Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Doar speranțe 9

de marius nițov

Batalionul în care era repartizat Imi avea misiunea de securizare și control a liniilor de comunicații de-a lungul autostrăzii A1 (Kabul - Kandahar) și în vecinătatea rutelor cheie. Ziua era deosebit de cald, iar noapte un contrast termic dur care îi obliga să facă focul lângă corturile amplasate de-a lungul drumului. Ziua săpau și cărau pietre, noaptea se apărau de atacurile talibanilor veniți ca din pământ din dealurile și munții stâncoși. A durat șapte luni și două săptămâni până au refăcut accesul pe autostradă. Prin atacul susținut forțele opoziției talibane au bombardat intens și au provocat câteva secționări, pagube majore. Încordarea se simțea la tot pasul, plutea un duh al morții peste acele locuri. Odată un localnic, vorbitor de engleză, le-a povestit soldaților din batalion cum pe acest drum s-au luptat cu o divizie de tancuri rusești. Era vorba despre războiul din 1979 dintre afghani și sovietici. Opriseră înaintarea tancurilor cu ajutorul unor șanțuri adânci în care îngropaseră mine. Așa l-au prins pe Kirilov, un maior sovietic ieșit din blindajul incandescent, dintr-o mare de flăcări și fum. L-au închis și torturat, însă fără succes, n-au aflat nimic. Și atunci au propus să-l lichideze, însă unui șef din conducerea talibană i s-a făcut milă când l-a văzut pe rus că se ruga lui Allah, era din Caucaz, tot un frate de-al lor. În acest caz s-a dovedit că războiul oricând poate să înceteze dacă din adâncul sufletului combatanții înțeleg valori mai înalte ca îndemnurile morții. Ce ironie a istoriei, afghanii au luptat umăr la umăr cu americanii împotriva sovieticilor, aveau specialiști de artilerie, aviație, tancuri și dezamorsarea minelor, geniști! Acum erau loviți de foștii aliați, cine mai înțelege și drama asta umană nesfârșită? Aparent Afghanistanul nu-i o țară bogată, rușii investigau rezervele de gaze naturale din apropierea fluviului Amu Daria, știau și de uraniu, zăcăminte bune calitativ, pe care acum le doreau americanii. O lume posedată de lăcomia celor mari, într-o răscruce blestemată, altfel locuințe modeste, edificii sărăcăcioase, să nu mai spunem de locuitori, în majoritatea trăiau în niște condiții mizere. Nu aveau servicii medicale la distanțe accesibile, era mai necesară ca războiul pentru resurse o misiune umanitară. Ieremia își aducea aminte cum salvase un copil de la moarte prin înfometare. Coborâse într-o grotă și cu prețul unor eforturi supraomenești l-a scos pe acel copilași, Abu Khan. De situația precară a locuitorilor nu era interesată nicio putere, puteau să moară de mizerie și foame sub ochii lor, n-ar fi luat mâna de pe arme. Multă propagandă cu grija față de localnicii inofensivi, problema cu teroriștii era doar acoperirea intereselor pentru resurse. Aproape că era un sacrilegiu să dai o bucată de pâine unui amărât. Talibanii erau studenți la teologie islamică, fundamentaliști care nu se împăcau nici în ruptul capului cu prezența contingentelor străine. Islamul are ceva care nu poate fi înțeles de către cei superficiali în spirit, pentru un musulman pământul lui e locul pașilor sfinți ai lui Allah și orice străin venit cu gânduri rele întinează acest tărâm. Și povestea lui Ben Laden era arhicunoscută, fost agent pregătit de the foreign intelligence service și the Central Intelligence Agency, luptător împotriva sovieticilor și brusc devenit inamicul păcii mondiale, al securității globale. Vă vine să credeți că un Ali Baba cu kalașnikov printre capre și stânci coordona un război de proporții să sperie marea Americă?! Era frig într-una din nopți, nu-și găsea nimeni poziția de odihnă, dar Dumnezeu a făcut un lucru genial, corpul se adaptează condițiilor vitrege. Sacii de dormit erau rupți și nu prea groși, nici echipamentul nu te dădea pe spate, fiecare aștepta să i se termine cât mai repede stagiul, să-și ia banii și să plece. Nu cred că era vreunul sănătos la cap care să creadă o iotă că apără înaltele idealuri ale umanității! Acolo se trăia în inerția iminentă a morții, nimeni nu avea certitudinea că se va întoarce viu! Desigur, veți spune că certitudine nu ai nici în viața domestică, a civilizației pe care o apărau acești tineri din nevoia de a trăi mai normal, dar nu mori ca un câine departe de casă, unde nimeni nu-ți cunoaște ochii, respirația.
Ei, când somnul se înfiripa mai bine, fără vise la așa oboseală, se auzi o rafală aproape de taburile cu muniție și hrană. O lumină puternică și bubuitura creă una din acele scene de groază în care n-ai timp să-ți strigi durerea! Și era ca într-un film mut de durere: săreau mâini, capete, picioare sfârtecate și exploziile acopereau totul cu izbăvitoarea țărână. Dimineața ieșea din tuburi și branule, era cea mai bolnavă dimineață din câte trăise Imi lipit cu pieptul de cearșaf ca de pieptul Liviei când își luase rămas bun printr-o ultimă atingere de suflete îmbrăcate în piele. O, nu sunt patetic, chiar deloc, când vezi moartea și după infern dimineața cu halat alb și miros de antiseptice si dezinfectante, alcoolul etilic, metilic, etilenglicolul, propilenglicolul chiar îți vine în minte paradisul ultimei scene erotice! Abia își ridică puțin capul bandajat sub forma unui imens turban, să-și arunce privirea amețită în jur, că de simțit ceva nu se punea în discuție, era într-un tub în imobilitate totală și totuși cearșaful cum îl vedea dintr-o privire chinuită nu acoperea în mod egal partea inferioară a trupului, mă feresc să spun, picioarele. Însă avea speranțe că, poate, nu ajunse în poziția potrivită să-și privească întregul trup. Cel puțin vedea și nu avea o imagine de sus, din tavan, așa cum mărturiseau cei ieșiți din moarte clinică. Era în lumea albă a dezinfectanților. Era sătul de asigurări de genul: “fii fără grijă, va fi bine! Stai liniștit, e totul ok! Nu-ți fă probleme, te vei face bine! Ai să fii în ordine! Nu-i nimic, bine că ești viu, Vei fi ok, totul e în regulă” și aș putea să-mi scriu toată cartea vieții șchiopătate a bravului Ieremia Rizea, ca un pastor sau preot durduliu care promite la toți Paradisul fără capcanele din urma unei ascensiuni.



marius nițov (marius nițov) | Scriitori Români

motto: Universul e cel mai performant computer, noi, un joc de supraviețuire. E atâta frumusețe în ființa mea, moartea și-a declarat falimentul!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro