proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Au venit ploile. S-au pornit subtil. Au fost întâi pic?turi mici, r?zle?e risipindu-se ne?tiutoare peste asfalt, peste ma?inile pline de praf ?i de sare, peste zidurile vechi, ap?s?toare. Peste oamenii atât de pu?ini. Peste o lume molatic? ?i indiferent?, dar plin? de culoare.
Acum s-au accentuat. Râul vuie?te, casa vibreaz?.
Plou? în rafale. Din cînd în când m? ridic s? fumez o ?igar? ?i privesc în lumina felinarelor cum vântul spulber? ploaia. Nimic nou, nimic de spus.
Oftez. De ce oftez?
Mâine str?zile vor fi goale, la fel cum sunt ?i acum, la fel ca-n toate zilele de iarn? de aici.
Vreo b?trân? va ie?i la geam s? scuture ceva cu mâinile ei tremurânde ?i zbârcite, va privi spre mare sau spre strad? dând s? zâmbeasc? dar se va încrunta, brusc, auzind strig?tul ascu?it al Mariei de la azilul de b?trâni.
- Ma! Pa!
Î? strig? p?rin?ii mor?i de când lumea.
Ecoul se pierde prin ganguri, furat de vânt ?i aruncat în mare, ca un trunchi r?t?cit, ca o minge l?sat? aiurea, ca pilota mea de var? disp?rut? f?r? urm? de pe sârme în timpul unei furtuni.
Eu voi merge prin ploaie, s?-mi lini?tesc gîndurile. ?i va fi întâi t?cere, apoi mult? t?cere.
Pa?ii mei r?scolind lini?tea ?i-n gând, r?sunându-mi cuvintele tale.
Vei fi singur?.
Da. Sunt singur?. Mereu am fost.

*

Nu scriu nim?nui ?i pentru nimeni.
Eu tr?iesc prin scris, de?i nimic din ce scriu nu m? ajut? s? tr?iesc.
A? fi tentat? s? spun c? scriu de departe, de foarte departe ?i sper s? m? citeasc? m?car cineva, dar nu oricine.
De departe pentru c? lumea scrisului meu e inexistent?, de?i eu apar?in unei lumi.
C?ci n-am cum altfel ?i dac? totu?i ar fi, eu nu a? mai exista pentru nimeni.

*

Sunt confuz?. Lumea se rupe ?i se adun? în mintea mea imprevizibil.
E ?ase dimi, tocmai m-am întors de pe drumuri. Frînturi de via?? haotic?. Frânturi imposibil de corelat. Nu exist? un întreg în nimic, doar cioburi pe care m? str?duiesc s? le adun ?i cum nu pot, m? simt ca un om f?r? memorie, ca un om lipsit de ceva.
Am condus pe o ?osea pustie. Doar eu ?i gîndurile mele. Eu ?i Filocalia, cartea a 8 a, ascultat? în surdin?.
Înaintam printr-o lume static?. Semafoarele nu mai func?ionau, farurile ma?inii sfâ?iau cu precizie întunericul din nou ?i din nou. Vocea recita cuvinte utopice. E ca într-un sfîr?it de lume, îmi spuneam.

E ca ?i cum a? fi posedat?, mi-a trecut apoi prin cap. Am zâmbit a lehamite, aia e, mi-am spus ?i-am semnalizat s? intru în sat.
M-am întâlnit cu gunoierii, ne-am salutat scurt, ?i-a început ziua.


Pisilica m? a?teapt? la geam. De ceva timp a început s? cunoasc? pân? ?i zgomotul motorului. Îmi arunc ochii spre ferestre ?i v?d perdelele mi?cându-se apoi umbra ei întunecat?, a?ezat? cuminte. Doar ochii îi sclipesc în întuneric.
Pisilica e sufletul meu îmi spun atunci.
Sufletul m? petrece prin buc?t?rie s? aprind luminile, vine cu mine în dormitor ?i m? a?teapt? s? m? schimb, se a?eaz? pe marginea c?zii când fac baie ?i-?i moaie l?bu?ele cu perni?ele lor negre în ap?, mânc?m în t?cere, apoi vine ?i dintr-un salt se urc? agil pe piciorul meu de unde cu o l?bu?? întins? îmi mângîie fa?a s? m? fac? atent?.
Ce vrei, o întreb. Nu vrea nimic.
Doar clipa în care ne intersect?m privirile ?i r?mânem a?a, privind în golul din noi e ceea ce caut?. Ca un ritual din care se scutur? brusc, miaun? scurt ?i întinzându-se, m? mu?c? u?or de b?rbie. În acel moment începe s? toarc? profund, adânc, cu fa?a lipit? de obrazul meu vrând parc? s? inspire acela?i aer.
E?ti o pisic? fantastic?, îi spun, iar ea mije?te ochii ?i face cozonaci un timp interminabil în care eu privesc pe geam ascultând-o cum toarce. F?r? s? m? gândesc la nimic.
Doar fredonez:
"Te recunosc sub orice deghizare ?arpe!
?arpele meu..."

Fere?te-te de gânduri, spun pustnicii ?i-i cred. Îi cred cu adev?rat.