Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cinci nuci ?i dou? mere

de Nicolae Diaconescu

Cinci nuci ?i dou? mere
Harul unui ??ran

A trecut destul? vreme de la întâmplarea pe care vreau s? v-o povestesc. Personajul în jurul c?ruia se ?ese intriga sunt chiar eu ?i m? identific doar pentru timpul acela cu mine însumi. De ce am spus asta? Pentruc? azi gândesc altfel.
Probabil c? dac? n-a? fi fost la sapa porumbului înc? de mic, nu mi-ar fi pl?cut a?a de mult s? privesc lanurile de porumb, de floarea soarelui, de cartofi, atunci când erau bine lucrate ?i între?inute.
Cert e c? dup? ce s-a pr?p?dit socrul meu n-avea cine s? se mai ocupe de mica noastr? agricultur? ?i soacr?-mea nu ?tia încotro s-o apuce. Trebuie s? ?ti?i c?, la ?ar?, oamenii te privesc dispre?uitor dac? la?i terenurile în paragin?, asta se întâmpla când eu înc? eram tân?r.
-Bine, nu-?i promit prea multe, cât o s? pot o s? am grij? s? nu ne umple b?l?riile, am lini?tit-o eu, f?r? prea mult? convingere . Astfel am început s? m? joc ?i s? practic o agricultura intensiv? la sfâr?it de s?pt?mân?. Nu o f?ceam de unul singur, c?utam oameni dispu?i s? lucreze cu mine, dup? o zi grea de munc?, vineri seara între orele 19 ?i 21,30, sâmb?ta toat? ziua ?i duminica în schimbul unu, adic? între ?ase diminea?a pân? pe la prânz. Uneori începeam treaba chiar în zori, la ora patru ?i jum?tate ?i r?mâneam în câmp pân? se înte?ea c?ldura.
Ani de zile am g?sit oameni dispu?i s? lucreze dup? orarul meu ... eram la întrecere, (atent s? surprind momentul optim ca s? încep plantatul, când se înc?lzea prim?vara p?mântul), cu nenea Nelu Enache, rud? a so?iei, cu nenea Mitic? ?erb?noiu, cu Ion Joac?lesne ?i mai ales cu nenea Traian T?n?sescu, to?i vecini cu noi, gospodari neîntrecu?i. ?i când lanurile mele de porumb cre?teau mai bine ca ale lor, îmi râdea musta?a de satisfac?ie. Uneori chiar veneau la mine ?i m? întrebau:
-Ce-i faci dom’le de e porumbul a?a frumos, i-ai pus îngr???mânt?
-Nimic! Am hr?nit holdele doar cu trud? ?i cu ploile de la Dumnezeu dar eu ?tiu ce-i trebuie p?mântului, cum se sap?, când, de câte ori...
Se mai întâmpla c? g?seam oameni care habar nu aveau nici s? dea cu sapa. Le ar?tam cum se afâneaz? p?mântul, cum se r?resc plantele conform zicalei rarul umple carul, desul umple fesul! Urm?ream cu mare ner?bdare tot ce se întâmpla de la o s?pt?mân? la alta, evolu?ia porumbului ?i ac?ionam ori de câte ori intuiam c? e nevoie. Azi, privind în urm?, stau ?i m? minunez ce satisfac?ii m?runte puteam s? am! Dar îmi erau a?a de dragi pomii, vi?a de vie, p?s?rile, cerul, stelele ?i tot ce m? înconjura. Frumosul pentru mine însemna via?a plantelor în plin? vigoare, crengile îndoite de rod, albinele care nu osteneau niciodat?, fagurii plini de miere, mu?catele înflorite la toate geamurile...tot ce era viu ?i exprima vitalitate.
?i iat?, în vara aceea, r?m?sesem în urm? cu lucr?rile, avusesem ceva probleme pe la serviciu ?i lipsisem de dou? ori la sfâr?it de s?pt?mân?. Holdele mele nu mai ar?tau ca alt? dat?. Nu g?seam oameni s? m? ajute nici în Pietroasa, nici în Clondiru ?i nu ?tiam ce s? mai fac de grij?. Cei harnici plecaser? în toat? lumea, a?a c?, pentru prima oar? devenisem neputincios. În sfâr?it, un binevoitor m-a trimis, la noroc, în satul vecin, ?arânga.
- La capul satului, a zis el, s-a aciuit o familie de „cre?tini”, rudari de prin p?r?ile Bac?ului. Sunt câ?iva in?i buni de munc?, nu sunt prea spornici da-?i faci treaba cu ei dac? îi ?ii din scurt. Am mers în satul cu pricina, i-am g?sit ?i cum nu puteam s?-i iau pe to?i în Dacie, au zis c? vin ei cu c?ru?a. Am tocmit pre?ul, un pic piperat mi s-a p?rut, mai ales c? îmi ceruser? s? le pl?tesc ?i drumul cu atelajul personal , c? de, potcoavele cailor se tocesc pe o distan?? a?a de lung?! Cu gândul la iarba din porumbul ce urma s? dea în spic, le-am acceptat toate condi?iile. Terenurile pe care trebuia s? le s?p?m erau cam r?sfirate, mergeai pân? la doi km între ele, la Patenchi, ICIL, Saivane ?i Plopi. Mi-era greu s? le stau al?turi dar altceva decât s? v?d porumbul s?pat de-al treilea nu m? mai interesa.
Dup? ce le-am ar?tat locul de pr??it b?c?oanilor, am plecat s? le cump?r câte ceva de mâncare... ?i tot socotind de câ?i oameni ar fi nevoie ca s? termin treaba, mi-a venit ideea s? merg în ?ig?nie, un c?tun cu oameni nu prea harnici. Am g?sit ?i aici patru femei dornice s? câ?tige un ban mai mult, într-o zi de duminic?. Le-am dus la Plopi, aveam ?i acolo vreo 8 rânduri de porumb lungi de 1000 de metri. Foarte bucuros de cum m? descurcasem, speram c? în ziua aceea voi fi gata cu sapa porumbului de la ICIL ?i de la Plopi. R?mânea ca în cursul s?pt?mânii, îmi f?ceam eu socoteala, cele patru femei s? scoat? din buruieni ?i terenurile de la Saivane ?i eventual de la Patenchi.
Zis ?i f?cut! Le-am cump?rat castrave?i, ro?ii, ceap?, brânz?, mu?chi ?ig?nesc, mu?tar ?i pâine pentruc? vin ?i ap?...le aduceam de acas?.
Pe la 9 ?i 30 am ajuns în câmp cu toate bun?t??ile. Credeam c? voi g?si echipa h?t departe c? sporul era în cursul dimine?ii, pân? nu se înte?ea c?ldura. Când colo, to?i oamenii m? a?teptau chiar la cap?tul rândurilor, fumau ?i discutau aprins. M-a apucat furia, dar m? ar?t surprins ?i îi întreb a?a, binevoitor, mirat:
-Ce s-a întâmplat oameni buni, de ce nu mai lucra?i?
-Nene, sare cel mai solid dintre ei, c? azi e duminic? ?tiam, da’ c? e ziua de Sânziene habar n-am avut! E mare p?cat s? muncim azi. Dac? era numai duminic? î?i terminam treaba cum am promis, a?a... d?-ne ce ne-oi da pentru ce-am f?cut, s? plec?m în treaba noastr?.
- M?i oameni buni, l?muri?i-m? ?i pe mine, ce s-a întâmplat?
-P?i, la vreo juma’ de or? dup? ce ai plecat dumneata, a trecut p’aci un om cocârjat, b?trân, nu ?tiu câ?i ani s? fi avut, cu-n baston în mân?. Abia î?i târa picioarele, a venit de-acolo, mi-a ar?tat cu mâna, dinspre satul ?la, cum s-o chema, c? nu suntem de pe aici. S-a uitat la noi o vreme, cum s?pam, eram în mare zor, apoi ne-a zis:
-La cine lucra?i voi, azi, în zi de odihn?? Cine e omul care nu se mai satur? ?i nu ?ine datinile str?mo?e?ti?
- Nu-l cunoa?tem, e de prin Bucure?ti, ne-a ar?tat locul ?i a plecat s? ne aduc? de mâncare.
-Când or s? în?eleag? oamenii c? nimic nu se face f?r? voia lui Dumnezeu? s-a r?stit b?trânul la noi. De ce nu respect? ei ziua a ?aptea? ?i mai presus de toate, ziua de sânziene? O s? vin? potop, piatr? mare ?i praful se va alege de porumbul ?sta! Merge?i în drumul vostru ?i s? nu mai lucra?i vreodat? în zi de s?rb?toare. Nec?jit încerc s?-i lini?tesc:
-?i voi v-a?i speriat de un b?trân? Probabil nu era în toate min?ile! Vorbe aruncate în vânt, nu vede?i c? e secet? ? De unde piatr?, v? rog frumos, apuca?i-v? de treab?.
-Bree, v?d c? nu ne în?elegem, d?-ne ce ne-oi da ?i las?-ne s? plec?m în drumul nostru.
Ce era s? fac? M-am întors în sat s? le aduc banul, i-am pl?tit mai mult decât lucraser?, ?i, destul de ab?tut, am mers la Plopi s? le spun ?i celor patru femei c? am renun?at la sap? în ziua aceea.
Aproape de tarla, m-am întâlnit cu doi geala?i, abia mergeau de gra?i ce erau în c?ldura care se înte?ise.
-Nene, stai a?a, mergi la femeile noastre?
- E p?cat mare s? muncim azi…?i le-am povestit, ab?tut, ce p??isem pu?in mai devreme cu ni?te cre?tini din Bac?u.
-M?i omule, m-a luat la rost burduh?nosul, dac? te iei dup? lume r?mâi cu porumbul nes?pat! Femeile noastre sunt harnice, mergem ?i noi acolo, le-ai promis ni?te vin, pe ?la îl bem noi, lor adu-le o sticl? de suc….?i las?-le s?-?i termine treaba. Pân? la amiaz? sunt gata!
-Voi de ce nu lucra?i?
-Pe c?ldura asta? Nu te ui?i bre, la noi?
În cele din urm? nu le-am mai întors de pe rândurile începute, cei doi b?rba?i s-au tol?nit la umbra plopilor, au b?ut, au t?if?suit, au fumat în timp ce femeile ?i cu mine am lucrat cu destul spor. Pe la amiaz? le-am pl?tit ?i chiar dac? nu terminasem ceea ce mi-am propus, pentru f?râma de timp pe care o avusesem la dispozi?ie, eram totu?i mul?umit. M-am r?corit la repezeal? acas? ?i am plecat la Bucure?ti cu gândul c? sâmb?ta ?i duminica viitoare voi termina sapa porumbului.
În Bucure?ti nu mi-a mai fost gândul la ce se întâmplase în ziua de Sânziene. Miercuri seara, la ?tiri, pe TVR, s-a anun?at c? în zona Pietroaselor a plouat cu piatr?, trei sferturi din vii au fost distruse iar din lanurile de porumb ?i floarea soarelui au r?mas doar be?ele! Îmi sângera inima dar m? gândeam : “cine ?tie, poate c? loturile noastre au mai sc?pat, pe ici, pe colo.”
Vineri pe la ora 19 eram în apropiere, la S?h?teni nimic, nu se cuno?tea c? ar fi dat piatra dar pu?in mai departe, în Istri?a, lanurile p?reau destul de zdren?uite ... Pe m?sur? ce m? apropiam de ICIL, lâng? calea ferat?, porumbul ap?rea tot mai lovit. Am oprit ma?ina ?i mi-am rugat so?ia s? nu se supere, “trebuie s? m? duc s? v?d care-i situa?ia” i-am spus. Numai be?ele r?m?seser?. “Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i numele binecuvântat, de acum ?i pân? în veac”, îmi sunau în minte vorbele tatei, preot ?i înv???tor cu mult drag de munc? ?i p?mânt. Alergam prin porumbi ?i, cu nodul în gât, tot mai speram c? poate, mai încolo, poate mai încolo, n-o fi la fel, poate mai încolo… Lotul de la ICIL era f?cut praf, în întregime.
-Te rog, i-am spus so?iei, mergem s? ne uit?m ?i la Plopi. Acolo aceia?i situa?ie, numai be?e!
Nu ?tiu dac? a?i tr?it vreodat? sentimental neputin?ei, z?d?rniciei… “Oare ce îmi trebuie mie s? umblu pe câmpuri?” M? desc?l?asem ca s? pot merge prin n?mol, printre be?ele care ar?tau ca dup? o apocalips?, mai r?u ca la sfâr?it de noiembrie.
Obidit mi-am zis c? ar trebui s?-l v?d ?i la Saivane, acolo nu s?pasem în duminica de Sânziene. .. Lotul se afla între Patenchi ?i Plopi, în partea opus?. Am intrat în lan ?i dup? doar zece metri nu-mi venea s? cred, porumbii erau aproape intac?i. Am luat-o la fug? ?i pân? la cap?tul rândurilor plantele erau la fel de frumoase. Surescitat în cel mai înalt grad m-am urcat în ma?in? ?i am mers la Patenchi, la cinci sute de metri de ICIL, pe ?oseaua na?ional?. Nici acolo nu era urm? de piatr?! Iar pân? toamna nici loturile atacate n-au stat în loc. Ploaia bogat? a ajutat porumbul s? rodeasc?, cât de cât.
O fi fost doar o întâmplare, poate un avertisment greu de în?eles ra?ional, nu ?tiu. Nici via din buza satului nu a p??it nimic. M-am gândit zile în ?ir c? ar trebui s? m? lini?tesc, la ce-mi trebuie atâta porumb? De vândut nu-l vând, carne de pas?re sau de porc nu m?nânc, m? mul?umesc diminea?a s? ron??i cinci nuci ?i dou? mere, la prânz îmi ajunge o ciorb? de legume, o varz?, o iahnie de fasole, iar seara…lapte prins ?i struguri stafidi?i!
-La ce bun atâta munc??
“E via?a! E bucuria vie?ii mele”, mi-am spus c?utând s? g?sesc un adev?r numai al meu, dincolo de tainele nesfâ?ite ale lumii. “Dac? a? putea a? îmbr??i?a lanurile, m-a? t?v?li pe spicele de porumb, pe p?l?riile de floarea soarelui ?i îi mul?umesc lui Dumnezeu c? mi-a îng?duit s? îngrijesc frumuse?ea roadelor p?mântului. Doamne, cât? frumuse?e!”…
Ast?zi, dup? atâta vreme, m? gândesc la parabola lui Moise c?ruia nu i-a fost permis accesul în ?ara F?g?duin?ei întrucât a pus legea mai presus de iubirea fa?? de oameni. Fiul lui Dumnezeu i-a iubit pe oameni înv??ându-i cum s? respecte spiritual legii. Iar eu, când am înc?lcat tradi?ia, nu speram decât s? pream?resc d?rnicia Domnului ?i frumuse?ea firii.

Nicolae Diaconescu (Nicu al Popii) | Scriitori Români

motto: Pe unde treceam, lasam o urma...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro