Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Un simplu purt?tor de via??

de Aurel A. Con?u

Deschizând ochii la primul cântat al coco?ilor, b?rbatul observ? o femeie al?turi de dânsul, în pat, pe care n-o mai v?zuse sau cunoscuse vreodat?. Dormea cu fa?a în jos, dezvelit?, pe bra?ul lui stâng. Era atât de delicat? ?i de fragil? încât i se vedeau venele alb?strui de sub epiderma transparent?, alb str?lucitoare, cu reflexe de por?elan. Avea p?rul violet, tuns scurt, b?ie?e?te, ?i gâtul sub?ire, alungit nefiresc, ca de leb?d?. Cum ?edea întins? pe burt?, cu picioarele u?or dep?rtate ?i cu toat? greutatea corpului sprijinit? pe sânul dinspre el, care î?i p?stra în mod curios fermitatea, femeia l?sa impresia unei so?ii odihnindu-se lâng? so?ul ei, nicidecum a unei necunoscute. Chiar ?i el, la un moment dat, cochetase în subcon?tient cu senza?ia aceasta, dar se debarasase repede de ea, amintindu-?i c? nu mai fusese c?s?torit niciodat? ?i c? nu mai v?zuse pân? atunci o femeie dormind. De aceea, probabil, nici nu-?i putu reprima curiozitatea de a o privi pe ascuns, gol?ne?te, imaginându-?i tot felul de lucruri scârboase, libidinoase, cum v?zuse pe casete sau auzise de la al?ii.

?i în acest timp acele ceasornicului de pe noptier? se apropiau, ??c?nind sacadat, de cifra fatidic?, ?apte, or? la care dânsul era, de obicei, îmbr?cat ?i coborât în fa?a blocului, unde-l a?teptau colegii de munc? într-un Ford rablagit. Faptul c? nu-?i putea trage bra?ul de sub capul necunoscutei f?r? s-o trezeasc?, de?i aceasta era singura solu?ie posibil?, îi crea o stare de nelini?te ?i de cupiditate, un fel de pl?cere pervers?, care, curios, nu-i displ?cea deloc. Abia când claxonul ma?inii se auzi mugind sub fereastr?, pref?când lini?tea dimine?ii în ??nd?ri, intr? în panic?, dar nu pentru mult timp întrucât femeia se întoarse pe nea?teptate cu spatele la dânsul, eliberându-l. Î?i trase blugii la repezeal?, apoi se repezi pe sc?ri ?i urc? din mersul ma?inii. Unul dintre colegi, mai hâtru de fel, îi întinse paharul de plastic cu zoaie de cafea, cump?rat de la fata din col?, ?i îl b?tu camaradere?te pe um?r.
- Ă?tia trei au pariat pe „blond?”, dar eu cred c?-i ro?cat?!
B?rbatul b?u din pahar cu noduri, vizibil îngre?o?at de gustul cafelei.
- E violet?, zise, numai c? habar n-am cine este! M-am trezit, pur ?i simplu, cu ea în pat!
- Adic? ai dormit lâng? ea toat? noaptea f?r? s?...
- Nu-mi amintesc nimic, ca s? fiu sincer. Dorm neîntrerupt de ieri dup?-amiaz? ! De când m-am desp?r?it de voi!
Tinerii r?maser? perplec?i.
- Sigur n-ai dus la ureche înainte s? te culci ? întreb? altul. Mie mi s-a întâmplat odat? s? m? trezesc lâng? o bab?!
- Asta n-are nici dou?zeci de ani! E drept c? n-am v?zut-o decât din spate, dar…
?oferul Ford-ului se zgâi la el prin oglinda retrovizoare.
- D?dea cu marche arrier-ul?
- Nu d?dea cu nimic, frate, dormea, pur ?i simplu, pe burt?!
Ma?ina opri în dreptul unei rampe al?turi de care sta?iona un TIR, înc?rcat cu c?r?mid?, ?i o femeie cam de acelea?i dimensiuni cu tractorul.
- Mi?ca?i-v? dracului fundurile încoace! îi lu? ea în primire, ca de obicei, înfigându-?i mâinile în ?olduri. Bag seam? c? iar n-a?i dormit toat? noaptea, blestema?ilor, da’ las’ c? scot eu untu’ din voi!
B?ie?ii se obi?nuiser? demult cu vocabularul colorat al „Mamaiei” ?i cum erau prea amor?i?i ca s?-i aminteasc? de ultima ei cucerire, se apucar? de treab?. F?cur? un fel de „po?t?” de la camion pân? la locul de depozitare, aruncându-?i unul altuia c?r?mizile într-un ritm alert. ?oferul era ultima verig? a lan?ului, locul de care se fereau cu to?ii, trebuind s? prind? ?i s? a?eze c?r?mizile în acela?i timp. Azi venise ?i rândul lui la primire, adic? la „?ambal”, iar coechiperii, care-l suspectau de îngâmfare ?i se în?eleser? pe ascuns s?-i aplice o corec?ie, nu-l l?sar? nici m?car s? r?sufle. În jurul amiezii sim?i c? se sufoc? ?i nu mult dup? aceea le?in?. Ultima imagine pe care o mai v?zuse era o c?r?mid? uria??, cât un munte, care se îndrepta spre el ca o comet?.

Dup? o zi infernal? petrecut? la serviciu, casa este singurul loc în care po?i s?-?i a?ezi capul pe o pern? ?i s? te abandonezi necondi?ionat somnului binef?c?tor. Acest lucru i se întâmplase ?i Ottiliei, distinsa doamna de la Agen?ia de pariuri Trident, pu?in dup? miezul nop?ii, când ajunsese acas? ?i se trântise direct în pat, f?r? s? mai aprind? lumina. Se pare c? adormise instantaneu pentru c? a doua zi, diminea?a, se trezi cu un picior ?i un bra? de b?rbat peste dânsa. Fusese atât de uimit? ?i de consternat? încât nici nu putuse ?ipa, de?i î?i dorea din toate puterile s-o fac?. B?rbatul era gol pu?c?, ca ?i ea de altfel, iar mâna lui dreapt? se afla chiar pe sânul ei stâng. Nu p?rea s? aib? mai mult de dou?zeci de ani, era neras ?i sem?na izbitor cu vecinul de palier, Pavelescu, fapt care o mai lini?ti întrucâtva. Îndoiala i se risipi când auzi claxonul Ford-ului, cu care acesta pleca în fiecare diminea??, apoi scrâ?nitul ro?ilor ?i p?c?nitul motorului. Încerc? o mi?care discret? de eliberare, îns? rezultatul fu contrar celui a?teptat, pentru c? b?rbatul î?i repozi?ion? genunchiul, instinctiv, împingându-l spre zona ei pubian?. Atingerea aceea involuntar?, absolut întâmpl?toare, o înfior? pl?cut, insidios, de?teptând în ea dorin?e pe care le credea stinse demult ?i se trezi mângâindu-i fruntea cu dosul palmei. Aproape imediat b?rbatul se întoarse gemând cu fa?a în sus, f?r? s? se trezeasc?, iar ea, speriat?, se scurse ca o felin? din pat ?i se repezi spre cuier unde î?i abandonase hainele decusear?. Recuper? hainele de pe jos, î?i puse rochia ?i pantofii, apoi ie?i tr?gând încet u?a dup? dânsa.
- Iar ai întârziat! o tutui Minodora, ?efa de agen?ie, care cobora câte dou? trepte deodat?. Putem s? ne lu?m de mân?!
Ottilia aprob? din cap.
- Îmb?trânim, draga mea! O s? ne trezim într-o bun? zi pe drumuri!
- Sper s? nu se întâmple asta niciodat?, râse ?efa, fluturând cheile de la ma?in?, fiindc? atunci ar trebui s? devenim purt?toare! A propos! Ți-am g?sit violetul t?u preferat!
- Minunat.
Urc? în ma?ina ?efei ?i î?i aprinse o ?igar?. Minodora ceru ?i ea una.
- Ai auzit de Pavelescu, drag??
- Care Pavelescu? întreb? proste?te, sim?ind un fior br?zdându-i ?ira spin?rii. Nu cred c?...
- Vecinul t?u, drag?, nu-l ?tii! L-au adus ieri cu Salvarea. Cic? a le?inat de epuizare! Eu cred c? i se trage de la implant. A?a p??esc cu to?ii!
- Bietul om!
- Da, drag?, ca s? vezi! Mai r?u e c? nu are pe nimeni care s?-l îngrijeasc?! Chiar m? gândeam adineauri s? trec pe la dânsul s? v?d ce face! Poate are nevoie de ceva!
- Sper s? nu se supere! î?i d?du cu p?rerea Ottilia în timp ce cobora în dreptul agen?iei. E mai bine s? nu te bagi! ?tii care-i regula!
?efa ridic? din umeri, luând o min? de feti?? pus? pe ?otii.
- ?i dac? nu se sup?r?? Oricum, e de-al nostru!

Țârâitul telefonului îl sperie atât de tare încât s?ri din pat drept în mijlocul camerei. Pesemne c? cineva formase num?rul gre?it deoarece telefonul amu?i la fel de nea?teptat pe cât de violent începuse. Nu-?i reveni înc? din buim?ci(e)al? când descoperi c? locul acela nu sem?na câtu?i de pu?in cu garsoniera sa igrasioas? ?i c? prezen?a lui acolo era cel pu?in inexplicabil?. La fel de inexplicabil i se p?ru ?i faptul c? hainele sale se aflau într-o pung? din plastic, pe scaunul din dreptul ferestrei, f?r? s?-?i poat? explica de ce se aflau acolo ?i nu pe dânsul. Îns? pe m?sur? ce restabilea contactul cu realitatea ?i întrez?rea primejdia de a fi surprins de proprietarul apartamentului într-un loc ?i într-o postur? aproape imposibil de justificat, se gr?bi s? se îmbrace mai repede decât o f?cuse vreodat? pân? atunci ?i s? asculte cu urechea lipit? de u?? eventuale zgomote de pa?i sau voci. Cum totul p?rea s? fie în regul?, cel pu?in la nivelul auzului, împinse u?a, ie?i pe hol ?i d?du s? coboare sc?rile când realiz? cu uimire c? se afla chiar în blocul s?u, în fa?a apartamentului 6, care era, de fapt, un 9 întors din cauza unui cui c?zut, ?i care se afla la numai câ?iva pa?i de adev?ratul num?r 6, garsoniera sa, unde intr? f?r? s? mai stea pe gânduri. „Ce naiba c?utam în casa vecinului? se întreb? el în gând în timp ce se l?sa vl?guit pe marginea patului. La ora asta trebuia s? fiu la servici! La o bere cu prietenii, poate, dar în niciun caz al?turi! Ce se întâmpl? cu mine?”
Un cioc?nit discret în u?? îl f?cu s? tresar?. Ar fi preferat s? nu r?spund?, s? se refugieze undeva, cât mai departe, unde s? nu-l g?seasc? nimeni, îns? v?zu u?a cr?pându-se u?or ?i o voce cald? de femeie r?zb?tând în?untru ca o raz? de lumin?.
- Pot s? intru, v? rog?
- Da, zise în disperare de cauz?, holbându-se la femeia aceea tân?r?, frumoas? ?i elegant?, care se precipita spre el cu un platou în mâini. Cred c? este...
- Nu-i nicio gre?eal?, domnule Pavelescu, îl întrerupse ea râzând. Sunt vecina dvs. de deasupra, Minodora, dac? v? mai aminti?i!
- Nu ?tiam de unde...
Femeia a?ez? platoul pe scaunul de lâng? cap?tul patului.
- Mi-au povestit vecinii cum v-a adus Salvarea acas? ieri dup?-amiaz? ?i m-am gândit c? o ciorbi?? fierbinte...
- Desigur, dar...
- Probabil c? nu v? aminti?i, îl ajut? ea ridicând prosopul a?ezat deasupra vaselor de pe platou, ?i e firesc s? nu v? aminti?i dup? le?inul de ieri, datorat, se pare, epuiz?rii. Acum trebuie s? v? odihni?i ?i s? v? alimenta?i serios!
Mirosul ciorbei, cartofilor ?i puiului pr?jit îl înv?luir? ame?itor.
- Nici nu ?tiu cum s? v?...
Femeia râse zglobiu, cu o naturale?e dezarmant?, mângâindu-l în treac?t cu palma peste frunte.
- Trec mai târziu s? iau vasele!
- ?!
- Sau, mai bine, se r?zgândi ea din prag, adu-mi-le d-ta, pe la 8, când m? întorc de la munc?!

Lui Pavelescu îi trebuir? minute bune pân? când termin? de savurat bun?t??ile aduse de încânt?toarea doamn? Minodora. Mâncase ?i el o dat? ca oamenii, iar lucru acesta îl puse, surprinz?tor, pe picioare. Îi disp?ruse chiar ?i senza?ia aceea de sl?biciune ?i de ame?eal?, cu care se confruntase tot mai des în ultima vreme. V?zu pe mas? pachetul de ?ig?ri ?i se gândi c? ar merge o ?igar?. Ie?i afar?, pe balcon, unde se afla un balansoar, pe care-l g?sise de când se mutase, ?i î?i aprinse prima ?igar? din ziua aceea. Probabil c? ar fi r?mas toat? noaptea acolo, cu tot frigul care se l?sase, fumând sau rememorându-?i via?a, dac? pe balconul vecin nu ?i-ar fi f?cut apari?ia femeia cu p?rul vopsit violet, pe care o g?sise acum câteva zile dormind lâng? dânsul.
- Bun? seara, domnule Pavelescu!
Glasul ei r?sun? ascu?it, ca un clinchet de clopo?el.
- ?!...
- Nici nu v? închipui?i cât m? bucur s? v? rev?d s?n?tos! continu? ea apropiindu-se de grilajul desp?r?itor. Vorbisem cu Minodora, vecina de la 10, s? trecem pe la dvs...
- Doamna Minodora a trecut, articul? el afi?ând un zâmbet tâmp. A fost foarte dr?gu??!
- A ?i trecut? Ne gândisem s? v? aducem ceva de-ale gurii!
- Mi-a adus...
- Foarte bine, zise, pe mine m? cheam? Ottilia. Vre?i s? be?i o cafea? E cam rece afar?, dar...
- Pentru mine...
- Eu v-a? invita ?i în?untru, dar trebuie s? s?ri?i grilajul!
Pavelescu se ridic? din balansoar ca atras de un magnet ?i se trezi s?rind dincolo de grilaj, ca o pisic?, urmând-o apoi în înc?perea din care plecase nu demult. Cu excep?ia patului, acoperit cu un cear?af alb, de m?tase, ?i o m?su?? cu rotile, pe care se aflau un ibric ?i dou? ce?ti de cafea, totul p?rea neschimbat.
- Sigur nu v? deranjez? întreb? el tot mai încurcat. V?d c? v? preg?tea?i de...
- Nu m? culc niciodat? atât de devreme, râse femeia f?cându-i semn s? se a?eze pe pat, lâng? dânsa, pentru c? arareori mi se întâmpl? s? ajung mai devreme de miezul nop?ii acas?! Cazinoul ?sta mi-a r?pit cei mai frumo?i ani ai vie?ii! Parc? am mai discutat cândva despre...
În mintea b?rbatului se f?cu brusc lumin?. Era fata de la cazino, Otty, pe care o cunoscuse în duminica dinaintea accidentului, atunci când pariase nebune?te pe propria-i via??, dup? ce solicitase fetei un împrumut. Otty îi evaluase via?a la o sum? destul de m?ricic?.
- Îmi amintesc discu?ia, zise el, îns? nu mai ?tiu ce s-a întâmplat dup? aceea! Mi s-a rupt filmul!
- A?i pierdut, domnule Pavelescu.
- Vre?i s? spune?i c? mi-am pierdut via?a?
- Exact. A?i mizat pe ea ?i a?i pierdut.
- E o glum?, desigur! Nu m? simt deloc un om f?r? via??!
- Sunte?i doar purt?torul ei, domnule Pavelescu, un fel de custode, care o are în grij? ?i o administreaz? dup? dorin?a cump?r?torului.
B?rbatul c?zu pe gânduri.
- O prostie mai mare ca asta n-am mai auzit de când sunt! spuse într-un târziu. Cum s?-?i cumpere cineva via?a ?i s? dispun? de ea?
- Uite-a?a! A?i semnat un angajament de plat? în contul propriei dvs. vie?i! Agen?ia v-a pl?tit echivalentul în jetoane, iar dvs. a?i jucat cu ele pân? când le-a?i pierdut, r?mânând, în final, dator cu ce a?i garantat!
- Bine, dar cum poate Agen?ia dispune de-o via?? de om?
- Simplu! E?ti supus unei opera?ii de implant, cum a?i fost supus ?i dvs. alalt?ieri (de aceea vi s-a f?cut r?u, presupun!), dup? care devii marioneta cump?r?torului. Nu ?tii niciodat? ce urmeaz? s? faci, nu po?i s? te opui sau s? ac?ionezi altfel decât e?ti programat. Azi-diminea??, de pild?, v-am g?sit dormind în patul meu!
- Da, îmi amintesc, iar acum îmi ?i explic! ?opti b?rbatul însp?imântat. Crezusem c? fusese ...
Femia îi în?bu?i vorbele cu un s?rut.
Nu-?i mai aminti cum f?cuse drumul înapoi, nici cum ajunse la u?a apartamentului 10, de la etaj, unde se trezi ap?sând pe butonul soneriei. Avea într-o mân? platoul cu vase, iar în cealalt? un buchet de flori.
- Intr? ! se auzi din?untru glasul doamnei Minodora. U?a este deschis?!
N-o v?zu nic?ieri ?i r?mase încurcat în mijlocul holului.
- Am adus vasele!
- Las?-le în buc?t?rie, o auzi el din nou, e chiar în fa?a ta! ?i ad?-mi prosopul din dormitor!
A?ez? platoul ?i florile pe masa din buc?t?rie, lu? prosopul din camera vecin?, de pe un fotoliu ciudat, parc? din sticl?, oprindu-se în cele din urm? în fa?a u?ii de la baie.
- Unde dori?i s? las prosopul?
- Doresc s? mi-l aduci în?untru! râse ea înveselit? de întrebarea b?rbatului. Intr?!
?edea întins? pe spate într-o cad? plin? de spum?.
- Vre?i s? v? mai aduc ceva?
- Deocamdat? nu vreau decât s? te dezbraci ?i s? vii lâng? mine!
- Sper c? nu glumi?i!!!
- Ți se pare c? glumesc?
- ?!
Se dezbr?c? din câteva mi?c?ri ?i se strecur? în partea opus? a c?zii, încercând s? evite pe cât posibil un contact direct.
- Ia spune-mi, iubi?el, cum a fost cu Ottilia?
- Minunat.
- Din p?cate, continu? femeia jucându-se cu t?lpile pe obrajii lui, trebuie s? te mul?ume?ti cu atât pentru c? rolul ei de ini?iatoare s-a încheiat. De acum înainte eu sunt îndrum?toarea ta. Vei face tot ceea ce doresc eu!
- E adev?rat c? mi-am pierdut via?a, a?a cum zicea Ottilia?
- Da, dragule, ai devenit un simplu purt?tor de via??.
- Asta e de bine sau de r?u?
- Eu cred c?-i de bine. În primul rând, nu mai e?ti responsabil de-o via??, pe care, oricum, n-o po?i controla, ceea ce nu-i un lucru r?u. În al doilea rând, ca purt?tor de via?? nu mai ai grija zilei de mâine, trebuind doar s? dai ascultare unui impuls, c?ruia, oricum, nu i te po?i împotrivi.
- De ce?
- Pentru c? ?i-ar provoca durere, ?opti ea îmbr??i?ându-l, mult?, mult? durere!!!
R?spunse aproape for?at îmbr??i??rii ?i se l?s? o vreme în voia ei. O sim?i apoi desprinzându-se de dânsul ?i ie?ind din cad? cu totul alt? fiin??, o ar?tare cu capul mare ?i ochii migdala?i, f?r? pupile, de un negru str?lucitor, cu mâinile lungi ?i sub?iri, atârnând pân? la genunchi, cu pielea vierzuie ?i solzoas?, ca de ?opârl?....


Aurel A. Con?u (ACPN) | Scriitori Români

motto: Tot înainte!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro