Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Poveste la gura sobei

de Nicolae Diaconescu

Poveste la gura sobei
16.01.2018
Vântul ?uier? în rafale lungi, poarta de la drum scâr?ie a disperare, în cas? pâlpâie focul, iar eu înot într-un ocean de melancolie! A? dori s? ajung la ??rm unde s? g?sesc poteca la cap?tul c?reia s? m? ca??r pe o stânc? ?i din vârful ei s? contemplu lumea.
Oare ce l-a f?cut pe Ovidiu s? fie atât de trist? Ce îi lipsea, la malul m?rii mereu schimb?toare, de îl cople?ea singur?tatea? Aici nu mai era înconjurat de epicurienii care îl adulau. Oricine, chiar ?i Ovidiu, avea probabil nevoia confirm?rii propriei lui valori artistice,voia s? cread? c? reprezenta ceva pentru cei din jur. Sau poate îi lipsea mai ales confortul, pulsul civiliza?iei din inima imperiului? În jurul s?u,l?ng? o mare nelini?tit?, numai bordeie, iar la Roma...pân? ?i baia era oper? de art?, avea peisaje pictate, scene în mozaic. Elitele r?sf??ate din capital? ?tiau c?, înainte de a fi util, obiectul pe care îl folose?ti trebuie s? aib? ?i o anume calitate estetic?, s? fie frumos.
Tiberius, împ?ratul stoic, filozof vizionar, voia s? pun? cumva cap?t decaden?ei, viciilor, desfrân?rii care atinseser? asemenea cote încât sim?urile marilor aristocra?i se atrofiaser?. Numai chinurile ?i torturile sclavilor gladiatori îi mai scoteau din toropeal?. Erau de o cruzime alienant?, aveau orice la dispozi?ie, femeia pe care o voiau, mânc?rurile cele mai alese, muzica, dansul, droguri alcoolizate, li se închinau imnuri, dar nimic nu-i mai f?cea s? vibreze.
Când s-a aflat la Roma, Luculus i-a comandat buc?tarului s?u:
-Preg?te?te-mi o mas? rafinat?, excep?ional?, somtuoas?!
-Avem musafiri? întrebase sclavul.
-Da, eu însumi sunt musafirul!
Am putea crede c? un astfel de comportament, ritualizarea festinului, îl situa, definitiv, pe aristocrat în afara regnului animal. Dar, cruzimea ?i lipsa oric?rei tres?riri umane în fa?a r?ului, îl cobora chiar mai jos de instinctele s?lb?ticiunilor.
Însu?i poetului, de?i tr?ia în confortul civiliza?iei din epoca sa ?i era apreciat de aristocra?ia imperial?, îi lipsea bucuria uman?, sensibilitatea la tot ce îl înconjura îi era aproape moart?. “Doar atingerea împ?r?tesei m-ar mai trezi la via??” ?i-o fi spus el într-o zi. A ridicat ochii la Corina? Cine era ea, oare?!
Tiberius nu l-a iertat! Înc? nu se ivise în orizontul spiritual al umanit??ii cre?tinismul, filozofie idealist?, în care pe primul plan este iubirea, iube?te-?i aproapele ca pe tine însu?i. A?adar, Tiberius nu l-a cru?at, a vrut s? dea un exemplu r?sun?tor, cu scop etic moral, celor care nu se mai considerau obliga?i s? respecte normele unor legi social-umane. A reu?it?!
Caligula, nepotul s?u, era mai desfrânat decât…Ovidiu. Împ?ratul se tot gândea s? lase un urma? demn de a r?spunde de înfloritoarea lume roman?. Nu voia s? înmâneze inelul puterii, sigiliul imperiului, unui denaturat. Dar tot amâna decizia. Când s-a îmboln?vit s-a retras la Capri. Caligula a profitat de ocazie ?i a n?imit un asasin care a avut grij? s?-i smulg? ?i sigilul. Astfel a ajuns împ?rat cel mai depravat individ ?i s-a ales praful de marele imperiu…
M? aflu tot pe stânc?, în?l?imea ei domin? împrejurimile iar eu contemplu lumea! De?i inima mi s-a împietrit, chipul mi s-a mumificat, înc? m? emo?ioneaz? ceea ce v?d, aud, citesc…
O tempora…Oare Seneca a intuit c? moravurile vor fi, prin darul fiului lui Dumnezeu, din nou, mai curate? Poate c? da, altfel nu i-ar fi scris, de pe pragul mor?ii, în a?teptarea centurionului, scrisoarea atât de aspr?, veninoas?, critic?, lui Nero. Gândurile lui nu erau pentru împ?ratul nebun, care nu mai vibra la nimic ?i a dat foc Romei. I-a ars ?i pe cre?tini în catacombele lor, c? poate a?a va fi mai inspirat , va crea o oper? nemuritoare. Scrisoarea dedicat? lui Nero nu era pentru el, ci pentru posteritate! În timp ce î?i t?ia venele, Seneca gândea la un viitor mai bun pentru omenire. Speran?e, speran?e, speran?e!
În vârful Stâncii, privesc focul cerului aprins de asfiin?itul soarelui ?i încerc, din r?sputeri, s? nu m? întorc în Oceanul Triste?ii. Speran?e, speran?e, speran?e!

P.S.
În tinere?e credeam c? oamenii sunt buni de la natur?, c? aceast? calitate le este dat? la na?tere prin scânteia divin? ?i numai un mediu, pervertit, le schimb? comportamentul. M? amuzam când ascultam gluma spus? în ?oapt?:
Caligula împ?rat
?i-a b?gat calu-n senat
Ceau?escu mai galant
?i-a f?cut iapa savant.
?i totu?i atunci nutream o speran??, azi ce mi-a mai r?mas? Se clameaz? r?ul ?i urâtul ca fiind înalte virtu?i umane ?i tot ce e deviant comportamental, pornografic este premiat, adulat de cohorte care strig? în agora „noi suntem viitorul „. Eu înc? mai cred c? Seneca are dreptate!

Nicolae Aurelian Diaconescu

Nicolae Diaconescu (Nicu al Popii) | Scriitori Români

motto: Pe unde treceam, lasam o urma...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro