proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

A fost odat? ca niciodat? într-un t?râm departe de lumea noastr?, dincolo de marea lini?tit?, o feti??. Venise pe lume într-o familie cu p?rin?i buni ?i inimo?i. Se zvonise c? mama ei se rugase într-o noapte lunii s?-i d?ruiasc? un copil iar dup? un an dorin?a i se împlinise. Pentru c? se n?scuse cu p?rul alb, p?rin?ii au numit-o Alba. Pe m?sur? ce cre?tea descoperiser? c? nu vorbea. Nu se întristar? pentru c? se bucurau de frumuse?ea ?i veselia copilei care le încânta vie?ile.

Când feti?a se f?cuse de vreo zece ani g?si un loc în mica gr?din? din spatele casei pe care îl îndr?gise tare mult. Acolo se ascundea în serile cu lun? plin? departe de privirile p?rin?ilor. A?ezat? direct pe p?mânt, sprijinit? cu spatele de gardul cu flori, ghemuindu-se cu mânu?ele în jurul genunchilor adu?i sub b?rbie a?tepta ivirea astrului nop?ii pe cerul înstelat. Sim?ea a?a, ca un dor nedeslu?it, iar când luna str?lucea mai intens începea s? vorbeasc? într-o limb? numai de ea cunoscut?. Putea chiar s? murmure o melodie de?i nu o auzise vreodat?.

În una din acele nop?i, pe când Alba î?i ?inea a?intit? privirea la frumoasa lun?, în aceea sear? c?p?tase o culoare portocalie, v?zu c? din ea cobora pe o scar?, pe care îns??i luna o construia din raza ei, o femeie cu chip de floare. Se opri chiar în dreptul ei. Alba se d?du un pas înapoi. Chipul radios, ochii str?lucitori ca razele lunii, buzele palide ?i p?rul panglici argintii, str?lucitoare, o uimise pe feti??. În urma ei sosir? ?i cei trei copii care o înso?ise.

-Sunt Zâna-Floare, locuiesc dincolo de lun?, în Împ?r??ia Florilor, îi ?opti ea la ureche. Nu te speria, eu sunt na?a ta, continu? ea surâz?toare vorbind în limba aceea necunoscut?, dar pe care Alba o în?elegea foarte bine. Te-am v?zut în fiecare sear?. ?tiam c? m? a?tep?i. Ai devenit o fat? foarte frumoas?. Vezi? P?rul t?u este de culoare argintie, ca al meu.

Copiii dansau ?inându-se de mâini în jurul Albei. Purtau pe cap c?ciuli?e care sem?nau cu ni?te petale, colorate în galben iar corpurile lor ar?tau ca ni?te tulpine verzi, peste care purtau mantii argintii, la fel ca mama lor.

-Ea este Plumeria, spuse Zâna-Floare ar?tând c?tre feti?a-floare care îi zâmbi f?când o reveren?? adânc?. Orhideea Shenzhen avea o c?ciuli?? galben cu ro?u. Chipul ei radia mult mai mult? lumin? decât al celorlalte. Avea fa?a rotund?, argintie ?i ochii ginga?i ca dou? punctule?e vesele, cu o gur? mic? ?i sângerie. Orhideea Shenzhen o prinse de mân? pe Liana de Jad. Î?i mi?ca într-una p?rul lung ?i roz cu pete galbene prinse între ele, alintându-se. N?sucul mic, alb ?i o gur? argintie îi încadrau fa?a palid? ?i luminoas?. Era cea mai mic?, dar ?i cea mai r?sf??at?.

R?maser? cu Alba în gr?din? pân? la ivirea zorilor timp în care Zâna îi povesti multe lucruri interesante despre Împ?r??ia Florilor. Castelul în care locuiau avea gr?dini suspendate, c?r?ri pline cu petale, copaci înflori?i în cele mai frumoase culori. Cerul lor era mereu senin, iar izvoarele se întâlneau la tot pasul. Florile, locuitori ai acestei împ?r??ii, cântau, dansau ?i se bucurau de soarele care nu apunea niciodat?. Pentru c? Luna se afla în apropiere ?i pentru c? ea o rugase s? o ajute, fusese de acord s? construiasc? scar? din raze doar pentru a ajunge la ea. Apoi îi piept?nase p?rul lung împletindu-l în multe codi?e sub?iri iar copiii-flori îi cântaser? o mul?ime de melodii atât de minunate, încât Alba le asculta fascinat?, sorbind fiecare sunet. Numai una singur? o recunoscu, cea pe care o fredona ea mereu. Soarele se preg?tea s? se ridice pe cer. Î?i luar? r?mas bun p??ind pe aceea?i scar? pe care luna o construia în timp ce urcau. Feti?a le urm?ri pân? ce disp?rur?, apoi se gr?bi s? urce în mansarda casei, adormind fericit?.

A?a trecuser? multe nop?i cu lun? plin? pân? când feti?a urma s? împlineasc? doisprezece ani. Ziua în care fusese s?rb?torit? de p?rin?i se dovedise a fi foarte înc?rcat?. Se adunaser? mul?i copii din sat s? se joace cu ea, îns? Alba abia a?tepta s? plece cu to?ii ?i s? r?mân? singur? în gr?din? a?teptând sosirea prietenelor ei. A?a cum se a?teptase Zâna veni mai devreme ca de obicei. P?rin?ii ei înc? nu se culcaser?. Se uita pe fereastr? îngrijorat?. Fugi pân? la urm? în gr?dina din spatele casei. Teama i se accentu? când sim?i pa?i în urma ei. Mama ei o lu? de mân? mergând împreun? pân? aproape de gard. Luna str?lucea mai tare în seara aceea. Zâna-Floare era acum chiar în fa?a lor. Alba î?i d?du seama c? numai ea o poate vedea.

-În seara asta razele lunii au umplut gr?dina pentru tine. De bun? seam? c? este un dar pentru ziua ta, citi Alba pe buzele mamei ei. Într-un târziu intraser? în cas?. Zâna-Floare o a?teptase r?bd?toare toat? noaptea. Cu pu?in timp înainte de ivirea zorilor Alba veni în gr?din?. Primi în dar de la na?a ei câteva vl?stare de flori care sem?nau cu ni?te n?stura?i mici de culoare ro?ii. Alba le lu? cu bucurie ?i chiar din a doua zi le plant? în gr?din? în acel col? unde ?tia c? p?rin?ii ei nu veneau niciodat?.

Toamna cu frunze îng?lbenite se gr?bea s? acopere satul. Nop?ile devenir? reci, ploioase, luna nu se mai ivea pe cer. Alba începuse s? simt? dorul musafirelor ei.

Într-una din serile înnourate pe când ie?ise în gr?din? privind trist? la ochiul mohorât al cerului auzi un fo?net printre frunzele copacului sub care se a?ezase. Lâng? t?lpile ghetu?elor se rostogolir? trei semin?e negre. Se gr?bi s? le ascund? în sertarul din odaia ei pân? când prim?vara va dezmor?i p?mântul. ?tia c? sunt trimise de Zâna-Floare.

Într-o alt? zi plecase ?i iarna, soarele înc?lzi ?inutul cu razele lui trezind natura la via??. S?di semin?ele al?turi de celelalte vl?stare primite în toamna trecut? lâng? gardul alb, în locul preferat. Dup? numai dou? s?pt?mâni r?s?rir? multe flori necunoscute. Doar una singur? îi pl?cuse. Avea petalele mari, albe, spicate pe la margini, tulpina era înalt? cât statul ei, iar frunzele sem?nau cu ni?te palme deschise.

Lunile trecur?, vara veni mai iute cu c?ldura intens? a soarelui, cu ciripitul voios al p?s?relelor. O ploaie de var? o prinse în câmp pe când ie?ise cu oile la p?scut. În acea noapte primele semne anun?au o r?ceal? care se prelungise câteva s?pt?mâni. Doctorul le spuse p?rin?ilor c? niciun leac nu îi ameliorase starea de s?n?tate care se înr?ut??ea.Toate încerc?rile se dovedir? zadarnice.

Dup? alte zile Alba se trezi mai vioaie. P?rin?ii se bucuraser? sperând s? se vindece. Feti?a î?i duse p?rin?ii în gr?din? în locul unde plantase semin?ele, ba chiar mai mult, le explic? prin semne totul despre Zâna venit? din Împ?r??ia Florilor, de dincolo de lun?. Rupse una din flori. O puse în glastra de lâng? patul ei. A doua zi nu se sim?ea bine. Dup? câteva zile când încerc? s? se ridice din pat se pr?bu?i pe podeaua de lemn preschimbându-se într-o floare alb? cu petalele în form? de trompet?. Mama ei o s?di în aceea?i noapte în acel col? al gr?dinii preferat feti?ei udând-o cu lacrimile ei.

A doua zi diminea?? crescu mult. Pân? seara se deschise ?i se f?cu cea mai frumoas? floare dintre flori. Modest?, gra?ioas? ?i delicat?, r?spândea un parfum îmb?t?tor. Mama ei o numi Regina Nop?ii.

De atunci, în fiecare noapte când luna str?luce?te pe cer, Regina Nop?ii înmiresmeaz? aerul cu parfumul ei vorbind ?i ast?zi cu Zâna din Împ?r??ia Florilor, na?a ei.