Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Gazela și crocodilul

de Constantin Iliescu

În apa aceea limpede chipul ei se reflecta cu mare fidelitate și de fiecare dată profita de acest lucru, ca să-și admire genele lungi, forma buzelor, conturul urechilor și arcuirea gâtului. Oglinda apei devenise cea mai bună prietenă a ei. Devenea tot mai conștientă de frumusețea ei, care o făcea diferită față de celelalte. Ignora privirile pline de înțeles, de multe ori ironice, ale colegelor ei de generație, care începuse să se îndepărteze de ea. Observase și ea, că de câte ori se privea în oglinda apei, celelalte se retrăgeau pe nesimțite, lăsând-o singură cu reveriile ei. Nu știa dacă trebuie să le mulțumească sau nu, pentru aceasta. Ignora și sfaturile părinților care încercau, bieții de ei, să o protejeze de mirajul apei, explicându-i pericolele la care se expune. Părinții acceptau cu greu, dar înțelegeau bine atitudinea ei de narcisism adolescentin. Totuși ar fi vrut din parte-i, măcar unele mici dovezi de maturizare. Sperau, cât de curând, să fie remarcată de ceilalți membri ai comunității și cine știe dacă nu cumva, în perioada următoare, își va găsi alesul.

Apa era atât de limpede încât îi vedea până și perișorii fin din interiorul nărilor. Cu fiecare răsuflare apa se ondula ușor în jurul buzelor ei și vibrația lor o percepea în adâncul ființei lui ca pe o mângâiere blândă, aducătoare de calm.
Nu era prima dată când o vedea. După seceta cea mare când apa a scăzut foarte mult și nici nu mai era atât de limpede, a simțit imboldul lăuntric de a o lua cu sine, de a o duce în locurile numai de el știute cu apă mai limpede, dar acolo era plin de stânci ascuțite în care picioarele ei fine s-ar fi putut răni sau rupe. Nu ar fi putut tocmai el, să-i facă nici cel mai mic rău. Așa că, se rezumă doar la a o privi de la acea distanță optimă la care el era invizibil. Seceta a trecut, dar a rămas cu acel imbold interior, care s-a conturat din ce în ce mai mult de câte ori o vedea atât de aproape. Știa că într-o bună zi nu va mai putea rezista și chiar împotriva voinței lui va trebui să o ia cu el. Conștient de acest lucru amâna acea zi sporindu-și durerea interioară. Începuse chiar un joc cu această durere pe care și-o închipuia ca pe un cal nărăvaș, căruia nu-i poți prinde capul în laț de prima dată. Cu cât durerea era mai acută cu atât rezista mai mult, dovedindu-și sieși tăria și puterea lui de a-și stăpâni instinctele.

Ziua aceea nu era cu nimic mai deosebită decât altele cu excepția faptului că tocmai când s-a apropiat ea de oglinda apei, ca să-și privească chipul, o rafală puternică a izbit-o direct în față. Dintr-un gest instinctiv și-a strâns iute pleoapele și pentru câteva clipe nu a mai văzut nimic. În ziua aceea specială vântul, cu de la sine putere și fără niciun motiv, doar așa ca să se mai miște și el puțin, a spart fără intenție oglinda apei. Când a simțit în gene că vântul s-a domolit a deschis ochii ei mari de gazelă și surpriză. Prin încrețiturile apei a văzut un alt chip. Un chip ciudat, care nu semăna deloc cu al ei. A rămas complet mirată și aproape paralizată când a văzut ieșind din apă o gură uriașă, plină de dinți albi ,mari și ascuțiți.

O aștepta în liniște cunoscându-i obiceiul Se poziționase la o distanță respectabilă de mal, tocmai bună ca să-i admire făptura gingașă. Aceeași surpriză i-a rezervat-o vântul și lui. Apa învolburându-se puțin a făcut ca trăsăturile ei, privite de jos în sus, să se deformeze într-un mod foarte curios. Un ochi i s-a mărit exagerat de mult iar celălalt s-a micșorat. Conturul nărilor ei fine s-a deformat iar gura, gura cu buzele ei atât de ademenitoare s-a lăbărțat enorm părând că vrea să-l înghită.
După cum se știe orice acțiune provoacă o reacțiune și atunci a deschis și el gura. Ce a urmat, nu mai poate fi descris ca o poveste de dragoste. Doar că de aici încolo, s-a hrănit mult timp, cu amintirea ei.

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro