Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Un car cu fân

de Lau Tatar

E înc? întuneric. Sclipiri ale unor t?râmuri îndep?rtate sunt împr??tiate pe cer. Dintr-un col? al orizontului, timid, pare s? prind? contur o nou? zi. Nu sunt sigur ce se întâmpl?, deoarece pleoapele par s? nu vrea s? se desprind? una de alta, cu toat? g?l?gia f?cut? de domnu’ cuco? ro?’. Strig?tele lui enervante cap?t? tot mai mult? siguran?? ?i se repet? la intervale de timp tot mai scurte.
Prima care se ridic? din pat este bunica. Pare s? nu se gr?beasc?, de?i ceasornicul cu pene nu se mai opre?te, cuprins de frenezie. St? a?ezat? pe marginea lavi?ei, gândit?, f?când planuri pentru ziua care tocmai începe. ?i nu-i pu?in lucru s? ai grija de o cas? întreag? într-o zi de coas?!
Mo?u’ Gheorghe nu mai z?bove?te nici el în patul cald, ci iese pân?-n curte s? cerceteze cum e vremea, lucru foarte important pentru el, ?inând cont c? ?i-a tocmit ?i ajutoare la lucru în aceast? zi.
A? vrea s? m? trezesc ?i eu, s? dovedesc c? sunt la fel de vrednic precum mo?u’, dar parc? membrele nu vor s? m? asculte. V?zând c? m? agit, mama Viric? se întoarce c?tre mine ?i face „?????, dormi cuminte acolo c? înc? nu pleac? mo?-to!”
Închid ochii, dar urechile îmi r?mân precum radarele la toate zgomotele din jur. Nu vreau s? scap ocazia s? merg cu c?ru?a la câmp.
O aud pe mama Viric? cum cheam? p?s?rile s? le dea de mâncare ?i pe mo?u’ Gheorghe preg?tind grajdul pentru mulsul bivoli?elor. Gândul la aroma laptelui proasp?t muls, direct în ulcic?, se love?te puternic de dorin?a de-a mai lâncezi pu?in în a?ternuturi. Dar, cum nu vreau s? pierd ocazia plimb?rii în c?ru??, m? ridic din pat. „Ia vezi c? acum am scos ap? rece din fântân?, spal?-te pe ochi?ori cu ea, s? vezi ce b?rbat te faci!”, îmi zice bunica zâmbind, mândr? c? nepotul vrea s? participe de mic la munca câmpului.
Cu vârful degetelor de copil la 4 ani, ating apa rece cu team? ?i tot cu team?, punctual, îmi ating pleoapele. Senza?ia de rece îmi treze?te mintea ?i trupul firav. Îmi fac curaj ?i iau în c?u?ul palmelor mai mult? ap? ?i o arunc pe fa?a mea, cu o pl?cere c?reia acum i-a? spune de tip masochist.
F?r? s? schimb c?me?a în care am dormit, iau cana mea pentru lapte ?i dau fuga la mo?u’ în grajd. M? opresc în prag ?i a?tept s? m? cheme s?-i dau ulcica. Mo?u’ tocmai a terminat de sp?lat ugerele ghiboli?elor ?i se preg?te?te s? le mulg?. De abia a?tept s? simt savoarea laptelui înspumat, c?ldu?, savoare pe care n-ai cum s? o sim?i în alt moment.
„M? copile, tu iar’ ai vint s? iei ?â?? de la ghiboli???”, m? întreba mo?ul râzând, iar eu îi întind rapid cana.
Bivoli?ele sunt ni?te animale destul de preten?ioase, nu las? pe oricine s? se apropie de ele ?i nu dau lapte oricui. Mo?ul, îns?, ?tia cum s? le vorbeasc? ?i s? le mângâie, astfel încât s? umple întotdeauna ?u?tarul cu lapte.
Doamne, ce îmi pl?cea sunetul laptelui ?â?nind cu jet sub?ire în ?u?tar! Cred c? avea un efect pavlovian asupra mea, întrucât frem?tam de ner?bdare a?teptând s?-mi fie ?i mie umplut? cana cu lapte.
Prima can? o beam pe ner?suflate. „Iar’ ?i-o crescut muste?e, m?, copile!” râdea mo?ul. Netulburat de râsul lui, întindeam ulcica dup? a doua por?ie. ”Oare unde intr?-n tine atâta lapte?!”, continua mo?ul plin de speran?? c? poate-poate se leag? ceva ?i de sl?b?nogul de mine.
Când ?i-a g?tat mo?ul toate rânduielile prin curte, numa’ ce-l aud cum strig?: „Niculae, deschide ?i tu por?ile alea odat? ?i s? merem, c? mintena? îi sorele sus pe cer!”. Niculae era unchiul meu, fratele tat?lui meu, un om harnic ?i puternic la vremea aceea.
?i Niculae se executa rapid ?i deschidea por?ile mari ale cur?ii, proptindu-le pe margine, s? poat? ie?i carul tras de acelea?i blânde bivoli?e care m-au hr?nit mai devreme.
Ro?ile de lemn, învelite cu o banda de fier, ridicau încet colbul, scuturându-ne prin og??iile drumului. Eu st?team în partea din fa?? a carului, pe o blan? de lemn, acoperit? cu un covor, special ca s? îmi fie mie, copilului, mai moale. St?team flancat de unchiul ?i bunicul meu ?i mai a? fi fost adormit de la leg?natul carului, dac? gropile din drum nu m-ar fi scuturat puternic din când în când. Din spatele carului mai ajungeau la mine pove?tile ?i mirosul de b?g?u al ajutoarelor chemate de mo?u’. „Da’ m?, Valere, tu chiar n-ai pe ce-?i da bani?! Sco?i fum ca hornul de la plot?n!”, îi zicea mo?u’ în ciug?ag. „Las?, tete Gheorghe, c? nu s? face gaur?-n cer! Parc? dumneata n-ai fost tân?r!”, îi r?spundea omul.
Locul mo?ului nu era foarte departe de cas?, numa’aici, în G?iori. Era pe un deal, iar în partea de sus avea o livad? de pruni. Iarba era înalt?, un verde crud p?tat din loc în loc de petele ro?ii ale macilor.
Când am ajuns, am deranjat un grup de potârnichi ce-?i aveau ad?post în desi?ul ierbii. Aburi se ridicau din p?mântul atins de primele raze de soare. În afara de sunetele scoase de car ?i de copitele hot?râte ale bivoli?elor, totul era cuprins de o lini?te cereasc?, parc? numai bun? de spus rug?ciunile de diminea??. Sau poate era t?cerea ierbii înainte de t?iere. Cred c? sim?ea urgia ce urma s? o decimeze.
Priveam b?rba?ii cum î?i ascut coasele, iar sunetele ascu?ite parc? m? f?ceau s?-mi fie teama. Mi?c?rile precise de du-te vino impresionau mintea mea de copil. O ultim? verificare a lamei ?i lucr?torii au pornit în linie asaltul asupra p??unii. Cu mi?c?ri sincrone, într-un balet al coaselor, l?sau în urm? semicercuri de iarb? c?zut?. Eu st?team cuminte pe o p?tur? ?i îi admiram pe acei b?rba?i, pentru felul maiestuos în care-?i controlau uneltele. Oare cât timp mai trebuia s? treac? pentru a fi asemenea lor?
Soarele urca tot mai sus pe cerul lipsit de nori ?i m? înv?luia cu c?ldura lui. Combinat? cu oboseala trezirii la o or? neobi?nuit? pentru mine, m-a îndemnat la somn. Nu a trebuit s?-mi mai zic? cineva s? dorm, ci m-am întins u?or pe p?tur? ?i am intrat în lumea viselor. Nu cred s?-mi fi sim?it cineva lipsa, ba mai mult, cred c? erau bucuro?i c? nu-i mai încurc în munca lor.
Nu-mi amintesc ce visam în acele clipe, dar simt ?i acum mult? emo?ie retr?ind momentul în care unchiul meu m-a trezit ?i a a?ezat pe p?tur? ceva mic, în culori de gri ?i maro, tremurând mai tare decât mine de emo?ia întâlnirii noastre. Era un biet pui de iepure, g?sit în iarb?, care a avut ?ansa ca traiectoria coasei s? fie pe lâng? el. Dup? clipa de surpriz? fireasc?, l-am luat în bra?e, f?r? s? m? gândesc cu mintea de acum, cât de înfrico?at a trebuit s? fie bietul pui. L-am chinuit ceva timp cu îmbr??i??ri, pân? când, într-un moment de neaten?ie în care eu îl credeam fericit, f?r? dorin?a de a pleca de lâng? mine, puiul meu a ?ters-o iepure?te. Am fost trist, iar mo?ul încerca s? m? consoleze c? vom g?si un alt iepura?.
În scurt timp, b?rba?ii ?i-au reluat munca. Doreau s? termine por?iunea care ?i-au propus-o pân? la amiaz?.
Eu nu f?ceam decât s? scrutez orizontul dup? juc?ria plecat? prea repede de la mine. Acolo am z?rit o mic? siluet?, purtând 2 desagi în spate, care se apropia treptat de noi. Era bunica, s?raca de ea! Muncise pân? acum s? preg?teasc? amiaza familiei ?i a lucr?torilor, iar acum o aducea încet, în spate, f?r? s? se plâng? de greutatea ce-i ap?sa umerii. Atunci mi se p?rea c? are chip de sfânt?, pe care doar trebuie s? o înr?mezi, s? o pui pe raftul de sus al blidarului, tocmai în mijloc.
A scos bunica mâncarea împachetat? în ?tergare albe precum z?pada. Supa, înc? aburind?, a pus-o în farfurii ?i a spus o rug?ciune, dup? care a f?cut cruce peste m?m?liga întins? pe cârp?tor ?i a îndemnat lumea la mas?. B?rba?ii au tras un jinars ?i ?i-au t?iat cu sfoara câte o por?ie de m?m?lig?. Totul era simplu, nesofisticat, dar cu o arom? deosebit?, dup? care jinduiesc înc?, dup? atâ?ia ani. Unii ar spune c? de fapt ar fi aroma copil?riei, care nu sunt ?anse s? o mai reg?se?ti odat? cu trecerea anilor…
Dup? ce foamea a fost potolit?, fiecare ?i-a c?utat un petic de umbr?. Nu te puteai pune cu fierbin?eala soarelui din orele amiezii. Bunica mi-a încropit ?i mie un culcu? astfel încât s? fiu cât mai protejat ?i s? mai recuperez orele nedormite de diminea??. ?tia ea cât puteam s? fiu de moroc?nos când nu-mi era împlinit somnul!
Dintr-o dat?, totul în jur s-a lini?tit. Parc? nici neobosi?ii greieri nu se mai auzeau, toropi?i de c?ldura n?ucitoare. Nici o adiere de vânt nu îndoia firul firav al ierbii. La umbra prunilor, somnul punea st?pânire pe mine. Doar atât am mai auzit-o pe bunica spunând: „A?a, închide ochi?orii acuma, c? bunica e aici ?i are grij? de tine”.
M-a trezit hâr?âitul coaselor, repetat la intervale de timp egale, cu precizie de ceasornic. B?rba?ii s-au întors deja la lucru. Soarele nu mai ardea cu atâta putere ?i o adiere pl?cut? se sim?ea de c?tre p?dure. Femeile începuser? s? adune în c?pi?e fânul cosit zilele trecute. Inspiram cu nesa? mirosul fânului, încercând s? ajut ?i eu la ridicare c?pi?elor. Nu f?ceam mare lucru, dar m? sim?eam cumva important, ca parte a acestei familii.
Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Doar alunecarea globului de aur c?tre apus ne d?dea de în?eles c? seara se apropie.
Odat? ce au terminat cu cositul, mo?ul ?i ajutoarele au început s? încarce fânul uscat în car. Gr?mada se f?cea tot mai mare, iar furcile se ridicau tot mai sus, parc? încercau s? ajung? la cer. Acum, c?ru?a devenise imens? pentru piticul de mine. Pe cât îmi doream s? urc deasupra fânului, pe atât îmi era de team?.
Cred c? unchiul Niculae mi-a v?zut dorin?a din privire, a?a c? m-a întrebat: „No, ce zici, sui cu mine în car?”. N-am a?teptat s? m? mai întrebe odat? ?i m-am coco?at, cu ajutorul mo?ului, pân? sus. Nu-mi venea s? cred, m? sim?eam precum un prin? din pove?ti în tronul lui de aur.
Imediat ce a legat bivoli?ele la jug, unchiul a urcat ?i el lâng? mine ?i alaiul meu princiar a pornit la drum. Cât de mândru puteam fi!
Drumul spre cas? l-am parcurs f?r? grab?. Ziua de munc? aproape se încheiase. Toat? lumea se gândea la ce are de f?cut a doua zi. Nici m?car bivolii nu trebuiau s? mai fie mâna?i. ?tiau prea bine unde trebuie s? ajung?.
În fa?a casei, carul s-a oprit. Unchiul a s?rit s? deschid? por?ile, dup? care a apucat de jug, dând semn bivolilor c? pot s? intre în curte.
Când am trecut pe sub poart?, a trebuit s? m? aplec, s? nu dau cu capul de zid, atât de mult fân era în car. De?i coco?atul prin copaci era un lucru obi?nuit pentru mine, nu mai avusesem niciodat? aceast? perspectiv? asupra cur?ii bunicilor.
„No, mai stai mult acolo sau vrei s? te dai jos?”, am auzit vocea mo?ului de undeva de lâng? c?ru??. Nu eram foarte sigur cum trebuia s? fac acest lucru, dar au ap?rut în fa?a mea bra?ele întinse ale unchiului, care m-au prins ?i m-au repus cu picioarele pe p?mânt.
Carul ?i-a continuat drumul pân? în ?ur?, dup? care animalele au fost dezlegate de la jug ?i mânate c?tre grajd. S-au oprit pentru o clip? s? se adape din troaca cu ap? proasp?t scoas? din fântân? de mo?u’, apoi ?i-au continuat drumul c?tre locul lor de odihn?.
Aici credeam c? s-a încheiat ?i ziua mea, cuprins de oboseal? ?i emo?iile tr?ite, când deodat? aud glasul bunicii: „Treci încoace de te spal?, c? doar nu crezi c? te las s? te bagi a?a în str?jacul proasp?t schimbat!”

Lau Tatar (lautatar) | Scriitori Români

motto: Arunca?i-v? poverile în public! Aici ve?i g?si prietenul care v? va ajuta s? le ridica?i...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro