Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

La sonde

de Draganoaia Alexandru

Urc dealul cu sticla cu țuică în traistă. Îmi place la sonde, noul meu loc de muncă mai ales că mie, ucenicul trupei, îmi sunt rezervate sarcinile mai ușoare între care și ăsta, să cobor în sat să aduc băutură pentru bunul mers al producției, cum ar zice unu’... Este vară, zilele sunt călduroase, parcă aș fi într-o lungă vacanță.
Mă apropii, se vede macaraua urcând și coborând. M-au zărit, le fac cu mâna. Șefu’ oprește troliul și vine spre mine:
-Hai bă dracu, unde ai stat atâta? Ori nu l-ai nimerit pe Pajar?
-Nimerit, nimerit.
-Ai văzut, n-a fost greu, acuma știi să te duci. Să ai grijă zilnic să nu ne lipsească marfa.
Apoi către restul echipei:
-Gata, mâncăm, mâncăm că am mămăligă la mine și se acrește.
Ne pregătim să luăm masa. Când ne-au văzut că ne apropiem de sacoșele cu mâncare, câinii la apel... Câini alungați din sat își fac veacul pe dealul sondelor, trăiesc destul de bine pe lângă noi.
-Bă, da ce dresați sunt, zise nea Marin, cel mai bătrân dintre noi. Oltene, cheamă-i mă la tine.
-Uite-l aci, îmi suflă în ciorbă să nu mă ardă.
Mâncăm. Sticla cu țuică și paharul trece de la unu’ la altu’. Dintr-o dată buna dispoziție pune stăpânire pe toată lumea.
-Nea Oltene, nu ne-ai povestit, de ce te-au detașat bre ăștia disciplinar, la noi? Ceva ai făcut mata...
-Șefu’, dacă mă crezi, chiar n-am făcut. Atâta doar că m-am luat în gură, cu unu’ Săvulescu, ajutor de maistru.
-Ei, vezi...
-Cum a fost treaba: Săvulescu ăsta niciodată nu își ia mâncare sau ceva la el – mănâncă și bea pe spinarea noastră. Când e ora mesei cine urcă alene de după dâmb, Săvulescu. Problema e că după ce îl ospătăm și îi dăm să bea, prostu’ tot prost, își varsă ura și prostia și neghiobia tot pe noi. N-ai idee șefule, un mare dobitoc. La început vine pâș-pâș, blânduț ca un pisicuț. După ce bagă burta în draci – foc și pară. Treaba asta se repetă în fiecare zi. Colegii rabdă, eu însă n-am mai putut. L-am făcut milog și i-am mai zis și câteva de dulce. Da, și a pus o vorbă unde trebuia și iată-mă făcând naveta cu bicicleta douăzeci de km. Trei luni nu e mult dar am o vârstă, mă apropii de pensie, nu mai am picioare tinere ca voi.
-Poate că era mai bine să-ți vezi de treabă. Acuma cred că-ți pare rău, este?
-Îmi pare rău de mine, cu el mi-am răcorit un pic sufletul. Măcar de-ar învăța ceva din asta, da’nu cred.
-Lasă Oltene că nu mori, la noi e viață dulce, nu șefu’, se băgă în discuție un coleg.
- Dulce, dulce dar trebuie să facem și treabă, fu repezit numaidecât. Ia, hai, strângeți, terminați-vă țuica și pe cai, nene. Diseară trebuie s-o trecem că produce. Și, v-am zis, să nu vă văd fără căști că nu știi când pică controlul și cine plătește amenda, prostul de Mihai. În capul meu se sparg toate.
Ne ridicăm. Trece fiecare la postul lui, mai e ceva de lucru. Eu cu nea Olteanu suntem la gura puțului. Fiecare tijă este ridicată, înfiletată apoi coborâtă în puț. Macaraua tot urcă până la geamblac, adică până unde se termină sonda.
Încălziți de ultimele guri de țuică lucrăm de mai bine de o oră. Pe troliu, conducătorul echipei ține pasul cu noi. Macaraua sus - macaraua jos. Treaba merge brici.
Mai sunt câteva tije de băgat.

-Păzeaaa! Păzeaaa!
De pe utilaj, sefu’ urlă cât îl țin plămânii. Mă uit în sus, ceva groaznic s-a întâmplat: Macaraua, uriașul cârlig aleargă spre tavanul sondei. O pocnitură teribilă apoi o ia vijelios în jos. Cu ultimele puteri mă arunc într-o parte. Aproape în aceeași clipă aud bufnitura. Întorc cu groază capul: N-a apucat să se ferească, saracu’ nea Olteanu zace făcut terci.


Draganoaia Alexandru (deagublues) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro