Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Vin părinții de la Bucuresti

de Viorel Darie

Vin părinții de la București

Trecuse deja o lună de când Ionuț își petrecea vara la bunici, pe vârful muntelui. La început parcă treceau zilele mai repede, fiind curios să vadă de toate, să iscodească peste tot în jurul casei și în împrejurimi. Dar de la o vreme îl cuprinsese o nostalgie de oraș, și se gândea la lumea din urbea Bucureștiului. Ieșea adesea pe uliță și se uita trist la pajiștile din zări, la gospodăriile oamenilor unde vara se lucra de zor.
Îi era dor de mama și de tata, de bunicii din Drumul Taberei, de copiii din cartier cu care se juca în părculețul cel mic dintre blocuri. E drept, zilnic, mai discuta la telefon cu părinți, dar erau multe zile când bateria de la telefon nu era încărcată, iar bunicii n-aveau timp să meargă la vecinii din vale, care aveau lumină electrică, să-încarce bateria.
Iată că, într-o zi, se-îndurară părinții de el, încât Ionuț și bunicii primiră vestea care îi bucură nespus: mama și tata vin în concediu, la munte, la Moldovița, chiar peste câteva zile. Trecură cam greu acele zile pentru Ionuț, care se trezea în fiecare dimineață cu dorul să-și revadă părinții. În ziua când ei trebuiau să vină, el era treaz, încă de dimineață, se spălă pe față, mâncă în fugă, apoi se puse pe întrebat bunicii la ce oră vin mama și tata. Mai avea de așteptat, căci abia la ora unsprezece era de așteptat să ajungă acasă la ei.
Ionuț nu mai avea stare, sărind într-un picior prin curte și pe cărarea spre toloacă, în așteptarea orei unsprezece. Ora asta veni.
- Bunicule, e unsprezece! Hai pe uliță, să-i vedem pe mama și tata când vin!
Se îmbrăcase mai curat bunicul. Îl luă pe Ionuț de mânuță și plecară pe uliță la vale, mai încolo, pe creasta muntelui, de unde se vedea mai bine în pârâu, pe unde urma să vină oaspeții.
Amândoi erau foarte nerăbdători. Se tot uitau în vale, pe un drum de pietre și lut din pârâul cătunului, doar-doar îi vor zări pe cei așteptați. Dar erau triști căci nimic nu se vedea, și nici după ce așteptară o oră, cei așteptați tot nu se vedeau venind. Dar iată, peste mai bine de o oră, pe drumul cel lutos din pârâu, își făcură apariția două persoane.
- Ei sunt!!! exclamă Ionuț.
- Da, ei sunt, zise și bunicul!! Hai să coborâm mai în vale, în întâmpinarea lor!
- Da, alerg înaintea lor cât mai tare!
Și copilul porni ca un șoim la vale, mai – mai să cadă în iarbă. Se opri la un pârleaz de gard. Acolo îl ajunse bunicul, care alerga la vale ceva mai greoi.
- Hai la ei! zise Ionuț fără să mai aștepte, repezindu-se înspre părinții lui, care-l prinseră în brațe cu dulci îmbrățișări, după atât de multă despărțire. Bunicul ajunsese mai greu la ei.
Era bucuria revederii. Nepotul își revedea părinții, bunicul își revedea băiatul și nora, plecați de atâția ani la București.
Acum trebuiau să urce la deal, spre casă. Drum greu, orășenii se dezvățară de urcușuri de munte, deoarece n-au mai venit demult acasă.
După ce fusese îmbrățișat cu mult dor de părinți, Ionuț deveni, deodată, tare curios să vadă cat de tare îl iubesc mama și tata, căutând să vadă ce bunătăți aduseseră pentru el în rucsaci.
- Tati, ce mi-ai adus bun de la București?
- Ei, pentru asta ne-ai așteptat, să-ți aducem bunătăți?
- Nu pentru asta, tati, dar știu că mă iubiți tare mult, și o să-mi faceți multe surprize când veniți.
- Bine, puiule, vrei chiar acum să desfacem rucsacurile? Avem timp acasă, acum avem de urcat drum greu la deal.
- Nu, nu! Eu vreau să văd chiar acum ce mi-ați adus!

N-aveau încotro, trebuia să așeze rucsacii jos pe cărare, să dezlege șnururile și să-i arate băiatului ce i-au adus.
- Uite aici, o mașinuță cu telecomandă. Și mai e aici un joc electronic CLEVER BUNNY.
- Da! Asta voiam să-mi aduceți. Că de când sunt la bunici, n-am mai văzut nici un joc pe calculator, nici la televizor…
- Ei, lasă, acum dacă ți-am arătat jucăriile, te joci cu ele sus, acasă.
- Chiar, hai să ne grăbim, zise bunicul, că văd că se înnourează repede, o să vină ploaia. Și avem polog azi, e păcat să ude ploaia fân cosit în zi așa de frumoasă! …
Era o priveliște de vis pe dealurile din jur și în livezile oamenilor. Totul strălucea sub razele soarelui.
- Hai să tragem câteva poze de aici, unde suntem, să avem ce pune pe internet, zise mama lui Ionuț.
- Mami, da-mi mie să fac poze! se rugă stăruitor Ionuț.
- Uite, îți dau să faci trei poze, dar apoi ne lași pe noi, care știm să scoatem poze frumoase.
Din vorbă în vorbă, ajunseră pe creasta dealului, acasă la bunici. Aici deja se simțea boarea unui vânt, și răsăreau, te miri de unde, nori negri și repezi, semn că nu va întârzia ploaia.
Fără să stea mult pe gânduri, bunicul și bunica luară greblele și furcile și plecară la strâns pologul. În urma lor, veniră și părinții lui Ionuț, cu băiatul după ei. Pentru cei de la oraș, era greu să se obișnuiască din nou cu munca la fân. Însă, câte un pic, dădură o mână de ajutor, ca să termine de strâns în prepeleci iarba cosită de bunicul de dimineață.
După ce terminară de clădit prepelecii, intrară în casă. Ploaia veni imediat și un tunet puternic răzbătu prin văzduh, făcând ca geamurile să se cutremure zăngănind.
- Intrați cu toții în casă, nu stați pe cerdac, că fulgeră! strigă bunica.
Acum puteau să se odihnească și de muncă, și de drum, apoi se puseră pe cercetat ce-au adus părinții bun de la București. Ionuț se aștepta să-i aducă “ Sprite de un sfert și sticuri crocante”, dar părinții îl amăgiră cu niște eugenii și câteva bomboane.

(va urma )

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro