Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Nepo?ii lui Costan, farfurii de plastic

de Viorel Darie

Nepo?ii lui Costan, farfurii de plastic

(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor ")

Mai erau câteva zile de ?edere pentru Ionu? la bunici, dar nu mai avea stare. Se plictisea, nici tu joac? cu copiii din vale, nici tu tragerea de inim? la ajutat bunicii nu mai avea. St?tea plictisit prin ograd?, în timp ce bunicii plecau la vale, la munc?, la fân.
Mai ie?i pe uli??, s? vad? lumea. Când colo, iat? o ceat? de oameni urcând pe uli?? la deal, fiind ?i ni?te copii dup? ei. Deveni foarte curios s? afle ce-i cu oamenii aceia neobi?nui?i. Nu mai fugi în cas?, timid ca la început, ci st?tu mai departe pe pârleazul de la poart?, s?-i vad? bine pe interesan?ii c?l?tori care urcau r?suflând din greu ?i ajunseser? chiar în dreptul lui.
- Buna, puiule! îi zise cel care p?rea capul familiei. Ai cui e?ti?
- Sunt Ionu?, de aici, de la casa bunicilor.
- P?i … nu te-am mai v?zut aici. De unde ai venit ?
- De la Bucure?ti. Vara asta stau la bunici.
- Ahaa! S? cre?ti mare, Ionu?! Uite ?i noi am venit cu toat? ceata la Costan, vecinul bunicilor.
Ionu? îi studia pe cei nou-sosi?i: erau tat?l, mama ?i copiii lor, un b?iat mai mare, o feti??, ?i ea mai mare, o feti?? mai mic?, ?i-un copil în bra?e, ca de 2 ani. Aveau bagaje multe. De-abia urcaser?, gâfâind, dealul.
B?iatul cel mare îl ?i salut? pe Ionu?, spunându-i un „bun?” timid.
- Narcisa, d?-i lui Ionu? un biscuit, îi spuse mama feti?ei sale mai mari, care îi ?i întinse un biscuit din pachetul pe care-l avea desf?cut în mân?.
Apoi Narcisa îi d?du cu zâmbet pe chip biscui?ii care mai erau în pachet, ?i cu asta pachetul se cam goli.
Ce bun era biscuitul, demult nu mai mâncase Ionu? biscui?i, de când e la bunici!
Noii sosi?i au depus ultimele puteri, s? urce pân? la casa lui Costan, unde au fost repede primi?i de acesta ?i de nevasta sa.
Nu se odihnir? cine ?tie cât noii oaspe?i ai lui Costan, c?ci, de cum se mai domoli ar?i?a zilei, spre dup? amiaz?, ie?ir? în livad?, la umbra pomilor ?i la aer dulce de munte.
Copiii g?sir? o joac? plin? de farmec, care îl umplu de uimire pe Ionu?. Se a?ezar? to?i în cerc ?i aruncau de la unul la altul ni?te farfurii de plastic colorate, care zburau grozav de frumos, ca ni?te p?s?ri maiestuoase.
Curios din fire, v?zând asemenea minun??ie, Ionu? nu mai rezist? ?i urc? ?i el mai la deal, mai aproape de gospod?ria lui Costan, s? asiste ?i el la joaca cu farfuriile zbur?toare de plastic. Ce frumos se jucau! Chiar ?i p?rin?ii se prinseser? în joc, ba l-au pus ?i pe Costan, de?i era b?trân, s? participe la joaca lor.
Ionu? se apropie la doi pa?i de gard. Când îl v?zur?, îl chemar? ?i pe el la joac?, în mijlocul lor. Îl înv??ar? cum s? arunce farfuria de plastic s? pluteasc? frumos, dar mai ales cum s-o prind? în zbor, cu amândou? mâinile. La început p?rea tare greu, dar se înv??? de îndat?. Veselia era în toi.
Una din farfurii, cea ro?ie, se opri într-un cire?. Ce s? fac?, cum s-o dea jos? Era tocmai în vârful cire?ului, cum s-o coboare de-acolo? Se duse Costan în dosul casei ?i veni de-acolo cu o pr?jin? lung?, cu care scutur? o creang?, încât farfuria c?zu jos. Joaca reîncepu cu veselie ?i mai mare.
Parasca, so?ia lui Costan, nu era la joac?, ea având treab? în cas?. În timp ce to?i se jucau, ea preg?tea de mâncare pentru toat? „trupa” de-abia sosit?. Când bor?ul preg?tit de ea fu gata, chem? pe toat? lumea la mas?, pe copii ?i p?rin?i, pe to?i îi chem? s? m?nânce. Chiar ?i pe Ionu?, care se sfii un pic, dar nu mult? vreme. Pe tat?l copiilor îl puser? s? spun? rug?ciunea pentru mas?, apoi toat? lumea era ocupat? s? m?nânce din bor?ul minunat dres de so?ia lui Costan. Bor? cu de toate: cartofi, smântân?, morcovi, frunze de ceap? verde, maz?re ici-colo printre legume. Ce bun?tate de bor?, mai ales c? Parasca r?sturn? pe un prosop pus pe o tabl? de lemn, m?m?ligu?a atunci f?cut?, pe care o t?ie cuburi, cu o a??. Copiii înfulecar? bor? cu m?m?ligu?? la întrecere cu ceilal?i ai casei.
Dar nici nu terminar? de mâncat, c? se auzi din vale vocea bunicii, care-l strig? pe Ionu?: unde e, s? vin? acas?, c? e gata masa pus?. De bun? seam?, copilul plec? s?tul de la Costan. Nici nu ajunse acas?, c? sun? telefonul. Era mama lui Ionu? de la Bucure?ti, care o întreb? pe bunica dac? b?iatul ei mâncase ceva seara. Da, mâncase bine, împreun? cu copiii vecinilor din deal, s? stea lini?tit?!

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro