Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Motanul, iepurele și smântâna

de Viorel Darie

Motanul, iepurele și smântâna

(Din volumul "Bucovina - plai de basm și dor" )

Nu v-am povestit demult ce făceau motănașul Motocel, împreună cu iepurașul Bunny, dar ei făceau numai lucruri bune: se jucau zilnic împreună cu Ionuț, încât era o veselie continuă în jurul casei. Ionuț, pe lângă joacă, mai era pus să facă diferite treburi în folosul gospodăriei, dar el uita repede de treburile la care fusese pus, ca să mai dea idei în joaca celor doi urechiați. E drept, cei doi micuți, motănașul și iepurașul, știau să se joace și singuri, se fugăreau prin livadă, sau se rostogoleau pe iarbă din curte, ori se cățărau pe stiva de lemne de lângă grajd.
Într-o zi bunica plecă la treabă jos, la claia de fân, și lăsă în grija lui Ionuț casa, să vadă ca toate treburile să fie la locul lor, în casă și pe lângă casă, să nu vină uliul să ia din puicuțe, să nu vină cineva străin cât timp lipsește de-acasă.
Bunica luă grebla, furca și-o găletușă pentru apă, și plecă la vale, la lucru, lăsându-l pe Ionuț stăpân în casă. Dar de cum se depărtă bunica, Ionuț se simți liber ca pasărea pe cer și ieși voios pe cerdac să vadă cum stau treburile pe-afară. Era o zi din cele luminoase, calde, de ți-era mai mare dragul să stai pe-afară la soare. Păși prin curte, apoi porni tiptil pe cărare spre uliță, să urmărească lumea care urcă la deal, la cosit.
Cum se întâmplă des cu copiii când pleacă de-acasă, Ionuț uită ușa de la intrare deschisă, ba mai lăsă deschise și toate ușile odăilor. Nici geamurile nu erau închise, le închidea și deschidea adierea vântului, rotindu-le în balamale, și din când în când se mai loveau de pervaz.
Poate nu s-ar fi întâmplat nimic neplăcut în casă, însă, după ceva vreme, apăru de undeva motănașul, tiptil, pe pragul din tindă, apoi intră în hol fără opreliște, căci ușile erau larg deschise. Văzând că și ușa spre odaia cea mare era larg deschisă, se furișă și în odaia aceea, acolo unde bunica ținea ligheanele cu lapte și făină pe o masă largă. În urma lui, la fel de precaut, dar fără cine știe ce mare frică, lipa-lipa, țupai-țupai, se strecură iepurașul Bunny. Amândoi păreau puși pe fapte mari. Era plină de noutăți pentru ei odaia cea mare unde niciodată nu erau lăsați să intre. Acum se simțeau fericiți, puteau să se urce peste tot, să vadă toate tainele ascunse de bunica.
Dar nu de văzut lucrurile se strecuraseră cei doi în odaie. Pe ei îi ademeneau mirosurile. Nu atât mirosul de pâine proaspătă, lăsată pe dulap, cât mirosul irezistibil al laptelui din lighean, cu smântână groasă de un deget deasupra. S-au lins amândoi pe botic. Primul dădu tonul motănașul, care sări pe un scaun, apoi de pe scaun sări drept pe masă. Ceva mai greu și un pic mai neîndemânatic, reuși să ajungă pe masă și iepurașul. Văzându-se amândoi deasupra ligheanului cu lapte și smântână groasă, se puseră pe lipăit cu gurițele lor mici, cu limbile roșii. Ce smântână bună, de cea mai bună calitate!
Bineînțeles, cei doi au lipăit din lapte și smântână cât au poftit, căci nimeni nu le-a pus opreliști. Dar s-au uns pe bot, până la urechi. S-au uns și pe piept, și pe lăbuțe, de-au făcut masa toată unsă numai de smântână, cu urme de lăbuțe de pisică și iepure.
După ceva vreme se întoarse în casă Ionuț și văzând ce-au făcut cei doi nemernici jucăuși, i-a alungat cât colo închizând ușile.
Tot atunci intră în casă bunica, venind din vale, după ce terminase treaba. Când văzu ce prăpăd făcuseră dihăniile în odaia cea mare, pe podea și pe masa cu ligheanul cu smântână, își puse mâinile pe cap. Îl certă zdravăn pe Ionuț, îi certă și pe cei doi vinovați, motănașul și acolitul său, iepurașul. Avu ce șterge, biata de ea, în urma lor pe masă și prin odaie. Mari tâlhari!
Strânse cu polonicul în borcan ce mai rămăsese din smântână deasupra laptelui în lighean; îi trebuia numaidecât smântână pentru borșul pe care trebuia să-l facă pentru masa de prânz. Nu știa ce sa facă, să folosească sau nu acea smântână după ce își puseseră boturile neobrăzații. Tot atunci intră în casă și bunicul, să-și odihnească picioarele și spinarea de atâta muncă, căci mai era până să fie borșul gata. Bunica îi povesti și lui necazul cu smântâna.
- Uite ce mi-au făcut hoțomanii din casă, Ionuț și cu prietenii lui, motanul și iepurele. Au intrat în odaia cealaltă și mi-au mâncat din smântâna din lighean. Mi-au umplut casa de smântână, și pe masă și pe jos! Ce pun eu acum în borș, că ăștia mi-au stricat smântâna!
Bunicul, auzind așa ispravă, mai că-i veni a zâmbi. De data asta nu se supară deloc, doar îi zise bunicii:
- Ei, femeie, ce te așteptai să facă golanii ăștia ? Bine ca n-au răsturnat casa cu totul! Eu zic să pui din smântâna aia așa cum este, că doară nu-i spurcat nici motanul, nici iepurele! De data asta mâncăm așa! Ferește Doamne de mai rău!

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro