proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cel pu?in de când exist? dovezi scrise în toate culturile ?i civiliza?iile, de care se ?tie ori se ?tie mai pu?in, din mijlocul maselor anonime care au f?cut istoria, dar pe care istoria ingrat? le-a uitat, s-a separat de obicei ?i câte o ceat? mic? de indivizi cu darul de a visa demiurgic, de a gândi ?i de a produce zi ?i noapte idei, unele practice altele, cele mai multe utopice. Ideile unor intelectuali s-au dovedit îns? c? au puterea de a schimba cursul lumii ?i soarta celorlal?i truditori la roata istoriei. În timpurile mai de pe urm? dup? ce au proclamat public sus, mare ?i tare vestea profetic?, nu cea bun?, c? Dumnezeu ar fi murit, intelectualii au în?eles c? le-a sosit în sfâr?it timpul ?i oportinitatea de a se erijeza ei în?i?i într-un fel de zei muritori cu misiunea prometeic? de a elibera pe oameni de orice servitute fa?? de puterile invizibile, principii ?i persoane, s? nu mai priveasc? sus ci doar spre p?mânt ?i înainte, tot înainte, spre un viitor luminos, desi nimeni nu prea a ?tiut ori ?tie practic ?i l?murit unde anume am vrea ori ar trebui s? ajungem.

Astfel se face c? lumea de ast?zi a?a cum este, bun? sau rea, are la baz? o idee sau alta a unor intelectuali; lumea aceasta este în ultim? instan?? opera de art?, proiectul intelectualilor chiar dac? al?ii au fost tocmi?i s? excute cu voia sau f?r? voie lucrarea. Faptul acesta se poate observa mai u?or dac? de pild? ne arunc?m o scurt? privire asupra istoriei ultimilor câteorva sute de ani. Ceea ce ne dovede?te istoria de pân? acum este c? pe cât de dota?i ?i de binecuvânta?i sunt ei cu inteligen?? de toate nuan?ele, totu?i intelectualii se pare c? au un handicap serios în ceea ce privesc flerul politic ?i cel profetic. De?i au avut de atâtea ori în fa?? drumul larg, firesc, normal, s-au aventurat ?i s-au r?t?cit mai de fiecare dat? pe câte o c?rare îngust? ?i întortocheat?, ducând dup? ei de multe ori în pr?pastie ?i turma care i-a urmat orbe?te ?i naiv încrez?toare. Atunci când îns? au dus turma pe t?p?an la iarb? mai bun? au visat prea mult c? într-o zi mielul ?i lupul vor cina împreun?. Câteodat? au chiar îng?duit lupilor s? se îmbrace în piele de oaie ceea ce nu prea le-a convenit oilor dar n-au avut încotro.

Când de pild? la începutul erei iluministe Prometeu desc?tu?at a sf?râmat cu bra?ul revolu?ionar altarele sacerdo?iului întronând ra?iunea ca regin? ferice a crea?iei ?i a istoriei, puternicul zeu, sfetnicii ?i anturajul s?u n-au avut din p?cate clarviziunea profetic? ori previziunea, nici sensul „aporetic” al limitelor ?i nici smerenia necesar? s? discearn? faptul c? renun?ându-se for?at ?i calculat la dimensiunile sacre ?i metafizice, la intui?ia critic? ?i la revela?ie, exist? ?i posibilitatea ca ra?iunea, aceast? for?? demiurgic? a inteligen?ei omene?ti, r?mas? singur? ?i suveran?, ar putea ajunge în ultim? instan?? s? fie de-a dreptul idolatrizat? ?i astfel s? regreseze în ra?ionalism. Este adev?rat c? f?r? aportul, importan?a ?i prioritatea care i s-au dat ra?iunii progresul ?tiin?ific ?i tehnologic la care s-a ajuns in epoca modern? ar fi de neconceput. Numai c? ra?ionalismul excesiv tinde în timp s? se objectivizeze, s? se reifice empiric, utilitarist ?i milenarist, pân? ajunge s? degenereze în ideologie, iar ideologia insuflat? pragmatic ?i propagandistic în con?tiin?a ori incon?tientul colectivit??ilor umane risc? s? devin? obsesie politic? tiranic? ?i despotic?. Iar primele victime ?i cele mai multe dup? aceea ale acestei revolu?ii ideologice radicale au fost chiar intelectualii care au inspirat acest plan revolu?ionar de r?sturnare ?i buldorizare a valorilor sacre ?i perene. Astfel se face c? dup? ce în prima parte a secolului al 20-lea idealurile politice utopice cu verv? pseudo-religioas?, mesianic? ?i apocaliptic? au început s? se evapore ?i s? se ridice de pe fa?a îndoliat? a lumii precum o cea??, lumea a fost inundat? pe de o parte de apele tulburi ale pasiunilor hedoniste, în timp ce partea cealalt? a p?mântului a intrat în conul de umbr? al inchizi?iei materialist ?tiin?ifice ?i dialectice totalitare.

Lumea modern? ?i cea postmodern? de ast?zi a fost ?i continu? s? fie în mare parte împlinirea visului romantic, idealist ?i iluminist ?i materializarea gândirii filozofice ?i ideologice a sacerdotiului intelectual laic ?i secular, a fost ?i continu? s? fie întruparea viziunii utopice z?mislit? în min?ile unei cete r?zvr?tite de îngeri prigoni?i din eonul demiurgic, al zeilor izgoni?i acum câteva mii de ani de pe muntele Olimp. Dup? ce a sf?râmat cu maiul credin?ei oarbe în ra?ionalism ?i scientism credin?a religioas? ?i tablele cu legile morale ?i dup? ce a decupat cu foareca logicii formale spiritul de materie, separând radical subiectul de obiect ?i astfel obiectivizând ?i atomizând realitatea ?i îns??i via?a, prin magicul creator ?i oracolul seduc?iei ideologico-propagandistice elita intelectual? modern? a inspirat ?i ?i-a pus resursele mintale în slujba instituirii unei noi ordini ?i paradigme politice ?i culturale, a unei noi viziuni asupra lumii, o lume f?r? revela?ie ?i f?r? Dumnezeu, cel pu?in f?r? dumnezeul tradi?iei apostolice ?i ecleziastice din locurile unde cândva a încol?it ?i a înflorit gandirea cre?tin?.

Intelectualii publici, preo?imea laic? ?i atot?tiutoare, elita oficial? privilegiat?, to?i cred înc?, sunt chiar convin?i c? dat fiind statura ?i prestigiul intelectual asumat nu mai consider? c? ar mai fi necesar s? ?i demonstreze empiric ori ?tiin?ific teoriile emise ?i impuse de ace?tia de la amvonul academic ori al forurilor ?i al agorelor de unde proclam? ?i nu contenesc s? propov?duiasc? pedant ?i irenic s? fim lini?ti?i ?i s? ne vedem de treburile noastre, dac? avem vreuna, s? nu ne îngrijor?m fiindc? au ei cheile potrivite ale oracolelor ?i solu?ii ?tiin?ifice la toate problemele arz?toare la ordinea zilei. ?i fiindc? ei cred ori sunt convin?i c? Dumnezeu nu exist? r?mâne de în?eles c? ei, prin inteligen?a lor ar fi singurii capabili s? g?seasc? solu?ii ?i s? rezolve problemele lumii dat fiind faptul c? doar ei ?tiu ce este adev?rul, ce este bine ?i ce este r?u, ce este moral, amoral, ori imoral. În genere elita intelectual? pleac? de la premiza ?i ajunge la concluzia c? nu natura omeneasc?, firea omului, ci familia, biserica, institu?iile civile ?i culturale tradi?ionale trebuiesc schimbate ori dezamorsate prin ignorare ?i ridiculizare fiindc? prin normele morale nerealiste ?i prin cutumele desuiete ale acestora sunt adev?rata cauz? a tuturor relelor din aceast? lume. Drept urmare ?i de aceea aceste relicve culturale ale istoriei trebuiesc abolite, renovate ori reinventate dup? chipul ?i asem?narea zeilor seculari.

Preo?imea secular? intelectual? ?i-a asumat astfel rolul de deschiz?toare de noi drumuri pentru care a fost de fiecare dat? idolizat?, iar când drumurile utopice au dus „în negru putregai”, floarea intelectual? a fost ba surghiunit? politic ba exonerat?, a?a c? z?bovind prea mult în apele statute ale lini?titei disper?r?ri ontologice s-a molipsit prin exces de ironie, scepticism ?i cinism de maladiile anguaselor a dou? secole de singur?tate nihilist?. Cei care i-au urmat litera utopiilor au împ?rt??it pân? la urm? aceea?i soart?. Visul ori co?marul prometeic al sacerdo?iului secular a fost s? schimbe lumea, s? o separe de focul mistic al revela?iei divine, iar lumea dup? atâtea convulsii revolu?ionare sângeroase ?i r?zboaie absurde ?i devastatoare este alta decât a fost, ori ar fi putut s? fie f?r? apari?ia în istorie a scepticismului intelectual.

Întrebarea este dac? împ?r??ia acestei lumi cl?dit? pe pietre fisurate ?i f?r? fundament religios ?i moral tradi?ional, sus?inut? doar din resursele materiale ?i de p?ienjeni?ul de re?ele ale logicii lineare de calculator poate s? se sprijine ?i s? conteze în continuare doar pe infailibilul calculului matematic, a simula?iilor virtuale, dac? nu cumva este posibil c? la un moment dat, pe nea?teptate, un „glitch” de programare, un num?r matematic „ira?ional”, ori un accident banal ne-ar putea lasa pe to?i în întuneric; ori dac? exuberan?a demonic? a vreunui geniu neîn?eles ?i îmb?tat de putere ?i de sine ?i care având liber? trecere la codurile ?i algoritmele care aprind fl?c?ri pe n?rile fiarei apocaliptice, la urâciunea pustiirii deocamdat? sigilat? în cu?ti ?i silozuri subterane, în pântecele p?mântului ?i ale oceanelor, întrerupându-ne astfel când nici nu ne a?tept?m ?i ne era lumea mai drag? fericitul carnaval, balul mascat al saltibancilor.

?tim din ce în ce mai multe despre din ce în ce mai pu?in util ?i esen?ial ?i avem acum atâtea cuno?tin?e care nu au prea mult în comun cu nevoile noastre reale, mai ales cele suflete?ti ?i spirituale. Infla?ia de cuno?tin?e inutile ori mai pu?in utile, dopajul informa?ional reprezint? în ultim? instan?? moartea valorii, haosul cultural, r?t?cirea în virtualitate. De aceea poate în unele r?zboaie s-a folosit strategia innundarii pie?ei financiare a adversarilor cu bacnote false, contraf?cute.Toat? lumea a devenit astfel peste noapte bogat? în hârtii f?r? valoare, astfel încât pia?a economic? a intrat în starea de criz? ?i dezechilibru nu din cauza lipsurilor ci a suprasatura?iei, a infla?iei, a devaloriz?rii monedei de schimb.

Un fenomen trivial ori un fapt divers, de senza?ie, adev?rat ori fals, ori ?i una ?i alta pentru c? de fapt nu prea conteaz?, devin instant arhicunoscute prin propagand? ?i repeti?ie publicistic?. Dac? fenomenul respectiv nu are un substrat calitativ, ziditor spiritual, or pragmatic ?i util, prin repeti?ie devine adev?r public, adev?r neveridic, sâmbure golit de miez care înn?bu?e în fa?? ori estopeaz? adev?rul îns??i. Astfel adev?rul care trebuie ?i este necesar s? fie ?tiut risc? s? se sting? prin atrofiere precum incendiul unei p?duri prin controlul focului mare aprinzându-se focuri mai mici în jurul incendiului care-i consum? focului mare teritoriul ?i combustibilul pân? când nici un foc nu mai are ce arde. În urm? r?mâne cenu?? iluziilor, senza?ia fals? a suprasatura?iei informa?ionale, refuzul min?ii de a procesa, înregistra ori selecta esen?ialul.

Dup? e?ecul politic al utopiilor mesianice totalitare tr?im mai mult în cultul nu atât în cultura unei civiliza?ii care nu are ca piatr? de temelie realitatea peren? ci nisipul ?i cioburile din clepsidra spart? a absolutiz?rii relativismului, într-o lume inundat? ?i sufocat? de prea multe cuno?tin?e ?i informa?ie, dar cu prea pu?ini intelectuali deci?i ?i dispu?i s? transforme avalan?a informa?ional? de cuno?tin?e în cunoa?tere ?i cunoa?terea în în?elepciune de via?? atât de necesar? s?n?t??ii morale ?i spirituale a lumii. Intelectualul modern atât de idolizat ?i-a f?cut din idolul autocunoa?terii ?i al autonomiz?rii atomiste m?sura tuturor lucrurilor. În loc s?-?i formeze ori s? adere la un crez ori la o credin??, la cultura valorilor perene a preferat ori a fost nevoit s? se refugieze ?i s? se izoleze în cultul individualist, în turnul de filde? subiectiv de pe platforma c?ruia judec? lumea mai mult dup? dogma corectitudinii politice ori prin prisma oracular? a propriei miopii spirituale, cristofobice. Aceast? autoizolare ar putea fi o reac?ie a unei anumite reculegeri etice ori de ap?rare psihologic?, o form? de resemnare ?i de analiz? a con?tiin?ei dup? e?ecurile istorice ale sistemelor politice inspirate din gândirea secular? militant?.

Maladia intelectual? a veacului este aceea de a ignora voit ?i v?dit faptele ?i adev?rul obiectiv, peren, în favoarea adev?rului subiectiv, egotist, individualist, al angaj?rii exclusiv pragmatice ?i utilitariste în detrimentul criteriilor de judecat? a valorilor morale, a principiilor în?elepciunii puse în slujba adev?rului, a demnit??ii umane ?i a binelui social. Dup? dou? secole ?i mai bine, din p?cate, rostul ?i rolul intelectualului în via?a cet??ii pare a fi în declin. Politicianul de ast?zi de toate culorile politice ?i orient?rile practic nu prea mai are nevoie de intelectualul spiritual aristrocrat, vis?tor ?i creator de cultur?, are nevoie doar de intelectualul public, de elita I.Q. capabil? s? studieze ?i s? produc? idei care s? influen?eze, s? formeze ?i s? programeze opinia public? ?i noile valori sociale, politice ori culturale ale societ??ii seculare, pe baza rezultatelor de cercetare a?teptate de cei care finan?eaz? antrepriza. De aceea precum se pare intelectualul î?i caut? locul ?i rostul pierdut în cetate precum pas?rea plecat? în ??rile calde ?i care întorcându-se nu-?i mai g?se?te cuibul p?r?sit ori îl g?se?te devastat ori ocupat de alt fel de alt? p?s?ri de prad?.

Când îns? din nevoie ori din dorin?a de a r?mâne relevan?i se aventureaz? în domenii în care nu au preg?tirea ori flerul ?i perspicacitatea politicianului în?scut ori de carier? de multe ori intelectualii pot e?ua lamentabil ?i cu drastice consecin?e asupra societ??ii. Exist? în multe privin?e un divor? între intelectualitatea inteligent? prin fire ?i perg?tire care creaz? cultur? ?i construie?te sisteme filozofice, ?tiin?ifice, tehnice ori de gândire abstract? ?i realitatea de zi cu zi, cea în care excelez? de obicei cei care au instinctul pr?zii, flerul politic ?i al c?p?tuirii mai dezvoltat. Intelectualul este în genere ?i prin defini?ie creator de idei, de doctrine ?i de sisteme conceptuale abstracte ?i de aceea poate pentru casta intelectual? ideile, teoriile abstracte sunt de multe ori mai importante ?i valoroase pentru ei decât sunt valorile ideilor simple, practice, reale, decât valorile virtu?iilor morale, ale credin?ei, modestiei, smereniei.

Din p?cate istoria cel pu?in a ultimilor câteva sute de ani dovede?te faptul c? nu to?i intelectualii religio?i ori seculari, elita dotat? cognitiv ?i creativ, aceast? nobil? vi?? atât de înzestrat? cu inteligen??, au putut s? renun?e u?or la ei în?i?i, s?-?i jertfeac? altruist visele ?i aspira?iile personale pe altarul ideilor de bine ?i de adev?r. De asemenea, din p?cate prioritatea pentru unii intelectuali a reprezentat-o mai mult propriile lor idei, voin?a de putere ?i afirmare, gloria personal? decât destinul cet??ii. Mul?i intelectuali au dus întradev?r o cruce grea ?i chiar s-au jertfit ?i via?a ?i propriile idei pentru idealuri atruiste, nobile. Dar num?rul acestora dac? am naviga retrospectiv pe râurile memoriei colective ale istoriei nu este atât de impresionant cum poate ne-am fi a?teptat.

În plin? revolu?ie informa?ional? global?, în r?zboiul electronic al undelor cad în primul rând stâlpii de eter ?i de sus?inere ai culturilor minore, nereprezentate, ori indiferente de propriul etos, instaurându-se subversiv dictatura psihologiei postmoderniste, a relativiz?rii, a doctrinelor pragmatiste ?i ale moralei de dincolo de morala tradi?ional?, ale adapt?rii ?i adopt?rii moralei care se potrive?te intereselor ?i circumstan?elor de moment. Intelectualii academici, publici, inteligen?ia forumurilor de elit? în special produc idei ?i solu?ii de inginerie social? de multe ori care nu pot fi verificate empiric îns? care sunt acceptate dogmatic de o societate care pare tot mai dezintersat? de valorile tradi?iei ?i tot mai interesat? de mirajul fericiriilor materialiste ?i hedonice.

Societatea, comunitatea omeneasc?, fiin?? omeneasc? în genere ar fi avut atâta nevoie de prezen?a spiritului intelectual în?elept, socratic, de expertiza, de aportul creativ ?i inovator al intelectualului cu minte aleas? ?i înzestrat cu har ?i caracter care s?-i deschid? ochii spirituali, s? trezeasc? lumea din somnul ra?iunii, s? arate ?i s? lumineze calea în jungla economic?, social?, cultural? ?i politic? tot mai întortocheat? ?i în afara legii ?i a eticii din lumea de ast?zi. Din p?cate îns? s-a ajuns la un divor? intelectual între ceea ce se propov?duie oficial ?i ceea ce se impune subversiv ca sistem etic ?i cod moral ?i sensul comun, apodictic, în?elepciunea simpl? dar s?n?toas? a omului de rând. Lumea de rând nu mai este bineîn?eles lumea patriarhal?, lumea de odinioar? considerat? ast?zi c? ar fi fost mai pu?in educat? academic, dar de fapt dovedit? a fi mai în?eleapt?, mai discret? moral ?i cu mai bun caracter. Lumea de rând de ast?zi este acum conectat? prin telefonul inteligent la izvoarele ?i la fântâna nelimitat? de cuno?tin?e a planetei ?i poate fi la curent cu tot ceea ce gândesc ?i propov?duiesc intelectualii. Satul global este connectat virtual pe re?ele de comunicare, pe forumuri ?i platforme sociale ?i culturale. Problema este îns? c? deschizând lada cu zestre a Pandorei, la fiecare click se g?se?te un alt vraci ori ?aman, care fiecare dup? limba ?i oracolele sale ajunge s? fie urm?rit de cohorte de curio?i ?i turme de semeni în c?utare de paji?ti cât mai însorite ?i cu iarb? dulce ?i gras? ?i pe cât este posibil cât mai u?or de digerat cultural ?i intelectual.

Rolul rezervat intelectualului în aceast? prometeic? lupt? pentru putere ?i control al min?ilor ?i al inimilor majorit??ii ar fi r?mas de acum acela de a promova ?i exalta particularul ?i excentricul, subiectivul ?i ideosincraziile fiec?ruia în detrimentul valorilor morale ?i civice, apodictice ?i perene, cele formate ?i verificate în îndelungul proces al continuit??ii ?i discontinuit??ii filozofice, culturale ?i religioase. S-au oprit în mare parte cenzurile ?i s-a dat deci frâu liber fiec?ruia de a-?i ridica statuie din tot ceea ce pare a fi personal ?i subiectiv, de a se spovedi public, pe net la toat? lumea, de a contamina ?i mortifica tot ceea ce a mai r?mas curat ?i sacru trupe?te, suflete?te ?i spiritual în om ?i în lume. Se cultiv? astfel f?r? umbr? de modestie cultul egotistic al sinelui, idolatria sacrosanct? narcisistic? a fiec?ruia de a-?i diviniza propriul eu.

Amurgul zeilor gândirii moderne, al puterii de influen??, pare astfel a fi o realitate iar dup? noaptea care vine nu se ?tie dac? visul platonic de a vedea lumea condus? de poe?i ?i de filozofi se va împlini. Deocamdat? îns? preo?ia laic?, intelectualii publici sunt înc? la cârma corabiei, de?i nimeni nu ?tie, nu are nici o idee încotro mergem. Intelectualitatea public?, elita intelectual? laic?, sacerdo?iul secular au înc? putere de influen??, de decizie ?i de veto asupra mersului corabiei, iar judec??ile acestora de valore impuse cu ajutorul mijloacelor ?i resurselor inepuizabile propagandistice de diseminare a informa?iei, prin reputa?ia cultural? ?i prestigiul ideologic al acestora, au înc? o aur? de infailibilitate. Cum pentru aceast? cast? privilegiat? Dumnezeu nu exist?, în vacuumul de putere creat pare firesc ?i normal s?-i substituie absen?a, nu îns? doar în simpla demnitate de vicari ori administratori temporari ci de un?i s? enun?e „ex cathedra” precepte ?i decrete, în plin exerci?iu al func?iunii ?i al atribu?iilor demiurgice. Astfel intelectualul nu este numai ispitit de putere ci se simte chiar îndrept??it s? dea cezarului ?i ce i se cuvine lui Dumnezeu.