Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Înfior?toarea poveste a lui Ma?o, Biba ?i Tristu?a, cei mai mari tâlhari din câ?i s-au v?zut - prima parte

de florentin gheorghe sorescu



1.
Vai, dar ce v? spun acuma v? va umple inimile de fric? ?i m-am tot gândit dac? n-ar fi cu muuuult mai bine s? tac, pentru c? ceva mai înfior?tor în lumea asta decât un copil tremurând ca varga nu este. Aproape c? m? hot?râsem s? nici nu v? mai povestesc dac? brusc nu mi-a? fi dat seama c? exist? ?i copii curajo?i, mai exact, c? to?i copiii sunt curajo?i, absolut to?i, simplul fapt de a tremura pu?in (sau ceva mai mult, dup? Scara Richter a cutremur?rilor) neînsemnând nicidecum absen?a curajului. Ba, dimpotriv?, am putea spune cu mâna pe buric c? fricile, cu cât sunt mai mari, cu atât mai greu e s? le învingi ?i este nevoie de un mare curaj ca s? învingi o mare fric? ?i nicio fric? mare nu poate fi învins? chiar de tot ?i chiar de la început, ci mai întâi transformat? într-o fric? mai mic?, una care, la sfâr?it de tot, n-ar mai putea speria nici m?car un ?oricel, dar?mite o pisic?. A? mai ad?uga c? nimic, dar nimic nu este mai fals decât c? ceea ce se petrece în lumea real? este musai adev?rat, iar ceea ce se întâmpl? în lumea imaginar? este fals, cel mai bun exemplu pe care l-a? putea da fiind lumea viselelor, unde cele mai multe frici ale noastre se ascund, al?turi de cele mai ascunse dorin?i, luând tot felul de înf??i??ri, iar asta tocmai pentru a r?mâne în continuare pitite, f?r? ca noi s? le vedem. ?i ceea ce se întâmpl? în vis este fix acel lucru de care te temi, dar î?i vine greu s? recuno?ti, lumea viselor fiind un fel de ecran pe care se deruleaz? fel ?i fel de pove?ti, care ar fi putut fi adev?rate, sau ar putea, dac? tu le-ai l?sa. Dar gata cu introducere, prea mult? vorb?raie stric?, eroii no?tri sunt ner?bd?tori s? ias? la suprafa?? ?i s?-?i fac? de cap, c?ci ei sunt unii dintre cei mai înfior?tori tâlhari din câ?i s-au putut vedea vreodat?: Ma?o, Biba ?i Tristu?a.

2

?i dac? v-am vorbit de vise nu este deloc întâmpl?tor, ci pentru c? de la un vis a început ?i cele ce v? povestesc, ?i anume s-a întâmplat ca într-o diminea?? de var? un pui de furnic? s? se trezeasc? din somn cu o lacrim? mai mare decât cel mai mare gr?unte pe care l-a v?zut vreodat? neamul furnicilor, atât de mare încât nicio furnic? nu ar fi putut-o duce în spate, iar mama furnic? s-a speriat foarte ?i s-a îngrijorat v?zând cum puiul ei a plâns o lacrim? atât de mare, ?i l-a întrebat Ce ai visat tu, puiul meu, ce ?i s-a întâmplat, iar puiul de furnic? nu putea scoate nici un sunet, nici m?car unul mic de tot, ci abia dup? ce mama furnic? l-a mângâiat îndelung ?i l-a s?rutat de-abia atunci a putut vorbi, iar ceea ce spunea era atât de trist încât mama furnic? a început ?i ea s? plâng? înceti?or, doar c? larcrimile ei erau mici mici mici, mici de tot, atât de mici încât puiul de furnic? nu putea s? le vad?, ?i pentru c? visul era imposibil de în?eles mama furnic? s-a dus într-un suflet la cele mai în?elepte furnici ?i le-a povestit de-a fir a p?r cum puiul ei visase ni?te pe?ti, numai c? pe?tii aceia nu erau ca to?i pe?tii, ci extrem de ciuda?i, pentru c? în loc s? înoate în ap? st?teau a?eza?i pe ni?te scaune ?i plesc?iau din buze ca ?i cum ar fi vrut s? spun? ceva, Adic? cum a?eza?i pe scaune, au întrebat cele mai în?elepte furnici, Pur ?i simplu a?eza?i pe scaune ca ni?te oameni mari, a?a mi-a povestit puiul meu, într-o sal? rece ?i întunecat?, Ciudat, a spus unul dintre în?elep?i, foarte ciudat, iar la un moment dat puiul meu a început s? deslu?esc? ce zic, Noi suntem aici pentru c? urmeaz? s? fim mânca?i, au spus ei oftând, dar mai r?u ?i mai r?u este c? nu ne omoar? dinainte, ci vor s? ne m?nânce de vii, de-asta suntem a?a sup?ra?i, ?i alt vis nu avem decât s? ne omoare ?i pe noi înainte de a fi mânca?i, Ciudat, au spus ?i ceilal?i în?elep?i, foarte ciudat, dup? care a ap?rut un om ?i a început s? râd? ca un nebun iar ochii pe?tilor s-au f?cut ?i mai tri?ti, apoi nu mai ?tiu ce s-a întâmplat, pentru c? puiul meu a început din nou s? ofteze ?i s? plâng? cu lacrimi mari, mult mai mari ?i mai grele decât poate duce în spate un pui de furnic?.
În lumea oamenilor, un astfel de vis ar fi trecut repede ?i f?r? s? lase urme semnificative. Mama puiului de om i-ar fi zis puiului de om c? a fost doar un co?mar, dup? care ar fi trecut la treburile de zi cu zi, nu înainte de a-?i mângâia ?i ea pui?orul. Peste câteva zile, nici puiul de om, nici mama puiului de om nu ?i-ar mai fi amintit nimic din visul care le-a r?scolit nop?ile. În lumea furnicilor lucrurile stau cu totul altfel, iar asta pentru c? visele furnicilor sunt extrem de senine ?i rar, foarte rar, se întâmpl? s? aib? câte un co?mar. Spre deosebire de lumea oamenilor, furnicile consider? un vis la fel de important ca ceea ce se întâmpl? în lumea real?. De fapt, furnicile nu fac nicio deosebire între vis ?i realitate, considerând la fel de important ceea ce se întâmpl? în vis. Noi tr?im deopotriv? ?i ziua, ?i noaptea, obi?nuiesc ele s? spun?, iar ceea ce se întâmpl? în timpul visului sunt lucruri care, mai devreme sau mai târziu, se vor întâmpla cu adev?rat.
Credin?a furnicilor este c? totul a pornit de la un vis, pe care îl numesc visul prim sau visul matrice ?i, pe m?sur? ce din acel vis s-au desprins mai multe imagini care au dobândit o existen?? proprie, transformându-se în fiin?e ?i obiecte, acestea au început, la rândul lor, s? viseze, transformându-se în alte fiin?e ?i obiecte, care la rândul lor au început s? viseze ?i tot a?a, la nesfâr?it, pân? la ultimul vis, care la un moment dat va dobândi ?i el o existen?? proprie.
Spre exemplu, spun ele, CINEVA, odat?, a visat o floare, iar asta pentru c? î?i dorea nespus de mult ceva suav ?i pl?cut mirositor care s? îi bucure sufletul. Tot visând acea floare, într-o diminea??, când s-a trezit din somn, a g?sit câmpul plin de flori, care mai de care mai frumoase ?i mai parfumate. Florile, la rândul lor, au început s? viseze ?i, cum nu puteau s? ajung? una la alta, lucru pe care tare, tare mult ?i l-ar fi dorit, pentru c? se sim?eau un pic singure, un pic neajutorate, au visat o floare zbur?toare. Adic? un fluture. Care fluture, la rândul s?u, sim?indu-se singur, a început s? viseze la un tovar?? cu care s? alerge printre flori ?i nu exist? albin? pe lumea asta care s? nu cread? c? ea se trage din visul unui fluture.
Aici exist? o adev?rat? disput? între lumea furnicilor ?i lumea albinelor întrucât furnicile consider? c? în realitate albinele au fost visul lor ?i orice albin? este, de fapt, o furnic? vis?toare care, la un moment dat, ?i-a dorit s? zboare, dar se prea poate ca albinele s? fie deopotriv? n?scute din visul florilor ?i al furnicilor, iar fluturii s? fi visat o floare.
Revenind la oile noastre, drama pe?tilor cu ochii tri?ti ajunse în curând s? fie cunoscut? de toate furnicile, iar asta pentru c? visul puiului de furnic? a început s? fie visat ?i de al?i pui de furnic?, iar mamele puilor de furnic? nu mai pridideau în a-?i mângâia puii, smulgându-le cu totul de la treburile lor obi?nuite. Dar cea mai mare problem? o constituia zvântatul lacrimilor, întregul mu?uroi riscând s? se transforme într-un munte de sare, lucru deloc pl?cut pentru furnici care se dau în vânt dup? borcanele cu dulcea?? ?i, dac? este ceva în lumea asta pe care s?-l urasc? cu adev?rat, acel ceva este sarea în bucate.

3.
- Dar trebuie s? facem ceva, au spus într-o zi doamnele furnicu?e, altfel va fi r?u de pui?orii no?tri ?i de mu?uroaiele noastre ?i de fundul nostru. ?i pe loc una dintre mamele de furnic? a luat ini?iativa ?i s-a decis (lucru aclamat îndelung de toate celelalte mame de furnic?) s?-i spun? tat?lui furnic? cum puiul lor a visat un vis de furnic? în care se întâmpl? un lucru îngrozitor cu ni?te pe?ti vorbitori. Trebuie s? ?ti?i c? ta?ii de furnic? sunt foarte, foarte ocupa?i, astfel c? mama de furnic? a trebuit s? a?tepte mult ?i bine pân? el a catadicsit ?i ?i-a întins antenele c?tre ea. ?i dup? ce ea i-a povestit gesticulând agitat? ce a visat puiul lor, tat?l de furnic? i-a spus, "Dar ia-o mai u?or, c? n-am priceput nimic!". Pe tat?l de furnic? îl chema chiar a?a, Ia-o Mai U?or, iar pe doamna lui, Iste?ica.
?i Iste?ica a luat-o de data asta mai u?or ?i i-a povestit de-a fir a p?r cum un pui de furnic? a visat un vis îngrozitor cu ni?te pe?ti tri?ti ?i cum mama lui s-au dus la cele mai în?elepte furnici care i-au spus "Ciudat, foarte ciudat", dup? care to?i puii de furnic? au început s? viseze acest vis, iar mu?uroaiele lor sunt cât pe ce s? se transforme într-un munte de sare.
- Puiul nostru a visat ?i el? a întrebat atunci Ia-o Mai U?or.
- Chiar ?i b?iatul nostru a visat acest vis.
- Precis iar a uitat s? se spele pe din?i! a conchis el atunci serios. Am uitat s? v? spun, pe iubitul lor pui îl chema Murd?rel.
Iar Iste?ica l-a privit un pic consternat? ?i i-a spus:
- Ba bine c? nu, s-a sp?lat pe din?i, doar s-a f?cut mare, nu ?tiu dac? ai observat, dar ce are asta a face cu pe?tii din vis?
La care Ia-o Mai U?or îi r?spunde:
- Eu, când eram de vârsta lui ?i nu m? sp?lam pe din?i, visam urât.
- Bine-bine, i-a replicat atunci Iste?ica, dar tu nu în?elegi c? to?i, dar absolut to?i puii de furnic? viseaz? acela?i vis?
- Nici prietenii mei nu se prea sp?lau pe din?i.
- Te cred, i-a spus atunci Iste?ica, te cred c? tu ?i prietenii t?i nu v? prea sp?la?i pe din?i, dar sunt la fel de convins? c? nici nu visa?i ACELA?I vis! Adic? unul absolut IDENTIC, în?elegi tu?
În fa?a acestui argument, Ia-o Mai U?or nu ?tiu ce s? mai r?spund?, ba chiar se fâstâci pu?in, dar a fost primul moment în care a ap?rut un zâmbet de la începutul acestei triste pove?ti, întrucât Iste?ica nu s-a mai putut ab?ine ?i a început s? râd? cu toat? gura ?i, în timp ce fa?a lui Ia-o Mai U?or se f?cea din ce în ce mai lung?, Iste?ica ?i-a atins ??galnic antenu?ele de ale lui ?i i-a spus:
- De-aia am vrut eu s? te iau de b?rbat! Ca s? fiu istea?? ?i pentru mine, ?i pentru tine.
Dup? care le-au dat naibii de vise urâte ?i au început s? se hârjoneasc? prin mu?uroi.

4.
Dac? Ia-o Mai U?or n-ar fi fost atât de ocupat, ar fi putut observa c? fiul lor, Murd?rel, nu mai era chiar a?a murd?rel precum fusese pe când era mic. Cu alte cuvinte, crescuse. Dar motivul real pentru care începuse s? fie oarecum cur??el ?inea de ceva pe care nici m?car mama lui cea istea?? nu reu?ise s?-l dibuie: Se cam îndr?gostise. Evident, nu voia s? arate acest lucru la nimeni, cu atât mai mult cu cât dragostea lui secret? era una imposibil?, din cele de care g?se?ti doar prin c?r?ile de pove?ti. C?ci fata de care s-a îndr?gostit nu era nicidecum o alt? furnic?, ci o albin?.
Când v? voi spune numele ei ve?i în?elege imediat de ce Murd?rel st?tea minute întregi în fa?a unui bob de rou?, potrivindu-?i cât mai bine antenele. Iar atunci când nimeni, dar absolut nimeni nu putea s?-l vad?, se c???ra repede pe lujerul unei flori ?i se d?dea cu polen la sub?ioar?.
Doar soru-sa începuse s? miroas? câte ceva, lucru care o f?cu ?i mai nesuferit? în ochii lui.
- M?i, Murd?rel, i-a zis ea odat?, mi se pare mie sau tu te-ai cam parfumel? ?i, din acel moment, nu l-a mai scos din ?icane, ori de câte ori i se ivea ocazia strigând dup? el cu batjocur?: Murd?rel cel Parfumel.
Drept care Murd?rel îi d?dea, cum prindea prilejul, câte un ghiont ?i de fiecare dat? lucrurile se sfâr?eau prost pentru el întrucât Smiorc?i?a începea s? ?ipe ca din gur? de ?arpe, iar Ia-o Mai U?or se v?dea c? are o palm? a dracului de grea.
Ei bine, când ai ceva greu pe suflet, cui i te-ai dest?inui tu mai întâi ?i mai întâi? Pun pariu c? nu lui Smiorc?i?a. Drept e c?, dac? nu ar fi plâns în somn, iar mama lui nu i-ar fi v?zut lacrimile, Murd?rel s-ar fi dus glon? la cea pentru care începuse s?-i bat? inima. A?a, îns?, a trebuit s? stea ?i s? r?spund? la toate întreb?rile pe care i le-a pus Iste?ica pentru a-l descoase, iar asta a f?cut s? nu mai ajung? la întâlnirea pe care o avea cu albinu?a lui.
Trebuie s? v? spun c?, pentru a se întâlni cu ea era o adev?rat? aventur?, iar asta pentru c? nimeni nu ar fi v?zut cu ochi buni mica lor idil?: nici doamnele furnicu?e, nici preacinstitele albine.
Se pomenise din mo?i str?mo?i c? odat?, în vremuri de demult, albinele au fost ?i ele tot ni?te furnici, pân? când, la un moment dat, s-au rupt de ele dintr-o pricin? foarte bizar?.
Legenda spunea cum c? una dintre furnici a v?zut un fluture, iar fluturele era atât de frumos, încât pe loc inima i-a r?mas grea ?i din greutatea aceea a inimii s-a n?scut Floarea de Nu M? Uita. Numai c? fluturele niciodat? n-a vrut s? se a?eze pe floarea ei. Din aceast? pricin?, pe furnica noastr? atât de mult a durut-o inima, încât nu peste mult timp s-a stins de dor, transformându-se într-un izvor de lacrimi.
Ceea ce nu ?tia îns? era c? o alt? furnic? o iubea, la rândul ei, în t?cere ?i, spre deosebire de fluture, tare mult ?i-ar fi dorit s? zboare pe Floarea de Nu M? Uita. A?a de mult încât odat? a visat c? o s?-i creasc? aripi ?i atât de puternic a fost visul ei încât la un moment dat chiar ?i-a luat zborul, devenind albin?, pentru c?, atunci când tr?ie?ti o dragoste mare, este cu neputin?? s? mai r?mâi cu picioarele pe p?mânt.
A?a spun legendele.
Albinele îns? cred cu totul altceva ?i anume c? nicidecum nu s-au n?scut din furnici, pe care nu le v?d capabile s? viseze cu adev?rat. Furnicile, spun ele, niciodat? n-o s? se desprind? de p?mânt. Ele îndr?gesc mai mult r?zboiul decât florile, pricin? pentru care mai totul sap? galerii, din care î?i fac apoi cazemate. ?i uite-a?a, mai împungându-se, mai cârcotind, din prietene ce erau, albinele ?i furnicile pu?in mai aveau s? ajung? la cu?ite, drept care au g?sit de cuviin?? c? cel mai elegant lucru este s?-?i întoarc? frumu?el unora altora spatele.
Nici treab? n-avea Murd?rel cu toate aceste pove?ti, ba, ca s-o spunem pe ?leau, îl durea drept în cot. Ca orice furnic?, el se sim?ea un adev?rat lupt?tor ?i nimic de pe lumea asta nu-l putea str?muta de la ideile sale.
Cur??ica, în schimb, era tare tem?toare, iar asta s-a v?zut cel mai bine când au reu?it, în sfâr?it, s? se întâlneasc?. Fusese o dup?-amiaz? fierbinte, iar p?mântul dogorea atât de puternic, încât singurul loc r?coros pe care l-au putut g?si era salcia pletoas? de lâng? râu. Nu b?tea niciun firicel de vânt, totul p?rea încremenit.
La început vorbele s-au legat greu, amândoi p?rând c? vor s? spun? ceva, dar nu-?i g?sesc cuvintele.
- A fost tare cald ast?zi, a rupt Murd?rel într-un final t?cerea.
- Da, a?a e, a fost foarte cald, a aprobat, la rândul ei, Cur??ica.
- Iar Smiorc?i?a a fost parc? mai enervant? ca oricând.
- ?i fr??iorul meu m-a cam sup?rat. - Bomb?nel al t?u nici nu se compar? cu Smiorc?i?a. Pare mult mai de treab?.
- Dac? ar fi fratele t?u, nu ?i s-ar mai p?rea a?a de treab?. Tot timpul se ?ine dup? mine, nu-mi d? pace niciun pic. Cât pe ce s? ne trezim cu el pe cap.
Într-un final, Murd?rel a prins curaj ?i i-a spus:
- ?tii de ce nu am putut veni la întâlnire?
- Nici tu nu ai putut veni? l-a întrebat ea uimit?.
- Nu, nu am putut veni.
?i imediat începu s?-i povesteasc? de-a fir a p?r toate a?a cum s-au petrecut. Pe seam? ce asculta povestea lui, Cur??ica devenea din ce în ce mai nelini?tit?.
- Nu-?i fie team?, îi spuse Murd?rel cu hot?râre în glas v?zând-o a?a agitat?. Dac? omul ?la din vis exist? cu adev?rat, o s?-i ar?t eu lui!
În acel moment, Cur??ica izbucni în plâns ?i-i spuse printre sughi?uri:
- Prietenul meu drag, ceva îngrozitor este pe cale s? se întâmple! ?i noi, albinele, am avut acest vis, exact cum l-ai povestit tu, punct cu punct. Numai c?, în visul nostru, cei care ofteaz? pentru c? urmeaz? s? fie înghi?i?i de vii nu sunt nicidecum pe?tii... Sunt fur... sunt fur... sunt fur... Ah, Doamne, nu pot s? spun!
- Sunt albine! se auzi o voce pi?ig?iat? din râu. ?ti?i, eu sunt un pe?ti?or mai curios din fire... A?a sunt eu, ce s?-i faci... Îmi place s? trag cu urechea. Tocmai treceam pe-aici când v-am auzit vorbind... Acel vis de care spune?i l-am visat ?i noi, de-aia este apa din râu a?a tulbure. Dar cei care urmeaz? s? fie înghi?i?i de vii nu sunt nici pe?ti, nici furnici. Sunt albine!

(?i pe loc amu?i întrucât în scen? î?i f?cu apari?ia Ma?o, cel mai mare tâlhar din câ?i s-au v?zut.)


5.
De ce pescuie?ti tu, Ma?o, în ape tulburi?
Ce ?i s-a întâmplat de nimic nu mai ajunge la sufletul t?u?
Ai fost odat? un b?iat cum nu puteai g?si altul mai bun.
P?s?rile ?i se a?ezau pe umeri ca s? cânte,
iar tu aveai pentru ele buzunarele pline, pline de firimituri.
Fluturii ?i se cuib?reau în p?r ?i pe mâini.
De ce este, Ma?o, atât de trist sufletul t?u?
Acum nimic nu-?i mai st? în cale,
acum tot ce atingi, se pr?vale.
Ce s-a întâmplat, Ma?o, în sufletul t?u?
Odinioar? iepurii de câmp veneau s? te vad?,
lupii î?i culcau grumazul pe genunchii t?i, blânzi ca ni?te miei.
Cum s-au f?cut, Ma?o, atât de cruzi ochii t?i?

Ei, bine, sunt unele lucruri aproape imposibil de în?eles. Atât de imposibil de în?eles încât, oricât te-ai sc?rpina în cap, nu-?i vine nicio idee. ?i pot spune cu mâna pe inim? c? mul?i sunt cei care s-au sc?rpinat, dar degeaba. Cel mult s? fi deranjat din somn vreun purece.
C?ci da, e adev?rat, Ma?o, din cel mai bun b?iat, a devenit cel mai r?u. Nimeni nu ?tie exact când s-a întâmplat acest lucru. ?i de ce. Doar c?, într-o iarn?, b?iatul acela diform, cu mâinile mari ?i capul cât un dovleac a început s? mearg? descul? prin z?pad?.
P?i era, fra?ilor, afar? o geruial?... M?iculi??-doamne! Nu se pomenise vreodat? a?a un frig. Nici m?car b?trânii nu-?i aminteau s? fi fost a?a groz?vie în vremurile de demult, cu toate c? b?trânii, de felul lor, tr?iesc din amintiri. Iar amintirile, cu cât sunt mai îndep?rtate, cu atât par mai vii. ?i mai de necrezut. De parc? ar veni dintr-o alt? lume, în care a tr?it altcineva în locul t?u, nu tu.
Dar s?-i l?s?m pe b?trâni cu amintirile lor ?i s? ne întoarcem la Ma?o. Cum mergea el a?a descul? prin z?pad?, numai ce-l vede o vr?biu?? zgribulit? de frig pe un gard. Tare înghe?at? era biata vr?biu??.... Dar când l-a v?zut pe Ma?o cum merge, i s-a f?cut ?i mai frig.
- De ce mergi tu, Ma?o, descul? pe o vreme ca asta? l-a întrebat ea cu glas ascu?it. Eu, s? fi fost om ca tine, sigur mi-a? fi pus în picioare ni?te boto?i. Iar peste boto?i, al?i boto?i, iar dup-aceea, cizme. De ce mergi tu a?a descul??
Dar Ma?o a mers mai departe îngândurat, ca ?i cum n-ar fi auzit nimic. Drept care vr?biu?a ?i-a adunat toate puterile ?i zbrrr!... înaintea lui. A g?sit o crengu?? de alun pe care s-a a?ezat. Când a ajuns în dreptul ei, ?u?ti, pe capul lui, cântând din nou cu glas ascu?it:
- De ce umbli tu, Ma?o, a?a descul?? Au n-ai observat c? afar? e ger? Eu, s? fi fost om ca tine, sigur mi-a? fi pus în picioare ni?te boto?i. Iar peste boto?i, al?i boto?i, iar dup-aceea, cizme. ?i în?untru ni?te ?osetu?e moi. De ce umbli tu a?a descul??
Dar Ma?o, nimica.
?i, când vr?biu?a a dat s? mai spun? ceva, dintr-o dat? el a dus mâna la cap, a luat-o de-o arip? ?i zvârlll cu ea cât-colo!
V? închipui?i cât de uimit? a fost biata vr?biu?? de un a?a tratament. De la oricine te-ai fi putut a?tepta la a?a ceva, nu ?i de la Ma?o.
Pentru c?, a venit timpul s? v? spun, Ma?o nu era ca ceilal?i. Avea o inim? mare c? nu puteai în?elege cum poate s? încap? atâta în el. Orice i-ai fi cerut, al t?u era. P?i avea el vreun lucru, cât de mic? Aiurea! Toate câte le avusese nu mai erau demult ale lui. C?ma?a ?i-ar fi dat-o de pe el, nu alta. Cu cu n?dragi cu tot. ?u cu cozondraci. Atâta tot, c? era cam urât.
Pu?in le p?sa doamnelor anim?lu?e c? era Ma?o urât. Spre deosebire de oameni, ele v?d mai întâi inima. ?i asta f?cea ca Ma?o s? fie foarte iubit.
Vr?biu?a noastr? ?tia bine aceste lucruri drept care atât i s-au m?rit ochii de uimire v?zând ce i se-ntâmpl?, c? mai-mai s-o confuzi cu o bufni??. A stat câteva momente s?-?i revin? din n?uceal? dup? care s-a adunat cu chiu cu vai din z?pada în care fusese aruncat?, s-a privit atent într-un ochi de b?ltoac? ?i prinse a zice:
- Ma?o, Ma?o, dup? ce c? eram eu înghe?at?, mai m-am trezit ?i cu-n cucui!
Apoi începu s? zboare din pom în pom strigând cu glas r?gu?it:
- Ma?o a înnebunit! Ma?o a înnebunit! Umbl? descul? prin z?pad? ?i face la cap cucui.


6.

Pentru doamnele albinu?e problema visului pe care îl aveau puii lor era ?i mai complicat?, iar asta pentru c? nimic nu este mai grav într-un stup decât ca fagurii s? se umple de sare.
Imagineaz?-?i c? într-o diminea??, înainte de a pleca la ?coal? (sau la gr?dini??, dac? e?ti, înc?, prea mic, de?i când ?i se spune acest lucru pesemne te enerveaz? cumplit), te a?ezi frumos la mas?.
Mama î?i aduce borcanul cu miere dup? ce tu singur î?i vei fi întins untul pe felia de pâine (e?ti, de acum, mare ?i nu mai a?tep?i s? fac? acest lucru altcineva în locul t?u), pui câteva linguri?e ?i te ui?i atent, foarte atent ca mierea s? nu se preling? pe margine, dup? care duci repede la gur? felia ?i mu?ti, a?teptând gustul acela dulce ?i parfumat s?-?i inunde papilele gustative. Adic? limba.
Te apuci s? mesteci absent, încercând s? amâni cât mai mult momentul plec?rii de-acas?.
În fa?a ochilor ?i se deruleaz? înc? secven?e din visul de cu noapte, cine crede c? te-ai trezit de-a binelea n-are decât s? se duc? în locul t?u ca s? doarm? pe el la ?coal?.
Brusc sim?i ceva s?rat pe limb?, dar primul lucru care î?i vine în minte este c? ?i se pare.
Pe seam? ce mesteci, gustul acela devine ?i mai pregnant, astfel încât într-un final î?i dai seama c? nu te în?eli ?i spui, "Mam?, dar mierea asta este s?rat?!".
Mama bineîn?eles nu te crede, î?i r?spunde, "Termin? odat? cu prostiile ?i hai mai repede c? întârziem", dar tu deja te-ai repezit la chiuvet? s? scuipi ce ai mâncat, dup? care bei un pahar mare cu ap?.
Mama gust? ?i ea din miere, se strâmb? toat? ?i spune plin? de consternare, "Dar mierea asta chiar e s?rat?, cine naiba a turnat solni?a în ea?". Bineîn?eles, to?i ridic? din umeri, dar cel în al c?rui cap se sparg toate borcanele vei fi chiar tu, "Cine altcineva în afar? de tine ar fi putut face una ca asta?", spune ea uitându-se la tine sup?rat?. "Poate ar trebui s? cump?r?m mierea din alt? parte", intervine tat?l împ?ciuitor, dar e deja prea târziu pentru c? toat? familia deja este un car de nervi ?i când mama spune "Iar am început ziua asta bine", izbucne?ti în plâns ?i-i spui "Pe mine da?i vina pentru toate".
?i, într-adev?r, cum v-a?i fi putut da seama c? mierea aceea este s?rat? pentru c? puii de albin? au plâns cu ni?te lacrimi cât boabele de m?rg?ritar, iar fagurii s-a umplut de sare?
Întocmai cum spusese Cur??ica, ?i puii de albin? au avut un vis care a trecut de la unul la altul, multiplicându-se întocmai ca ochiurile dintr-un fagure.
Iar în acel vis era vorba de ni?te furnici care plesc?iau din buze ?i erau foarte, foarte sup?rate, "?i ce, m? rog, spuneau acele furnici", au întrebat mamele albin?, iar puii de albin? au spus, "Suntem sup?rate pentru c? vor s? ne m?nânce de vii", "Nimeni nu este atât de prost încât s? vrea s? m?nânce o furnic?", au r?spuns ele zâmbind, "Ba uite c? în vis chiar a?a a fost", au spus oftând puii de albin?.

Ca ?i în cazul furnicilor, mamele albin? s-a dus într-un suflet s? afle ce se întâmpl? cu puii lor, dar nu la în?elep?ii albin?, o, nu! ci la regina albin?, pentru c?, spun ele, b?rba?ii sunt din cale-afar? de mototoli ?i este suficient s? le vezi bur?ile ca s? în?elegi ce gânduri m?re?e le umbl? prin g?vleaj?, astfel încât în?elepte cu adev?rat nu pot fi decât doamnele, ?i mai cu seam? întâia doamn? dintre doamne, numai ele fiind în m?sur? s? pre?uiasc? cu adev?rat cel mai minunat lucru de pe lumea asta: florile.
Iar regina albin?, dup? ce a cugetat îndelung, i-a chemat la sfat pe to?i, cu mic cu mare, convocând Marea Adunare a Albinelor din Parfumuri ?i Nectare.
Trebuie s? ?ti?i c?, osebit de celelalte vie?uitoare, albinele au o particularitate a lor pe nu o vom mai întâlni la niciun alt neam ?i anume aceea c? la marele sfat albinesc nu particip? doar cei mari, fie ei în?elep?i au ba, ci întreaga suflare, indiferent c? sunt tineri sau b?trâni, parte b?rb?teasc? sau parte femeiasc?, în deplin?tatea puterilor sau pui.
Cât? vreme, spun ele, o decizie major? prive?te întregul roi, cinstit e ca fiecare s?-?i spun? cuvântul, a?a cum i se arat? în mintea lui, ?i nu o dat? s-a întâmplat ca dezlegarea unei probleme deosebit de complicate s? vin? de la cine te a?teptai mai pu?in cum ar fi, bun?oar?, un pui abia ie?it din g?oace.
Ba chiar, zic ele, puii cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai în?elep?i, ei fiind mult mai aproape de Marele Zeu care cârmuie?te lumea ?i care vorbe?te prin intermediul lor, pentru c? un pic din Marele Zeu vine pe lume la fiecare na?tere ?i moare cu fiecare moarte, motiv pentru care cei mai în?elep?i de pe lumea asta sunt copiii ?i b?trânii.
Ca ?i furnicile, albinele cred, la rândul lor, c? lumea s-a n?scut dintr-un vis care, pentru c? nu exista nimeni care s?-l viseze, se visa pe sine însu?i. ?i tot visându-se a?a, s-a sim?it dintr-o dat? nespus de stingher, motiv pentru care a început s? viseze c? este visat de alcineva. ?i acesta a fost momentul în care s-a n?scut Marele Zeu, care la început nu a fost un zeu chiar a?a de mare, ci un zeu pui. ?i Zeul Pui a început s? se joace cu visele ?i s? viseze ce i-ar fi pl?cut lui s? se întâmple. ?i de fiecare dat? când se întâmpla ceva, Zeul Pui sau Zeul copil râdea în hohote, ca de o ?otie.
Iar întâmpl?rile, pentru c? începuser? s? se întâmple, au n?scut, la rândul lor, alte întâmpl?ri care pe Zeul Pui l-au mirat din cale-afar?, pentru c? au ap?rut f?r? ca el s? bage de seam?. ?i pe m?sur? ce încerca s? cunoasc? noile întâmpl?ri, Zeul Pui cre?tea pu?in câte pu?in, pân? când, de la atâta cunoa?tere, a devenit Marele Zeu.
Numai c?, devenind a?a mare, a ajuns s? cunoasc? totul, astfel încât Marele Zeu a început s? se plictiseasc? ?i s?-i par? r?u c? nu mai este un Zeu Pui, când toate întâmpl?rile care se întâmplau te f?ceau s? râzi ca de o ?otie pe care chiar atunci o descoperi.
Drept care s-a gândit s? moar? pu?in, ca s? se poat? na?te din nou, fiindc?, s-a gândit el, nu po?i descoperi întâmpl?ri noi decât dac? o iei de la început ?i începi s? visezi lucruri care niciodat? nu s-au întâmplat.

Dar s?-l l?s?m pe Zeul Pui cu visele sale ?i s? revenim la Marea Adunare a Albinelor din Parfumuri ?i Nectare unde Marea Regin? st? a?ezat? pe un bulb de nuf?r ?i fiecare albin?, pentru a fi întru o deplin? cur??ire, trebuie, înainte de a-?i lua locul cuvenit, s? se cufunde în cele mai alese nectare.

- Preah?rnicu?e albine ?i prealenevo?i bondari, î?i începu regina cuvântarea, v-am convocat aici, la aceast? mare adunare, din pricina unei pricini nemaiîntâlnite vreodat? la neamul nostru, de?i, de-a lungul vremurilor, am trecut prin multe.
Dup? cum pesemne a?i aflat, puii no?tri nu-?i mai g?sesc pacea, iar tulburarea lor nu vine de la altceva decât de la ni?te vise.
N-ar fi nimic deosebit dac? aceste vise ar fi simple vise, dar tare mi-e team? c? ele prevestesc o mare nenorocire care se va abate asupra noastr?. Deja s-a întâmplat ceva foarte grav, mierea atât de dulce ?i parfumat? odinioar? a început s? se umple de sare. Iar asta pentru c?, tulbura?i de aceste vise, puii no?tri plâng, iar lacrimile lor sunt nespus de amare.
Cred c? ?ti?i cu to?ii despre ce este vorba, nu-i cazul s? v? mai spun, dar vreau s? v? aflu p?rerea ?i, pe cât posibil, trebuie s? g?sim o solu?ie, de?i greu îmi e s? pricep cum am putea s? lupt?m împotriva unor vise. Dar poate se va g?si printre noi cineva care s? ne lumineze ?i, prin sfatul cel bun, s? ne scape de aceast? mare n?past?.
Acestea fiind spuse, marea regin? t?cu, l?sând loc oric?rui va voi s? vorbeasc?.





7.

Vr?biu?a noastr? nu trecea ca fiind una foarte serioas? ?i nu este de mirare c? mai nimeni nu a pus cine ?tie ce pre? pe v?ic?relile ei. Ba cei mai mul?i chiar au luat-o în râs, spunându-i în zeflemea "Se vede treaba c? te-ai lovit la cap, vr?biu?o, de spui asemenea prostii!".
Geaba a c?utat ea s? fie cât mai conving?toare mimând cu mare art? cele ce i s-au întâmplat (era o adev?rat? specialist? în pantomim?), singurul lucru pe care l-a reu?it cu adev?rat a fost s?-?i mai fac? câteva cucuie, tot s?rind în cap s? arate cum a dat Ma?o de-a dura cu ea prin z?pad?. ?i nu pu?ini au fost cei care, sub pretextul c? nu au în?eles prea bine, o rugau s? repete înc? o dat? figura, oferindu-se chiar s?-i dea ?i o mân? de ajutor, drept care biata vr?biu?? ajunsese s? fie mai mult pe jos decât în picioare, sfâr?ind într-un final prin a fi considerat? ea îns??i nebun?, în orice caz, m?sc?riciul preferat al tuturor.
Nici când a ap?rut primul c??el cu ditamai cârligul de rufe prins de nas lucrurile nu au p?rut s? se fi clarificat prea mult, mai ales c?, neputând s? vorbeasc? prea bine din pricina infamului mecanism, în loc s? spun? Ma?o, se auzea forn?ind pe nas un fel de Haho, ba uneori ie?ea chiar un fel de ho-ho-ho, ceea ce îi f?cea pe to?i din jur mai-mai s? se pr?p?deasc? de râs: "Haho ha hrinh hârhihul he hah ho-ho-ho".
?i poate c? lucrurile s-ar fi întins a?a cine ?tie cât, dac? într-o bun? zi nu s-ar fi întâmplat ceva cu totul ?i cu totul nea?teptat: Un ?oricel a c?rui seriozitate nu o putea pune nimeni la îndoial? a venit într-un suflet strigând: Tristu?a i-a furat sufletul lui Ma?o!
Faima ?oricelului nu era deloc una întâmpl?toare, ci venea tocmai de la faptul c? locuia în c?m?ru?a ilustrului personaj, fapt care echivala aproape cu un titlu de noble?e. Ce mai în sus ?i în jos, statutul de care se bucura ar fi f?cut pe oricine s? fie negru de invidie, ?i nu numai dintre cei mici, nu! Chiar ?i cei care nu-?i mai încap în piele de mari s-ar fi ofticat, iar dac? ve?i întâlni vreodat? în via?? un elefant negru din cap pân?-n picioare fixându-v? cu o uit?tur? piezi??, s? ?ti?i c? elefantul ?la n-a fost nicidecum a?a din n?scare, ci pentru c?, într-un moment de r?t?cire, l-a pizmuit din tot sufletul pe bunul nostru ?oricel.
- Dar cine e Tristu?a? m? ve?i întreba minuna?i.
- Cum, nu o ?ti?i pe Tristu?a? v? voi r?spunde eu indignat.
Ah, ingrat? ne?tiin??! Cum ?i-e ?ie dat ca, sub masca inocen?ei, s? pui asemenea întreb?ri...
Tristu?a este Tristu?a!... Adic? ea, aleasa, inegalabila, unica.
Nu este nimeni pe aceast? lume care, într-un moment de gra?ie, s? nu o întâlnesc? pe cea care are s? îi bântuie visele. ?i tot ce a cunoscut pân? atunci va deveni dintr-o dat? altfel, de parc? ar fi atins de bagheta magic? a unei zâne. Întocmai ca atunci când, cufundându-te într-o carte, ?i se pare c? tot ce te înconjoar? devine totuna cu povestea pe care o cite?ti. Fiecare lucru?or, cât de mic, cap?t? o alt? dimensiune, ceea ce pân? atunci era simplu, comun, lipsit de importan?? se transform? dintr-o dat? în ceva fantastic, chiar ?i perdeaua care acoper? ferestrele devine un v?l fermecat prin care se strecoar? în cas? tone din magicul necunoscut.
Dup? cum pentru ele, alesele, va fi un EL, magicianul magicienilor, cel care dintr-o singur? mi?care scoate din p?l?ria lui marile ?i tulbur?toarele frumuse?i.
Tristu?a e Tristu?a... Iar cel care ar fi în stare s? stea ore în ?ir s? v? vorbeasc? despre ea f?r? s? se sature nu-i nimeni altcineva decât Ma?o.
Greu îmi vine s? v? povestesc ce ?i cum s-a întâmplat, cert e c?, atunci când a cunoscut-o prima dat?, s-a pornit o asemenea ninsoare, c? v?zduhul întreg p?rea pl?m?dit din z?pad?.
?i dac? v? voi spune c? era o zi de prim?var? târzie nu m? ve?i crede, ?i dac? voi ad?uga c? era una din acele zile de prim?var? cu un cer atât de senin ?i sticlos încât ai fi putut s? vezi stelele ziua în n?miaza-mare iar nu m? ve?i crede, cert e c? dintr-o dat? au început s? cad? a?a ni?te fulgi imen?i, de ai fi zis c? sunt ditamai ghemotoacele de vat? pe b??.
Toat? suflarea încremenise ca în fa?a unei minuni ?i poate c? cine ?tie cât ar fi durat aceast? încremenire dac? un iepure c?ruia abia i se mai z?reau urechile din n?me?i nu s-ar fi trezit brusc ?op?ind ?i strigând ca un apucat:
- Evrika! Am descoperit, am descoperit am descoperit am descoperit, ninge din sufletul curat al lui Ma?o!
Iepurele nu ajunsese tocmai întâmpl?tor la aceast? concluzie, ci pentru c? înv??ase înc? de mic s? dezlege acele taine la care pu?ini au acces, era suficient s?-?i arunce o privire ?i ?tia deja ce nici m?car tu nu aveai habar c? este în sufletul t?u. Tot sucind un fulg de z?pad? pe toate p?r?ile a avut teribila revela?ie: ceva atât de frumos nu poate s? vin? altfel decât dintr-un suflet curat, pentru c? unele ninsori nu se nasc din înghe?area apei la frig m?runt, ci din str?lucirea sublim? a primei iubiri.
Nu peste mult? vreme aveau to?i s? se conving? de acest adev?r, iar lucru care le-a prilejuit descoperirea a fost acela c?, oriunde s-ar fi dus Ma?o, ninsoarea se ?inea de el exact ca un c??el, iar Ma?o nu-?i îndrepta pa?ii altundeva decât pe unde se afla Tristu?a ?i uite-a?a se face c? pe unde erau Ma?o ?i Tristu?a negre?it d?deai cu nasul de marile z?pezi.

8.

S? crede?i voi c? era Iste?ica proast?! Aiurea. Numai Murd?rel ce-?i închipuia c? o po?i duce a?a u?or de nas.
Dintre toate antenele care exist? pe lume, cele mai fine sunt cele de furnic?; dar, indiferent cât de fine ar fi, nu exist? niciunele care s? le întreac? pe cele de mam?.
?i, cum Iste?ica era ?i furnic?, ?i mam?, v? imagina?i cam cât i-a trebuit pân? a început s? miroas? câte ceva.
Drept e c?, la început, nu prea ?i-a dat seama ce se întâmpl? cu z?natecul ei fiu, parte pentru c? era foarte, foarte ocupat?, dar ?i mai mult din pricina apuc?turilor Smiorc?i?ei care nu mai prididea în a-?i da cu toate parfumurile care îi c?deau în mân? ?i pe care, de spaima ei, Iste?ica ajunsese s? le piteasc? prin te miri ce cotloane.
Smiorc?i?a începuse ?i ea s? creasc?, ce mai, se f?cuse ditamai domni?oara... Ea, cel pu?in, a?a se vedea. ?i, ca orice domni?oar? care se respect?, cel mai mare deliciu îl constituia cotrob?itul prin comorile ascunse ale mamei.
?i ce comori, nu v? mai spun!...
Iste?ica era una dintre acele furnici c?rora le pl?cea s? se ?in? tare cochete, în budoarul ei puteai g?si tot ce ?i-ar fi dorit inima vis?toare a unei fete: fire de nisip a c?ror str?lucire nu era cu nimic mai prejos decât cea a m?rg?ritarelor, mici f?râmi?e dintr-un corn de filde? pe care Ia-o Mai U?or i le d?ruise pe vremea când înc? mai era roman?ios, praf de pilitur? dintr-un inel de aur ?i chiar un mic gr?unte din piatra de smarald care împodobea acel inel ?i pe care me?terul aurar o ciobise într-un moment de cumplit? neaten?ie, nu îns? cât s? se vad?.
Dar comoara cea mai de pre? a Iste?ic?i erau bobi?ele cu miresme de flori. Ea ?tia acel secret pe care foarte pu?ine doamne îl cunosc ?i anume c? cea mai de pre? podoab? a unei femei este parfumul ei.
Da, pe Iste?ica o puteai recunoa?te dintr-o mie de furnici nu neap?rat prin felul în care ar?ta, ci mai cu seam? prin felul în care mirosea.
- Ia poveste?te tu cum te-ai îndr?gostit de mami, îi pl?cea Smiorc?i?ei s?-?i ?icaneze tat?l ?tiind c?, atunci când venea vorba de chestiuni sentimentale, Ia-o Mai U?or se fâstâcea tot, g?sindu-?i nemaipomenit de greu cuvintele.
- Ce-ar fi s?-l la?i pe t?ticul t?u în pace! Îm? s?rea repede în ap?rarea lui Iste?ica, ?tiindu-l cât e de mocofan. Tati nu se prea pricepe la vorbe, nu-l mai descoase tu atât.
- P?i-p?i-p?i era frumoas?! ?i avea ceva deosebit, nu ?tiu cum s? spun. ?i-?i-?i... mirosea a prim?var?, r?bufnea Ia-o Mai U?or într-un final, tr?gând un zâmbet încurcat care l?sa s? se vad? cei câ?iva din?i pe care-i mai avea, iar pe Smiorc?i?a o f?cea mai-mai s? se pr?p?deasc? de râs.
Iste?ica ?tia prea bine ce înseamn? un parfum ales cu gust ?i mai ales cum ?i când s?-l foloseasc?. Prea pu?ini cunosc acest secret ?i se întâmpl? chiar ?i printre oameni s? întâlne?ti exemplare care cred c? un parfum este cu atât mai bun, cu cât reu?e?te mai bine s?-?i rup? nasul.
În schimb, Smiorc?i?a nu prea se prindea cum devine treaba, g?sind de cuviin?? c? cel mai bine este s? se parfumeze cu toate laolalt?, în acest mod fiind imposibil s? dea gre?.
- Î?i place cum miros? îl întreba ea pe Ia-o Mai U?or ?tiind c? de la el nu va primi niciodat? altceva decât complimente.
- Exact ca o sorcov?, îi r?spundea Iste?ica cu antenu?ele pleo?tite de la supliciul pe care-l avea de îndurat. Dac? te mai prind la parfumurile, o încurci r?u de tot!
Asta pân? într-o sear? când, stând cu to?ii la mas? (Murd?rel ?i Smiorc?i?a a?eza?i) obligatoriu unul lâng? altul, drept pedeaps? pentru împuns?turile de peste zi), Iste?ica începu s? adulmece u?or vaporii din aer, dup? care o întreb? brusc pe Smiorc?i?a:
- V?d c? de data asta ?i-ai dat cu un singur parfum - unul singur. ?i, trebuie s? recunosc, nu miroase r?u deloc.
- Pardon! r?spunse Smiorc?i?a ofensat?. Nu mi-am dat cu niciun parfum. Nici m?car unul! Întreab?-l mai bine Murd?rel.
- Murd?rel? Parfum?! ... spuse Ia-o Mai U?or mai degrab? contrariat, decât uimit. Poate doar dac? s-a îmboln?vit.
Iste?ica î?i cercet? cu mare aten?ie fiul, dup? care conchise:
Bolnav? Nicidecum. Cred c? b?iatul nostru s-a îndr?gostit.
- Ha! Exclam? atunci Smiorc?i?a fixându-l pe Murd?rel ca pe un ho? dat în vileag. ?i pe deasupra a început s? se spele; ?i nu oricum, ci chiar cu s?pun. Murd?rel cel parfumel!
- V? spun eu c? s-a îmboln?vit, î?i înt?ri Ia-o Mai U?or spusele, privindu-?i cu comp?timire fiul.
E?ti sigur c? te sim?i bine?
?i, în timp ce Murd?rel f?cea fe?e-fe?e, Iste?ica îl întreb? cu cea mai nevinovat aer din lume:
- Nu ne faci ?i nou? cuno?tin?? cu prietena ta?

9.


Nici nu apuc? bine regina s? se a?eze pe bulbul ei aurit, c? în mijlocul s?lii se ?i gr?bi s? ia cuvântul un bondar cu maaare greutate; atâta greutate avea, c? niciodat? nu putea s? se ridice la în?l?ime, drept care, atunci când vorbea, toat? suflarea trebuia s? stea aplecat? ca s? poat? s?-l urm?reasc?, fapt care lui îi provoca o enorm? pl?cere, ?inând de fiecare dat? s? se scuze politicos:
- A, dar rog foarte mult, nu v? mai pleca?i în fa?a mea, eu nu sunt cu nimic mai presus decât voi, poate doar pu?in mai în?elept, dar înainte de toate modest, chit c? am, ?ti?i prea bine, cu ce m? l?uda. Gurile rele m-au proreclit "l?ud?rosul cel modest", dar au f?cut-o din invidie pentru felul distins în care ?tiu a m? purta, eu nefiind dintre aceia care vor s? arate cu tot dinadinsul cât de sus pot s? zboare.
Cu to?ii se obi?nuiser? ca el s? ia cel dintâi cuvântul, cei mai mici chiar crezând c? este un fel de crainic, drept care începur? deja s? ca?te a?teptându-se la o polologhie interminabil?, dar, de aceast? dat?, chiar regina fu cea care ?inu s?-l întrerup?, spunând:
- Distinse bondar, nu-i nimeni care s? nu cunoasc? marea-?i în?elepciune ?i purtarea aleas?, dar te rug?m, pe cât se poate, s? la?i introducerea de o parte ?i s? alegi vorba cea scurt? ?i cump?nit? care ne poate deslu?i, ca s? poat? câ?i mai mul?i dintre noi s?-?i spun? cuvântul.
- Precis, spuse atunci prearotofeiul bondar dând un rotocol dintre cele mari, aceste vise vin de la mâncare. Eu, spre exemplu, niciodat? nu visez urât decât doar atunci când îmi ghior??ie ma?ele.
Aceasta este p?rerea mea, rog s? nu m? aplauda?i! Dac? vre?i s? ne eliber?m cu adev?rat de vise, atunci da?i-ne cât mai mult? mâncare!
?i, profund impresionat de propria cugetare, se a?ez? impozant pe craca sa.
- E drept, spuse atunci o albinu?? hoinar? care, atunci când lua cuvântul, avea prostul obicei s? zboare de colo colo, fiind foarte dificil de urm?rit, c? marele du?man al viselor este îndestularea. Dar poate ?i mai grav decât ni?te vise urâte este atunci când nu mai po?i deloc visa. Eu, dup? cum ?ti?i, sunt o albin? romantic? ?i cred c? visele nu pot s? vin? decât de la dragoste. Dac? puii no?trii viseaz? atât de urât, nu poate exista decât o singur? explica?ie: între noi nu mai exist? destul? dragoste. A?adar, iubi?i-v? cât mai mult, iar puii no?trii vor fi ferici?i.
- Furnici, doamnelor ?i domnilor, puii no?tri viseaz? furnici! sim?i nevoia s? intervin? un alt bondar. Haide?i s? nu uit?m acest mic am?nunt. ?i nu orice fel de furnici, ci unele mici mici mici de tot ?i speriate de moarte. Eu v?d aicea nu atât un semn, cât o chemare. Poate a venit timpul s? l?s?m de-o parte vechile du?m?nii ?i s? vedem dac? nu cumva peste suratele noastre nu a dat vreo mare n?past?.
- ?i dac? este o uneltire? se întreb? o albin? mai suspicioas? din fire al c?rei zbor era atât de timid, c? tot timpul î?i d?dea impresia c? are s? cad?. În furnici nu po?i avea încredere nici m?car în vis.
- Pot s? m? duc afar?? întreb? Bomb?nel cu o voce nefiresc de sub?ire, dând n?val? peste albina suspicioas? din fire care, de atâta sperietur?, mai-mai s? se duc? de-a berbeleacul. M? trece r?u caca!
- Bineîn?eles c? te po?i duce, îi spuse regina zâmbind. Doar este în interesul întregii adun?ri s? nu ?i se tulbure în vreun fel judecata. ?i, cine ?tie? Poate te întorci de-acolo cu niscavai idei salvatoare.
Dup? interven?ia intempestiv? a lui Bomb?nel întreaga adunare se umplu de un zumzet plin de voio?ie ?i aproape c? uitaser? pentru ce s-au întâlnit dac?, pe nesim?ite, nu ?i-ar fi f?cut loc în mijlocul ei cea mai b?trân? dintre albine socotit?, îndeob?te, ?i cea mai în?eleapt?. Deloc întâmpl?tor, ?inând cont de faptul c? era nimeni alta decât fosta ?i venerabila regin?.
Albinele au un obicei str?mo?esc foarte rar întâlnit la celelalte vie?uitoare. Anume, când regina înainteaz? prea mult în vârst? ?i simte c? sceptrul începe s?-i tremure, las? locul unei alte albine s? devin? regin?, aleas? dup? noble?ea sufleteasc? ?i h?rnicie, dar mai cu seam? dup? iubirea cu care î?i înconjoar? puii: regina mam?.
Rar, foarte rar se întâmpl? ca fosta regin? s? participe la vreo adunare, ea retr?gându-se într-un somn profund din care doar arar se treze?te, cât s? le povesteasc? celorlalte albine ce le transmit zeit??ile lor prin vise, socotite revelatoare.
B?trâna regin? înaint? încet în mijlocul adun?rii, p?rând c? se afl? deopotriv? ?i pe lumea asta, ?i pe cealalt?. La vederea ei, toate albinele se înclinar? cu respect, îns??i regina f?când o reveren??.
- Ne bucur?m, b?trân? mam?, s? v? avem printre noi, spuse ea ridicându-se de pe jil?. Sper ca nimic r?u s? nu v? fi tulburat pacea.
- Tare îmi este team?, draga mea, spuse ea pe un ton grav, c? tocmai acesta este motivul pentru care am venit aici. ?i cred c? o pricin? similar? a f?cut s? se întruneasc? ?i aceast? nobil? adunare. C?ci, nu o ascund, suspinele puilor vo?trii au ajuns pân? la mine. Iar visele lor au început s?-mi r?scoleasc? ?i mie nop?ile.
Dar, dincolo de aceste vise am avut ?i eu unul ?i cred c? visul cu pricina nu este deloc unul întâmpl?tor, ci unul din cele prin care Marele Zeu vrea s? ne vorbeasc?. De aceea am venit s? vi-l împ?rt??esc, în speran?a c?, aflându-l, ve?i ?ti ce avem de f?cut.
Vou? v? spun: În vis mi s-a ar?tat o furnic? ?i furnica aceea ducea un gr?unte în spate. Tare împov?rat? era biata furnic?... Pe seam? ce m-am apropiat de ea, mi-am dat seama c? gr?untele nu era orice fel de gr?unte, ci chiar lumea asta în care tr?im. Uite, mi-a spus ea, frimitura asta este cea mai grea povar? pe care am dus-o vreodat? în spate. Dac? se va pr?v?li, vom disp?rea ?i tu, ?i eu. A?a c? ia seama cum ai putea face s? îmi întinzi o mân? de ajutor. Dup? care a venit o alt? furnic? ?i a încercat s?-i fure gr?untele. În timp ce se luptau pentru el, a ap?rut un pe?te în zbor ?i le-a înghi?it pe-amândou?, cu lumea noastr? cu tot. Iar pe?tele a fost înghi?it de un alt pe?te, care, la rândul s?u, a fost pescuit cu undi?a de un om. ?i în timp ce omul încerca s?-l scoat? din ac, l-a în?epat în deget o albin?. Iar omul acela a început s? plâng? ca un copil.
Nici nu apuc? bine b?trâna regin? s? termine de spus aceste cuvinte, c? în?untru d?du n?val? Bomb?nel ?i mai agitat decât plecase, zburând ca un descreierat ?i ?ipând cât îl ?ine gura:
- Mam?, tat?, am v?zut un pe?te zburând pe deasupra mea în timp ce m? ?tergeam la fund! ?i în gura pe?telui era Cur??ica. ?i în spinarea ei, un furnic. Iar dup? ei alearg? un om cu un b?? de care atârn? un fir cu cârlig. S?ri?i, s?ri?i, s?ri?i!

- va continua -

florentin gheorghe sorescu (gavril) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro