al Popii) | Scriitori Români

motto: Pe unde treceam, lasam o urma...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro