Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Adev?rul care ne face liberi

de Marin Mihalache

Dac? am vrea s? rezum?m într-un singur cuvânt întreaga esen?? a doctrinei cre?tine acel cuvânt ar trebui s? fie iubirea. Dac? am vrea s? reprezent?m într-un singur cuvânt doctrina iluminismului ra?ionalist, pozitivist, umanist, acel concept are trebui s? fie libertatea, convingerea c? omul se na?te liber, se poate educa moral, este prefec?ionabil spiritual, este suficient sie?i. Nu sunt alte concepte filozofice ?i teologice care s? reflecte mai corespunz?tor esen?a existen?ei noastre în aceast? lume ?i în cea de apoi decât iubirea ?i libertatea. In acela?i timp nu sunt alte concepte mai greu de p?truns în chintesen?a lor esoteric?, hermeneutic?, mai greu de descoperit în labirinturile enigmatice ale psihicului omenesc, dup? v?lul tainic sau al aparen?elor dup? care se ascund, decât aceste dou? concepte: iubirea ?i libertatea. De aceea poate ?i paradoxurile ?i dilemele existen?iale ?i ale con?tiin?ei ?i drept consecin?? lipsa unor criterii etice echitabile, general acceptate de oameni precum ?i lipsa de direc?ie ?i de orientare a minotaurului cel orb al istoriei. Astfel se face c? un om care se na?te liber, este educat intelectual ?i moral, dar nu este capabil s? iubeasc? spiritual ?i nu cunoa?te adev?rul în sensul sacru al cuvântului, nu poate fi sau r?mâne liber indiferent de oricâte drepturi ?i privilegii s-ar bucura. ?i câte nedrept??i nu s-au comis pân? acum în numele liberta?ii tocmai fiindc? privilegia?ii sor?ii, cei puternici, nu au cunoscut, au ignorat sau au falsificat adev?rul. Dar nici cunoa?terea adev?rului nu este suficient?, nu este o garan?ie c? vom alege s? facem binele ?i nu r?ul, de?i poate cunoa?tem prea bine care este adev?rul. Omul face r?ul ?i p?c?tuie?te împotriva aproapelui nu neap?rat din ignoran?? a?a cum socoteau în?elep?ii antici, ci ?i din voin?? bine în?eleas?, con?tient?, calculat?. Omul a fost binecuvântat cu liberatea intelectual? ?i emo?ional? de a alege s? fac? binele sau r?ul, dar datorit? faptului c? voin?a omului a fost compromis? ?i corupt? prin p?catul originar de?i omul vrea s? fac? binele de multe face r?ul pe care nu-l voie?te s?-l fac?. Un om care, cu voia sau f?r? voia sa se face pe sine slujitor for?elor r?ului, care nu face binele moral, care nu iube?te pe aproapele ?i pe Dumnezeu ?i nu cunoa?te deci adev?rul, nu poate fi un om liber.

Cei care cred în infailibilitatea ra?iunii, a func?iilor logice ale psihicului omenesc, pleac? de la convingerea c? tot ceea ce cunoa?tem ?i facem sunt rezultat al voin?ei ?i al efortului uman, al deciziei morale libere a omului. Ra?iunea ca ?i voin?a omeneasc? nu sunt îns? absolute ci sunt vulnerabile tocmai fiindc? sunt schimb?toare, relative ?i contingente. De aceea poate Kant, cel mai str?lucit filozof, apostol al ra?iunii pure ?i practice al Iluminismului, s-a îndoit totu?i c? ra?iunea doar prin sine ar putea s? elibereze omul de p?catul originar, de „r?ul radical” cum îl nume?te Kant, adic? p?catul care ?i-a f?cut cuib în trupul ?i sufletul omenesc înc? din leag?nul genezei ?i care ca un virus moral incurabil compromite voin?a omeneasc?. Kant a crezut c? „r?ul radical” exist? în virtutea ?i propensiunea omului de a face r?u. Nici Sfântul Pavel, Sfântul Augustin, Luther ?i Calvin, nici Kirkergaard or Dostoievski, n-au fost interesa?i ori impresiona?i de idealul revolu?ionar al eliber?rii sociale ?i politice la care viseaz? lumea aceasta. Au fost mai degrab? ini?iatori ?i promotori ai revolu?iei spirituale l?untrice, a na?terii din nou a omului, în duh ?i adev?r. Au crezut c? numai cunoa?terea ?i în?elegerea adev?rului, a în?elepciunii divine, ne pot face întradev?r liberi, fie ?i numai în sensul libert??ii din lumea aceasta. Neluminat de har, cu iluzia c? a ajuns deja s? tr?iasc? într-o stare de spirit „dincolo de r?u ?i de bine”, „ipso facto” omul se ascunde în umbra pomului cunoa?terii din gr?dina crea?iei ?i în noaptea istoriei orbit de propensiunea ?i obsesia de a face orice altceva dar nu voin?a lui Dumnezeu. ?i drept rezultat al r?zvr?tirii sale umbl? prin lumea aceasta tulburat, nelin?tit, hipnotizat, dependent emo?ional, plin de anxietate ?i incapabil moral ?i intelectual de a mai discern? valoarea de non-valoare, binele de r?u, frumosul de urât.

Fiin?a omeneasc? în starea natural?, fireac?, de?i cultivat? intelectual, are totu?i tendin?a de a se auto-întemni?a în labirinturile lumii acesteia care temporar seduc pe om prin efectele pl?cerii facile oferite în locul suferin?ei. Dar aceasta este o iluzie pe care natura o creaz? ?i o folose?te pentru a nu-l pierde pe om de sub controlul determinist al legilor sale, pentru a nu-l l?sa s?-?i dep??easc? limitele condi?iei, s? se îndumnezeiasc?. Natura îi ofera omului comfort ?i consolare, hran? ?i ad?post dar pentru pre?ul ca omul s? r?mân? legat ?i dependent de for?ele sale oarbe, deterministe, s? renun?e la visul libert??ii spirituale. Oricât de capabili de autodeterminare ?i de virtuo?i am fi, limitele naturale ne st?vilesc exaltarea ?i exercitarea liberei voin?e, dorin?a de a ne folosi inteligen?a în mod creativ, constructiv pentru a deveni liberi. Lumea aceasta este numai aparent dominat? de voin?a omului, de puterea ?i de instinctul de supravie?uire al acestuia, de voin?a de putere ?i de libertate, fiindc? îns??i voin?a de putere este luat? de om cu împrumut de la natur? ?i se întoarce prin moarte în circuitul naturii împreun? cu partea natural? a fiin?ei umane. Iar când folosindu-se de inteligen?a faustic? omul distruge natura î?i diminueaz? practic sie?i ?ansele supravie?uirii ca specie, dac? nu exist? ie?ire în transcendent.

Condi?ia omului neancorat la transcendent, deconectat de spiritul metafizic, separat de esen?a divin?, este, din p?cate, exact a?a cum o define?te filozofia existen?ialist?, adic? o condi?ie absurd?. ?i pentru a evada din condi?ia damn?rii care nu este u?or de suportat, omul accept? orice compromis, orice ispit?, orice iluzie, orice form? a p?catului care s?-l distreze sau s?-l distrag? de la realitate. Omul ajunge astfel s? se simt? c? este „condamnat s? fie liber” ?i caut? s? dea jos de pe umerii s?i, precum Sisif, bolovanul greu al damn?rii. Dar omul nu se poate salva singur fiindc? r?ul care-l domin? este îngem?nat prea profund în subteranele fiin?ei ?i a con?tiin?ei sale ?i în subcon?tientul ?i con?tientul colectiv. Istoria întreag? st? m?rturie a magnitudinii r?ului de care sântem în stare, cât a putut sau dimpotriv?, nu au putut filtrul ?i frânele ra?iunii s? st?vileasc? fluxul ?i energiile negative izbucnind ca magma ?i lava unui vulcan la suprafa?? din adâncurile tulburi, primitive ?i instinctuale ale psihicului omeneasc. Nu putem fi liberi nici atunci când din mândrie luciferic? nu mai sântem noi în?ine, nici atunci când din fric? ?i disperare c?dem prad? viciilor ?i patimilor demonice care ne înc?tu?eaz? eul, ne umbre?te personalitatea, ne deformeaz? caracterul. Nu sântem de asemenea liberi când slujim ?i ne închin?m idolilor, adic? oricui ?i la orice care este limitat, imperfect, fals ?i contraf?cut, ?i nu Dumnezeului celui viu, atotputernic, infinit ?i etern.

Dup? cum bine s-a spus, omul este un minicosmos, o sinteza între dualit??ile finitudine-infinit, necesitate-libertate, proiect înc? în faza de construc?ie dup? un plan divin, o idee în proces de devenire, de actualizare. Lumea, microcosmosul uman, sânt inerent limitate dar cu poten?ial de auto-dep??ire, de transcendere. Planul dup? care este creat? lumea este mai degrab? un proces, un flux, în care binele este amestecat cu r?ul, precum apa limpede a râului cu mâlul din albie ?i de pe maluri. La cap?tul procesului se termin? ?i posibilit??ile de devenire, nu r?mâne decât necesitatea repeti?iei, iner?ia, damnarea sisific?, fatalitatea de a urca ve?nic bolovanul rostogolindu-se din vârful muntelui pân? în v?ile p?mântului de unde omul trebuie s?-l ridice din nou pân? când via?a devine absurd? ?i f?r? sens. F?r? un sens mai înalt adic?, f?r? posibilitatea de a dep??i iner?ia ?i repeti?ia via?a devine o form? de damnare, o prefigurare a suferin?ei iadului. Iadul este poate imposibilitatea de a ie?i din infintul ?i repeti?ia cinetic? dar închis? a cercului, de a fi liberi. Ie?irea din repetitivul cercului precum ?i cea din pe?tera iadului se fac printr-un salt metafizic, prin riscul asumat al credin?ei.

F?r? credin?? nu exist? libertate, sau dac? exist? acea libertate este relativ?, temporar?, iluzorie. F?r? credin?? nu ne r?mâne decât alternativa s? r?mânem prizonieri for?elor deterministe, înc?tu?a?i în zalele lan?urilor lineare f?r? de cap?t ale cauzei ?i efectului care caracterizeaz? realitatea lumii acesteia. Unde îns? exist? credin?? exist? ?i încrederea de dep??ire a iner?iei ?i finitudinii, dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu, singurul la care toate sunt cu putin??. Inclusiv ?i posibilitatea de a învinge moartea ?i prin înviere posibilitatea de a ne rec?p?ta libertatea pe care au pierdut-o str?mo?ii no?tri prin s?vâr?irea p?catului originar în gr?dina seduc?toare a raiului. Prin credin?? omul este astfel eliberat din chingile determinismului, ale necesit??ii ?i ale cauzalit??ii, i se ia dup? umeri bolovanul sisific, ?i astfel omul se face prin har p?rta? cu Dumnezeu la prerogativele libert??ii absolute. Nu datorit? virtu?ilor omene?ti ci în primul rând fiindc? numai în împ?r??ia lui Dumnezeu exist? libertate absolut?. F?r? credin?? îns? nu exist? libertate, sau dac? exist? acea libertate este relativ?, este libertatea pe care ne-o tot promite omul de când este lumea ?i care întârzie s? vin? pentru milioane de oameni, pentru neamuri, genera?ie dup? genera?ie.

Pe plan politic ?i social, libertatea, egalitatea, echitatea, sunt idealurile ?i dezideratele cele mai importante pentru fiecare om. Dar dac? nu este nimic sacru în om, dac? omul este doar un animal politic, prad? instinctelor, a?a precum se crede, atunci în lupta pentru supravie?uire numai cel puternic se poate bucura din plin de privilegiile victoriei, de partea de prad? care i se cuvine leului. Ceilal?i sunt sorti?i s? fie doar victime, turm? dresat? s? asigure bun?starea ?i fericirea înving?torilor ?i a celor puternici. Individul nu mai este nimic prin ?i pentru sine însu?i devine doar un num?r, o roat? din angrenajul social, din societatea în care trebuie s? încerce s? se integreze ?i s? i se supun?, pe care nu are alt? ?ans? decât s? o slujeasc? devotat ori din nevoia de a putea astfel supravie?ui. Pentru a asigura lini?tea cet??ii, echitate social? ?i egalitate de drepturi, ?i pentru a-l elibera pe individ din iob?gia for?at?, elita iluminist? ?i cea progresiv? a lumii moderne au creat a?a zisul “contract social”, un covenant nescris dar subîn?eles prin care se stabilesc bazele rela?iilor dintre individ ?i societate, astfel încât s? se asigure dreptul ca fiecare fiin?? s?-?i poat? ap?ra bunul cel mai de pre? adic? via?a, proprietatea, libertatea, pentru ca fiecare s? se poat? proteja pe cât este cu putin?? de ororile despotismului politic, de anarhie, de f?r?delegile junglei sociale oarbe, de a putea duce cât mai departe lupta fiec?ruia împotriva tuturor ?i a tuturor împotriva fiec?ruia. În schimbul garan?iei unor astfel de drepturi ?i privilegii individul trebuie îns? s? renun?e la unele drepturi ?i libert??i în favoarea statului care administreaz? contractul social.

Datorit? contractului social, o societate poate fi cât se poate de echitabil?, dar este foarte greu s? fie totodat? ?i liber? ?i egal? în aceea?i m?sur? dat fiind faptul c? oamenii nu se nasc egali nici social, nici economic, nici ca însu?iri ?i poten?ial. Datorit? acestei realit??i a vie?ii, libertatea total?, necontrolat? ?i necenzurat?, duce inevitabil la inegalitate. Libertatea duce inevitabil la inegalitate ?i inegalitatea constuie un risc asumat pentru cei care doresc libertatea. În realitate oamenii nu sunt egali prin na?tere, dar trebuie s? fie egali în fa?a legii a?a cum sânt ?i în fa?a lui Dumnezeu. Trebuie s? fie egali ?i în posibilitatea ?i oportunitatea de a se manifesta liberi politic, economic, social, cultural, religios. De câte ori îns? se încearc? egalizarea for?at?, impus? ?i prin constrângere, se compromite libertatea. Egalitatea de oportunit??i îns? extinde perspectivele ?i orizontul libert??ii. ?i cu toate acestea, libertatea r?mâne doar o conven?ie, o promisiune, un armisti?iu temporar. Libertatea politic?, social? ?i cultural? pe care ne-o promite lumea aceasta este relativ? ?i exist? doar atâta timp cât oamenii cred în acest concept. Ca libertatea s? existe trebuie ca oamenii s? continue s? cread? în libertate ?i s? lupte pentru aceasta.

Climatul de libertate poate crea îns?, contrar în?elegerii ?i a?tept?rilor fire?ti, condi?ii propice pentru inegalitate politic?, social? ?i cultural?. Libertatea creaz? competi?ia acerb?, necontrolat?, ?i nu to?i oamenii sânt dota?i cu spirit pragmatic ori competitiv. Cei boga?i devin peste noapte ?i mai boga?i ?i cei s?raci ?i mai s?raci. O anumit? compensare vine îns? prin faptul c? nu to?i cei care ajung boga?i material ori intelectual sânt totodat? ?i în?elep?i, binecuvânta?i cu har, sau îmbun?t??i?i spiritual, superiori moral ori oameni de caracter. Libertatea face sens, cel mai mult sens, într-un context etic ?i moral. Este imperativul moral cel care legitimeaz? conceptul de libertate. Idealul libert??ii politice face mai mult sens pentru cei care reu?esc s? fie în primul rând liberi spiritual. La astfel de libertate se ajunge doar prin revolu?ia interioar?, eliberarea de egoism, de obsesia cu noi în?ine, de energiile negative care ne întunec? str?fundurile con?tiin?ei f?cându-ne via?a noastr? ?i a altora mizerabil?, cu sau f?r? motiv real. Libertatea înseamn? reg?sirea lini?tii l?untrice ?i a armoniei suflete?ti. Libertatea este acea predispozi?ie sufleteasc? ?i moral? de a alege binele, nu de a face ceea ce vrei. Dat fiind existen?a în om a impulsului de a face r?ul libertatea gre?it în?eleas? duce la relativism moral, la ispita de a ne mul?umi s? fim ni?te egoi?ti ferici?i, nu la dezideratul de a deveni oameni, oameni liberi dar ?i responsabili moral. Libertatea r?u în?eleas? duce la instituirea oligarhiei, a despotismului, la inegalitate economic? ?i social? radical?, la deteriorarea valorilor morale ?i culturale.

De?i libertatea este o sabie cu dou? t?i?uri fiindc? de libertate se poate folosi nu numai binele ci ?i r?ul, riscul libert??ii trebuie luat fiindc? numai în libertate este omul capabil s? fac? ?i cel mai mult bine. Omul trebuie s? fie l?sat ?i încurajat s? devin? liber moral, intelectual, cultural ?i spiritual de?i tr?ie?te într-o realitate dominat? de ordinea cauzal?, determinist?. Libertatea spiritual? este un dar de la Dumnezeu care dintru început ne-a creat cu liber? voin??, cu libertatea de a alege binele sau r?ul. Dar libertatea celui care-?i folose?te voin?a liber? în slujba r?ului este totu?i o ispita demonic?. Aura ?i gloria divin? a libert??ii se vede îns? atunci când desc?tu?eaz? poten?ialul intelectual ?i moral al omului ?i le pune în slujba binelui.

Exist? a?adar o libertate exterioar? la care se ajunge prin lege, ac?iune politic? ?i social?, prin ra?iune ?i cooperare ori prin revolu?ie. Dar exist? ?i o libertate interioar?, spiritual?, la care se ajunge doar prin suferin??, printr-un efort de purificare sufleteasc?, prin har ?i printr-o profund? transformare a caracterului omenesc, prin na?terea din nou a persoanei umane. Aspir?m dup? fericire dar numai cunoa?terea adev?rului ne poate face cu adev?rat liberi ?i ferici?i. Cel mai mare bine pe care îl putem face aproapelui este s?-l ajut?m s? cunoasc? adev?rul. Numai o lume care cunoa?te adev?rul ?i tr?ie?te în adev?r este o lume liber?.

Marin Mihalache (marin.mihalache) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro