proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Organul l?sase în urma lui o band? strident? galben? cu negru, pe care scria Nu trece?i! Organul, ?i care proteja laptele de cei înseta?i. Cu spatele la scen?, doi in?i studiau solul înz?pezit. Gra?iel veni lâng? ei, s?-i trag? de limb?. V?zu despre ce era vorba: sub o folie de plastic transparent fixat? cu trei pietre era o urm? uria?? ?i adânc?. Un col? de avertisment, Nu trece?i! Organul - bara îns??i urma, ingenios. Nu intra?i în urm?, se în?elegea, dac? erai r?ut?cios, ca Gra?iel în acel moment. C? v? pierde?i urma, continu? el. Chiar, unde disp?ruse organu'? Gata investiga?ia, caz rezolvat, copoiu' anului, medalia, v? rog. Suspectul a fost extras din copc?.
Lipi urechea de conversa?ia în surdin? a celor doi martori. Oameni în vârst?, emiteau numai axiome. Nimic r?u în asta, Gra?iel ar fi f?cut la fel în locul lor. N?luci de abur dansau pe gurile lor, mici balerine proteice ce luau forma fiec?rui cuvânt, dup? silabe, consoane, vocale. Echipa?i adecvat, dar cenu?iu ?i banal, p?reau vechi cuno?tin?e de cartier. Se completau chiar, ce avea unul, uscat, înalt ?i palid, nu avea cel?lalt, scund, rotofei ?i îmbujorat, ?i invers.
-În '68, pe Everest, doi germani au fost trezi?i de un cântec ciudat, zicea înaltul.
-Ziarele au raportat apari?ii stranii ?i au publicat fotografii de urme. Între timp, totul a fost mu?amalizat, explic? cel gr?su?.
-Internetul e o fumiga?ie. Nu am încredere. Pe distan?e lungi, informa?ia devine sub?ire. Prea efemer. Cel înalt era misterios ?i sarcastic.
-Li se d?deau nume diverse. Au fost trata?i cu indiferen?? suspect?, în opinia mea. Deh! Era departe pe atunci.
-Mun?ii s-au banalizat! zise cel palid.
-A?a e, confirm? rotofeiul. Li se trage de la oameni.
-Nu mai e ce-a fost! Ce p?duri. Azi e ca-n palm?: chelii montane.
-Nu v? sup?ra?i, îndr?zni Gra?iel, urma e original?? E urs?
-Care urs, domnule? Cel sarcastic se întoarse la el, dominator. Cel jovial executa un rictus.
Prive?te cu aten?ie!
Gra?iel se aplec? peste urm?, s? poat? vedea în profunzime. Pfuai-lelei! Era picior, nu lab?! Picior uman, dar nu scobit. Uria?!
-E de om! zise tare. E o fars?!
-Care fars?, domle, sunt date disp?rute trei persoane! Un vânz?tor, un baci cu lapte, o femeie de servici, îi explica cel mic, indignat. Rictusul se mutase pe fa?a sub?iraticului.
-Cei disp?ru?i sunt farsorii, ce-i împiedic??
-Oameni serio?i, nu se pune problema!
-Dar atunci? Gra?iel ezita s? accepte cumplitul adev?r, prefigurat.
-E Migoi!
-Migoi? zise Gra?iel sc?ldat în uimire.
-Migoi! înt?ri rumen-obr?jiori, triumf?tor. Yeti!
-Urma e de 47 centimetri. Creatura nu are sub 3 metri, ?i cânt?re?te cel pu?in 250 de kilograme, zise domnul înalt.
-E omul z?pezilor, sut?-n sut?.
-?i organul? întreb? Gra?iel.
-Organul a m?surat, a fotografiat, zise cel scund.
-A investigat, a telefonat, a prelevat. Are un cerc de suspec?i.
-Ca s? evite panica, se folose?te de cerc.
-E procedura standard. S? nu alarmeze.
-?ii  minte r?pirea din '72, cazul ozeneului?
-Ei, cum s? nu! Au arestat un ginecolog.
-Tot cartierul v?zuse farfuria. Nu a contat. Ginecologul se afla în cerc.
-Interesul general primeaz?. Panica, tulbur?rile respiratorii, palpita?iile.
-L-au h?r?uit cinci ani, pân? a devenit claustroman.
-E ?i acum un ginecolog singuratic. Se întâmpl?.
-Spiritele s-au calmat!
-A?a e procedura.
Gra?iel pricepu c? cei doi aveau pove?ti gârl? ?i timp berechet, dar el se afla sub presiune.
-Sper s?-i g?seasc?! Mi-e mil? de ei, s?racii!
-Slabe ?anse! Migoii sunt cruzi.
-Adev?ra?i c?pc?uni, ehehei! încheie rotofeiul.
-V-am l?sat, domnilor! O zi bun?! zise Gra?iel celor doi, care-l salutar? cu mi?c?ri oscilatorii ale capului, b?rbiei.
 Marfa zdruncinat? îndelungat începuse s? clonc?ne. Ceva se dislocase ?i protesta, în interior. Plecat de dou? ore, Gra?iel se apropia de ?int?: Aleea Elanului. Acum se gr?bea: f?cea pa?i mari, pe deasupra z?pezilor, s? salveze timpul. Bulevardul St?ruin?ei, foarte lung, se contract? spectaculos ?i deveni minuscul, atâta de fulger?tor înainta: ca vântu', ca gându'. Ocoli un lan? de chio?curi obraznice ?i intr? pe turnant? în Eldorado-Aleea Elanului, gata s? învârt? pe degete clien?ii, ?i s? le ia banii. Aerul tare al iernii n?scuse în sufletul lui o frenezie a nervilor, un entuziasm celular de neegalat.
Dou? blocuri gigant î?i b?teau capetele deasupra. Optic, avea în fa?a lui o pâlnie a abunden?ei, pe care urma s? alunece ?i apoi s? cad? în gol, cu geanta u?oar? drept para?ut?, pe o pern? moale, desf?t?toare, tandr?, de bani. Îsi dorea s? nu fie o iluzie, o Morgan?, o în?elare a speran?ei. Era imposibil, socotea el: locul nu-l dezam?gise vreodat?! Tocmai de aceea, îl proclamase în secret, Eldorado-ul lui personal. Numai aici era charismatic. Locatarii îi zâmbeau, îl invitau la ?uet?. Îl tratau cu pi?coturi ?i s?r??ele. Contrastul cu oricare alt? strad? din bidonvilul unde activa era masiv. Pentru c? lumea, în rest, era acr?, cenu?ie ?i b?nuitoare. Deseori nimerea peste b?d?rani înfior?tori, a c?ror imagine îl urm?rea zile întregi.
Gra?iel se considera norocos c? avea o strad? a lui, Aleea Elanului, pe care putea s? conteze, orbe?te. Trecea pe aici când avea ceva nou de oferit, nu mai des de o dat? pe lun?, s? nu strice vraja. Nu-i pl?cea s? fie sâcâitor, cum v?zuse pe mul?i al?ii c? sunt, în meseria asta. Ei cereau numere de telefon, sunau, p?strau leg?tura, consumau felii tot mai mari din timpul clien?ilor, ceea ce ducea în majoritatea cazurilor, la colapsul rela?iei. Dar Gra?iel, care oricum avea fobie de telefon, nu proceda a?a. Nu n?v?lea peste om. Nu-l h?r?uia.
Iar când se întâmpla ca ?efa s?-?i dreag? tot mai des glasul în prezen?a lui, semnal prevestitor de r?u-augur, cunoscut de to?i, când norma s?pt?mânal? nu era atins?, era suficient s? revin? pe Aleea Elanului, unde în trei-patru zile vindea cât pentru o lun?.
Cu acest procedeu de iluzionist, Gra?iel provoca o uimire universal? printre colegi. Unii dintre ei, s?rmanii, când ?efa se s?tura s? le tu?easc? în ureche, disp?reau f?r? urm? în jungla ora?ului sordid, lipsi?i de noroc, alunga?i.
Avea grij? s? nu pomeneasc? nim?nui despre secretul lui. Oricum, pu?ini l-ar fi crezut. Clien?ii de n?dejde erau împr??tia?i prin cartiere, ?i se schimbau. Era un circuit. Un bulevard al str?duin?ei, al st?ruin?ei. Al negocierii, amabilit??ii, flat?rii. Al citirii omului. Al încrederii câ?tigate, al bonusurilor, cadourilor.
Gra?iel nu excela la nimic din toate acestea. Stilul lui sec ?i direct nu impresiona pe nimeni. Nu fura min?ile, cum reu?eau al?ii. F?r? Aleea Elanului, care-l adoptase într-un fel miraculos, jobul ar fi fost pierdut.
Se privi în vitrina cofet?riei: radia optimism. Era îmbujorat, masca de paloare disp?ruse, tocit? de aerul rece, benefic. Privi în adâncime, unde strada era doar un punct. Mont? palma pe sprâncene, deasupra ochilor, pentru acuitate. Cerul de staniol sorbea cu nesa? pixelii peisajului. Desz?pezi cu unghia degetului mare aleea, pe toata lungimea, har?t!
?i-acum, la treab?.
 Analiza lui era urm?toarea: Aleea Elanului ad?postea cu prec?dere familii de intelectuali, din cei sub?iri, nu grosolani carieri?ti, vân?tori de diplome.
Ace?tia sunt mai sensibili, mai în?eleg?tori decât restul popula?iei unui ora?, au rezerve mari, neexploatate, de cordialitate, afabilitate, empatie ?i, foarte important: nu sunt fali?i. Era de notorietate c? genul ?sta de om ur??te mall-urile lipsite de poezie ?i shoppingul, denun?at de filozofi ca o activitate alienant?. Au tabieturi precise ?i austere. Nu arunc? banii pe  capricii diverse.
Astfel de oameni adopt? imediat un câine plouat, o pisic? fugar?. De aceea, când Gra?iel ap?ruse la u?ile lor, cu mutra lui nevinovat?, de picat-din-lun?, îl ascultaser?, îl încurajaser? s? le arate marfa, ?i cump?raser?, în mare parte, nu pentru c? aveau nevoie sau le pl?ceau obiectele respective, ci pentru a bucura un suflet nec?jit, ?i a dobândi astfel satisfac?ia altruismului, m?rinimiei, generozit??ii, virtu?i înalte ?i esen?iale pentru ei.
Gra?iel avea amintirea multor discu?ii pl?cute. Uneori, cedase insisten?elor ?i intrase. În timp ce ron??ise pi?cotul ?i b?use limonada cu care-l serviser?, le admirase bibliotecile ce acopereau pere?i întregi, colec?iile de pipe, tutun de pip?, picturile ?i obiectele de art? sau antice, bunul gust, un pic învechit poate, fermec?tor, al mobilierului.
Gra?iel b?nuia ca diagnosticul lui era corect, dar cum de acest tip de om popula în num?r atât de mare Aleea Elanului, era un mister originar imposibil a fi dezlegat.
Toate sc?rile de bloc erau pe dreapta. Stânga str?zii apar?inea unei fabrici t?cute, izolat? de un zid înalt cenu?iu ce umbrea un trotuar sub?ire, cu o poart? metalic? prin care se vedeau hale ?i depozite, ateliere. Era de presupus a nu fi intrarea principal?, pentru c? lipsea firma sau inscrip?ia care s? dezv?luie natura locului.
Pe strad? erau mai pu?ine ma?ini ca în alte p?r?i ale ora?ului. Cu una dintre laturi obstacol contra viscolului, în maniera paraz?pezilor de stil vechi, ?i z?pada aici era mai pu?in?. Nu trecea de genunchi. Dar, pentru c? era îngust?, Gra?iel se a?tepta ca Aleea Elanului s? fie dificil de eliberat cu unul dintre utilajele mari: o frez? de felul celor pe care le v?zuse mai devreme, în fa?a cortegiului medieval, ar fi fost potrivit?.
Cum se cuvine la oamenii civiliza?i, care nu tr?iesc în fort?re?e asediate - cel pu?in, a?a gândea Gra?iel - aceste blocuri cochete de patru etaje nu aveau interfon. Nu apuc? s? zic? - Sesam, deschide-te: prima u?? o g?si larg deschis?, fixat? cu un pietroi, de zici c?-l a?teptau. Dup? miros, un accident domestic avusese loc recent. Intr?: fum u?or, cu valen?e culinare. Fantomele unor arome, pe fondul întunecat, de ars. B?nuia c-o gospodin? î?i bandaja chiar în acele clipe orgoliul r?nit.
Urc? la etaj. ?tia, din experien??, c? cei de jos sunt dificili, suspicio?i. Chiar ?i aici, pe Eldorado, îi evita. Rareori primise feedback pozitiv de la ei. Erau ar??go?i, zurlii, ?icni?i uneori. Nu ?tia explica?ia acestei anomalii: poate pentru ca erau expu?i, vulnerabili, agasa?i de sonerii, de b?t?ile în u?? ale trec?torilor, de farsori care urm?reau sa le smulg? un ban, de cer?etori, bolnavi, oameni f?r? cas?, atât de mul?i, de foiala - care probabil li se p?rea excesiv? - colocatarilor, de l?tratul câinilor, de bufniturile u?ii, de claxoane ?i urlete. Cine ?tie ce boal? secret? m?cina parterul.
Soneria avea butonul ro?u. Ap?s? pe el ?i sunetul clasic Cling-a-cling-o! r?sun? prin u??.
În a?teptare, Gra?iel poz? vizorului luminos, extatic, pentru ca bunele inten?ii s?-i fie u?or citite.
 Nu îndr?znea s? scoat? fesul. Chica imprevizibil? lua forme ciudate, resping?toare, de pârloag?. Firele de p?r rebele se lipeau de ?es?tura electrizat?. Magnetismul îl ciufulea, elibera vârtejurile din strânsoarea spumei fixative. Capul lui era atunci o alee a tornadelor, ca poza lui Jupiter, ?irag de cicloane tropicale. Scoaterea fesului era un fenomen riscant, pe care îl evita.
U?a caramel îi stârnea glandele salivare. Coaj? de pâine, pl?cint?, ciocolat?. Transmitea cu certitudine o senza?ie gastronomic?. Înghi?i în sec, se st?pâni: nu era momentul. Chior?itul stomacului îi afecta judecata. Trebuia sa fie lucid! Coerent.
Cling-a-cling-o!
Nu erau acas?.
Urm?torul. U?? ranforsat?, metalic?, imita?ie de nuc. Tot caramel, dar mai rece. Sonerie cu buton negru, balansoar. ?rrr! ?rrr! Vai de mine, ce sunet ie?it din uz. ?rr! Nimic. Unde dispare lumea? Lipseau la apel. O clip?, renun?? la postur? ?i lipi urechea de metal: pândea vibra?iile interioare. Fa?a lui sincer? arbor? f?r? inten?ie un rânjet vulpesc. Înc?lca grav protocolul de agent.
Pa?i! Fâ?-fâ?-fâ?... Se îndep?rtau. Iat? cum dai cu oi?tea-n gard! Locatarul auzise soneria vecinului, ?i îl a?teptase la vizor.
Ce v?zuse, mai exact? Pe cineva ghemuit, neclar, sub câmpul vizibil. Un spion cu urechea ascu?it?. Un vulpoi.
Gra?iel oft? plin de nervi. Era un caz nefericit de sincronizare perfect?. Avea noroc dac?, în urm?toarea or?, nu avea s? r?sar? organul pe sc?ri. S?dise indignare într-un suflet nevinovat, tocmai aici, pe Eldorado. Semn glacial, auspicii frivole.
Fire-ar!
Socoti prudent s? nu mai zorn?ie sonerii la acest etaj, compromis. Cum am spus, Gra?iel era delicat în sensul bun.
Etajul doi mirosea a lavand?. Cineva de-aici uitase odorizantul în priz?. Un iz asociat de tutun, alegerea cunosc?torului, delecta nasul. U?? cald?, ar?mie. Buton trunchi de piramid?, oranj. ?inti cu ar?t?torul. Vraj?, vraj?. Un hit din epoca de aur a dictaturii. I just call, to say, I love you! La-la-la, f?r? voce, doar sintetizator. Locatari disco, soneria le tr?da gustul.
La-la-clik-la-clink-la-clink-clink! Superb!
Mi?care la vizor! Drep?i! Ciau-ciau-ciau, l?tra un câine mic. Gra?iel v?zu pupila prepuielnic?, iscoditoare.
-Cine e?ti dumneata? Ce dore?ti? veni o voce. Stins?, cavernoas?, filtrat? de u??.
-Sunt reprezentant Omnium pentru zona dumneavoastr?! Ave?i oportunitatea de a beneficia de oferta noastr?, dac? deschide?i, stimate domn! recit? Gra?iel.
Ciau-ciau-ciau! îi r?spunse c??elul.
-Da' cum ai intrat? Lui Gra?iel îi venea s?-si dea cu pumnii în cap, dar se ab?inu. Conversa cu un domn mai vârstnic, care practica b?nuiala ca art?, era limpede.
-Era deschis! Dori?i s? auzi?i ce v? oferim?
-Cum te nume?ti dumneata?
Vai de mine, vai de capu' meu, gândi Gra?iel.
-Gra?iel Cucu. Lucrez pentru asocia?ia Omnium.
-E?ti din ora??
-Da-da, sunt de aici, din ora?! Avem reduceri mari de pre?, fa?? de magazine! Deschide?i?
Între timp, cineva ap?ru din apartamentul al?turat. O doamn? în halat, cu p?rul pe bigudiuri. Mireasma de lavand? ?i tutun se înte?i, dublat? cu arom? de nuci pr?jite. O gospodin? clasic?, dac? judecai intrarea în scen?.
-Nu mai insista, domnule, c? nu deschide! Iarn?-iarn?, nu glum?, ai? zise ea, cu ochii la picioarele fle?c?ite ale lui Gra?iel.
-N?me?i! Dori?i...
-Da-da, de-asta am deschis! Ia sa v?d, ce ave?i acolo! A?i mai fost pe aici, nu? Parc? s? zic c? v? cunosc.
În spatele u?ii ar?mii, l?tra c??elul mic Ciau-ciau!