proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Peste zilele înc? fierbin?i de toamn?, o ploi?? cu picioare sub?iri trop?ie vesel ?i rapid, de parc? ar juca o b?tut? de la sud. Frunzele m?rului b?trân ?i-au ?uguiat buzele ?i se joac? cu firele de ap?, alungându-le ba la dreapta, ba la stânga, iar domni?oarele mere bolfoase sorb în obraz apa de ploaie.
Dou? c?ru?e puf?ie obosite, sub scârtele de paie umede ?i grele. Rochia verde ?i umed? a femeii, care se ?ine strâns de funia aruncat? peste gr?mada de paie, se contope?te cu s?lciile din marginea drumului. E Eliza. Are bra?e lungi, arse de soarele sudului ?i o cosi?? ?erpuitoare pe umeri. Se sprijin? cu spatele de c?ru?a?ul ce love?te nervos în coamele cailor.
C?lin î?i reazem? obosit capul de placa de la prim?rie pân?-i intr? col?ul de metal în ceaf?, iar c?ru?a cu Eliza din vârf dispare pe strada proasp?t sp?lat? de ploi. Prive?te în p?l?ria florii-soarelui, potrivind cea mai coapt? s?mân?? ?i-i mângâie coroni?a galben? cu petale luminoase, ca valurile din cosi?ele Elizei.
Prima lui iubire. Iulie, cu soare în fiecare floare supl?, leg?nat? de câte o boare u?oar?, îi înv?luie inima de amintiri…
…Câmpiile se contopeau cu norii ce coborau din cer, albi, u?ori, adiind a vreme bun? ?i cald?. Ciocârliile desf?tau chindiile cu triluri sub?iri ?i curg?toare. La orizont, soarele se sc?lda în marea spicelor de grâu, l?sând umbrele lungi s?-i înghit? una câte una, razele lungi ?i obosite. C?lin z?ri în dep?rtare un autobuz, ce î?i încredin?a pasagerii drumului, nu departe de sat. “Ikarus”-ul l?s? dou? feti?cane ?i un b?trânel s? coboare, u?ile se închiser? zgomotos, apoi, porni încet, nesigur, cu fundul l?sat pe o parte, puf?ind ca un tren.
C?lin opri motocicleta, retezând ?oseaua, chiar în fa?a ei. Eliza f?cu un pas înapoi, de parc? s-ar fi speriat s?-l vad? atât de aproape, potrivindu-?i stângaci gulerul de la bluz?, ce tremura gr?bit pe pieptul plin. Se salutar?, iar melodia vocii ei îi inund? inima. Sim?i acel dor nebun de ea, st?vilit dinadins în tot acest r?stimp. Aproape un an în care nu se mai auzir?, decât prin vis ?i câteva ori la telefon.
Marcela, prietena Elizei, îi strânse mâna hot?rât, fluturând de câteva ori în sus ?i în jos, a?a cum o fac doar liderii de partid. Lu? de jos bagajele, iar fetele se coco?ar? în ata?, cu hohote g?l?gioase, îndesându-se una peste alta. Un nor moale de praf se ridic? în urma lor, iar b?trânul, refuzând categoric s? se urce cu ei, r?mase înecat în perdeaua de colb.
S-au oprit în centrul satului, la poarta cu narci?i albi, ?ter?i, pe care i-a pictat Eliza, vreo trei ani în urm?. Gutuiul din poart?, gârbovit, î?i potrivi crengile cu povara fructelor în z?brele, a?a ca s?-i fie ?i lui mai u?or. Ca s? deschid? poarta, trebuia sa despleteasc? ramurile ce se împotriveau destoinic. Lâng? veranda larg?, un pisoi b?trân privea cu botul pe labe, de parc? urm?rea prin somn noile figuri ap?rute, ca un episod dintr-un film documentar mot?nesc. Nimeni nu o a?tepta pe Eliza, decât un lac?t mare ?i ruginit, încuiat chiar de mâinile ei, când plecase ultima dat? la institut.
-De unde ?tiai c? vin ast?zi, îl întreb? Eliza, coborând.
-Deja de vreo s?pt?mân? merg în fiecare sear?, s? v?d dac? nu te aduce autobuzul de la Chi?in?u, spuse el încet, iar cuvintele ?optite încet se împotmoleau în must??ile negre.
Se f?cu noapte de-a binelea, o lun? plin? invada cerul l?ptos. De undeva, din adâncul nev?zut al întunerecului respira?ia r?coroas? a verii mângâia frun?ile fierbin?i ale copacilor.
Dinspre centrul satului luminile str?b?teau norii de?i de praf, ridica?i de cetele de fl?c?i ?i fete mari, înso?ite de hohote ?i fluier?turi sub?iri. Noaptea satul î?i culc? gospodarii obosi?i ?i î?i deschide larg sufletul cu poteci ?erpuitoare pentru cei tineri ?i îndr?gosti?i.
Nu trebuia s? mergi prea mult, pentru a te contopi cu forfota de sâmb?ta seara de pe lâng? casa de cultur? care î?i a?teptase tinerii ?i tinerele, r?bd?toare, toat? s?pt?mâna. Mo? Ilie, directorul clubului, el ?i casier, el ?i mecanic, cu pa?i rapizi, ?chiop?tând ?i cu un um?r înainte, se gr?bea spre u?? ?i strig? de departe c? film nu va fi- ma?ina cu pelicule s-a defectat ?i nu a putut s? vin? de la S?seni. Atunci fluier?turile se înte?ir?, nemul?umi?i, tinerii se desprinser? de gloat?, câte doi, câte unu, spre mahalale ce îi înghi?eau în întuneric. Cineva porni un magnetofon ?i un sunet înso?it de r?gu?eala din difuzoare se rev?rs? ca o mângâiere.
?inând mâna Elizei, C?lin îi strângea degetele albe ?i reci de parc? ar fi vrut s? le vorbeasc? într-o limb? a dorului. Au stat a?a, f?r? s?-?i spun? nimic, pân? când auzir? doar lini?tea, ca un pendul.
R?mas în sat, dup? ce nu a fost admis la facultate, a hot?rât s? lucreze pe lâng? ?coal?, având jum?tate de func?ie de ?ofer ?i jum?tate de norm? de profesor de munc?. Voia s? încerce din nou la facultate, dar cea mai mare speran?? era cea de a fi mai aproape de Eliza. Se cuno?teau din copil?rie, s-au c???rat în aceia?i cire?i, au sorbit din aceea?i pâine cu zah?r înmuiat? în apa de la fântâna Oloagei, au s?rit în aceea?i c?ru?? s? le fie mai u?oar? soarta t?lpilor goale, apoi au privit acelea?i stele, în serile în care visau acela?i vis.
Degetele fetei alunecar? din ale lui, retrase, dup? un moment de ezitare. Rochia ei alb? lumina ca un far. El c?ut? cu buzele lui alte buze, a?a cum ar fi c?utat corabia lor, lumina, ca pe un punct de sprijin. Atingerea moale ?i cald? a gurii ei îl ame?i ?i pentru o clip? o sim?i atât de aproape, atât de a lui. Îi sim?i genele sub?iri ?i m?t?soase pe obraz, iar adierea sub?ire de vânt îi arunc? câteva ?uvi?e din p?rul ei peste frunte, strecurându-se printre buzele lor lipite. Î?i aminti de prima lor întâlnire - dintr-un ianuarie geros, ea - într-un ?al ?i cu obrajii ro?ii… Zâmbi ?i o l?s? s? plece, era obosit?, iar vara lor de-abia începea.

***

Anii s-au spulberat a?a cum se spulber? totul în ast? lume. Acum C?lin, nu mai era acel b?ie?andru cu s?ge?i platonice în ochi. Anii îi cernur? în plete viscol, înc?run?ea pe zi ce trece, iar so?ie-sa îl lini?tea:
-Da zi bogdaproste, c? nu e?ti chel!
Telefonul se auzi zbârnâind de câteva ori. Era de la raion, secretara strig? cât o ?ineau baierele:
-Dom` primaaaaar, e o urgen??!
Se repezi s? ia receptorul, iar de la cel?lalt cap?t al firului, o voce arhicunoscut? îi zise s? a?tepte oaspe?ii.
-Traduc?toarea de la raion e în concediu. Vede?i, îmi pare c? ave?i voi acolo o traduc?toare de limba englez?, poate vine s? traduc? ea..
-Dar de unde s? o iau acum!?, deja vorbea singur, c?ci la cap?tul firului, sunetele monotone anun?au sfâr?itul discu?iei.
-Voica, du-te ?i o cheam? pe Eliza. Spune-i c? e urgent. O a?teapt? pre?edintele raionului, a?a spune-i.
-Unde s? v-o g?sesc eu, dom` primar, c? ea nu m? anun?? când e acas? ?i când nu!
-S-a întors, precis s-a întors, zise C?lin, a?a, de parc? nici nu ar fi observat mirarea din sprâncenele secretarei. … Am v?zut-o în c?ru?? vreo câteva minute în urm?.

***

În minte îi sun? un alt îndemn:
-C?lin! C?lin! Acea mân? ce îi flutura din autobuzul plin de oameni, din fierbin?eala unui sfâr?it de august. Eliza îi puse în buzunar adresa ei, ?i el o mângâia cu vârful degetelor.
Ea se întorcea la studii, iar el r?mânea s? lucreze în sat, c?ci urma s? înve?e prin coresponden??. Acea var? pe care au împ?r?it-o la doi, mu?când din dragoste ca din miezul unei piersici coapte ?i dulce, trecu mai repede decât se a?teptau. Iar peste câteva luni, în sat începur? acele zile când ??ranul, adev?ratul rob al câmpului, al gr?dinilor, al viei, devine un tot întreg cu p?mântul . Atunci parc? revine la obâr?ia sa de copil la naturii, se contope?te cu roada ?i nu mai are sc?pare, decât atunci când pornesc n?me?ii. Vine acas?, nu reu?e?te s? pun? capul pe pern? ?i începe o alt? zi. Roada î?i a?teapt? st?pânul a?a cum î?i a?teapt? tinerii iubirea.
C?lin fugea între ?coal?, cas? ?i câmpie ?i doar gândul la Eliza îi oblojea sufletul obosit. Într-o sear?, se întorcea acas?. O ploi?? ciob?neasc? alunga oamenii prin case. Copacii î?i lipeau frunza de ram, de trunchi, de parc? a fi vrut s? o salveze de vântul rebel. Trecu pe lâng? casa de cultur?, de unde un glas de trombon s?pa în miezul înser?rii. Câteva voci cunoscute strigar? în unison:
-C?lin!
Privi spre ceata g?l?gioas? format? din vreo trei fete ?i doi b?ie?i ?i, îndesându-?i capul între guler, salvându-se astfel de picurile reci ?i nepl?cute ale ploii, se îndrept? spre ei.
-Buna...
-Hai cu noi, s? s?rb?torim ziua Marcelei!
-La mul?i ani, bâigui el, dar e miercuri, ce-i cu voi? De ce nu sunte?i la institut?
-P?i noi acum muncim la sovhoz, ?i, parc? ne-am îmboln?vit, nu? Ne întoarcem noi, nu se mai pr?p?desc strugurii, râser? fetele, molipsitor.
Porni din urma lor, obosit, mai mult dorit de lini?te decât de veselie. Intrar? într-o verand? larg?, cu ferestrele invadate de gutui proasp?t culese. Într-un col?, un co? cu nuci, iar pe jos, alte nuci, ce au fost l?sate, pe semne, s? fie uscate. În cap?t o canapea veche, capitonat? cu ?es?tur? verde, unica pies? de decor. Lâng? fereastr? lung? ?i înalt?, st?tea o mas? cu un ulcior, câteva pahare ?i câteva mere ro?ii. Marcela le turn? câte un pahar de vin ?i aduse din camera al?turat? o tav? cu pl?cinte. To?i b?ur? primul pahar strigând la mul?i ani. Cele dou? fete chiar chiuir?. Lui C?lin nu-i era foame, de acea se a?ez? pe canapea ?i o întreb? pe Marcela de ce nu a luat-o ?i pe Eliza.
Lini?tea fu atât de abrupt?, încât i se p?ru c? se pr?bu?e?te în ea. Apoi urm? un pufnet de râs. Privi iscoditor spre Marcela, care era prieten? bun? cu Eliza.
-Eu, eu... hai mai bine s? ie?im…
Porni spre ie?ire, a?teptând ner?bd?tor. O presim?ire grea îi r?scolea venele, r?sucindu-i degetele în palme.
-P?i, nu ?tiu, ce s?-?i spun… începu Marcela, poate mai bine o a?tep?i pe ea…
-Ce s?-mi spun?, ce?
Strugurii ce atârnau din strea?in? îi atingeau fruntea, ?i câteva bobi?e frânte de atâta suc, plesnir? în ?uvi?e dulci. Le sim?ea pe b?rbie, pe obraji. ?i brusc, prinser? un gust s?rat, atât de s?rat c? devenir? tocmai amare, insuportabil de amare. Deschise gura s? prind? din ploaia zgârcit?, ce nu era în stare s?-i spele am?r?ciunea, ce intr? ca o st?pân? peste el. Fugea spre cas?, alegând dinadins cel mai lung drum. Dac? era s? cread? celor spuse de Marcela, atunci, Eliza, plecase, fugise în Polonia, cu unul din acei diploma?i pentru care a tradus ultimele luni.
Scotoci în toate col?urile min?ii toate amintirile, toate clipele. A?a cum nu avea în sat p?rin?i, Eliza nu d?dea acas? decât vara. În ultimele dou? luni nu î?i mai vorbir?, tot a?tepta s? vin? sesiunea, s? o revad?. P?rea c? vorbe?te cu el însu?i, c?utând s? explice orice, nu ?i o tr?dare din partea ei. A?tept? zorii, alerg? s? sune de la Prim?rie. Auzi un r?spuns sobru:
-Nu avem informa?ii, nu mai tr?ie?te la c?min.
Apuc? primul autobuz, reu?i între timp s? o roage pe Maria Ilarionovna s?-i înlocuiasc? lec?iile. Ajunse pe la vreo unsprezece în capital?, iar la orele dou? deja, st?tea cu fruntea lipit? de geamul autocarului, care-o aduse vreo câteva luni în urm? pe Eliza. Avea ochii reci ?i sufletul gol.
Întors acas?, îi spuse lui maic?-sa c? merge s? tr?iasc? în casa bunicilor, care se afla la cel?lalt cap?t de sat. Tr?i a?a, vreo câ?iva ani, dup? care, babele începur? s?-i caute mirese, s?- ghiceasc? în bobi ?i s?-i caute leac la boala de inim?. Î?i lu? o fat? bun?, cumsecade ?i gospodin? - Marcela. Iar anii îi îndrept??ir? alegerea. Nu mai auzise nimic despre Eliza, disp?ru ca o urm? pe ap?, fata ceea...
Ap?ru ca o fantom?. Mai bine zis, la început cuiva i se p?ru c? a v?zut-o dându-se jos din autobuz. Al?ii ziceau c? dintr-o ma?in?. O v?zu cineva prin mahala. Altcineva la po?t?. C?lin nu prea asculta pove?tile satului, de când era primar, înv??ase s? nu dea importan?? zvonurilor.
În cei unsprezece ani de când nu mai auzi de ea nimic, crezu c? a fi cu neputin?? s? mai fie adev?rat? apari?ia ei în sat. O credea m?ritat? prin Polonia, probabil o fi având copii, un so?. ?i gândul acesta îi amintea de acea noapte când strugurii avur? suc amar.
Se întâlnir? întâmpl?tor, el î?i lua odrasla cea mic? de la gr?dini?? iar ea se opri la poart? s? dezlege piciorul unui ?ânc, ce se împletici în gardul dintre gr?dini?? ?i casa ei. Ochii lor se întâlnir? scurt, ai lui fugir? de pe ai ei, a?a cum fuge un profesionist de pe un patinoar ce risc? s? se pr?bu?easc? sub ghea?a sub?ire. Lan?ul sun? metalic, iar câinele bucuros schel?l?i vesel, aruncând lingu?eli siropoase peste picioarele st?pânei.
Nu schimbar? nici o vorb?. Era aproape la fel, doar c? anii nu-i l?sar? fa?a f?r? urme. Copila, care îl tr?gea de mâna îi spunea s?-i cumpere o juc?rie promis?.
În fa?a magazinului, vânz?toarea încerca s? se debaraseze de veselia câtorva b?rba?i, chercheli?i.
-Hai duce?i-v?, du-i lui acea ce-o venit din pu?c?rie laptele, pune-i-l în poart?, se strop?i, c? m-o rugat, iaca..
-Cui? Elizei?
Oamenii schimbar? câteva vorbe picante la adresa celei ce tr?ia chiar în centru satului, gard în gard cu gr?dini?a.
Îi cump?r? un fel de robo?el-câine, ?i feti?a lui acum s?rea fericit? pe treptele magazinului…
-I-a auzi, dom` Primar, asta a stat pentru spionaj! Cum oare, târfa de ea, altceva nu a putut s? fac???
C?lin î?i l?s? copila în grija vânz?toarei ?i se întoarse spre poarta cu narcise, care parc? î?i scuturar? de tot petalele, dup? atâ?ia ani de pustietate a gospod?riei. Gutuiul de la poart? se autosalv? de b?trâne?e, sprijinindu-?i barba într-un par de la poart?. În mijlocul ogr?zii, un câine ?i un boboc se hârjoneau, f?r? s?-i dea importan??. Eliza îi privea absorbit?.
T?cerea lung? ?i adânc? a privirilor ei îl absorbi ?i pe el într-o lume neclar?.
-Când ai venit?.. îîî Bun?..
Ea risipi neîndemânarea lui, r?spunzându-i simplu cu “un buna ziua”, continuând s? urm?reasc? hârjoneala bobocului cu a câinelui. Iar el urm?rea tabloul prea str?in al fe?ei: Î?i aminti fiecare urm? a buzelor, fiecare uimire a sprâncenelor. Era atât de aproape, dar îi desp?r?ea mai mult decât o lume nev?zut?, inexplicabil?. Se rezem? cu ceafa de pilonul ce lega prispa ?i acoperi?ul, sim?indu-i scoar?a rece, îmb?trânit?. Statur? ore, sau minute, sau clipe, doar. Ea îi spuse scurt, a fost de?inut? politic.
-Nu pot s? cred.. de ce?
-Traduceam pentru un grup de polonezi. În aceea?i sear? am fost turnat? de o coleg?. Nu am reu?it nici hainele s? mi le iau …
-Cine?
Pleoapele, ca o povar?, c?zur? peste ochi. Lacrimi nu erau în ei. Erau limpezi, aproape juc?u?i.
-Cine?
T?cere. Nu avea s? r?spund?. Opt ani de t?cere, o t?cere care se a?ternu ca între ei ca un perete rece ?i greu.
Marcela... Fiece liter? din acest nume nerostit sunau ca o sentin?? pentru el, iar pietre mari, ascu?ite îi intrar? în c?u?ul larg al sufletului, ca un venin solid…
Castanii din poarta gr?dini?ei d?deau în floare. Chiar de era septembrie, florile g?sir? miez în muguri s? urmeze soarele. Lumina lor îl urm?rir? pân? în adâncul str?zii, pân? se contopi cu întunericul ce se furi?a tiptil-tiptil, înghi?indu-l ca pe un nou prizonier al nop?ii.

***

Nu trecu nici jum?tate de or? ?i delega?ia de la raion î?i f?cu apari?ia în trei ma?ini negre. B?ltoacele ?i ra?ele fur? înconjurate, iar bietele p?s?ri, speriate, fâlfâiau din aripile scurte, neînv??ate cu zborul. M?c?ind ?i forfotind nu reu?ir? decât s? împroa?te în oaspe?ii satului cu stropi ?i n?mol.
Primarul îi primi în cabinet, schimbar? câteva cuvinte în rus?, iar când în fa?a u?ii î?i f?cu apari?ia Eliza, C?lin mai nu se înec? cu propria saliv?. Soarele de la chindii arunca prin ferestre o lumin? ce?oas?, dar destul de puternic? înc?, ca s?-i curg? pe formele pline ale corpului ei copt. Rochia, cu o unduire de transparen?? în ea, scotea în vileag formele, ce nu l?sau lumina s? treac? spre el.
Polonezii doreau s? vad? terenul. Urcar? to?i în trei ma?ini. Iar unul din polonezi continua cu întreb?rile despre sat, ca într-un interogatoriu. Eliza traducea rar, cu accente clare, iar vocea moale unduia în aer ca o melodie drag? ?i demult uitat?. Întâlnirea nu dur? mult, c?ci contractul era demult hot?rât ?i semnat, fiind una din acele vizite de documentare, care le aducea un argument în plus acestor europeni cu pantofi de calitate ?i coafuri zburlite.
Spre sfâr?itul discu?iei, unul din b?rba?i, care nu î?i rupea ochii de la Eliza, i se adres?:
-Parc? v-am mai fi v?zut undeva… Nu ne cunoa?tem?
-Ba da, v-am recunoscut de la bun început. Sunte?i pan Nowak. V-am tradus, prin `65…
El se mir?, cânt?rind-o înc? o data cu privirea:
-Extraordinar! Daaa, îmi amintesc… Era?i foarte tân?r? pe atunci, a trecut o via??. P?cat c? nu a?i acceptat s? m? înso?i?i în Polonia. Credeam c? a?i dat un alt sens vie?ii, zise el, aprinzându-?i o ?igar?.
-Da, mi-am tr?it persecutarea, ca pe un pelerinaj prin întâmpl?rile care ar fi putut s? nu se întâmple. Am înv??at s? îi în?eleg sensul, chiar dac? nu am avut ?ansa de a-l influenta prea mult.
Între timp, pan Nowak î?i finis? ?igara, ?i îi zise cu o bun? dispozi?ie pref?cut?:
-Cu tot respectul, doamn?! Cred c? glumi?i, dac? compara?i via?a de la sat cu persecutarea.
Ea zâmbi, cu to?i ai s?i cincizeci ?i doi de ani, p?str? ceva tineresc, aproape copil?resc în priviri. Nu îi r?spunse, se adresa parc? sie?i:
-M? duc s? aprind o lumânare, s?-mi mai lumineze gândul.
Limuzinele se întorceau spre civiliza?ie, ra?ele spre case, iar primarul î?i privi pantofii murdari, plini de p?mânt ?i lut. Urm?ri cum Eliza se opri în fa?a bisericii, ?i intr?, cu semnul crucii înainte.