Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sub acoperire

de Maria-Mihaela Sârbu

De vreo câteva zile, mi s-a împlinit visul cel mare. Am devenit invizibilă.
Mi-am imaginat cum ar fi încă din copilărie, când trebuia să stau în capătul mesei și să fac pe bufonul la petrecerile date de părinții mei, iar mai târziu în fiecare situație pe care, deși îmi displăcea, nu o puteam nici părăsi pur și simplu. Închideam o secundă ochii și eram în altă parte, singură, nevăzută de nimeni, liberă.

Și iată că într-o dimineață, urcând în autobus, oamenii nu s-au dat la o parte să ajung și eu la aparatul de compostat bilete și nu au reacționat la scuzele mele, iar controlorul m-a ignorat cu desăvârșire, privind undeva prin dreapta mea. La serviciu, am nimerit într-o ședință unde colegii tocmai anunțau că nu am ajuns încă și este deja foarte târziu, hotărând să înceapă fără mine, iar apoi, pe parcursul zilei, s-au purtat ca și când nu aș fi fost acolo; din când în când, mă sunau să mă întrebe ce fac, unde sunt, și închideau chiar în momentul în care răspundeam. Toată ziua am avut sentimentul că mi s-a înscenat o farsă din care nu știam ce să înțeleg. Nu am primit nimic de lucru și am plecat acasă pe jos, fiindcă taxiurile treceau pe lângă mine, goale, în ciuda semnelor – disperate de la un punct – pe care le făceam. Până și câinele s-a apropiat de mine circumspect, dând nehotărât din coadă, și a fugit schelălăind când am întins mâna să îl mângâi.

Acasă nu era nimeni. Pe telefon aveam câteva apeluri de la părinți, un mesaj de la soț “Ce se întâmplă, unde ești? E totul în regulă?”. M-am așezat la calculator și am trecut în revistă știrile; am scris un comentariu în dreptul unui articol, dar nu a apărut; am așteptat; a sosit într-un târziu și el și, plângând, a început să completeze un fel de cerere. Am privit peste umărul lui. Era o sesizare către poliție. Despre dispariția mea. Și atunci mi-am dat seama. Nu m-am bucurat. Îmi construisem între timp o viață plăcută din care acum eram dată afară pe neașteptate și fără drept de apel. M-am dus la culcare, sperând că visez sau, dacă nu era vis, că dimineața lucrurile vor reveni la normal.

Nu s-a schimbat nimic, evident. Sunt în continuare invizibilă, familia și prietenii mă jelesc și mă pomenesc de parcă aș fi murit. Oare am murit? Azi pe la amiază, în casă a apărut un sicriu. Apoi a apărut și cadavrul. Găsit în râu, aproape de nerecunoscut. Poartă pe inelarul de la mâna stângă verigheta pe care, de când am devenit invizibilă, nu o mai găseam nicăieri.

Maria-Mihaela Sârbu (Mishu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro