Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dialoguri cu Anne

de sophia elisa coreli

De plecat, pleci repede când e vorba s?-?i iei via?a în propriile mâini. Cel pu?in, a?a s-a întâmplat cu mine, care nu-mi g?seam locul ?i nici lini?tea între doi oameni care se certau ve?nic ?i-?i aruncau cu u?urin?? blesteme ?i oc?ri. Nu-i uram, Doamne-fere?te, dar nu întrevedeam nimic bun în ceea ce m? privea, în momentele în care asistasem la medierea de c?tre Mili?ie a conflictelor dintre ei doi, când fugeam noaptea cu mama de frica tatii care ne alerga cu cu?itul sau ve?nicele t?ceri ale mamei care nu mai avea nici suflet ?i nici r?bdare pentru noi, eu ?i cei doi fra?i mai mici. Secretomania vie?ii lor de dinainte de-a ne na?te noi, faptul c? am aflat abia târziu, c? mama mai avea un copil, cu zece ani mai mare ca mine pe care-l d?duse spre adop?ie unor rude în vârst? ?i pe care nu-l c?utase niciodat? cât timp eu st?tusem acas?... nu g?sise nimerit nici m?car s? ne spun? c? exist?, toate astea ?i multe altele îmi s?paser? r?d?cina mea dintâi ?i m? f?cuser? s? renun? la visul meu cel mai mare; acela de-a studia ?i-a deveni pictor. Cum a? fi putut face asta când mama de-abia ne putea pune pe mas? câte o farfurie de mâncare, c? de haine nici nu putea fi vorba, principala surs? de venit a familiei fiind pensia ei de boal? ?i ceea ce mai sc?pa tata foarte rar¬?
De?i aveam pu?in peste ?aptesprezece ani, am v?zut clar c? nu am nici o ?ans? s?-mi urmez visul ?i-atunci am decis altceva; s?-mi fac un loc al meu de lini?te ?i de iubire, o familie adev?rat?, cu o c?su?? cu ferestre luminate de soare, cu ni?te copii care s? aib? parte de toat? dragostea ?i grija de care eu nu se întâmplase s? m? bucur, de?i sufletul meu tânjea dup? asta.
Valul de emo?ii care te cuprind nu-?i mai las? loc de regrete, de calcule, nici m?car nu-?i trece prin minte c? ele sunt acolo, cu tine.... vor fi mereu, de fapt, te vor pândi de undeva din str?fundul sufletului, unde vor cre?te o plant? otr?vit? ?i le vei sim?i efectul amar de multe, foarte multe ori de-a lungul drumului care ?i se a?terne în fa?? acum, ca un covor de m?tase.
Primele luni le-am petrecut în casa p?rin?ilor lui Toma, ni?te ??rani neao?i, munteni, care locuiau într-o cas? nou?, dar modest?, despre care aveam s? aflu c? fusese f?cut? din banii de nunt? ai unicei lor fiice, sora lui Toma. Cu alte cuvinte, îi f?cuser? nunt? dar îi luaser? to?i banii de dar pentru a-?i construi ei casa aceea cu trei camere ?i buc?t?rie. Pân? atunci, locuiser? în conacul cu etaj, aflat în aceea?i curte imens?, mo?tenit de la bunicul dinspre tat? al lui Toma, care fusese chiabur. Plecaser? din conac dup? treizeci de ani cât au locuit acolo, f?r? ca m?car s? bat? un cui, cu toate c? dac? ?i-ar fi pus mintea ?i chibzuin?a la treab? ar fi f?cut din el un palat. Oricum, avea o sut? de ani vechime, era f?cut din lemn, cu temelie de piatr? de râu ?i sc?ri interioare ?i exterioare. La etaj, erau trei dormitoare separate dispuse pe un coridor lung plin de ferestre mari cu tocuri sculptate în arcad?. Spre stupoarea mea nici m?car geamurile nu fuseser? puse (acelea care se sp?rseser?) de vajnicii mei socri. Acolo ne-a instalat pe noi, în conacul acela unde soacr?-mea mi-a adus o g?leat? cu var proasp?t stins, o bidinea ?i o rol?. Mai bine, mai r?u, am dat pere?ii cu var dar am refuzat s?-i mozolesc cu rola aceea cu dou? banane împletite, care mi s-ar fi p?rut chiar oribile pe pere?i! Toma lucra ziua, f?cea naveta într-o uzin? de armament, unde era tehnician ?i unde lucra ?i taic?-su... un fel de ?ef pe linie de partid. A?a c? n-am primit ajutor de la nimeni, nici m?car când a trebuit s? lipesc cu p?mânt amestecat cu baleg?, pe jos, c? ne-a indicat s? st?m în camera cu p?mânt, motivând c? în cele dou? camere cu du?umele ar fi fost sobele stricate. De fapt, în camerele cu du?umele ,cândva superbe, de stejar masiv, z?ceau cufere mâncate de carii, cioplite în lemn cu modele bogate, fosta zestre a bunicii dinspre tat? a lui Toma, o fat? bogat? ?i frumoas? care murise la numai 30 de ani. Precum ?i r?zboiul de ?esut, tronuri de lemn geluit pline cu porumb, grâu sau m?lai.
În lunile ?i anii care au urmat, ace?ti doi oameni aveau s?-mi desfiin?eze complet mitul ??ranului român, pe care eu mi-l închipuisem pân? atunci bun la suflet, drept, harnic, un fel de depozitar al virtu?ilor transmise de genera?ii. Aveam s? descop?r cu uimire doi oameni egoi?ti ?i pref?cu?i, cu o inteligen?? pus? doar în slujba ?ireteniei ?i a folosului propriu, f?r? urm? de credin?? în Dumnezeu, de fapt, atei, dar nu acel soi de ateu intelectual, convins c? doar ceea ce ?tiin?a i-a revelat poate fi credibil, ci un alt fel de ateu... semianalfabet, zgârcit ?i bântuit de-o mândrie de??n?at? cu ceea ce au f?cut sau au fost p?rin?ii ?i bunicii lui, el nefiind nici m?car o umbr? a lor.
Anul acela petrecut acolo, în curtea lor, unde ar fi trebuit s? tr?iesc cea mai frumoas? parte a ceea ce aveam s? împart eu cu Toma pentru tot restul vie?ii, nu ne-a fost u?or, nici mie, care a trebuit s? cunosc o fa?? hâd? a unor oameni care p?reau cumsecade, ?i nici lui Toma, care se vedea prins la mijloc, între un copil care-i luase min?ile ?i care nu s-ar mai fi dat dus de lâng? el vreodat?, ?i cei care-i erau p?rin?i.
În drumul meu prin via??, Dumnezeu mi-a trimis mereu câte un om bun, care s? m? ajute s? pricep lucruri primejdioase sau nefolositoare. A?a s-a întâmplat ?i anul acela hot?râtor pentru mine, în care n-a? fi putut face fa?? planurilor pe care le urzeau b?trânii, pentru a m? determina s? plec pe unde am venit! Întâi, au început s?-mi povesteasc? ce crai era fiul lor, câte ”muieri” le c?lcaser? pragul, ?i el de toate sc?pase, lucru care, în loc s? m? fac? geloas? m-a determinat s? le spun c? pe mine una, nu cred c? m? va pa?te soarta lor. Apoi, într-o zi, pe când Toma era la munc?, maic?-sa mi-a f?cut bagajul, spunându-mi c? primise ordin de la fiu-s?u s? m? duc? chiar ea la autogar? ?i s? se asigure c? sunt pe drumul cel bun... c?tre p?rin?ii mei. M-am a?ezat frumos pe b?ncu?a de sub nuc ?i i-am zis cât am putut eu de calm;
- Pe mine, Toma m-a adus în curte, tot el o s? m? ?i dea afar?, dac? vrea.
Coana Victoria, cum o strigau vecinele s-a f?cut din oache??, vân?t? ?i punându-?i mâinile butuc?noase în ?olduri, n-a mai dat – n-a mai luat, ?i mi-a zis;
- Auzi, Toma e singurul nostru b?iat, n-o s? plece din b?t?tura mea niciodat?, dar pe cine nu ne place nou? s? ia, da! Ochii mici, de vulpe îi sclipeau ?i mai tare v?zându-m?, tot calm? ?i tot a?ezat? pe b?ncu??, ba, chiar îi zâmbeam, nu ?tiu de ce, probabil c? sim?eam ura ei crescând direct propor?ional cu zâmbetul meu.
- B?t?tura dumneavoastr? e aici, aici o s? r?mân?, eu n-am ?tiut de ea când l-am cunoscut pe Toma. Eu ?tiu doar c? vreau s? fiu acolo unde este el, dac? vrea ?i el.
Neagr? de furie, pufnind, s-a întors la ale ei l?sându-m? acolo, pe b?ncu?? pân? seara când Toma, intrând pe poart? cu taic?-s?u a venit direct la mine;
- Ce e cu tine aici? ?i cu bagajul ?sta.... unde te duci?
- Bagajul mi l-a f?cut mama ta, a zis c? tu ai hot?rât s? m? duc înapoi la ai mei, ?i-am a?teptat s?-mi spui de ce.
Ochii alba?tri ai lui Toma s-au f?cut gri, a smucit bagajul ?i mi-a zis peste um?r;
- Hai în cas?, c? vede lumea tot circul ?sta!
”Lumea” era cuvântul de ordine pentru care ai lui cosmetizau traiul lor împreun?, pentru a crea imaginea unei familii exemplare în afara casei, dar, dac? ar fi dat frâu liber adev?ratelor sentimente care st?teau la baza acestei întov?r??iri de-a dreptul ciudate, ar fi fugit ”lumea” de-ar fi întrecut acceleratul. Tot în virtutea ”de ochii lumii” î?i crescuser? ?i pe cei doi copii; Nu?a, primul lor copil, despre care povesteau cu pl?cere c? fusese b?tut? la trei s?pt?mâni de socr?-miu, care venise în permisie din armat? ?i era deranjat de plânsetele ei nocturne, care-o ?ineau pe nevast?-sa ocupat? cu altceva decât cu satisfacerea pl?cerilor lui. Nici dup? aceea nu se bucurase de vreo aten?ie special?, pe la doi ani, maic?-sa o legase cu cârpe în pat ?i plecase, ea ?tie unde, iar fata c?zuse din patul înalt cu saltea de paie ?i-?i luxase ?oldul, fapt care avea s-o lase ?chioap? pe tot restul vie?ii.
A?adar, odat? ajuns? în camera noastr?, Toma s-a transformat pe loc ?i întunecat tot la fa?? m-a întrebat;
- Ai f?cut tu ceva?
Mi s-a p?rut ciudat modul de abordare, adic?, primul lui gând era c? eu a? putea fi de vin?, c? ”am f?cut ceva”, ce puteam s? fac eu când eram atent? la fiecare pas s? nu deranjez sau s? creez vreo nepl?cere augu?tilor lui p?rin?i?
- N-am avut timp s? fac nimic, i-am r?spuns. Mama ta m-a luat din pat ?i-a început s?-mi fac? bagajul.
- Vrei s? spui c? de azi diminea?? stai acolo, la poart?? Ne facem de râsul tuturor!
Mi-a trecut prin cap c?, mai bine, s-ar fi îngrijorat c? st?tusem nemâncat?, ?i de-abia m? încumetasem s? m? duc la toalet? sub privirile de jandarm ale m?-sii... dar, ?tiu eu, poate-l luase valul ?i m-a l?sat pe locul doi, preocupat s? încropeasc? ap?rarea maic?-sii. A?a c? n-am stat mult pe gânduri ?i i-am spus cu voce limpede ?i f?r? pic de r?utate;
- Uite ce m-am gândit! Acum ?i aici e momentul când îmi spui dac? noi suntem împreun? pentru o familie. Dac? nu, nu m? sup?r, nu am de ce, poate în astea câteva luni te-oi fi r?zgândit. Mâine diminea?? îmi iau lucrurile ?i m? duc la ai mei, nu e un cap?t de lume.
Toma s-a uitat la mine cu toat? dragostea din lume (clipele astea le depozitam eu în suflet) m-a luat în bra?e ?i mi-a zis;
- Tu n-ai s? pleci niciodat? de lâng? mine, las? c? vorbesc eu cu mama. Ei sunt dificili... tu nu-i cuno?ti, au concep?ii de acum o sut? de ani despre avere ?i prostii de ale lor!
O fi vorbit, n-o fi vorbit cu ai lui, cert e c? Victoria a mai sl?bit frâul o vreme, chit c? turbase când mi-a adus Toma, la o leaf?, culori ?i pânze, ?i dup?-amiezele, în a?teptarea lui pictam pe terasa de sus, v?ile pline de verdea??, sc?ldate în soarele molcom al dup?-amiezei, care se vedeau prin ferestrele largi.
Sc?parea mea, amintirea mea cea mai frumoas? din perioada aceea, exceptând dragostea mea cu Toma, a fost bunica lui, mama vitreg? a socrului meu, care-?i avea casa în aceea?i curte imens?, ?i cu care soacr?-mea nu vorbea, ba chiar o blestema spunând c? se b?ga între ea ?i b?rbatul ei, lucru pe care ea-l încerca acum cu mult avânt în privin?a b?iatului ei.
B?trânica era bun?tatea întruchipat?, m-a iubit din prima zi când am c?lcat în curte ?i-mi aducea tot felul de bun?t??i preg?tite de ea, m? chema seara, când lucra Toma de noapte, ?i m? înv??a s? împletesc, s? cos, în timp ce ea torcea caiere mari de lân? al?turi de fata ei nem?ritat?, Valeria, sora mai mic? a lui socr?-miu, care era bolnav? psihic. Cu mare îngrijorare, am aflat c? tat?l ei, bunicul lui Toma, un b?rbat frumos ?i tare gospodar, avusese ?i el episoade de nebunie, dar bunica Mi?a Cârsteasca, cum i se zicea, îi aflase ”rostul” ?i-l l?sa într-ale lui de-?i revenea singur. Ceea ce m-a speriat un pic, era c? Toma, îi sem?na leit, dar era prea târziu, eu îl iubeam ca pe Dumnezeu din cer, ?i nu m? d?duse înapoi nici faptul c? b?gasem de seam? c? bea cam mult ?i cam des, sperând c? e doar un obicei trec?tor.
Tot bunica îmi spusese ?i natura rela?iei celor doi st?pâni ai cur?ii; socr?-miu era afemeiat ?i ea, a stat o vreme în veninul ei, dup? care ?i-a g?sit alinarea în bra?ele p?durarului, care venea cam la o s?pt?mân?, prin dosul cur?ii care d?dea fix în p?dure, ?i intra cu ea în cas?. Mie îmi spusese odat? c? face ni?te socoteli cu el, c? au de t?iat lemne la ”pachet” ?i eu o crezusem întru totul, pân? când mi-a deschis bunica ochii de ce nu m? vrea ea în curte. Dac? pe ea o anihilase, eu eram un poten?ial martor nedorit la frichinelile ei de dup?-amiaz?!
Eu aflam toate astea ?i t?ceam, îmi vedeam de traiul meu cu Toma, pân? când, în preajma Cr?ciunului, am r?mas îns?rcinat?. Dac? cei doi a?teptau cu disperare un pas gre?it din partea mea, pas, care nu vena deloc, când au aflat c? vom avea un copil, a c?zut conacul pe ei. La asta nu se a?teptau... mai ales c? soacr?-mea îmi spusese c? Toma nu poate avea copii, fiind operat de mic, de hernie! C?zuse de pe cas?, tot urmare a grijii ei pentru familie.
Nu ne-au felicitat, nu s-au bucurat de venirea altui nepot, aveau deja doi de la fata lor, au t?cut ?i-au înghi?it, dar Victoria tot nu s-a l?sat ea de fraier?. Prin mai, când aveam deja vreo cinci luni ?i burtica destul de vizibil?, intr? într-o diminea?? în camera mea, unde schimbam a?ternuturile ?i-mi zice cu-o voce mieroas?, a?a cum n-o mai auzisem vreodat?;
- M?mic?, ai timp s? m? aju?i ?i pe mine la ceva? Nu mai vorba cu mine de câteva luni decât r?stit? ?i când g?sea cu cale s?-mi spun? c? n-am voie s? intru în camerele cu cufere, sau tronuri cu cereale, fapt aiuristic, deoarece, chiar n-aveam ce c?uta acolo. M-am uitat un pic mirat? la ea, ?i nefiind o fire du?m?noas? am zis c? nu pot s-o refuz.
- Da, imediat ce termin, vin ?i v? ajut! Era otr?vit? c?-i spuneam dumneavoastr?, ?i, niciodat?, mam?! Nu puteam s? spun cuvântul mam? în raport cu femeia asta veninoas? care avea trei surori ?i doi fra?i în sat, oameni de toat? isprava, ?i nu vorba cu nici unu.
A?adar, m-am dus afar? ?i-am v?zut-o c? o ia tot în sus pe coast?, pân? lâng? cei doi cire?i b?trâni, doborâ?i de Toma cu vreo s?pt?mân? înainte, se duce la un cap?t al celui mai gros ?i-mi zice;
- Ia ?i tu de dincolo ?i hai s?-l c?r?m în spate s?-l taie taic?-tu disear?!
Ce s? ?tii tu la ?aptesprezece ani?... a fost doar un instinct c? vrea s?-mi fac? un r?u, mie sau copilului meu ?i i-am spus, tot a?a, frumos ?i calm, cum ?tiam c-o înnebunea pe ea:
- Nu v?d care e graba, îl poate c?ra Toma disear?, oricum nu cred s? fiu eu în stare s?-l ridic!
Ea s-a transfigurat imediat ?i-a început s? urle:
- Putoare ce e?ti! A?a o s? fac? b?iatul meu cas? cu tine? Putoare de la ora?, stai cu curu pe c?ma?? ?i pictezi, ai s? pictezi pân? te-o lua h?la!
La spatele ei, urca încet-încet, sprijinit? în b??, bunica Mi?a Cârsteasca! Victoria a t?cut stupefiat? c? mai exista cineva care-i auzise oc?rile, iar bunica i-a zis cu vocea ei molcom? ?i sub?ire ca un fir de a??;
- De ce faci a?a, Vico, maic?? E mare p?cat! Dac? leap?d? copilul o nenoroce?ti, e nepotul t?u, fat?! E copilul b?iatului t?u!
Soacr?-mea ?i-a tras baticul din cap cu furie ?i s-a uitat la amândou?;
- Asta o s? fac? copil cu Toma al meu, doar dac? oi fi io moart?! Dup? care a luat-o la goan? de vale, intrând în cas? ?i trântind u?ile dup? ea ca apucata.
Bunica m-a luat de mân?, ?i coborând încet-încet panta mi-a zis o vorb? care m-a urm?rit ani de-a rândul;
- Ia taurul de coarne, cât te iube?te Toma ca pe ochii lui, ?i pleac? de aici unde vede?i cu ochii, dac? vrei s? faci cas? cu el! Ă?tia or s? v? distrug? pe amândoi; pe tine te vor plecat? cu orice chip, ?i pe el, argat la toat? averea asta de care s-a ales praful de când e pe mâna lor! N-o s? se lase Victoria nici dac? ai zece copii, e o femeie f?r? Dumnezeu ?i f?r? suflet!
Chiar în acea sear?, bunica avenit la noi ?i i-a povestit lui Toma tot, a?a cum v?zuse ?i auzise, dup? care îi spusese:
- Toma, maic?, te ?tiu de când te-ai n?scut, eu te-am sc?ldat prima oar?, feti?oara asta se uit? la tine ca la soare, dac? vrei s? ai cas? cu ea, ?tii c? m?-ta n-o s? v? lase...e p?cat de voi!
Ca niciodat?, Toma a pus ochii în jos, a ie?it pe teras? ?i-a fumat o ?igar? ?i m-a chemat s?-mi spun? ceva.
- Mâine m? duc la partid s? cer o locuin?? în colonie! Plec?m, s? fim a?a cum trebuie s? fim, s? ni se nasc? copilul în casa noastr?, netulbura?i de nimeni!
A?a a ?i f?cut, ?i dup? doar trei luni, am primit o garsonier? într-un bloc de c?r?mid?, din colonia muncitoreasc?, aflat? în apropierea uzinei. Toma mergea pe jos la munc?, în zece minute, erau doar câteva blocuri, gr?dini??, dispensar, magazine....ce mai! Mi se p?rea c? mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!
Am vopsit amândoi pere?ii la buc?t?rie, în crem pal, am reînoit ?i tocurile cu un rând de vopsea, chit c? eu eram gravid? în ultima lun?, m? c???ram cu mare drag pe geamuri s? pun perdele noi, am dat fuga amândoi în beci s? amenaj?m boxa pentru iarna care vine, ?i n-am dormit toat? noaptea când am f?cut rate ?i a?teptam mobila, p?tu?ul copilului ?i un frigider mic! Eram cea mai fericit? fiin?? de pe p?mânt, tot ce mai doream era s? se nasc? s?n?tos copila?ul meu!
Când am c?rat ultimele lucruri, Victoria n-a pierdut ocazia s?-mi strige din u?a casei ei noi, f?cute pe banii din nunta fiicei sale;
- Po?i s?-i fe?i ?i zece, tot n-o s? stea cu tine! Copii îi face orice femeie, c? e frumos ?i tân?r!
?i acum m? întreb de unde-mi venea puterea, de unde-mi veneau vorbele acelea spuse cu blânde?e;
- A?a cum ?i mie poate s?-mi fac? orice b?rbat, c? sunt tân?r?... doar c? eu am ales s?-i fac doar cu Toma!
- Ce vorbe de neru?inat? ai în tine! Ai s? ajungi r?u!
Ăsta a fost bun-r?masul meu cu Victoria, care n-a însemnat absolut nimic pentru mine, m-am dus ?i i-am l?sat bunicii câte ceva, am luat-o în bra?e ?i i-am promis c-o s?-i aduc copila?ul s?-l vad?!
La nici o s?pt?mân?, într-o sear? frumoas? de septembrie, l-am adus pe lume pe unicul meu fiu, Tudor, f?r? s?-mi fie al?turi altcineva, decât Toma ?i Anne. Nu m? vizitase în locul acela unde sim?ise c? nu sunt fericit?, poate pentru c? m-ar fi sf?tuit s? plec cât mai repede de acolo ?i ?tia c? n-o voi face în ruptul capului.
Tudor s-a n?scut la ora ?apte seara, iar eu am f?cut noapte alb?! De fericire! Cea mai fericit? noapte din via?a mea! Dumnezeu îmi d?dea cât nici nu îndr?znisem s? cer!

sophia elisa coreli (sophia.c) | Scriitori Români

motto: “Creativity is an act of defiance.” ― Twyla Tharp

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro