proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*OBS - Lucrarea ofer? o perspectiv? asupra intersec?iei dintre semiotic? ?i concept în arta actorului.


0. Mic dic?ionar de termeni*


COD – (Conform teoriei lui Umberto Eco): sistem de semnificare care cupleaz? entit??i prezente cu entit??i absente; asociere între planul expresiei ?i cel al con?inutului (vezi def. SEMIOTICĂ punctul 2) Prin cod în?elegem deci c? se na?te semnificarea a ceva (uneori prin inferen??), fenomen posibil f?r? a fi neap?rat necesar? comunicarea acelui ceva.
SEMIOTICĂ – (sau Semiologie): 1.?tiin?? care se ocup? cu studiul general al semnelor ?i al sistemelor de semne, precum ?i cu studiul simbolurilor, l?sând o puternic? amprent? asupra proceselor de comunicare (mai cu seam? în cadrul vie?ii sociale). Semiologia totodat? însemn? ?i a traduce semnele, a descoperi ce semnific? – fiind un domeniu în care orice (fiin??, obiect, fenomen, etc) poate fi un substitut pentru orice altceva. Interesant de observat cum acela?i substitut poate c?p?ta alte în?elesuri în func?ie se situa?ie, act artistic, moment istoric, spa?iu geografic, etc. 2.Umberto Eco în ”Tratatul de semiotic? general?” exploreaz? posibilit??ile teoretice ?i func?iile sociale ale unei abord?ri unitare a tuturor fenomenelor de semnificare ?i/sau comunicare. Astfel Eco sugereaz? cum c? întreaga cultur? ar trebui studiat? ca un fenomen de comunicare bazat pe semiotic?, adic? pe sisteme de semnificare. În accep?iunea sa, semiotica este format? din teoria codurilor ?i teoria produc?iei de semne. În acest fel, teoria codurilor înseamn? mecanismele semnific?rii, adic? rela?ia dintre semnificat ?i semnificant (vezi def. SEMNIFICANT) pe când teoria produc?iei de semne vorbe?te despre mecanismele comunic?rii c?tre destinatar a ceea ce s-a semnificat. Se na?te astfel semiotica semnific?rii ?i semiotica comunic?rii. Procesul de semnificare presupune existen?a unui semnal care solicit? un r?spuns interpretativ; prin urmare, semnificarea se face posibil? doar în prezen?a unui cod.
SEMIOZĂ – 1.ramur? a semioticii care studiaz? în am?nunt procesul activ de transformare al unui simbol, fiind posibil? astfel comunicarea prin semn. Atunci când un simbol este interpretat de ceva sau cineva ?i cap?t? astfel un sens clar (o semnifica?ie), de fapt se consum? un act de semioz?. 2.Termenul este introdus de Charles Peirce în studiile sale pentru a putea defini disciplina semioticii. În accep?iunea lui Peirce, semiotica este disciplina care studiaz? fenomenele semiozice (unde semioza este definit? prin rela?ia triadic? dintre semn, obiectul s?u ?i interpretantul s?u).
SEMNIFICANT – termen întrodus în studiul semiologiei de lingvistul Ferdinand de Saussure. În concep?ia sa psigologic? despre limb? ca sistem, un semn lingvistic nu une?te un lucru cu un nume (etichetare) ci un concept cu o imagine acustic?. Astfel, în teoria sa, Ferdinand de Saussure înlocuie?te concept cu ”semnificat” ?i imagine acustic? cu ”semnificant”. În acest mod, comunicare înseamn? spre exemplu ?i pantomima sau semnele militare.
SEMNIFICAT – termen întrodus în studiul semiologiei de lingvistul Ferdinand de Saussure. (vezi def. SEMNIFICANT)
TEORIA CODURILOR – dezvoltat? de Umbero Eco în lucrarea ”Tratat de semiotic? general?” (vezi def. COD precum ?i def. SEMIOTICĂ punctul 2)
TEORIA IDEILOR** – reprezint? miezul filosofiei platonice, prin care se face o distinc?ie clar? între existen?a sensibil?, perisabil? (cunoa?terea prin sim?uri) ?i existen?a inteligibil?, etern? (cunoa?terea prin ra?iune) – n?scându-se astfel termenul de concept, ?i prima form? de în?elegere ?i traducere a unui semn
TEORIA PRODUCŢIEI DE SEMNE – dezvoltat? de Umbero Eco în lucrarea ”Tratat de semiotic? general?” (vezi def. SEMIOTICĂ punctul 2).

Pentru o mai bun? deslu?ire a termenilor poate deveni util? ?i parcurgerea ”Dic?ionarului de Simboluri” semnat de Jean Chevalier ?i Alain Gheerbrant.***

________________________________
* Explica?iile oferite probabil nu coincid integral cu defini?iile ce pot fi g?site în dic?ionarele limbii române dat fiind domeniul în care ace?ti termeni sunt utiliza?i, dar am considerat c? merit? acordat un plus de aten?ie termenilor cu care vom instrumenta cercetarea.
** Teoria ideilor (Mitul Pe?terii) se poate g?si în lucrarea „Republica” (c?r?ile VI-VII) scris? de Platon.
*** Lucrare ap?rut? la Editura Artemis, Bucure?ti 1994.
________________________________


1. Intersec?ia

Este foarte greu de oferit un r?spuns clar, cu adev?rat l?muritor, atunci când cineva întreab? “dar voi, acolo pe scen?, cât de mult v? preface?i ?i în ce m?sur? ceea ce face?i este adev?rat?”. Într-o form? sau alta, cu un limbaj mai mult sau mai pu?in academic, întrebarea mai sus stipulat? apare frecvent, sub forma unei curiozit??i, mai cu seam? în rândul persoanelor care activeaz? în domenii tehnice, reale, etc. Într-o asemenea situa?ie, probabil c? cel mai greu de în?eles ar fi faptul c? pe scen?, tot ce se întâmpl? este în egal? m?sur? atât o pref?c?torie cât ?i un lucru adev?rat. Suntem p?c?li?i ca spectatori pentru c? pe scen? nu urc? un rege autentic ?i totu?i el plânge real sau ac?ioneaz? fizic veridic la vederea fiicei înjunghiate. În acela?i mod, la final de pies?, actri?a care a interpretat fiica ucis? a regelui, se ridic? in picioare ?i prime?te aplauzele spectatorilor cât se poate de real. ?i atunci, probabil c? ceea ce este cu adev?rat dificil e s? în?elegem ce presupune conceptul de conven?ie teatral? ?i împreun? cu acest lucru pe de o parte s? asimil?m, pe de alta s? deslu?im ”regulile” pe care le implic?. În alte vorbe, actorul minte cu adev?r, se supune unui cod specific ?i ac?ioneaz? ca atare. Putem deci spune c? un actor caut? s? descopere tot ceea ce poate folosi pentru a min?i cu adev?r ?i prin urmare s? spun? adev?rul min?ind.
Actorul îns? trebuie s? fie con?tient de faptul c? a folosi înseamn? de fapt a comunica, ceea ce ne indic? obliga?ia de a se ?ine cont de semnificarea pe care o cap?t? mesajul transmis. În acest fel, înainte de a putea folosi, actorul e nevoit s? în?eleag? ?i aici intervine o coordonat? important? care ne ajut? în acest sens: studiul semiologiei, pe care Umberto Eco o descrie precum o teorie a minciunii.
”Semiotica are de-a face cu orice lucru care poate fi considerat drept semn. Este semn orice lucru care poate fi considerat drept un substitut semnificant pentru altceva. (...) În acest sens, semiotica este în principiu disciplina care studiaz? tot ceea ce poate fi folosit pentru a min?i. Dac? ceva nu poate fi folosit pentru a min?i, atunci nu poate fi folosit nici pentru a spune adev?rul : de fapt, nu poate fi folosit pentru a spune nimic.”*
Putem extrage de aici urm?toarea observa?ie: studiul semiologiei pentru actor devine o unealt? indispensabil? care ajut? la rostirea adev?rului.
Un automobil prezentat în cadrul unui salon auto, poate semnifica vitez?, prestigiu, rafinament, etc. A?adar, devine un semn, prime?te o func?ie semnificant?. În acela?i fel, trebuie s? ”mint?” ?i un actor. Astfel, ceea ce se petrece pe scen? cap?t? greutate, profunzime, miez. Esen?a acestui fenomen st? ascuns? în ideea c? faptele ?i vorbele mai mult ascund decât s? arate. Nevoia individual? de a în?elege sensul, de a prelucra ?i de a împ?rt??i sensul este mereu activ?, dar pentru actor devine un alt mod de a respira.

________________________________
* Fragment din Umberto Eco – „Tratat de semiotic? general?”, / din sub-capitolul “O teorie a minciunii”
________________________________


2. Importan?? ?i formare

Semiotica se ocup? cu cercetarea semnelor ?i ac?iunea acestora; este teoria general? a sistemelor de semne ?i a legilor lor de func?ionare. Pentru mai mult? exactitate am putea spune c? este o ?tiin?? prin care omul recunoa?te ?i asociaz? sensuri corespunz?toare imaginilor lumii fiind astfel capabil s? în?eleag? universul înconjur?tor. În acest sens, o contribu?ie important? a avut-o Platon care a vorbit atât despre cunoa?tere ?i a dezvoltat ideea de simbol (”Mitul pe?terii”) cât ?i despre concept prin ceea ce a numit ”lumea Ideilor” sau ”lumea Formelor Pure”.
Distinc?ia clar? ?i bine definit? între existen?a sensibil? ?i existen?a inteligibil? formeaz? baza teoriei platonice ?i marcheaz? lupta dintre sim?uri ?i ra?iune. Planul existen?ei sensibile este acela al realit??ii aparente, imediate, unde cunoa?terea este posibil? doar prin sim?uri – lumea din Pe?ter?. Câmpul existen?ei inteligibile devine abordabil doar cunoa?terii de tip ra?ional – lumea din afara Pe?terii (lumea Ideilor).
Platon dezvolt? simbolic elementele care formeaz? universul Pe?terii. În acest sens, lan?urile nu sunt doar sim?urile care ne limiteaz?; simultan ele semnific? ?i prejudec??ile omului. Func?ie-semn – cum se va numi mai târziu acest lucru – cap?t? pe rând toate elementele utilizate : ignoran?? (întunericul pe?terii), perfec?iune (soarele), etc. Mai mult, ?tiin?a semiologiei ar fi imposibil? dac? nu am putea conceptualiza via?a, în?elesurile ?i sensurile ei. Ideile, în accep?iunea platonic?, se definesc prin existen?a lor imuabil?, etern?, substan?ial?; lumea sensibil? fiind doar o copie, o replic? a lumii Ideilor. Altfel spus, dac? unui tâmplar i se cere s? fac? o mas?, tâmplarului îi va ap?rea în minte imaginea unei mese. Va conceptualiza ceea ce el a cunoscut prin sim?uri. Când masa va fi terminat?, obiectul, împreun? cu toate celelalte n-mese existente în lume nu vor reprezenta nimic altceva decât copii ale mesei perfecte care se g?se?te în lumea Ideilor. Astfel, masa va semnifica ideea, conceptul de mas?.
Putem spune c? aici, prin Platon, s-au pus primele baze în ceea ce avea s? se numeasc? mai târziu semiologie. Aceast? ?tiin?? a semnelor vie?ii sociale a avut îns? doi fondatori pe care Umbeto Eco îi aminte?te ?i îi comenteaz? în paginile tratatului de semiotic? : Charles Peirce ?i Ferdinand de Saussure – numindu-i ”pionierii semioticii contemporane”.
Defini?ia oferit? de Saussure semnului ca entitate, a stabilit o rela?ie între semnificant ?i semnificat, astfel semnul exprim? idei, este o îmbinare a unui concept. “Limba este un sistem de semne exprimând idei ?i, prin aceasta, este comparabil? cu scrierea, alfabetul surdomu?ilor, riturile simbolice, formele de polite?e, semnalele militare, etc. Ea este pur ?i simplu cel mai important dintre astfel de sisteme. Se poate concepe, deci, o ?tiin?? care s? studieze via?a semnelor în cadrul vie?ii sociale; ea ar putea forma o parte a psihologiei sociale ?i, în consecin??, a psihologiei generale; noi o vom denumi semiologie (de la grecescul ”semn”). Ea ar putea s? ne spun? în ce constau semnele, ce legi le guverneaz?. Deoarece ea nu exist? înc?, nu putem spune ce anume va fi; totu?i ea are dreptul la existen?? ?i locul ei este determinat de la bun început.”*
Putem deci spune c? semnul a fost considerat ?i în?eles precum un alt mod de a comunica, un artificiu ingenios folosit pentru a transmite informa?ia între dou? fiin?e umane care ?i-au propus s?-?i exprime sau s?-?i comunice ceva. Saussure face o distinc?ie clar? între limbaj, limb? ?i vorbire – adic? între posibilitatea de a folosi o limb?, semnele care se folosesc efectiv într-o limb? (oricare ar fi acea limb?) ?i formularea de care se folose?te un vorbitor într-o anumit? limb?. Iat? cum se na?te aceast? teorie a semnului lingvistic sub forma unei asocieri: imaginea mintal?, vizual? ?i auditiv? a unui cuvânt (semnificant) ?i concept (semnificat).
O aprofundare care a adus cu sine ?i o dezvoltare marcant? a orizonturilor semiologiei o g?sim la Peirce care spune: ”Eu sunt, din câte ?tiu, un pionier, sau mai degrab? un explorator, în activitatea de clarificare ?i ini?iere a ceea ce eu numesc semiotic?, adic? doctrina naturii ?i variet??ilor fundamentale ale oric?rei semioze posibile. (...) Prin semioz? în?eleg o ac?iune, o influen?? care s? constituie, sau s? implice, o cooperare între trei subiecte – ca, de exemplu, un semn, obiectul s?u ?i interpretantul s?u – o asemenea influen?? tri-rela?ional? nefiind în nici un caz reductibil? la o ac?iune între perechi.”**
Pierce vorbe?te despre un sistem (semn – obiect – interpretant) în care comunicarea este posibil? prin semn; un sistem în care subiec?ii semiozei nu trebuie s? fie neap?rat oameni. Semnul devine motiv de reflec?ie ?i ocup? trei ipostaze diferite: semnul în rela?ie cu el însu?i (aspecte ale semnului), semnul în rela?ie cu subiectul (aspecte ale obiectului) ?i semnul în rela?ie cu efectul s?u asupra cuiva (adic? aspecte ale interpretantului).
Mai mult, în accep?iunea lui Pierce nu putem numi drept semn, ceva anume – a?a cum spunem despre obiectul x c? este o u?? spre exemplu. Semnul este ceva care st? în locul a altceva ?i este în?eles de cineva, adic? are o semnifica?ie pentru cineva. Altfel spus, la un moment dat, semn poate fi sau poate deveni orice lucru care ne ajut? s? comunic?m (lingvistic sau non-lingvistic).

________________________________
* Fragment din Saussure
** Fragment din Peirce
________________________________


3. Expansiune

Semiotica are un teren precis de cercetare precum limbajul sau practicile sociale de semnificare ?i comunicare – vizând astfel descrierea condi?iilor de producere ?i în?elegere a sensului a ceva. Putem deci spune c? aceast? disciplin? a reu?it s? se insereze într-o multitudine de domenii precum jurnalism, publicitate sau marketing, îns? a avut un important cuvânt de spus ?i în domeniul artei actorului ?i artei spectacolului, reu?ind s? diferen?ieze ?i în acela?i timp s? explice mai exact no?iunile de simbol ?i concept.
În acest sens, un aport important îl aduce Umberto Eco. În viziunea lui, semiotica reprezint? corelarea a dou? sfere: teoria codurilor care trateaz? semiotica semnific?rii ?i teoria produc?iei de semne care prive?te semiotica comunic?rii. Semiotica semnific?rii se poate contura ?i independent fa?? de semiotica comunic?rii, în timp ce situa?ia invers? nu poate exista. Un proces de comunicare poate fi definit astfel: “trecerea unui Semnal (ceea ce nu înseamn? în mod necesar un semn) de la o Surs?, cu ajutorul unui Transmi??tor, printr-un Canal, la un Destinatar (sau punct de destina?ie).”*
Umberto Eco, spre deosebire de precursorii s?i care au redus semiotica la o teorie a actelor de comunicare, l?rge?te aria de interes a semiologiei ?i explic? faptul c? simptomele unei persoane bolnave ar trebui în?elese drept semne chiar dac? nu se încearc? o comunicare din partea bolnavului. Tot la fel, o femeie din clipa în care devine so?ie sau se preg?te?te s? fie aleas? ca so?ie, femeia nu mai este doar un corp fizic, ci este un semn care trimite spre un sistem de obliga?ii sociale. Astfel de fenomene au fost excluse din categoria semnelor de Peirce sau Saussure. “Propunem deci s? consider?m drept semn tot ceea ce, pe baza unei conven?ii sociale acceptate dinainte, poate fi în?eles ca ceva ce ?ine locul la altceva.”*
Gesturile produse de o persoan?, pot dezv?lui o serie de informa?ii pentru noi. S? presupunem c? nu putem auzi ceea ce un anumit domn vorbe?te. Cu toate acestea, putem în?elege – datorit? modului în care se produce fizica?ia – gravitatea problemei exprimate sau gradul de fericire. În acela?i fel putem depista dac? acel om este italian sau arab. Putem spune c? dac? asist?m la un spectacol de teatru iar limba în care se joac? ne e str?in?, ar trebui, datorit? semioticii semnific?rii, s? în?elegem ce se petrece pe scen?.
Aici îns? apare o alt? diferen?? valoroas? care separ? inferen?a de semiotica semnific?rii. Ne putem gândi la foc pentru c? am v?zut fumul sau în?elegem c? este vin în cas? pentru c? am v?zut fundul paharului murdar de ro?u. Asemenea cazuri de inferen?? sunt peste tot pres?rate în via?a noastr? cotidian?. Spre deosebire de Peirce, Eco subliniaz? faptul c? nu putem privi orice inferen?? drept un act de semioz? la fel cum nu putem considera c? un proces semiotic implic? obligatoriu inferen?e. Ceea ce se poate accepta îns? este faptul c? ”exist? inferen?e care trebuie s? fie recunoscute drept acte de semioz? (...) Primul medic care a descoperit o rela?ie constant? între o serie de pete ro?ii pe fa?? ?i pojar, a realizat o inferen??; dar de îndat? ce aceast? rela?ie a devenit regul? ?i a fost înregistrat? în tratatele de medicin?, s-a stabilit o conven?ie semiotic?. Este deci vorba de semn ori de câte ori un grup uman decide s? foloseasc? ceva drept vehicul pentru altceva.”*

________________________________
* Fragmente preluate din lucrarea lui Umberto Eco – „Tratat de semiotic? general?”
________________________________


4. Simbioz?

O clasificare important? ?i în acela?i timp o distinc?ie special? care trebuie luat? în calcul este aceea dintre semiotica general?, care reprezint? ?tiin?a universal? a semnelor având la baz? limbajul uman ?i semioticile regionale care se definesc prin adaptarea teoriei semnului anumitor domenii. Spre exemplu, semiotica imaginii reune?te fotografia, afi?ul, mesajul publicitar, etc; semiotica trupului une?te studiul mimicii, pantomimei, etc. Inutil s? mai men?ionez sub forma unei observa?ii c? în ambele domenii este cuprins ?i universul teatral.
Indiferent de domeniul în care activ?m, orice form? de manifestare care ne face s? p?rem sau s? fim altfel decât în mod normal, poate fi în?eleas? drept o minciun? (indiferent dac? ea este voit? sau nu). Putem, spre exemplu, s? abord?m un anumit comportament pentru a ne preface c? suntem bolnavi, ceea ce înseamn? c? ne folosim de func?ii-semn (tu?im pentru c? asta se traduce prin r?ceal?, durere, disconfort). Apare astfel posibilitatea de a semnifica ?i implicit de a comunica ceva f?r? a exista o cauz? ?i/sau o stare real? de disconfort fizic. Teoria codurilor, dup? U.Eco, trebuie s? studieze tot ceea ce poate fi folosit pentru a min?i.
În via?a de zi cu zi, ac?iunile noastre sunt mai mult fizice decât verbale sau, altfel spus, comunic?m mai mult gesticulând, nu vorbind. Într-un mod similar, acela?i lucru se întâmpl? ?i cu un actor pe scen?.
Gesturile acapareaz? via?a noastr? profesional? ?i familial?; ne ajut? s? coment?m, s? explic?m sau s? acuz?m o fapt?, o persoan?, etc; pot fi înn?scute sau dobândite, voluntare sau involuntare, etc. Gestul este o carte de vizit? a individului ?i implicit a mediului (comunitate, domeniu de activitate, etc) din care face parte; exprim? identitatea acelei persoane. Toate aceste elemente fac parte din semiotica gestului, unde un rol important îl ocup? kinezica (gr. kinesis = mi?care) – ?tiin?a comunic?rii prin gest ?i expresie facial?.
Kinezica studiaz? în primul rând din punct de vedere al gestualit??ii atât comunicarea individual? cât ?i comunicarea între dou? sau mai multe persoane; de asemenea cerceteaz? ?i rela?ia dintre limbaj verbal ?i gestual. Aici ne intersect?m cu studiul teatral al unor personalit??i deschiz?toare de drumuri precum Meyerhold sau Grotowski.


5. Not? personal?

La început este fie indiferen?a fie lipsa de cunoa?tere. Uneori apare chiar scepticismul. Pare dificil de acceptat ?i de în?eles faptul c? exist? o disciplin? care î?i define?te propriul material drept ”orice lucru”, dar în momentul în care se ridic? cea?a ?i regulile clar trasate încep s? apar?, totul cap?t? un cu totul alt sens.
În lumina noilor evenimente, a doua etap? e înso?it? de un sentiment revelator ?i în cele din urm? î?i face loc medita?ia.
Ce ar însemna dispari?ia semnului ?
S? ne închipuim c? ne trezim într-un ora? pictat în întregime în aceea?i culoare unde nu exist? semne de circula?ie, reclame pe blocuri, diverse afi?e pe u?ile magazinelor, etc. Probabil c? ne-ar cuprinde cel pu?in teama, nesiguran?a, de parc? ne-am trezit într-un ora? p?r?sit.
Dar s? nu ne oprim aici. Dac? nici oamenii nu mai cunosc semne uzuale care ?in loc de salut sau totul e bine (ok). Dac? formezi un cerc prin al?turarea degetului mare cu cel ar?t?tor ?i-i strigi unui prieten ”va fi bine” iar acesta repetând gestul va întreba ”ce înseamn? asta?”. Ar fi un ?oc. Poate c? în scurt timp ne-am îndoi de verticalitatea ?i limpezimea min?ii noastre; ar începe un declin psihologic. Mintea noastr? pur ?i simplu nu ar putea asimila o asemenea schimbare, atât de brusc.
Asta este o extrem?. O situa?ie la polul opus probabil c? ar fi cea în care am merge într-o ?ar? str?in? – s? spunem Japonia – ?i am fi asalta?i de o multitudine de reclame într-o limb? pe care nu o în?elegem; ar trebui s? ne acomod?m din mers cu religia, obiceiurile ?i datinele lor etc. Ciocnirea cu un asemenea val de semne noi ar putea stârni confuzie, disconfort, poate chiar imposibilitatea de a locui într-un asemenea loc. Modific?rile de acest gen pot avea un efect devastator asupra unumitor persoane. Existen?a semnelor ofer? confort fizic ?i psihic, chiar dac? poate nu realiz?m acest lucru. Toat? lumea ?tie c?, toamna, frunzele cad ofilite la p?mânt – este una dintre conve?iile vie?ii. ?i dac? brusc frunzele s-ar ridica la cer? Acceptarea acestui fenomen nu ar veni imediat.
Semnele ne dau un sens clar în via??.
M? gândesc la sentimentul pe care l-a? putea tr?i dac? într-o zi m-a? trezi într-o lume f?r? semne (pentru c? e o diferen?? imens? între a teoretiza despre ceva ce deja exist? ?i a încerca s? exprimi ceva ce nu mai e). Teatrul ar fi aproape imposibil.
Groaznic.



Referin?e bibliografice:

Aristotel – Poetica, Ed. ?tiin?ific?, Bucure?ti, 1957
Jean Chevalier ?i Alain Gheerbrant – Dic?ionar de simboluri, Ed. Artemis, Bucure?ti, 1994
de Saussure, Ferdinand – Curs de lingvistic? general?, Ed. Humanitas, Bucure?ti 2001
Eco, Umberto – Tratat de semiotic? general?, Ed. ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1982
Platon – Opere, Ed. ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1986
Platon – Republica, Ed. Antet, Bucure?ti, 2005


*OBS - Eseu publicat în revistele CONCEPT (vol. 4 / 2012) ?i BOEM@ (nr. 56 / 2013).