Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Bunicul ?i lupii

de Aurel A. Con?u

Acolo, în Brusturi, unde am v?zut lumina zilei, Dumnezeu fusese mai zgârcit cu oamenii, dându-le în loc de p?mânt m?nos ?i zile însorite, cum v?zusem în satul vecin, la numai o zvârlitur? de b?? dep?rtare, un ?inut arid ?i stâncos, cu ierni n?prasnice, care se întindeau adesea pân? în luna lui mai, cu prim?veri ?i veri scurte, despre care nu-mi amintesc cu prea mult? pl?cere. Faptul c?, totu?i, m? mai întorc câteodat? cu gândul înapoi, se datoreaz? bunicului meu dup? tat?, pe care îl asociam în copil?ria mea cu Yeti, Omul Z?pezilor, fiindc? era la fel de mare, p?ros ?i neînfricat, a?a cum îmi povestise chiar el într-o noapte geroas? de decembrie, când se auzeau cr?pând pietrele dincolo de geamuri. Nu cred c? ?inea la altcineva sau la altceva mai mult decât la mine, iar eu, ca to?i copiii, îl iubeam mai mult decât îmi iubeam p?rin?ii, de la care mai luam câte o chelf?neal?. N-am s? uit îns? niciodat? ziua în care l-am v?zut îmbr?cat în cojocul s?u uria?, f?cut din dou? rânduri de piei de oaie, cusute cu blana în afar?, ?i punându-?i crampoanele ascu?ite pentru ghea??.
- De ce te-ai îmbr?cat a?a, bunicule? l-am întrebat.
- M? duc s? alung lupii din Cornul Caprei, care nu ne las? s? dormim noaptea! mi-a r?spuns sec.
- Singur? Dac? te m?nânc? vreunul?
- Ha-ha-ha! r?(â)se el, mângâindu-m? pe cre?tet. Nu vezi ce mare sunt! Poate fac rost ?i de ni?te bl?nuri ca s?-?i cumpere tac-tu costum ?i caiete pentru ?coal?! Acum du-te ?i te culc?, mai vorbim mâine-diminea??!
M-am pref?cut c?-l ascult, dar m-am îmbr?cat pe ascuns ?i m-am luat dup? dânsul.

Cornul Caprei era, de fapt, o râp? urât? ?i pr?p?stioas?, pe care puteau s-o urce doar caprele negre când mergeau s? se adape dintr-un izvor cu ap? dulce. Bunicul se descurc? destul de bine cu crampoanele sale, urcând mai încet, ce-i drept, dar ajungând pân? la urm? cu bine la izvor. Luase cu el o g?leat? ?i barda cea mic? de cr?pat oase, de care nu se desp?r?ea niciodat?. Nu ?tiam la ce-i trebuia g?leata acolo, în vârful râpei, dar m-am dumirit repede. O umpluse de câteva ori cu ap? din izvor ?i-o de?ertase de-a lungul pantei, apa înghe?ând instantaneu din cauza gerului ?i formând o pojghi?? alunecoas?. Dup? aceea coborî pe burt? pân? la jum?tate povârni?ului, se fix? zdrav?n în ghea?? cu crampoanele ?i începu s? sufle într-un ciot de fluier cu patru g?uri, imitând chemarea lupului. Lighioanele nu întârziar? s? apar?, mai întâi se ar?t? capul haitei, apoi toat? haita, format? din vreo dou?zeci de lupi. Bunicul ?iuia întruna din fluier, iar lupii în(n)ebuni?i se repezeau spre dânsul, alunecând pe ghe?u?ul de sub z?pad?. Cei mai r?i î?i înfigeau col?ii în mâneca groas? a cojocului, încercând s? se prind? de ceva, dar bunicul îi apuca hot?rât cu cealalt? mân? de dup? ceaf? ?i-i lovea scurt cu b?rdi?a în moalele capului. În mai pu?in de un sfert de or? lighioanele z?ceau late la poalele râpei, unde coborî în cele din urm? ?i el. Le lua la rând ?i le atârna de un cârlig, fixat pe-o creang? de stejar, apoi le despica în dou? cu un cu?it uria?, f?cut dintr-o bucat? de coas?, cu care îl vedeam uneori t?ind ?i porcii, ?i sfâr?ind prin a le l?sa f?r? blan?. N-am mai putut rezista acestui spectacol sângeros ?i am fugit acas?. ?tiam c? bunicul nu era în primejdie, a?a c? m? puteam culca lini?tit.


Aurel A. Con?u (ACPN) | Scriitori Români

motto: Tot înainte!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro