proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Într-o diminea?ӑ de sfâr?it de aprilie, 201..., în apropiere de una din numeroasele intersectii ale bulevardului Drapelul Albastru din ora?ul TV - una dintre acele artere care pun multe probleme participantilor la trafic, nu departe de intrarea în Parcul Central, se afla sta?ionatӑ o ma?inӑ cu însemnele ?colii de ?oferi “…escu”. Poate cӑ, în furnicarul de autoturisme, Modus-ul ar fi putut rӑmâne neobservat, dacӑ singurul sӑu ocupant nu fi fӑcut o mul?ime de mi?cӑri, în ciuda aparentei sale imobilitӑ?i la volan. Cunoa?te?i tipul acela de bӑrbat între douӑ vârste - a sa ar fi fost greu de apreciat din exterior, pentru cӑ nici fizionomia, nici silueta nu erau destul de vizibile pentru un observator, dar, judecând dupӑ pӑrul s?u destul de rar ?i cu multe fire albe, putea sӑ aibӑ cam cincizeci – cincizeci ?i cinci de ani. Un specialist ar fi putut, dupӑ forma capului, sӑ îi aprecieze caracterul, adicӑ un temperament aparent calm, dar capabil de izbucniri de furie - iar elevii lui probabil cӑ se fereau cu grijӑ de astfel de manifest?ri. Felul cum î?i mânuia telefoanele mobile îi trӑda, de asemenenea, nerӑbdarea ?i iritabilitatea. Apuca, pe rând, când aparatul din buzunar, când pe cel a?ezat pe bordul ma?inii, cu gesturi care îi trӑdau, în acelasi timp, nervozitatea ?i plictiseala, dar atitudinea calmӑ cu care vorbea la telefon sau tasta pe ecranul inteligent dovedea cӑ omul nostru ?tia sӑ se controleze, sӑ converseze în mod corect – ?i eficient - cu interlocutorii sӑi. Ciudat, însӑ, de?i avea o musta?ӑ bogatӑ, omul nu se trӑgea de ea, spre deosebire de majoritatea mustӑcio?ilor colerici. Din când în când, instructorul rӑsucea cheia de contact ?i arunca o privire scurtӑ la ceasul din bord, semn cӑ a?tepta pe cineva, cel mai probabil un elev care întârzia la ora de condus.
Instructoria auto e o profesie care pare sӑ prolifereze în ultimul timp, odatӑ cu apari?ia pe ?oselele patriei a tot mai multor autoturisme. Dacӑ, sӑ spunem, cu 30 de ani în urmӑ, exista o singurӑ ?coalӑ de ?oferi amatori într-un jude?, încadratӑ cu doi-trei instructori în fiecare ora? (fiecare dintre ei dotat cu o veche Dacie galbenӑ), astӑzi vedem ma?ini cu inscrip?ia “?coalӑ” aproape pe orice stradӑ, iar tradi?ionalele rable de Mioveni sunt înlocuite cu ma?ini dintre cele mai moderne – uneori prea puternice ?i prea electronizate pentru învӑ?ӑceii care de abia descoperӑ tainele circula?iei rutiere. Modus-ul nostru nu era o ma?inӑ chiar nouӑ, ba chiar putea fi consideratӑ o vechiturӑ. Fabricatӑ în 2002, de culoare gri-bleu, ma?ina dovedea, însӑ, dragostea ?i priceperea de?inӑtorului sӑu. Curat, atât la exterior cât ?i la interior, autoturismul era de asemenea într-o stare tehnicӑ de invidiat (poate cӑ un cârcota? ar fi putut ghici, dupӑ anumite amӑnunte vizibile numai speciali?tilor, o coliziune frontalӑ, urmatӑ de o repara?ie aproape perfectӑ). Nici o urmӑ de noroi ?i nici un sticker nu strica strӑlucirea vopselei, a ornamentelor nichelate sau a geamurilor, încât era de mirare cât de bine putea rezista o ma?inӑ de ?coalӑ.
La un moment dat, instructorul ridicӑ privirea. În apropierea ma?inii se oprise o femeie care, judecând dupӑ expresia fe?ei, cӑuta ceva. Privirea ei era îndreptatӑ spre plӑcu?a de înmatriculare de pe botul Modus-ului, care, dupӑ toate aparen?ele, corespundea cu a?teptӑrile ei.
- Dori?i ceva? întrebӑ instructorul dupӑ ce coborî geamul.
- Ӑӑӑ … cred cӑ da, rӑspunse femeia. Sunte?i domnul instructor Iordӑnescu Florian?
- Da … Dumneavoastrӑ?
- Nina Tecuceanu. Am fost … am discutat ieri ?i am stabilit sӑ ne vedem azi, aici, pentru ore de conducere.
Instructorul aruncӑ sub bord, cu un gest nervos, telefonul pe care îl manipulase înainte de sosirea noii sale eleve ?i ie?i din ma?inӑ, cu un aer du?mӑnos. Deschise de mai multe ori gura pentru a vorbi, dar pӑrea sӑ î?i înfrâneze furia ?i sӑ î?i caute cuvintele. Într-un târziu, rosti rar, privindu-?i interlocutoarea drept în ochi:
- A?i întârziat. A?i întârziar chiar la prima lec?ie!
Intimidatӑ, eleva nu ?tia ce sӑ spunӑ.
- Sӑ nu încerca?i sӑ vӑ justifica?i! Vӑ rog frumos! Sӑ nu-mi spune?i cӑ programarea e la ?i un sfert! La o primӑ întâlnire cu profesorul de conducere, elevul trebuie sӑ vinӑ cu cel pu?in o jumӑtate de orӑ mai devreme, pentru a face inspectarea ?i cunoa?terea autovehicului de ?coalӑ ?i pentru a realiza cunoa?terea reciprocӑ dintre profesor ?i elev. Dacӑ a?i fi profesoarӑ, mi-a?i da dreptate, stimatӑ doamnӑ!
- Dar …
- Nu avem de ce sӑ mai lungim discu?ia. A? putea sӑ vӑ dau un exemplu legat de fratele meu, continuӑ Iordӑnescu, dar cred cӑ e mult prea devreme pentru a?a ceva.
?i, parcӑ plicitisit de lungimea discursului, instructorul î?i luӑ eleva de mânӑ pentru a executa inspec?ia vizualӑ a Renault-ului.
- Lec?ia numӑrul unu, stimatӑ doamnӑ, obligatoriul ocӑrond , cum spune fratele meu.
Nina Tecuceanu fu nevoitӑ sӑ remarce din nou, la îndemnul instructorului, curӑ?enia ?i starea tehnicӑ a ma?inii. Cu toate cӑ Iordӑnescu nu era un bӑrbat înalt, Nina pӑrea pe lângӑ el o femeie micӑ ?i fragilӑ. Trӑsӑturile fe?ei îi mӑrturiseau o vârstӑ de aproximativ 40 de ani, iar stӑruin?a ei de a zâmbi, în ciuda încordӑrii, îi scotea în eviden?ӑ caracterul ambi?ios. Din când în când, dupӑ aproape fiecare mi?care a capului, î?i alunga, cu un gest larg, ?uvi?ele care îi acopereau obrajii. Neatentӑ la ?uvoiul de vorbe al instructorului, Nina privea, uneori, în altӑ direc?ie decât o îndemna acesta – provocând, binen?eles, un nou ?uvoi de cuvinte ?i gesturi nervoase ale bӑrbatului.
Inspec?ia exterioarӑ fiind terminatӑ, eleva î?i luӑ locul la volan, executând, impecabil ?i înainte de sfaturile instructorului toate gesturile preliminare: reglarea scaunului ?i a a oglinzilor, fixarea centurii de siguran?ӑ. Iordӑnescu î?i recitӑ, totu?i, începutul de lec?ie, ca un copil care nu poate spune o poezie decât de la început, ?i fӑrӑ sӑ se sinchiseascӑ de faptul cӑ femeia nu îi dӑdea nici o aten?ie.
- Pornim, spuse el într-un târziu, dar reac?ia elevei fu nulӑ. Am spus cӑ pornim! repetӑ omul, ridicând tonul. Ce ai, doamnӑ, nu auzi când î?i vorbesc? strigӑ, disperat, instructorul, scuturând, nervos, volanul.
Parcӑ surprinsӑ, eleva spuse:
- Da, ?tiu cӑ acesta e volanul, e o glumӑ veche, domnu Iordӑnescu.
- ?tiu cӑ ?tii cӑ ӑla e volanul, mârâi instructorul, a?a cӑ folose?te-l, doamnӑ!
Oarecum derutatӑ, eleva î?i mai verificӑ o datӑ centura de siguran?ӑ, atinse oglinda retrovizoare ?i apoi cuvântӑ, hotӑrâtӑ:
- Domnu’ Iordӑnescu, ieri v-am scris un SMS … v-am spus despre mine cӑ am o deficien?ӑ de auz … îmi pare rӑu, nu pot în?elege ce spune?i. Trebuie sӑ vӑ uita?i la mine când îmi vorbi?i, ?i sӑ încerca?i sӑ articula?i cât mai correct sunetele, ca sӑ pot citi pe buze. Îmi cer scuze, dar asta e!
Instructorul înghi?i în sec. Femeia avea dreptate, în ajun conversaserӑ prin mesaje scurte, dar de, dacӑ ea a întârziat, normal cӑ era nervos ?i uitase condi?iile de lucru cu noua sa elevӑ. Mai înghi?i o datӑ în sec, dupӑ care, a?a cum îi ceruse Nina, rosti clar, uitându-se în ochii ei:
- Sӑ pornim, stimatӑ doamnӑ!
Apoi, întorcând din nou capul spre parbriz, adӑugӑ, cu grijӑ sӑ nu fie “citit”:
- Îmi cer scuze, doamnӑ …
Nina Tecuceanu nu era la prima experien?ӑ de elev-?ofer. Deja urmase un astfel de curs, cu un an înainte, dar sfaturile fostului instructor nu îi fuseserӑ de prea mare folos. ?tia sӑ conducӑ un automobil, dar încӑ nu avea destulӑ încredere în ea pentru a promova ?i un examen. În plus, unele manevre îi erau încӑ necunoscute ?i spera ca domnul Iordӑnescu sӑ i le deslu?eascӑ; i le ?i în?irase într-un mesaj: întoarcerea din trei mi?cӑri, pornirea în pantӑ, parcarea lateralӑ. Mai erau ?i altele, probabil, pe care trebuia sӑ le perfec?ioneze, cӑ doar de-aia avea profesor, s-o înve?e.
Circula?ia într-un ora? aglomerat nu e chiar floare la ureche nici pentru ?oferi mai experimenta?i. Nina se descurca, în general, bine, dar Iordӑnescu era destul de vechi în meserie încât sӑ remarce cӑ ea mai avea unele stângӑcii. Schimba vitezele corect ?i la timp, fӑrӑ sӑ priveascӑ schimbӑtorul, nu se temea sӑ atingӑ o vitezӑ apropiatӑ de cea normalӑ, nu ezita când era nevoie sӑ ocoleascӑ obstacole sau sӑ frâneze la nevoie. Existau, a?adar, speran?e ca eleva sӑ atingӑ nivelul necesar pentru înscrierea la examen – ?i pentru promovare. Dar pentru asta era nevoie de antrenament.
- Doamnӑ, oprim acolo, trebuie sӑ exersӑm parcarea lateralӑ.
Ma?ina asculta comenzile Ninei, dar, cel pu?in la primele tentative, se încӑpӑ?ânӑ sӑ se opreascӑ la o distan?ӑ cam mare de la bordurӑ. Înfuriat din nou, Iordӑnescu nu se ab?inu:
- 25 de centimetri, mӑ doamnӑ! Ce nu în?elegi? ?ipӑ el.
Timoratӑ, Nina gre?i din nou.
- Ai tras la 40 de centimetri … Nu, azi nu merge, mai încercӑm ?i data viitoare … Hai sӑ plecӑm, dar pornim ca ?i cum am fi în pantӑ. Cu frâna de mânӑ, te rog … Nu a?a bӑ, femeie, cӑ cauciucurile sunt scumpe, fir-ar al …
Luându-?i seama, Iordӑnescu se stӑpâni ?i rosti calm, pedagogic:
- Deci: la pornirea de pe loc nu e nevoie sӑ ambalӑm motorul mai mult decât la alte porniri de pe loc. Ai … a?i în?eles? Bun, atunci hai sӑ mergem, sӑ ne mai plimbӑm o ?ârӑ prin târg.
Explicând calm fiecare situa?ie de trafic, Iordӑnescu dirijӑ ma?ina cӑtre pia?a Unirii. Acolo reluӑ exerci?iile pentru parcarea lateralӑ, pe care, surprinzӑtor, Nina le executӑ destul de corect, nedepӑ?ind ecartul de 30 de centimentri.
- Vezi, doamnӑ, când te concentrezi î?i iese cum trebuie. Aoleo, ia uite cât e ceasul!... exclamӑ el. Trebuie sӑ mӑ întâlnesc cu Andrei, fratele meu de care ti-am spus, peste … 23 de minute. Mai ai timp sӑ mai lucrӑm dupӑ aceea, sau o lӑsӑm pe altӑ datӑ? Ai? OK, atunci … continuӑ el, coborând din Modus. Apoi, dându-?i seama cӑ uitase sӑ tragӑ frâna de mânӑ, deschise din nou u?a din dreapta ?i asigurӑ ma?ina, continuând sӑ dea sfaturi:
- Tragem frâna de mânӑ ?i introducem schimbӑtorul în prima treaptӑ de vitezӑ … sӑ nu ui?i niciodatӑ! Bun … în cel mult o orӑ mӑ întorc. Trebuie sӑ mӑ întâlnesc cu Andrei tocmai în capӑtul strӑzi Paji?te, la barul lui Prunache. Nu se poate urca cu ma?ina pânӑ acolo, e un ?antier pe Paji?te, de aia las ma?ina aici. Mӑ as?ep?i, ne revedem ?i continuӑm, ai în?eles?
- Da, la Prunache. Bine, domnu Iordӑnescu, vӑ a?tept.
Dupӑ ce î?i verificӑ, atent, buzunarele, asigurându-se cӑ avea asupra lui ambele telefoane, Iordӑnescu plecӑ.
Cartierul Piatra, care începea de la pia?a Unirii, este, a?a cum se ?tie, una dintre cele mai vechi aglomerӑri urbane din ?arӑ. Alunga?i din Cetate în Evul Mediu, românii se refugiaserӑ pe dealurile din apropiere, clӑdindu-?i casele tot mai sus pe coastӑ pe mӑsurӑ ce comunitatea devenea mai numeroasӑ. Strӑzile, trasate fӑrӑ nici un plan de sistematizare, erau strâmte ?i întortocheate, multe din ele nefiind încӑ pavate nici acum, la începutul secolului al XXI-lea. Cu toate cӑ edilii municipiului erau con?tien?i de dificultӑ?ile întâmpinate de pietreni, nu aveau nici o posibilitate de a repara gre?elile trecutului fӑrӑ a afecta specificul cartierului – ?i în acela?i timp partea de buget legatӑ de veniturile aduse de turism. În consecin?ӑ, strӑzile rӑmâneau tot strâmte, întortocheate ?i nepavate, poate singurul semn de progres fiind acolo numeroasele ?antiere pentru instalarea conductelor de apӑ ?i de gaz metan.
La un astfel de ?antier se referise Iordӑnescu înainte de a porni, voinice?te, sӑ urce dealurile Pietrei. ?antierul de pe Paji?te, un ?ant lung ?i adânc, îl fӑcurӑ sӑ piardӑ mult timp ?i sӑ acumuleze mult noroi pe pantofii lui bine lustrui?i, dar, profitând de cele câteva scânduri fixate de locatari pe grӑmezile de pӑmânt, reu?i sӑ parcurgӑ cu bine cei doi kilometri pânӑ la Prunache. Mare îi fu mirarea când zӑri în fa?a barului – de fapt un biet chio?c de tablӑ, cu inscrip?ia “Bar” pe u?a ruginitӑ – ma?ina lui cu însemnele ?colii de ?oferi. Iar la volan, Nina Tecuceanu îi fӑcea, voioasӑ, cu mâna:
- Am reu?it, am reu?it! striga ea.
Blocat de uimire, Iordӑnescu nu reu?ea sӑ spunӑ nimic. Exuberantӑ, Nina nu-i dӑdu timp sӑ-?i revinӑ.
- Am luat-o pe Fântâni?ei, am fӑcut la stânga pe Poienei, dar nu am avut loc din cauza unui prost care parcase aiurea. Am întors ?i am luat-o pe Co?ti?ei, pe la Crucea Mu?icoiului, apoi am coborât pe Podu Tunsului pânӑ la intersec?ia cu Paji?te, am dat prioritate unei basculante cu pӑmânt care cobora spre Cetate, apoi am luat-o în sus pânӑ aici, la Prunache. Vӑ a?tept de nouӑ minute. A?i zis 23 de minute, eu am ajuns cu patru minute mai devreme, iar dumneavoastrӑa a?i întârziat!
- Cum mama naibii ai reu?it?! îngӑimӑ Iordӑnescu. De unde ai ?tiut drumul ӑsta?
- A, pӑi eu sunt pietreanӑ, am crescut în mahalaua asta ?i locuiesc pe Neajlov, la 400 de metri de aici, cum sӑ nu-mi cunosc locurile?!
- Bun dar … Ai executat o întoarcere pe Poienei, o pornire în pantӑ la intrarea pe Paji?te ?i aici ai parcat perfect, la 24 de centimetri de ?an?ul ӑsta. Iar mie mi-ai spus ieri cӑ nu ?tii sӑ faci manevrele astea, iar jos, în ora?, mi-ai parcat tot aiurea … Î?i ba?i joc de mine? ?i … de ce dracu ai venit aici? Nu aveai voie sӑ pleci din pia?a Unirii, ce ?i-am spus eu cӑ nu ai voie sӑ ie?i din cuvântul instructorului!
- Dar dumneavoastrӑ mi-a?i spus sӑ vin aici ?i sӑ ne întâlnim în 23 de minute!
- E?ti nebunӑ? Nu ?i-am zis eu a?a ceva! ?i-am zis sӑ mӑ a?tep?i acolo ca sӑ continuӑm lec?ia, prin ora?, nu aici!
- Asta a?i spus? Eu am în?eles cӑ … Doar v-am spus cӑ nu aud bine ?i cӑ trebuie sӑ-mi vorbi?i clar, în fa?ӑ! Îmi pare rӑu …
- Î?i pare rӑu, pe dracu! Ai fӑcut un traseu pe care eu nu îndrӑneam sӑ-l urc, de fricӑ sӑ nu rup ma?ina, iar matale n-ai luat nici mӑcar un strop de noroi pe ea ?i-?i pare rӑu?! Ai fӑcut întoarcerea, ai fӑcut pornirea în pantӑ ?i parcarea lateralӑ ?i î?i pare rӑu?! Cum dracu sӑ-?i parӑ rӑu?! Stai numa’ sӑ-i spun fratelui meu chestia asta, pe cuvânt dacӑ nu!
- Sta?i pu?in … ce spune?i dumneavoastrӑ? Am fӑcut eu toate manevrele alea? Nu le-am fӑcut, doar ?tiu în teorie cum se face ?i nu am respectat nimic din toate alea … Nu am fӑcut …
- Domnu Iordӑnescu? Domnu Iordӑnescu, a telefonat fratele dumneavoastrӑ, domnul Andrei, aviatorul, se auzi un glas din interiorul barului. Domnu Iordӑnescu, a zis domnul Andrei cӑ nu mai poate veni azi. A zis cӑ vӑ întâlni?i mâine, la barul lui Catarigu, de lângӑ garӑ. Sӑ nu uita?i!