Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

La pescuit

de Viorel Darie

La pescuit

(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor")

Acas? la bunici, Ionu? se cam plictisea. Zilele p?reau lungi iar soarele se mi?ca alene pe cerul f?r? de nori. Bunicii îl mai puneau la treab?, dar de multe ori îl uitau, având multe treburi. A?a c? b?iatul trebuia s?-?i g?seasc? singur ocupa?ii interesante.
Ca de obicei, ie?i pe uli??, apoi pe toloac?, privind meditativ la lumea satului din vale. Într-un anumit moment al zilei, v?zu lâng? pârâu o balt? ce str?lucea în soare, ca o oglind?. ?i chiar pârâul din vale prinsese pe-alocuri sclipiri de argint. Astea parc?-i f?ceau cu ochiul copilului, plin de doruri de lucruri inedite. Se ridic?, î?i flutur? mâinile în sus a victorie ?i porni val-vârtej la vale, spre ochiul acela ademenitor de ap?.
Ajuns acolo, luciul apei disp?ru. În schimb, se vedeau foarte clar prin apa netulburat? ni?te mici viet??i cu codi?e, negre, care mi?unau prin apa pe fundul c?reia se vedeau ?i fire de plante colorate. Acele mici fiin?e vioaie i se p?reau a fi pe?ti?ori, ca de acvariu.
Începu s? întind? mâinile dup? acei „pe?ti?ori”, cu gândul s?-i cerceteze. ?i-ai g?sit, erau tare zglobii acele mici viet??i, nu se l?sau u?or de prins. Apa se tulbura câte un pic, dar se f?cea limpede la loc. Atunci rupse ni?te frunze mari de brusture ?i le a?ez? la margine de balt?, a?teptând s? intre acolo „pe?ti?orii”. ?i ei intrau, câte unul, câte doi. Atunci scotea cu grij? frunza din ap? ?i se bucura c? prinsese o mul?ime de „pe?ti?ori”. Tot ce prindea a?eza cu grij? într-o mic? baltic? pe care o amenaj? al?turi de balta cea mare.
- Ce faci, Ionu?, se trezi strigat de un copil care ap?ru chiar în spatele s?u?
Ionu?, surprins, se uit? în spatele s?u ?i se bucur? când v?zu c? cea care-l striga era Anu?a. Era împreun? cu Mih?i?? si Vl?du?.
- A, voi era?i? M-a?i speriat! … Uite, prind ni?te pe?ti?ori mici. Am ?i prins o mul?ime, s? v? ar?t. O s?-i duc bunicii, s? se bucure…
- Vai, dar ce pe?ti prinzi tu aici? Ă?tia nu-s pe?tiuci, sunt mormoloci, mici pui de broa?te !
- Broa?te? Ce-s alea broa?te? f?cu Ionu?, de naiv ce era. La Bucure?ti nu v?zuse niciodat? broa?te.
- Broa?te! S?-?i ar?t una pe aici. A, uite, acolo pe frunza aia mare … o vezi? … hai s-o alung?m!
Mih?i?? lu? un bat, atinse fiin?a aceea cu ochi bulbuca?i, cu picioare lungi, cr?c?nate, care ?i s?ri în balt?, scufundându-se adânc în mâl.
- Ai v?zut? A?a arat? o broasc?. Iar „pe?ti?orii” ??tia care-i prinzi tu, sunt mormoloci, pui de broasc? !
- Da’ voi a?i v?zut ce frumos înoat?, parc? se joac? în ap?? zise Ionu?.
- Las? broa?tele! Hai s? mergem în pârâu, s? prindem pe?ti adev?ra?i! P?str?vi!
Dar pân? s? ajung? la pâr?u, v?zur? c? în jurul unei alte b?ltoace din apropiere, parc? era o mare s?rb?toare de ni?te insecte mari zbur?toare, chiar mai mari decât l?custele. Aveau un zbor minunat, plin de acroba?ii uimitoare, ba în sus pe cer, ba razant cu p?mântul.
- Ce sunt gâzele astea uria?e? C? nici fluturi nu sunt... întreb? Ionu? ca un copil necunosc?tor.
- Libelule! Sunt libelule. Nu le-ai mai v?zut ? Uite ce aripi frumoase au. ?i ce suple ?i viclene sunt. Le place s? se zbenguie în jurul b?l?ii, acum, când soarele e a?a de pl?cut ?i e cald. Uite cum lucesc aripile lor albastre când bate soarele pe ele!
- Hai, Ionu?! zise Mih?i??. Hai s? l?s?m libelulele în pace. ?i-a?a nu po?i prinde m?car una! Sunt a?a de viclene … cum te apropii de una a?ezat? pe p?mânt, cum sare direct spre cer! … S? l?s?m libelulele, s? ne ducem la prins p?str?vi.
Treaba cu pescuitul de p?str?vi nu era una u?oar?: mai întâi trebuia s? treci prin unele experimente cu pe?ti mult mai mici. În ochiurile mici de lâng? pârâu, se vedeau mi?unând ni?te pe?ti?ori mici, foarte zglobii.
- Uite, Ionu?, astea sunt fâ?e, îl pov??ui Mih?i??, vechi umbl?tor la pescuit în apele pârâului. Greu le prinzi cu mâna în ap?. Dar le prinzi mai u?or cu borcanul sau cu p?l?ria. Le pui f?râme de mâncare, iar ele, lacome, intr? în borcan, ?i gata, le-ai prins!
- Hai s? încerc?m! zise Vl?du?, cel mai mic dintre copiii vecinilor.
G?sir? într-o râp? o p?l?rie veche, aruncat?, o umplur? cu ni?te semin?e de iarb?, apoi a?ezar? p?l?ria în apa c?ldu??, pu?in adânc?, acolo unde mi?unau multe fâ?e. Acestea, v?zând ceva nou în apa lor, începur? s? se furi?eze una câte una în p?l?rie, ademenite de semin?e. Când se adunar? acolo mai multe, ciugulind semin?ele, Mih?i?? se furi?? ?i fur? repede p?l?ria din ap?. Spre bucuria lor, în p?l?rie se zvârcoleau vreo duzin? de pe?ti?ori mici ?i zglobii. Se zb?teau s? scape, dar nu aveau cum. Se duser? copiii în toate p?r?ile, care-încotro ?i g?sir? un borcan, în care aruncar? bie?ii pe?ti?ori captivi. V?zându-se în ap? proasp?t?, ace?tia începur? s? bat? voio?i din înot?toare, înghi?ind ap? mult?, ca s? respire. Era bucuria copiilor s? vad? atâ?ia pe?ti?ori în borcan.
Mai aduser? o mul?ime din pe?ti?ori din ace?tia, borcanul fiind de-acum plin de ei. La un moment dat, v?zur? printre ei un pe?ti?or mai mare, cu must??i.
- Ăsta ce mai e ? întreb? Vl?du?.
- Sunt ni?te pe?ti ca somnul, dar mici, explic? Anu?a. Nu sunt buni de mâncat. Mai bine îi arunc?m.
- Mai las?-i, s? se vad? acas? cât de mult am prins, zise Mih?i??.
Dar nu pentru fâ?e ?i somni din ??tia mici veniser? ei pân? în pârâu, ci aveau gânduri mai mari, voiau s? prind? p?str?vi. Era cam rar p?str?vul la ei în pârâu, dar merita s? încerce. S-au dus mai încolo, mai la vale, unde erau ni?te crengi de molid aruncate peste malul pârâului. Era acolo o cioat? veche de fag, uitat? în ap?, dar ?i ni?te bolovani mari. Deodat?, Mih?i?? z?ri ceva mare ?i colorat pestri?, mijind în apa limpede.
- P?str?vul! ?opti Mih?i??, cu degetul la gur?. Sta?i pe mal ?i nu tulbura?i apa. M? duc s?-l prind.
Mih?i?? suflec? pantalonii pân? deasupra genunchilor ?i într? în apa rece de pârâu de munte. Începu s? scotoceasc? pe sub pietre, pe sub crengi, pe sub cioata de fag. Deodat?, de sub o piatr?, nu cea mai mare, luci o clip?, s?rind deasupra apei, un p?str?v frumos, care se ascunse într-o clip? sub alte pietre.
Trud? mare. P?str?vul parc? disp?ruse. Copiii, cu to?ii, intrar? în pârâu, în apa rece, c?utând cu mânu?e pe sub pietre. Se înv??ar? repede cu apa, care nu li se p?rea rece. C?utau cu înfrigurare pe?tele cel mare, care-i ademenea. P?str?vul nic?ieri. Dar nici ei nu se l?sar?. Deodat?, Mih?i??, punând mâna adânc sub cioata de fag, strig?:
- E aici! Îl simt între degetele mele ?i cioat?!
- Ai grij? s? nu-l scapi iar??i ! îl sf?tui Anu?a.
Clipe înfrigurate, a?teptare. Mih?i?? se chinuia s? nu scape p?str?vul pe care-l ?inea strâns, lipit de cioat?. Pe?tele, din când în când, încerca s? se zbat?, s? scape. Dar Mih?i?? îl prinse ?i mai bine ?i deodat? scoase pe?tele str?lucitor din ap?, cu coada zb?tându-se în mâinile b?iatului.
- Uraaaa! …. Bravo!… strigar? copiii cu toate vocile lor pline de izbând?.
Duser? p?str?vul cel mare într-un jgheab unde se ad?pau vitele care p??teau acolo ?i-l puser? în ap?, admirându-?i isprava.
- Ce frumuse?e de p?str?v! exclama întruna Anu?a, entuziasmat? de realizarea fr??iorului ei. Dar ce facem cu el, îl mânc?m?
- Nu! E p?str?vul meu! protest? Mih?i??. Nu dau voie s?-l m?nânce cineva. Vreau s?-l duc la noi acas?, s?-l ?in în fântân?, s? creasc? mare, mare!
- Da, nici eu nu vreau s?-l omoare mama pentru mâncare! zise Anu?a, admirând frumuse?ea de p?str?v, care înota maiestuos prin jgheab, mai f?când uneori încerc?ri de evadare, s?rind în aer în sus, stropind cu ap? mult? în jur.
N-au mai continuat s? prind? ?i al?i pe?ti. P?str?vul acela era tot ce-?i doreau. A?a c? se preg?teau s? plece pe la casele lor, chiar cu o oarecare strângere de inim?, întrebându-se ce-o s? le zic? p?rin?ii, c? lipsiser? atâta vreme de-acas?. În privin?a roadelor muncii lor la pescuit, Anu?a ?i cu ai ei, î?i ziser? s? ia ei p?str?vul, iar lui Ionu? îi d?dur? borcanul cu fâ?ele.
Când ap?ru Ionu? acas? cu borcanul, bunica îl ?i lu? la rost:
- Mai, copile, unde umbli a?a hai-hui! Mi-era team? c? ai f?cut cine ?tie ce n?zdr?v?nii. Dar ce ai acolo în borcan? se uit? cu interes bunica.
- Nu vezi? Pe?ti mul?i. Uit?-te, bunica, ce frumos înoat? ?i ce frumos respir?! …
- Pentru asta a?i pierdut voi jum?tate din zi?! Apoi, uite, toate h?inu?ele tale îs ude! D?-le jos repede, c-o s? r?ce?ti cu hainele astea ude pe tine! Vai, copiii ??tia nu se înva?? minte, de-o s? m? îmboln?veasc?, nu alta ! Poate te mai prind c? te duci de-acas? f?r? s?-mi spui, s? vezi ce-?i fac!

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro