Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Pompei

de Mihaela Rascu

Cine nu-l cunoaște pe Pompei? Ai de cărat plase de la piață, îl chemi pe Pompei! Ai de bătut covoare, îl chemi pe Pompei! Ai de trimis ceva, undeva, îl chemi pe Pompei! Pompei le face pe toate! Nu-l duce pe el prea mult capul, dar ce nevoie ai de cap într-un oraș atât de mic în care, în orice direcție ai apuca, nu ai cum să ajungi prea departe? Pentru un deț’ de tărie sau doi-trei lei, Pompei te scutește de efort sau de deranj.
Lenuța s-a obișnuit cu Pompei. De câte ori îi vede capul răsărind în dreptul porții ca un bostan dintre cârcei și frunze, știe că Tata-Mare iar l-a pus să facă vreuna dintre trebușoarele de care era el răspunzător.
- Care-i baiu’, Pompei? Îl întreabă și de această dată de cum îl vede pășind sfios în bătătură.
- M-o trimis Tata-Mare să – ț’ spui să meri să cumperi un pachet de cărți de joc!
Lenuța își înfige încruntată mâinile în șolduri:
- Că eu n-am altă treabă, sau ce?
Pompei întinde mâna dreaptă și desface pumnul în care a păstrat strânse bine ca să nu le piardă, șase bancnote de un leu.
- Uite, mi-o dat și bani!
Femeia apucă banii și sloboade o serie de cuvinte pe care Pompei știe că nu e frumos să le spui în fața altora.
- Ce cărți îi mai trebuie afurisitului ăstuia de bătrân, că are chiar două pachete de cărți! Îi întinde o bancnotă lui Pompei, iar restul îi strecoară în buzunarul șorțului. Ăsta-i pentru deranj!
Se întoarce pe călcâie, intră în casă, scoate un pachet de cărți de joc vechi dintr-o haină de pe cuier și i-l dă lui Pompei. Încă o treabă rezolvată, se gândește Pompei apucând cu pas sprinten drumul spre cofetăria în care îl aștepta Tata-Mare. Lenuța se uită câteva clipe după bostanul care se pierde în spatele gardului, apoi se întoarce la treburile ei.
Trebăluind prin ogradă o găsește și Tata-Mare când se întoarce acasă însoțit de nepoții Irina și Dorel cu care s-a întâlnit la colțul străzii.
- Ia ședeți cu toții la masă să vă povestesc ce de-a mai boacăna o făcut azi Pompei!
- Ce-o mai făcut? Venit din grădină să-și întâmpine copiii și socrul, Emiluc îi face cu ochiul Lenuței.
Femeia începe să aștearnă masa. E sătulă până peste cap de poveștile bătrânului. Această poveste însă îi atrage în curând atenția. Tata-Mare abia poate lega cuvintele printre gâlgâiturile pe care le scoate ca să-și înghită râsul când povestește cum vecinul Mărin i-o dat lui Pompei șase lei să-i cumpere de la abeceu un pachet de cărți de joc iar acesta s-a întors și fără bani și cu un pachet de cărți de joc vechi pe care Mărin le-o aruncat imediat la coșul de gunoi.
- Ce și-o zis Mărin? Dacă io l-am trimis pe Pompei acasă să-mi ducă lubenița și i-am dat un deț’ pentru asta, el scapă de dat un deț’ pentru drumul la abeceu!
- Auzi, tată… Încearcă să îl oprească Lenuța fără să reușească.
- Mărin o ajuns de unul singur ca trăznetu’ la abeceu. Și ce crezi? Maricica zice că nu l-o văzut pe Pompei de două zile și că nici măcar nu are de vânzare cărți de joc, așa că Mărin degeaba o ia la harță, că ea nu o vândut niciodată cărți de joc vechi. Da’ cum să te superi pe Pompei? Pe ăsta chiar nu-l duce mintea.
Lenuța pune cu grijă tocana în mijlocul mesei și prin aburul aromat ce se ridică din lingura cu care îl servește pe bătrân zice molcom:
- Să văd dacă nici tu nu te superi pe Pompei că nu ți-o adus lubenița acasă și că pachetul ăla de cărți vechi aruncat la gunoi de Mărin era al tău.
Tata-Mare se face alb la față, își înghite gâlgâiturile pe loc și lingura îi cade din mână în farfurie, cu clinchet vesel, împrăștiind stropi zemoși pe fața de masă. Aude ca prin vis râsetele nepoților și ale ginerelui și cum Lenuța, femeie hotărâtă, gospodină și strașnică în toate treburile casei, zice mulțumită:
- Până la urmă, Mărin o cumpărat o pereche de cărți vechi cu șase lei, Pompei s-o ales cu un deț’ și un leu, eu m-am ales cu cinci lei pe o pereche de cărți de joc folosite, numai’ Tata-Mare o rămas și fără cărți de joc și fără lubeniță! Asta numa’ din cauză că încearcă să se fofileze de fiecare dată când îi dau câte o treabă de făcut!



Mihaela Rascu (MyMosys) | Scriitori Români

motto: A crea este marea plăcere, a reuși este marele talent.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro