Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ana care aduce fericirea

de florentin gheorghe sorescu

O cheam? Ana M. ?i, dac? ar fi s?-i traduc numele din maghiar? f?r? a avea nici cea mai vag? cuno?tin?? din aceast? limb?, i-a? spune a?a: Ana care aduce fericirea.
De altfel, nu ?tiu dac? numele este traductibil, dac? el semnific? ceva în limba respectiv? sau ?i-a pierdut sensul ini?ial, dar în spatele fiec?rui nume st? un om ?i el este cel care d?, în ultim? instan??, o semnifica?ie numelui.
A?a cum, bun?oar?, un nume de strad? de cele mai multe ori ascunde o poveste ?i, a?a cum prea bine ?tim, pove?tile cele mai frumoase nu sunt pur ?i simplu pove?ti, ci fapte de via??.
Când Antal Burján pe care, deloc întâmpl?tor, l-am numit "ungurul meu" mi-a spus c? vrea s?-mi arate Sighi?oara, dar nu Sighi?oara pe care o pot vedea ?i singur, ci Sighi?oara lui, nici prin cap nu mi-a trecut c? voi ajunge s? cunosc una dintre aceste minunate pove?ti.
- Aceasta este casa în care am copil?rit! îmi spune el dup? ce parcheaz? ma?ina pe o str?du?? înfundat? undeva, la umbr?.
Aveam s? aflu dup? aceea c? strada pe care este situat? casa se nume?te "Strada florilor" ?i c? numele vine de la o cas? în care locuiau ni?te sa?i care, pur ?i simplu, vindeau în acea cas? flori.
- Între noi ?i familia de sa?i mai este o cas? care a fost, înainte vreme, locuit? de secui, continu? el. Aici lumea era trilingv?. Familiile discutau între ele când în german?, când în ungure?te, când în român?. Sau toate la un loc. Dac? tata mergea în vizit? la o familie de sa?i, vorbeau în german?, dac? sa?ii veneau la noi, vorbeam în maghiar?. Sau se putea ca ta?ii no?tri s? vorbeasc? în german?, iar noi, copiii, în maghiar?.
Aveam repede s?-mi dau seama c? Sighi?oara care îmi era prezentat? nu era a lucrurilor care se v?d, ci a celor care nu se (mai) v?d. Antal îmi scotea, rând pe rând, din p?l?ria de magician oamenii care au fost aici odat?. A?a cum fuseser? acele flori care au dat numele str?zii, chiar dac? acum pe "Strada florilor" nu mai sunt flori, ci s-au dus împreun? cu familia de sa?i c?tre cine ?tie ce alt t?râm.
Dar nu aici se termin? povestea pe care vreau s? v? spun ?i pe parcursul c?reia am aflat o gr?mad? de lucruri despre oamenii care au tr?it aici odinioar? ?i pe care nu numai moartea i-a secerat, ci ?i nep?sarea, lipsa de în?elegere a celor care trebuia s?-i ocroteasc?.
În lumea trilingv? m-am trezit ?i eu întrucât împreun? cu noi, aproape tot timpul, au mai fost so?ia ?i feti?a de Antal ?i o prieten? a acestuia pe nume... am uitat între timp.
?i, cum so?ia lui Antal este filipinez?, de cele mai multe ori Antal discuta cu ea în englez?, prietena lui Antal discuta cu feti?a de Antal în maghiar? ?i eu în român? cu to?i, mai pu?in cu feti?a ?i so?ia filipinez?.
Un lucru de mirare pentru mul?i care se înd?r?tnicesc s? cread? c? pe lumea asta exist? o singur? limb? este c? numitul Antal a încercat s?-?i înve?e feti?a ?i câteva cuvinte în român?, de?i ei sunt stabili?i în Ungaria, unde ea s-a ?i n?scut.
?i cic? feti?a nema român?, nu voia s? pronun?e nici m?car un cuvin?el pân? când, afla?i într-o vizit? acas?, în Ardeal, s-au trezit spunându-le gr?nicerilor sau unui echipaj de poli?ie care i-a oprit, în cea mai pur? limb? româneasc?: "Vai de capul meu!".
În fine! Ideea este c?, dup? ce am luat împreun? masa, timp suficient cât s? dau cu mucii în fasole în stil caracteristic (chiar am mâncat o ciorb? de fasole în pit?) povestindu-le de cumplitele cazne prin care am trecut când am c?l?rit pentru prima oar? în via?a mea ?i, sper, ultima, un cal pe nume Jusi care mi-a stârnit cele mai aprige spaime/frisoane/emo?ii întrucât în manej a fost introdus? ?i o c?ldu?? (am vrut s? scriu "c?lu??", dar de?teptofonul a intervenit prompt) pe nume Medeea, dup? care numitul Jusi se învârtea ca girofarul, cu tot cu mine r?scr?c?rat în spinarea sa, moment în care companionii mei au f?cut fe?e fe?e, aflu c? urmeaz? s? mergem în vizit? la p?rin?ii prietenei de Antal care care care cum dracu' zicea c? o cheam?? O, shit! Medeea. C? prost mai e?ti!
?ti?i, mi se întâmpl? adesea ca lucruri pe care mi le spune cineva s? se piard? în mine ca într-o fânt?n?, cum ar fi o moned? pe care o arunci ?i h?t, cine ?tie când ajunge la fund, auzi reverbera?ia mult mai târziu. Atunci când am încercat s? m? sinucid la respectabila vârst? de 8 sau 9 ani înghi?ind ni?te medicamente pe care tata le adusese din Italia ?i mi-a spus c? sunt strict interzise ?i dup? care mi-a fost foarte, foarte r?u, cât s? m? "trezesc" în com? la spital, mi-au trebuit vreo 11 ani ca s? m? trezesc, de data asta în ma?in?, întrebând ca prostul în timp ce mergeam cu tot familionul ca s? aflu dac? am intrat la facultate au ba, "Mam?, nu cumva medicamentele alea erau anticoncep?ionale?".
- A, nicidecum, cum s? fie a?a? mi-a r?spuns ea cu un aer nevinovat. Erau ni?te am?râte de aspirine!
- Sper c? unele tamponate! i-am r?spuns eu, bineîn?eles, numai în gând.
Dar, revenind la oile noastre, adic? la cai, Medeea a luat-o cu ma?ina ei înainte ?i noi fugu?a-fugu?a dup? ea. Cu siguran?? povestea lui Jusi a amuzat-o grozav ?i cel mai probabil a tras concluzia nu ungure?te, nici române?te, ci femeie?te, c? to?i b?rba?ii/masculii, indiferent din ce regn provin, sunt ni?te dobitoci.
P?rin?ii ei locuiesc într-o localitate celebr? în secuime pentru c? aici ar fi murit în lupt? cel mai mare poet al lor, Petőfi Sándor. Un fel de Eminescu al lor.
15 Martie 1848 a însemnat pentru unguri ceea ce a fost 1877 pentru noi: Lupta de eliberare de sub jugul habsburgic. Din p?cate s-a iscat o neîn?elegere total? între români ?i unguri, în cea mai mare parte din pricina faptului c? unii se voiau mai egali decât al?ii, astfel încât, într-un final, au pierdut cu to?ii. Petőfi a disp?rut pe câmpul de lupt? ?i nici azi nu se ?tie unde sunt oasele lui.
Dar nu povestea acestui poet m? interesa pe mine, ci a Anei ?i a so?ului s?u.
Ceea ce îmi povestise Antal pe parcurs era o poveste desprins?, parc?, din alt? lume.
Ea, românc?, el, secui.
Îns? aici nu povestea inter-etnic? primeaz?, ci una mult, mult mai profund?.
Ungurul meu începuse s?-mi deruleze de cu diminea?? un film în care îl vedem pe Attila, impegat de mi?care, cum se duce la serviciu ?i constat? c? macazul nu poate fi schimbat pe modulul automat. În acel moment decide s?-l schimbe manual întrucât exista riscul major ca dou? trenuri s? intre în coliziune. Reu?e?te s? fac? acest lucru pl?tind un pre? greu întrucât, în final, este c?lcat de tren. Î?i pierde, în accident, o mân?, degetele de la cealalt? ?i picioarele. Logodnica îl p?r?se?te într-un final ?i în via?a lui apare Ana, mama Medeei, care îl ia de b?rbat.
Aceasta este povestea lui Antal.
Cât? compasiune, gândeam în mintea mea. Ce putere de sacrificiu...
Asta pân? când, odat? ajun?i la Albe?ti, ne întâmpin? Ana, cea care aduce fericirea.
Aflând c? nu ?tiu o boab? ungure?te, dar c? am aflat, totu?i, cum se spune da ?i nu în aceast? limb?, îmi spune c? ?i pentru ea a fost greu, dar nu imposibil. ?i c? maghiara este o limb? foarte frumoas?. ?i c? poe?ii lor sunt foarte buni. Plusez ?i adaug, al?turi de igen (da) ?i köszönöm care va s? însemne "mul?umesc".
Ana e frumoas? ?i eman? lumin?. Sim?i cum razele ei trec prin tine.
- Nici nu ave?i nevoie de altceva! îmi spune ea. S? spui da, nu, mul?umesc, cu pl?cere este tot de ce ai nevoie în orice limb?. Nu-?i trebuie nimic mai mult.
Ana st?luce?te. Sim?i asta oricum ai fi, oricine ai fi. Este cald? ca o pâine de cas?.
- ?i s? iube?ti! Asta î?i trebuie, s? iube?ti! Pur ?i simplu. F?r? nimic altceva. Cum l-am iubit eu pe so?ul meu
Ana este lumin?. Ana este lumin?. Ana este lumin?.
?i atunci am început s? în?eleg. Nu compasiunea a adus-o al?turi de el, ci iubirea. Iubirea aceea curat?, adev?rat?. Care, cum spune poetul, mi?c? sori ?i stele.
Povestea ei este simpl?. A aflat de accident în timp ce era studentî? la filologie, la Târgu Mure?. ?i s-a întors. A renun?at la ?coal? ?i s-a întors. Ca s? d?ruiasc? ?i s? fie d?ruit?.
Ea nu a v?zut niciodat? infirmul pentru c? el nu a fost niciodat? un infirm în ochii ei. Ea i-a v?zut inima.
- P?rin?ii mei s-au opus la început, îmi poveste?te ea când o întreb, timid, cum s-au cunoscut. Le era team? c? va fi o povar? prea mare ?i c? îmi va fi foarte greu. "Gânde?te-te numai la depresiile pe care le va avea", îmi spuneau.
Ana este înger. Ana este înger. Ana este înger.
?i dintr-o dat? m? trezesc din nou cu un r?spuns venit peste ani. Iar??i piatra aia aruncat? în fântân?, ale c?rei reverbera?ii abia acum a ajuns din str?funduri.
"Cum arat? un înger?", te întrebi la un moment dat Încerci s? ?i-l imaginezi, dar nimic nu este conving?tor.
Îngerul este cel de lâng? tine. Îngerul este cel care î?i este aproape. El are form?, glas ?i culoare. El este ?o?i cei pe care îi întâlne?ti ?i las? dâre de lumin? în tine. Este nu trimisul lui Dumnezeu, ci dumnezeirea. Este f?cut din carne. Este f?cut din sânge. Este f?cut din oase. Este v?zduh. Noi suntem vehiculele cu care vine în lume. Noi suntem partea care se vede. Noi suntem caroseriile.
Orice înger, ca s? poat? iubi, devine om. Este singura lui cale de acces. Altfel nu se poate.
Iar calea de acces în noi sunt r?nile. Pe-acolo intr? el. Pe-acolo î?i face loc. Suferin?a îl purific?. Cei care sufer? au îngerul lor. Intr? pe- acolo pe unde sufer?.
So?ul Anei este frumos. ?i el lumineaz?.
Pentru moment, mi s-a p?rut pas?re. Pur ?i simplu. I-au fost luate mâinile pentru a i se da aripi. Pa-s?-re.
Nu ?tiu dac? povestea lui Antal este cea adev?rat?. Uneori avem tendin?a s? îmbog??im, involuntar. S? punem de la noi ce credem c? lipse?te.
La Ana lucrurile sun? simplu. A aflat de accident, ?i-a abandonat studiile ?i s-a întors ca s? se m?rite cu el. Nu chiar de la început, pentru c? p?rin?ii ei nu erau de acord. Dar îl iubea ?i nu voia s? urmeze o alt? cale, chiar dac? acesta p?rea drumul cel mai greu.
- Am început s?-i trimit scrisori, Anti! Prin tat?l t?u, ca s? nu se prind? ai mei. Le trimiteam acas? la voi. Pe Strada Florilor. A?i trecut ?i pe-acolo?
Pe Strada Florilor. Pe Strada Florilor. Pe Strada Florilor.
Scrisorile Anei pe Strada Florilor. Florile Anei pe Strada Florilor. Inima Anei pe Strada Florilor.
Inima Anei într-o pas?re.
Pentru Attila via?a a c?p?tat un alt sens. A c?utat s? pun? o stavil? lucrurilor care se pierd. Încercând s? reînvie o lume acum disp?rut?, pentru a (re)g?si drumul spre viitor. A înfiin?at un muzeu al comunei Albe?ti, a scris o carte despre istoria acestor locuri unde s-au dat odat? mari b?t?lii. ?i inima lui a r?mas tot pe Strada Florilor. Chiar via?a lui a devenit un poem, poate ultimul scris de Petőfi Sándor. ?i de Ana, îngerul lui iubitor.

Înainte de a pleca, i-am cerut permisiunea s? m? lase s? o fotografiez. În curtea casei m?rginit? de dou? drumuri. În localitatea aceea în care a disp?rut un poet. ?i care se întoarce mereu, sub alte ?i alte forme. Poe?ii nu mor. Pleac? doar pentru un timp. Când se întorc, cine îi mai recunoa?te?
Ca un f?cut, la sfâr?itul c?l?toriei s-a mai întâmplat ceva. Antal m-a dus la pensiunea în care ne-am cazat peste noapte, ca s?-mi recuperez ma?ina. El urma s? plece spre Târgu Mure?, la ni?te rude; eu, la Sibiu.
Am rugat-o pe so?ia lui s? ne fac? o poz?.
Dup? ce s-au urcat în ma?in?, au început s?-mi fac? cu mâna.
- By, by! am strigat eu în englez?, din considerente filipineze.
Moment în care Antal deschide agitat portiera ?i-mi spune:
- A?i auzit ce v-a spus feti?a mea?
- By-by! zic eu c?tre ea, f?când cu mâna de zor. Presupun c? asta, nu?
- A zis "La revedere!". În române?te.
Acu', eu ce s? mai spun?
”Vai de capul meu!”.

florentin gheorghe sorescu (gavril) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro