proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Libertatea înseamn? moarte

Chiar ?i eu am fost surprins când am ajuns la aceast? concluzie, mai ales c? de-a lungul vremurilor, în toate revolu?iile, iar mai recent la mitinguri, s-a scandat: libertate, libertate …
Dar s? v? spun povestea.
Presupun c? ?ti?i, g?inile „n-au creier” sau au atât de pu?in c? a ap?rut zicala: „femeia asta are minte cât o g?in? nec?lcat?.”
Puicu?a mea era îns?, unicat! Foarte prietenoas?, mânca din mân?, se coco?a pe um?r ?i când fluieram într-un anume fel, venea de niciunde.
Pe soacr?-mea o enerva ata?amentul meu fa?? de o g?in?, m? persifla, “nu vrei s? te culci cu ea în pat?”
În sfâr?it, au trecut cele trei anotimpuri, vara, toamna, iarna ?i în prim?var? a început s? ou?. Bucurie mare pentru mine, îi cump?ram bun?t??i, o r?sf??am, o apropiam de obraz ?i gânguream, „ frumuse?ea mea, co, co, co, ce s?-?i mai dau, ni?te p?trunjel proasp?t vrei? Nu-i a?a c? e bun?” Se l?sa mângâiat?, poate c? nici blânde?ea sau frumuse?ea penajului nu m? impresionau a?a de mult cât vitalitatea ei ie?it? din comun.
În prim?vara aceea s-au întâmplat multe lucruri nefire?ti în gospod?ria noastr?. A ap?rut o vulpe, culmea, în centrul satului, ceea ce nu se întâmplase niciodat?, dar pân? s? ne dumirim, ne-a c?rat vreo cinsprezece g?ini. Abia când ne-a luat ?i trei clo?ti de pe ou? am con?tientizat dezastrul. Sup?rarea mea era cât casa, m? bucuram totu?i c? sc?pase Puicu?a. ?i când a picat clo?c? i-am aranjat un cuibar cu unsprezece ou? într-un loc unde s? n-o deranjeze nimeni. Dup? vreo dou? s?pt?mâni o alt? g?in? a ouat peste ea. Ca s-o protejez am acoperit-o cu o lad?, dar a ie?it de acolo ?i când s-a întors, n-a reu?it s? mai ajung? la cuibar, s-a culcu?it sus pe lad?. M-am sup?rat, dar ce mai puteam face? Am sperat c? ou?le nu s-au r?cit complet, în definitiv era var?. Din p?cate, la trei s?pt?mâni, n-a ie?it niciun pui. Am hot?rât s-o desclocesc, am b?gat-o la “zuhaus”, un fel de mansard? a cote?ului! S-a retras într-un col? al c?m?ru?ei, a adunat ni?te paie, fulgi ?i-a continuat s? cloceasc?. Dup? o s?pt?mân?, de fapt dup? patru s?pt?mâni de când picase clo?c?, i-am pus alte 11 ou? în acel cuibar. Soacr?-mea zicea: „bag-o în ap? rece ?i-o descloce?ti imediat, o s? moar? dac-o mai ?ii mult pe ou?.” Pe o c?ldur? de 38-40 de grade, Puicu?a p?r?sea cuibarul ?i la trei –patru metri dep?rtare se ciugulea câte o jum?tate de or? de credeam c? iar se vor r?ci ou?le. Ca s? n-o mai lungesc, dup? ?apte s?pt?mâni de clocit, a scos unsprezece pui, o frumuse?e. Abia acum a început dandanaua. Puicu?a, cea mai prietenoas? fiin?? din gospod?ria noastr?, a devenit feroce. S? pun mâna pe un pui era imposibil, mi-a s?rit în cap, m-a ciupit de mân? pân? mi-a dat sângele, a alergat o pisic? str?in?, o corcitur? între o siamez? ?i un cotoi autohton. Aceasta s-a oprit ?i s-a strop?it la clo?c?. Puicu?a nu s-a l?sat impresionat?, a b?tut din aripi, a ciugulit-o, i-a s?rit în spate, c? biat? pisic? a tulit-o miorl?ind prin zmeur?. M-a pufnit râsul, atât de mic? ?i atât de viteaz?! Când i-a s?rit în cap ?i lui Japonic?, un câine Labrador, am în?eles c? e cea mai teribil? mam?. Toat? curtea ?i gr?dina erau ale ei! Acest mod de a se manifesta m-a f?cut s-o îndr?gesc ?i mai mult. Puii cre?teau frumos, erau ca vr?biu?ele, îi admiram cum gângureau, minute în ?ir m? uitam la ei. Clo?ca, într-o pozi?ie mar?ial?, îi supraveghea atent?.
În fa?a buc?t?riei, mamaia îngrijea doi metri p?tra?i de p?trunjel, verde, ecologic, o splendoare. Oricine intra în curte îl râvnea. Puicu?a l-a vrut ?i ea ca s?-?i înve?e odraslele s?-l m?nânce, a?a cum o înv??asem ?i eu pe ea. Diminea?a, primul loc unde mergea cu puii, era în p?trunjel. Ciuguleau frunzi?ele ?i apoi î?i vedeau de treab?, mergeau la castan, la gr?mada de bo?tin?, colindau peste tot. La cât era de b?t?ioas? nu m? temeam c? vreo lighioan? îi va împu?ina puii. Mamaia s-a sup?rat, “mai mult stric? decât m?nânc?, scurm? totul, o s?-i tai unghiile!” P?trunjelul, cu care se mândrea , ar?ta r?u dup? incursiunile Puicu?ei. „A?a nu se mai poate!” a zis b?trâna. A luat o sfoar? ?i preg?tit? astfel a mers la Puicu??! De?i i-a s?rit în cap ?i a zgârâiat-o, mamaia nu s-a l?sat, a legat-o de un picior ?i apoi de un prun. Cum a reu?it s? scape, habar n-am, a pornit cu sfoara târâ? prin gr?din?. Când am v?zut-o, primul gând care mi-a trecut prin cap, a fost s-o prind ?i s?-i desfac sfoara, dar, când m-am apropiat, puii au început s? piuie speria?i. Puicu?a mi-a s?rit în fa??, m-a zgârâiat iar??i, a?a c?, enervat, am l?sat-o în plata Domnului, cu sfoara dup? ea.
În una din zile, pe o c?ldur? c? aproape m? apucase le?inul, m? întorc din câmp pe la prânz ?i v?d câ?iva pui piuind înfrico?a?i.
Clo?ca nic?ieri! Foarte surprins, de?i m? sim?eam r?u, o caut prin toat? curtea, prin gr?din? ?i-o g?sesc în picioare, cu capul în piept, în plin soare, mai vân?t? decât o vân?t? adev?rat?. Sfoara se înf??urase de o pr?jin? pus? proptea la o ro?ie. F?cuse infarct, sau poate congestie cerebral?, din cauza soarelui ucig?tor. Moartea ei m-a afectat teribil. Am luat-o de o arip? ?i i-am aruncat-o b?trânei la picioare. “Vezi ce-ai f?cut?” Sup?rat?, femeia a dus-o la tomberon. Dup? ce mi-a mai trecut ?i mie necazul, m-am întrebat: “oare ce se va întâmpla cu puii?” Între timp se înserase. Micu?ii, împr??tia?i peste tot, piuiau de „mama focului”. Am scos clo?ca din tomberon ?i în locul unde g?ina î?i culcu?ea puiu?ii, am a?ezat-o desf?cându-i pu?in aripile. Era ?eap?n?, rigid?, dar micu?ii, ferici?i, s-au strâns gr?mad?, lâng? ea, sub ea. Pentru prima noapte rezolvasem problema, „dar ce voi face în continuare?” m? întrebam. Puii erau neajutora?i, dac?-i l?sam liberi prin curte ?i gr?din?, primejdia era la tot pasul, o pisic? str?in?, eretele, ?obolanii. ?i-atunci mi-a trecut prima oar? prin cap, ”libertatea înseamn? moarte!” Pentru pui, se în?elege! Dar pentru oameni? Pân? la urm? am optat pentru libertate. I-am l?sat s? umble pe unde au vrut. Seara îi luam în bra?e ?i-i duceam la culcare într-un spa?iu absolut sigur. Din p?cate, au disp?rut unul câte unul pân? au r?mas ?ase, un coco?el ?i cinci puicu?e. Fiecare lips? îmi provoca o triste?e ca o durere fizic?. Atunci m? gândeam la speran?a cre?tin? care spune cum casa trupului ?ine sufletul prizonier cât suntem în via??. Când murim el î?i ia zborul fiindc? a devenit liber. Numai prin moarte suntem din nou ?i cu adevarat liberi. De triste?e, de team?, de durere, de incertitudine, de frica de moarte! Atunci ?i de frumuse?ea si de bucuria vie?ii? Nu ?tiu. Nici moartea f?r? rost a clo?tii nu o puteam explica din perspectiva puilor! Ei, cei care s-au salvat, au ?tiut, prin instinct, cum s? treac? repede peste disperare. Vreo trei zile au piuit cât îi ?ineau puterile c?utându-?i mama, iar, încerc?rile mele de a-i potoli au fost inutile. Colindau, de?i erau foarte mici, prin toate locurile prin care i-a purtat Puicuta.
Probabil, str?mo?ii no?tri nu se temeau nici ei de moarte, sperau sau ?tiau, c? sufletul se elibera cu adev?rat doar prin moarte.
R?mâne totu?i, nestins?, bucuria vie?ii, a?a cum au mo?tenit-o puii de la mama lor, adic? dorul de spa?ii neîngr?dite, cutezan?a, pofta de libertate ale Puicu?ei mele.

P.S.

În 1989 românii au ob?inut libertatea de mi?care. S-au împr??tiat, ca potârnichile, în toat? lumea într-o goan? nebun?, nebun?, dup? bani. ?i astfel au început s? moar? prin Birmania, Malaezia, condamna?i pentru trafic ?i consum de droguri, prin Afganistan în lupte ce nu le apar?ineau. Cum singura motiva?ie pentru prezen?a lor pe acolo o constituia doar banul niciodat? nu-?i vor câ?tiga cu adev?rat libertatea.
De fapt ce înseamn? a fi liber? Po?i fi liber ?i într-o închisoare? Existen?a atâtor martiri ai închisorilor române?ti o dovedesc axiomatic, libertatea adev?rat? este de natur? spiritual?.