Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dincolo de bariere

de Aurel A. Con?u

În varianta cea mai optimist?, pot crede c? te-ai în?elat. Faptul c? ne vedem zilnic înseamn? c? exi?ti. Nu-i doar o închipuire a mea. Admit c? n-am încercat s? te ating, s?-?i vorbesc, dar o voi face cât de curând. Dac? e a?a cum spui, va trebui s? m? conving singur. Da, uneori, se poate întâmpla ?i lucru acesta: s? crezi despre cineva c? exist?, iar el s? nu fie decât o închipuire ?i invers. Î?i dai seama cât de disperat trebuie s? fii ca s? apelezi la un asemenea subterfugiu? Nu pretind c? eu a? ?ti, dar îmi imaginez c? nu-i pl?cut deloc! Iar??i î?i imaginezi! îmi vei repro?a. Presupunerea mea se bazeaz?, hic et nunc, pe experien?? când fac o apreciere deductiv?, ca mai înainte, nu are nicio baz? îns? când trec de acest prag ?i m? apropii de patologic: precum presupusa ta existen??. Eu însumi am îndoieli cu privire la aceasta, neg?sind nicio conexiune între noi, nici chiar una imaginar?. Paradoxal, în fiecare diminea?? te v?d ie?ind din curtea unei case, aflat? peste drum, unde n-au existat niciodat? case. O prim? neconcordan??. De fiecare dat?, apari îmbr?cat? într-o hain? frumoas? de blan?, ceea ce n-ar fi deloc neobi?nuit, dac? n-am fi în mijlocul verii, înso?it? de un buldog uria?. A doua neconcordan??. Fix la ora opt, în fa?a casei opre?te un Ford albastru, neînmatriculat, condus de-o femeie în vârst?, în care urci împreun? cu buldogul, care alege întotdeauna bancheta din spate. A treia neconcordan??. Toate ma?inile au numere de înmatriculare! Reapari cu aceea?i ma?in? la ora 19 fix, cobori împreun? cu buldogul, intri în cas? ?i aprinzi lumina. Geamul iluminat se afl? undeva la etajul unul al blocului de peste drum.


Ast?zi mi-am propus s? încep câteva investiga?ii. Trec drumul ?i intru în scara imobilului. Cl?direa nu are nimic în comun cu imaginea din mintea mea, fiind un bloc ca toate blocurile. La primul etaj, cu vederea spre strad?, sunt dou? apartamente. Al t?u ar trebui s? fie cel din stânga, dup? cum v?d eu din camera mea. Pe u?? z?resc o pl?cu?? din alam? pe care este gravat un nume: Delia Avramescu, profesor, ap. nr 5. Sun de câteva ori, de?i îmi dau seama c? n-o s?-mi r?spunzi, pentru c? tocmai plecasei.
- Nu mai locuie?te nimeni aici! îmi spune doamna de la apartamentul vecin, deranjat?, probabil, de sunetul soneriei. Prop(r)ietara a murit acum cinci ani! Pe cine c?uta?i?
Îi dau numele meu.
- A?i gre?it blocul, domnule! Încerca?i peste drum!
Nu-i zic c? vin tocmai de acolo ?i c? sunt de-a dreptul uluit.

Nu renun? la investiga?iile mele, cum ar fi f?cut un om s?n?tos la cap, ?i pornesc pe urmele tale. Fordul merge surprinz?tor de repede, judecând dup? vechimea lui, dar opre?te la fel de repede în parcarea din fa?a Finan?elor Publice. Cobori singur?, f?r? buldog, ?i intri. Te urmez ?i eu la scurt timp. E?ti deja la ghi?eul de informa?ii, unde vorbe?ti cu publicul. M? a?ez la rând, privindu-te cu mult? aten?ie. Nu pari s? ai mai mult de dou?zeci ?i cinci de ani. E?ti nesperat de tân?r? ?i frumoas?, tipul de blond? cu ochii alba?tri. Pari extrem de fragil?, dar ai un corp minunat, cu forme atr?g?toare ?i o voce pl?cut?, mieroas?. Ajung la rând.
- Cu ce s? v? ajut? m? întrebi, l?sând parc? toate oceanele lumii s? se reverse în mine. Vre?i o declara?ie de venit? continui, v?zând c? par destul de încurcat.
- Dac? se poate! articulez într-un târziu.
Îmi întinzi hârtia zâmbind.
- ?ti?i s-o completa?i?
- Am s? încerc! Dac? nu reu?esc, trec pe la dvs.! Doar suntem vecini!
M? prive?te surprins?.
- Daa!!! Cum de n-am observat?

Sunt din ce în ce mai contrariat. În drum spre cas? m? opresc pe la Vasile Murgeanu, psihologul meu, de care m? leg? amintiri de pe vremea copil?riei.
- Nu m? a?teptam s? te v?d! îmi m?rturise?te el. Ai p??it ceva?
- Se poate spune ?i a?a!
- Fii mai exact!
Îi explic dilema în care m? aflu ?i-l rog s?-mi pun? un diagnostic.
- Psihicul t?u n-are nimic! m? încurajeaz? el. Din ce spui, femeia exist?! Merit? s?-i faci o vizit?, dac? tot ?i-ai pus în gând! Ai auzit de universurile paralele?
- Vag.
- Eu cred c? acestea exist?, f?r? s? aib? o linie clar? de demarca?ie între ele! Este posibil ca viziunea ta s? fie corect?, iar femeia cu pricina s? tr?iasc? simultan în amândou?!
- Glume?ti?
- Ca psiholog nu exclud nimic! concluzioneaz? el, ridicând-se în picioare. Nu-?i mai spun c? nu e?ti singurul care te confrun?i cu o asemenea dilem?!

Din scara blocului meu te v?d când cobori din ma?in? împreun? cu câinele. Mai întârzii câteva minute ?i m? iau dup? voi. Pesemne c? am mers prea repede, fiindc? aud l?tratul buldogului. Tu îi faci semn s? tac?, iar câinele amu?e?te. M? vezi urcând ?i î?i aduci aminte c? ne mai v?zusem.
- Venea?i la mine?
- N-am ?tiut c? termina?i atât de târziu! mint. Pot veni mai târziu!
- Nu, de ce? Intra?i chiar acum!
Apartamentul este gol. Nu v?d nimic care s? arate c? st? cineva acolo. Pe deasupra, persist? o senza?ie nepl?cut?, de frig, senza?ie care se amplific? dup? ce aprinde lumina.
- Cum pute?i locui în acest loc? te întreb mirat.
- De ce crede?i c? a? locui aici? îmi r?spunzi prin alt? întrebare în timp ce te ui?i pe declara?ia mea ?i bifezi punctele necompletate.
- V? v?d ie?ind în fiecare diminea??! r?spund.
Îmi întinzi hârtia, iar eu m? gr?besc s-o iau, f?când în a?a fel încât s? te ating. Nu reu?esc. Mâna nu întâmpin? nicio opozi?ie ca ?i când n-ai fi.
- Da, recuno?ti, m? întorc în fiecare diminea?? ?i plec de aici!
- Nu în?eleg!
- Cu o astfel de gândire logic?, nu m? mir! Ca s? în?elegi este nevoie s? m? înso?e?ti într-o scurt? c?l?torie! M? întreb îns? dac? e?ti preg?tit s-o faci!

Senza?ia c? visez pune st?pânire pe mintea mea în mod curios, fiindc? nu-mi amintesc s? m? fi culcat. Î?i simt prezen?a în tot ce fac, de?i nu-mi pot explica ra?ional cum! Nu te mai percep ca pe o femeie, ci ca pe-o vibra?ie intens?. La fel deplasarea. Am impresia c? plutesc în?untru unei sfere alb-str?lucitoare, p?truns de o bucurie f?r? margini. Nimic nu seam?n? cu universul în care tr?iesc, nu exist? oameni, lucruri, forme de relief, v?d doar un fascicol dispersat de culori, care se aprind ?i se sting intermitent. Tu e?ti undeva în fa??, sub forma unei lumini albastre, care pulseaz? neregulat, descrii arcuri ample de cerc ?i spirale, m? atragi spre nimbul acela cromatic ca într-un caleidoscop în care fiecare ciob de sticl? se multiplic? la infinit. Da, cum spuneai, locul acesta nu are nimic în comun cu logica, este de-a dreptul fascinant.
- S?-mi spui când vrei sau dac? mai vrei s? te întorci! î?i aud glasul împ??tiat în mii de sunete inefabile, venind parc? tot dintre atâtea direc?ii. Nu mai avem mult!


Aurel A. Con?u (ACPN) | Scriitori Români

motto: Tot înainte!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro