proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vibra?ia, amprenta termic? ?i mirosul erau inconfundabile. Omul. Nu mai vânase pân? atunci om, dar pentru un pr?d?tor ca el mereu exista un început. Unele începuturi se transformaser? de-a dreptul în pl?ceri. Acum, c? urm?rise saturnianul pân? pe Terra, c? se lungise cu vân?toarea, n-ar fi plecat cu un singur trofeu. Din câte ?tia, nici un camarad nu vânase omul. Prefera?i erau saturnienii, firesc, cozile lor erau cea mai c?utat? marf? pe Pia?a Coali?iei Extreme. ?i apoi, nici ochii nu erau de lep?dat. Sc?lda?i în alcool, erau prezen?i în meniurile celor mai sofisticate restaurante. Trase aerul bine oxigenat în piept ?i deschise larg fosele nazale, inundându-le. A?tepta s? simt? acel iz inconfundabil al lichidelor vitale care îi f?cea s? fiarb? sângele stârnit deja de începutul vân?torii. Se sim?ea saturnianul, dar mai intens, pe acela?i traseu, era omul.
?i omul vâna. Era îns? o mare diferen?? între un pr?d?tor ?i un vân?tor. Borr în?elegea la nivel profund obsesia suprim?rii ?i se sim?ea extrem de puternic de fiecare dat? când o gusta. Extazul era cu atât mai mare cu cât rezisten?a era mai intens?. Nu cuno?tea o specie mai rezistent? decât saturnienii. Acestuia pe care îl vâna acum îi retezase bra?ele, îi sfârtecase pieptul, îi despicase craniul pân? îi z?rise circumvolu?iunile cerebrale ?i, totu?i, sc?ldat în ?iroaiele negre ale sângelui s?u puturos, avusese puterea de a se propulsa în spa?iu ?i apoi de a se ascunde pe o planet? str?in?. Dac? î?i închipuia c? Borr avea s? renun?e la vân?toare se în?ela cum nu se poate mai tare, c?ci, tân?r, puternic, în plin? ascensiune în colonia sa, Borr avea o înc?p??ânare cu care nici cei mai mari pr?d?tori nu se puteau l?uda. Î?i cuno?tea trupul, avea un control impecabil asupra lui, a?a încât ar fi dus vân?toarea pân? la cap?t indiferent de terenul ales de victim?, c?ci putea foarte bine s? nu simt? foamea ?i setea pentru zile în ?ir. Omul era un element-surpriz?, dar surprizele de acest gen nu-l descurajau pe Borr.
Î?i calcula fiecare pas a?a încât nimic s? nu îi tr?deze prezen?a. Amprentele termice erau aproape suprapuse. Borr gândi c? omul capturase saturnianul ?i urma s? î?i însu?easc? trofeul. Aspectul acesta îl înfuria peste m?sur?. Î?i sim?ea mu?chii circulari dispu?i sub cei radian?i pe coapse înfierbântându-se, dar se control? s? nu o ia la fug? în direc?ia urmelor. Putea s? fie foarte bine ?i el un element-surpriz?. Vântul b?tea u?or din fa??, a?a c? nu trebuia s? î?i fac? probleme din acest punct de vedere. Oricum omul nu avea s? îl simt?. Pe scara evolutiv? a speciilor era bine cunoscut c? omul era, prin compara?ie, aproape orb, surd ?i lipsit de majoritatea sim?urilor pe care toate celelalte specii le dezvoltaser?. Saturnianul, a?a r?nit cum era, putea totu?i s? fac? probleme. Ar fi fost de-a dreptul interesant ?i incitant dac? saturnianul ar fi reu?it s? captureze omul. Rânjetul care i se n?scu la acest gând îi întinse pielea pe care vântul apucase s? i-o usuce destul de tare.
Pas cu pas se apropie de locul din care veneau vibra?iile. Se opri în spatele trunchiurilor unor copaci pentru a analiza mai bine situa?ia. Omul era mult mai m?runt decât î?i putuse închipui Borr. Saturnianul îl dep??ea în în?l?ime chiar stând în genunchi în fa?a lui. De ce st?tea în genunchi? Omul nu avea arme, nu era ostil. Î?i trecea bra?ele în lungul corpului saturnianului ?i o lumin? blând? îi aluneca printre degete închizând r?nile în drumul ei. Borr fu cât pe ce s? scoat? un r?get cumplit în?elegând ce f?cea omul. Î?i roti cât putu de rapid membrele ?i se n?pusti asupra lui. Lama dreapt? mu?c? cu sete din carnea coapsei drepte, în timp ce lama stâng?, zim?at?, sfârtec? în lung spatele omului, dezvelindu-i coastele albe. Omul se pr?bu?i la picioarele saturnianului chiar în momentul în care acesta î?i împinse cu furie coada în fa??, înf??urând-o în jurul gâtului lui Borr. Sângele îi ?â?ni în ochi, orbindu-l ?i pl?mânii pompar? în gol, arzând.
- D?-i drumul, Marzurr!
Glasul omului ?uier? în lini?tea p?durii încremenite. Saturnianul scutur? din cap refuzând s? asculte. Borr se zb?tu încercând s? î?i foloseasc? to?i mu?chii trunchiului ?i s? apuce cu ghearele coada lung? ?i puternic? ce se strângea tot mai tare.
- Pleac?, Marzurr! D?-i drumul ?i pleac?!
Saturnianul îl smuci pe Borr cu coada, îl trânti de câ?iva copaci zdrobindu-i coastele ?i abia dup? ce îl l?s? f?r? suflare p?r?si p?durea aceea în care Borr sperase s? ob?in? nu unul ci dou? trofee.
Cerul era ro?u. Copacii erau ro?ii. Prin fosele nazale se scurgea în valuri calde mirosul sângelui. Când reu?i s? respire regulat, Borr î?i investig? trupul zdrobit în prima sa înfrângere. Furia îi pompa în tâmple o ame?eal? stranie. N-ar fi fost în stare s? stea pe picioare acum nici sus?inut. Vibra?ia ?i amprenta termic? ale omului ar?tau c? acesta era înc? prezent. Era în pericol. C?ut? armele, dar privirea refuza s? îl ajute. Ra?iunea îi reveni bucat? cu bucat?, a?ezându-se la locul ei cum ai pune o arm? în tocul potrivit. Putea fi mort acum. Dac? saturnianul îl l?sase în via?? fusese pentru c? omul i-o ceruse. Dac? f?cuse ce îi ceruse omul, înseamn? c? omul îl controla. Cum putea s? controleze un om m?runt un saturnian imens ?i puternic?
- Nu te mai mi?ca, îi ceru vocea ?uierat?, încerc s? te repar!
V?zu lumina strecurându-se printre degetele omului ?i o fierbin?eal? lichid? îl mole?i cu totul. Fiecare atingere îi schimba starea de spirit. Lini?te. Împ?care. Armonie. Echilibru. Membrele îi zvâcnir? scurt în momentul în care devenir? func?ionale ?i, cu mu?chii arzând înc?, Borr s?ri în picioare. Omul zâmbea luminos, cu toate c? sângele ro?u, cu miros metalic, îi gâlgâia din r?nile de pe spate ?i de pe coaps?.
- Acum e?ti bine!
Borr în?elegea c? omul îi salvase via?a, dar nu g?sea motivul pentru care o f?cuse. Îl salvase ?i pe saturnian. Borr nu avea s? se poarte cum se purtase saturnianul. Pe el omul nu avea s? îl controleze. Mai mult, el nu avea s? se întoarc? f?r? trofeu. Nu voia s? guste pe lâng? am?r?ciunea înfrângerii ?i umilin?a întoarcerii f?r? trofeu. O v?zuse de prea multe ori în ochii unor camarazi ca s? î?i doreasc? s? o guste ?i el. Locul în colonie pentru cei care se întorceau f?r? trofee nu era unul onorabil. De când plecase pentru prima dat? la vân?toare, Borr nu mai c?lcase în suburbiile locuite de dezonora?i, dar ?tia prea bine cum tr?iesc ace?tia c?ci pove?tile din suburbii erau principala distrac?ie la mesele onorabililor pr?d?tori. ?i nu numai. Nu avea s? uite niciodat? ziua în care Linkarr, fratele lui, se întorsese f?r? trofeu ?i fusese alungat în suburbii. Fusese o zi victorioas?, Borr adusese un trofeu important, un venusian argintiu ale c?rui gheare împodobeau acum gâtul Comandantului. Fusese a?ezat în capul mesei, al?turi de acesta ?i declarat onorabil. Privise cu mândrie ?irurile de camarazi care se întorceau de la vân?toare, sim?ind c? se va lupta crâncen s? î?i p?streze acel loc. Linkarr intrase r?nit în sala împodobit? de trofee, cu scalpul pe jum?tate desprins atârnându-i pe um?rul stâng ?i cu membrele inferioare str?punse de s?ge?i otr?vite, abia sus?inând trupul f?r? plato??. Borr se încruntase u?or, dar se controlase destul de bine pentru ca s? poat? s? se al?ture râsului zgomotos al Comandantului care scuipase gros la picioarele lui Linkarr poruncindu-i acestuia s? ling? fluidul vâscos de pe podeaua de granit acoperit? cu sângele stârvurilor cl?dite în fa?a lui. Linkarr se a?ezase în patru labe, m?turase cu scalpul înc?l??rile Comandantului ?i cur??ase cu limba tot locul de lâng? picioarele lui.
Borr nu avea s? se umileasc?, nu avea s? ajung? în suburbii! Nu urma s? se întoarc? cu dou? trofee, dar putea s? duc? pentru prima dat? în sala de trofee un om. Comandantul avea s? declare c? Borr avusese curaj s? aduc? un alt fel de trofeu. Poate c? urma s? descopere c? una dintre p?r?ile corpului uman putea fi folosit? pentru vindecare, iar Borr avea s? se umple din nou de onoruri.
- Nu ?tiu ce m?nânci, dar uite, cred c? ?i-e foame ?i sete!
Omul se întinse spre Borr f?r? nici o urm? de ostilitate. Borr sim?i mirosul ?i apuc? rapid între f?lci mâncarea. Înfulec? totul, apoi b?u apa care îi r?cori sângele. Sim?i un val puternic de energie n?pustindu-se prin venele dilatate ?i î?i întinse membrele mul?umit. Durerea era suportabil?, aproape inexistent?, mai c? îi venea s? cread? c? saturnianul nu-l v?t?mase atât de r?u. Se ?tia puternic ?i, dac? nu ar fi fost starea scurt? de incon?tien?? pe care o asimilase exact a?a cum fusese, ar fi spus c? nu îi datora omului via?a. Poate c? nici nu i-o datora! Î?i v?zu armele a?ezate una peste alta la picioarele omului.
- Bun, zise acesta, acum cred c? e?ti ?i tu gata de plecare!
Îi întorsese spatele? Lui Borr îi veni s? râd?. Niciodat? nu întorci spatele du?manului!
- Ar trebui s? înv??a?i s? v? iubi?i! Iubirea este un sentiment atât de cople?itor, curat, vindec?tor!
Borr apuc? armele ?i dintr-un salt fu în fa?a omului. Acesta îl privi blând. Nu o lu? la fug?, nu ?ip?, nu tremur?.
- Dar tu nu cuno?ti iubirea, nu e a?a?
Întinse mâinile spre cer, se înv?lui în lumin? ?i a?tept?. Borr f?cu totul rapid. Lamele ?uierar? în prelungirea membrelor sale ?i trupul omului se a?ternu lin la picioarele lui, cu ochii deschi?i. Nu sim?i gustul triumfului. Încerc? s? î?i spun? c? nu acest lucru conta. Pân? la urm? onorul din Sala Trofeelor era important.
Sentimentul întoarcerii era mereu ?i mereu acela?i atunci când purtai cu tine un trofeu. Ner?bdarea de a-l ar?ta Comandantului ?i celorlal?i, anticiparea uralelor ?i mândria onorurilor. ?irurile lungi de camarazi care î?i purtau pe umeri trofeele f?r? ca vreunul s? arunce o privire celui din fa?? sau celui din spate, încredin?a?i c? trofeul lor este într-un anume fel unic. A?teptarea era grea atunci când erai încredin?at c? locul t?u este în capul mesei. ?irul înainta în ritmul impus de entuziasmul Comandantului ?i nimic nu ar fi putut s?-i schimbe dinamica. De data aceasta, Borr nu sim?i ap?sarea a?tept?rii. În mintea lui era un alt ?ir, un ?ir de gânduri întortocheate. Omul îi atârna pe umeri din ce în ce mai greu. Îi disp?ruse vibra?ia ?i amprenta termic?, dar mirosul înc? asalta fosele nazale ale lui Borr. Miros de p?dure, de p?mânt, de copaci ?i de lumin?.
- Borr! Onorabil camarad! Ce ai adus azi?
Strig?tul Comandantului îl f?cu s? ridice capul. Îi venise rândul. Piramida stârvurilor se ridica îmbâcsit? de fluide murdare în acela?i loc din fa?a jil?ului ornat cu dou? capete de plutonieni, în care se aflase ?i în ziua în care Linkarr fusese dezonorat. Urechile prinser? s?-i ?iuie, a?a încât abia auzi ce i se spunea:
- V?d ceva nou? Ce trofeu ai adus?
Borr nu se putu controla într-atât încât s? arunce omul în vârful piramidei, a?a cum s-ar fi cuvenit. Trupul acestuia i se rostogoli de pe umeri direct la picioarele comandantului, oprindu-se pe spate, cu ochii sticlind spre cerul vizibil prin cupola S?lii Trofeelor.
- Un om, î?i auzi Borr glasul f?r? s? ?i-l recunoasc? într-o prim? faz?.
Comandantul s?ri din jil?. T?lpile îi plesc?ir? pe podeaua inundat? de sânge când se apropie de trupul omului. Îi ridic? capul, î?i apropie ochii de ai omului ?i î?i ap?s? fruntea strâns pe cea a acestuia.
- Niciodat? omul nu a fost un trofeu pentru c? omul urma s? ne înve?e iubirea!
Sala Trofeelor încremeni odat? cu Comandantul. Borr c?zu în genunchi ?i pe obraji sim?i cum alunec? un lichid cald care îi alimenta sentimentul c? acest trofeu nu avea s? îi aduc? onoarea.