Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Zmeul de duminic?

de Constantin Iliescu

Eram o familie tradi?ional?. Locuiam împreun? cu p?rin?ii ?i bunicii, pe strada Libert??ii. Eu, eram un b?iat de 12 ani ?i înc? nu în?elegeam unele lucruri pe care oamenii mari le discutau între ei. Bunicul meu ?i domnul Ivan, care locuia peste drum de casa noastr?, a?teptau de diminea??, fiecare în spatele por?ii lui, po?ta?ul cu ziarele ap?rute la Bucure?ti cu o zi înainte.
Domnul Ivan, era abonat la ziarul Scânteia, în timp ce, bunicul meu, era abonat la România Liber?. Po?ta?ul, trecea zilnic ?i l?sa ziarele între ulucele gardului ?i fiecare din cei doi ?i-l lua pe al lui ?i se retr?gea s?-l citeasc?. Cam dup? un ceas, reveneau ?i se întrebau de peste drum, din spatele por?ii lui. Bunicul întreba primul:
- Într-al t?u ce scrie? Vin?
- Nu. Nu scrie nimic, dar într-al t?u?
- Nimic. Nici la mine.
- Mai vedem mâine!
- La radio, la Vocea Americii, ai auzit ceva?
- Nu. Nimic!
Era vorba despre americani. Am în?eles c? ei trebuiau s? vin? ?i cei doi, înc? mai sperau. Când l-au împu?cat pe Kennedy, bunicul meu a exclamat; ”bine i-au f?cut”, dar nu pentru c? avea ceva cu Kennedy, ci a?a în general, pentru c? era dezam?git de americanii care nu mai veneau.
În anul acela, ziua de 23 August, c?dea într-o duminic?. De diminea??, Mama, s-a dus la biseric?, iar tata, mai târziu, pe la ora zece, a luat cutia de table sub bra? ?i a traversat strada la Nea Ghi??, feciorul lui Nea Ivan ?i tat?l lui Traian, prietenul meu.
La noi în ora?, de 23 August, nu se organiza vreo defilare ca în alte p?r?i, iar în zilele de odihn?, ta?ii no?tri, mergeau la pescuit la Bistri?a sau jucau table.
Tata nu m? l?sa s? stau lâng? el când juca table, ca s? nu-i aduc ghinion. O singur? dat?, când au pierdut zarurile prin iarb?, m-au chemat pe mine, s? le caut, ”cu ochii mei cei buni”. Le-am g?sit în man?eta pantalonilor lui Nea Ghi??. A venit ?i o r?splat?; ”bravo, m?i tat?!”. Tata ?i Nea Ghi?? au fost prizonieri la ru?i, cinci ani de zile ?i nu îi interesau ziarele, doar tablele.
În duminica aceea am mers ?i eu la Traian, b?iatul lui Nea Ghi??, prietenul meu, ca s? ne juc?m cu zmeul, pentru c?, Traian, îl avea ca bunic pe Nea Ivan, foarte priceput, care fusese croitor la via?a lui ?i care în fiecare duminic? se îmbr?ca curat, cu o c?ma?? verde ?i ne distra, pe noi copiii, în?l?ând zmeul. Dup? ce îl în?l?a, cum numai el ?tia s? o fac?, ne l?sa pe noi, s?-l ?inem de sfoar?.
Fiind zi de duminic? ?i 23 August în acela?i timp, bunicul lui Traian, a f?cut un tip nou de zmeu, mai mare, dotat cu zbârnâitoare din m?tase. Cel mai tare era c? zmeul, nu era f?cut din hârtie obi?nuit?, ci dintr-un afi?, cu chipul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
De cum a în?l?at zmeul, to?i vecinii s-au adunat s?-l vad? pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum se l?sa manevrat de bunicul lui Traian. ?i tata, ?i Nea Ghi?? îl priveau pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum f?cea tot felul de tumbe prin aer.
Nu se ?tie cine a propus s?-i trimit? lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, o telegram? de felicitare, cu ocazia zilei de 23 august. To?i b?rba?ii aduna?i, au fost de acord cu textul ”s? te f.. în c...”. Bunicul lui Traian, a scris cuvintele acelea ru?inoase pe un petec de hârtie, zicând c? ”n-are ce pierde”. Apoi a înf??urat, sul, petecul de hârtie pe sfoar? ?i smucind-o într-un anume fel, a f?cut ca telegrama s? urce sus, la zmeu. Când telegrama a ajuns la destinatar, bunicul lui Traian, tr?gea iar de sfoar? într-un anume fel, încât Gheorghe Gheorghiu-Dej, f?cea iar tumbe ?i alte giumbu?lucuri prin aer, dovad? c? ”îi place”.

Ceva mai sus de casa lui Traian, prietenul meu, st?tea un om mai retras din fire, pentru c? el nu juca table cu ceilal?i ?i în general nu vorbea cu nimeni. Se zvonea c? omul acela fusese legionar ?i c? i-au dat drumul de la ”pârnaie” pentru c? era ”ciripitor” la mili?ie. Tata mi-a povestit c? omul acela, avea un câine pe care la surprins c? se lingea la pu?a lui de câine. A luat câinele, l-a b?gat într-un sac ?i l-a împu?cat. Tata mi-a spus c? b?ie?ii, care stau prea mult cu mâna la pu?a lor, în afar? de nevoia de a face pipi, ar trebui s? p??easc? ce a p??it câinele acela.
Deodat?, în timp ce toat? strada st?tea cu gura c?scat? la zmeul cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, din curtea omului acela, s-a auzit o rafal? de pistol-mitralier? ?i to?i am v?zut cum zmeul cade ciuruit. În cinci secunde to?i vecinii s-au împr??tiat pe la casele lor. De atunci, nimeni nu l-a mai v?zut pe omul acela singuratic. Tata mi-a spus c? ”l-au ridicat imediat”. Nici pe bunicul lui Traian, nu l-am mai v?zut în duminica urm?toare, pentru c? între timp, a murit de ”moarte bun?”. A?a mi-a spus Traian.
La vârsta aceea, ?tiam ?i eu c? lumea mai moare, câteodat?. Un singur lucru nu am în?eles nici pân? în ziua de azi; ”cum de moartea poate fi bun?”?

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro