Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sonia cu accent grav ?i hiat (39)

de Daniela Luminita Teleoaca

Îi r?m?sese ?i ei imaginea angelic? din fotografie. Vedea totul prin ochii Mamei. ?i nu se mai desp?r?ea de acea poz?, format 10 x 15. O muta din geanta alb? în po?eta albastr?, de acolo în punga de cadouri cu licurici ?i trandafir galben, pân? ?i într-un cuf?r fermecat, unde fuse la un moment dat perfect convins? c? a r?t?cit-o: cine ?tie prin imagina?ia c?rei prin?ese obraznice ?i mofturoase de nu alunecase?! Se gândea pu?in amuzat?, pu?in nedumerit? la atitudinea Mamei, care cu totul altfel privise ini?ial realitatea pe care, într-o dup?-amiaz? de martie, Sonia i-o împ?rt??ise sold??e?te ?i cromatic:
– Fat?, h??i, treze?te-te la realitate! [Care... realitate?! C? a ei era alta, cu totul alta! Se trezise a?a pe nepus? mas? revendicat? de vreo 5 perechi de ceruri, de dealuri cu maci necenzurându-?i, nici de frica timpului, ro?ul, în labirintul irezistibil al harpelor, unde ea îns??i des?vâr?ea cosmogoniile... Zdrang!!] Te cuno?ti prea bine! Nu face jocuri din astea! O s? regre?i cât de curând!

Ziua se umpluse cu indecent de multe semne de întrebare ?i Sonia z?cuse în burta fotoliului verde, tachinat? de oglinda cât peretele, care, când îi ar?ta fa?a întreag?, când pe jum?tate, când numai o ureche, numai un cercel, câte ceva din ravagiile sentimentului... Apoi sticla se înc?p??âna ?i îi înghi?ea complet fizionomia ?i trupul: imperativ, ca-n propriul timp, ca-n propriul spa?iu, se ivea el, el ?i p?rul lui galben-galben... – Heei, ?tii bine, Sonia, totul e de mult hot?râttttt!! // – H??i, fat?, treze?te-te la realitate...aaate...te..eeeeee...!!

Iar acum... acum..., ea, Mama, tot Mama nu se mai s?tura s? priveasc? acel chip, ce-i drept cam blond, cam prea poetic, destul de ireal, de fapt în perfect acord cu „Realitatea de dincolo de realitate a Soniei”. De bun? seam?, Mama visase mimica aia, ochii ?ia, întreaga alur?, care, în pofida diferen?elor de culoare, de sex, chiar ?i de... vârst?..., a?a de bine aducea cu felul de a fi al propriei fiice! [Cine ?tie, or fi fost fra?i vreodat??! În orice caz, o înrudire trebuie s? fi existat între ei, de vreme ce... eviden?ele alea / astea î?i scoteau ochii!]. ?i îl chema exact la fel..., la fel ca în realitate [de data asta, ?i a ei, ?i a Mamei, în aia cu r mare]... ?i Mama o chemase grabnic în vis pe Sonia [când foarte probabil fata exista lume?te, desf??urându-?i somnul cu vise sau f?r? de vise pe pat bucure?tean, departe de Câlni?te, departe de raci, de câmpiile mi?c?toare ?i volubile, înc? departe de poveste...]. O chemase! Tocmai pentru c? îl auzise pe el strigând-o!! ?i cum o mai striga! S? fi fost destinul, aaa..., pardon,.. Destinul? [Atunci, cum de se opusese cu atâta înver?unare cu pu?in timp înainte?!]

Mai greu a fost cu Bunica. Cu Bunica-General, tr?itoare înr?it? la peste 1000 de metri altitudine. Eeeeeei, ?i cu asta nu se glume?te! C?ci câmpia, cât o fi ea de câmpie, tot câmpie r?mâne! ?i Bunica a privit de suuuuus de toooot, a strâmbat din nas, de?i oricine ?i-ar fi dat seama c? în... realitate nici ei nu p?rea a-i displ?cea prea mult chipul din fotografie...
– Nu-mi place! – s-a r?stit categoric la Sonia! E prea... prea palid. O fi bolnav... – ?i ?i-a cercetat necru??tor nepoata.
– A înv??at pentru examen... la facultate... Matematica e grea..., economia la fel... – bâiguise fata.
– ?i are privire viclean? – nu se l?sase Bunica. Are ceva tulbure. Ochii verzi sunt în?el?tori ?i asta nu este o legend?...
Aici Sonia cedase oarecum, c?zând, în tain?, pu?in de acord cu Bunica... Nu c? ar fi crezut în supersti?ii de genul, ci pur ?i simplu verificase la fa?a locului felul în care verdele celui mult-prea-palid se insinua în gesturi, în atitudine, chiar ?i în inflexiunile vocii, în tot prezentul s?u. Intuia a?a... un fel de lunecu? de ?arpe, ?tii când nu doar sim?i, ci chiar vezi ceva, dar nu po?i face nimic, absolut nimic! Totul se întâmpl? ?i gata!! De altfel, dac? st? bine s? se gândeasc?, ea ?i oricine altcineva, câte p?pu?i cu ochii verzi s-au fabricat vreodat??! P?i, ia-o pe Adelina, ochi c?prui, ia-le pe Mariana ?i pe Liliana, ochi-negri-t?ciune, ia-o chiar ?i pe sclifosita aia de Magdalena, ochi alba?tri-alba?tri, ?i pe Geta, ?i pe Harieta, ?i pe Cristina... Ea cel pu?in n-a avut niciodat? o p?pu??, nici m?car un maimu?oi, cu ochi verzi! O fi ?i asta ceva... Dar azi..., dar azi, azi când eu stau ?i tastez aici în noapte – ar zice o Sonie mai pu?in copil? – ia te uit? la fandositele astea de Barbie cum sunt: mai r?u ca ?erpoaicele!! Te ?i în?epi în ele... Te sim?i amenin?at... ?i unde, unde e... Copil?ria!? C? eu,... eu una nu am reu?it s-o identific!
– ...?i zici c? e ?i mai mic decât tine? – triumfase Bunica, încoronându-?i demersul deconstructiv.
–... [îmmmm... nu zisese (înc?), dar..] ... îîîîî, pu?in mai mic – o sc?ldase Sonia... [Daaa, Bunic?, daaa, sunt foarte dezn?d?jduit?, ce m? mai fac eu??!! E miic, mic de toot, e foaaaaaaarte mic, în compara?ie cu mine, î?i închipui o jum?tate de deceniu, de fapt asta înseamn? o diferen?? galactic? pe care nicio trecere înapoi în cazul meu n-ar putea s? o anuleze!] (Intempestiv, prinsese curaj ?i prezentul pârâise: trebuia musai s? suporte un cu totul alt scenariu) Dar dumneata vorbe?ti, Bunic?, dumneata care î?i lua?i b?rbat... îîîî... – se hot?rî, mai mult sau mai pu?in inspirat(?) – inferior numeric [P?i, s? st?m strâmb ?i s? judec?m drept: nici c? se putea altfel! De ce? Pentru c?!].
– Îîîîmmmm...a?a e... – se resemnase Bunica, luat? pe nepreg?tite ?i neputându-se dezice, totu?i, de un cod al onoarei specific.
– ... ?i ceeee, Bunicul nu are tot ochi verzi? – ad?ugase redundant Sonia, c?ci argumentul „inferiorit??ii numerice” î?i f?cuse cu vârf ?i îndesat efectul.

.... Bunicuuuul, Bunicuuuul, bun ca pâinea cald?, de profesie indulgent absolut!!! I-a c?zut efectiv cu tronc junele din fotografia 10 x 15. Unde mai pui c? SAD ?sta, pu?in-cam-palid-?i-cam-viclean, îi seam?n? nea?teptat de mult, ?i nu doar pentru c?-i pl?cur? muierile superioare numeric ?i-?i însu?i verdele ca pe propriul ADN, dar amândoi se nimerir?, la origini ceva mai îndep?rtate, a se putea l?uda cu niscaiva sânge oltenesc prin vene. Dar Soniei – Cerul s-o îng?duie!–, nu i-au pl?cut niciodat? prea mult oltenii! ?i....


Ce-i cu asta?!!??

[Se spal? bine, bine de tot, nu mai r?mâne nimic din, doar un biet perfect simplu care, în cazul ei, are valoare PUR STILISTICĂ! Parol!!]

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro