Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Pr?p?stii modice(5)

de Alexandru-Valentin Petrea

V
Cinstite amic gr?bit ?i independent,
Poate te sim?i deranjat de îndr?zneala mea oarecum târzie, dar pari singurul om pe care îl simt capabil s? asculte ni?te baliverne reînc?lzite, mici basme op?rite în toalete str?ine ?i readuse permanent în capul meu. Acum e?ti st?pân pe acele am?râte de clipe din spatele t?u, te crezi nevinovat în leg?tur? cu toate faptele pe care ni?te parlamentari plictisi?i le-au a?ternut pe hârtie la un moment dat. B?iete, domnule, alea reprezint? doar vârful unui iceberg c?ruia nu-i pas? de ceea ce las? în urm? printre oameni, ba mai mult, ne lini?te?te ?i ne îndeamn? s? croim planuri de viitor pentru cât mai mult furnicar de ani, ascu?indu-ne cu?itele ?i astupându-ne flocos minele de sare. ?i bine fac indivizii care uit? cele mai elementare cuvinte, care î?i dau seama c? toate ac?iunile unui om încep într-un Big Bang ce las? loc la prea multe interpret?ri, o pr?pastie cu resturi de ca?caval ?i peturi goale ce-?i a?teapt? col?ii de câine ?i descompunerea, un carnaval despre care nu ne mai aducem aminte chiar nimic.
Dac? s-ar comite doar chestiile acelea pe care voi le numi?i infrac?iuni, atunci poate omul ?i-ar p?stra totu?i speran?a de a fi transportat gratis ?i f?r? sudoare în rai. S-au inventat îns?, între timp, aparate de tortur? precum uitatul în stânga ?i în dreapta, afumarea creierului pe fundul unui butoi ce nu va mai exista sigur peste doi ani, na?terea unor ulcioare g?l?gioase sau murdare unde noi trebuie s? ne d?m mâna ?i s? muncim t?cu?i poate o zi, poate via?a toat?, gluma neb?rbierit?. Pot eu, un pârlit emo?ionant numit Asfodel ori un revoltat ca tine, s? le aduc? pe toate în aceia?i c?mar? ?i s? le binecuvânteze subit, în a?a mod încât to?i s? le con?tientizeze f?r? s?-i ard? mai întâi pe propria piele? Dar pân? una-alta vreau s?-?i arunc în ochii ?ia justi?iari o poveste sfrijit?, pentru a te face s? în?elegi c? nimeni nu face moral? degeaba.
M? aflam în holul acelui apartament ce-mi devenise nesuferit din pricina unor întreb?ri ce î?i f?ceau cu sadism treab? în mansarda mea, amintindu-mi aproape f?r? pauze, f?r? moarte c? ceea ce se întâmpl? aici e o simpl? mascarad? la care de obicei se râde, nu se omoar? cerebelul. Dac? din întâmplare îl surprindeam haotic pe unul dintre p?rin?ii ei, ce î?i verifica în tain? copilul l?sat s? locuiasc? singur? M? imaginam adeseori capabil s? le îndrug tiptil, posibil f?r? menajamente tot adev?rul care deja z?cea în aer, amenin?ându-m? cu o expulzare total? într-o lume pe care nu mi-o imaginam înc?. Dac? b?iatul meu, înc?lcând orice fel de conven?ie stabilit? de la na?terea lui pân? acum, m-ar fi luat ca exemplu ?i s-ar fi ?inut dr?ce?te dup? umbra persoanei mele, descoperind cât de titanic îmi bat joc de mormântul maic?-sii? Desigur, îi puteam replica sever, lini?tit c? i-am g?sit o mam? mai tân?r?, în acord cu moda din laptopurile ?i telefoanele lor, putând s? o îmbr??i?eze ?i el dac? eu începeam s? m? plictiseam de ea. Aduc ?i eu în cas? altceva decât bani!
Smaranda înc? nu catadicsise s? se întoarc? de la supermarket, o l?sase în loc?orul ei pe una Bianca Zenobia, o alt? student? a mea pe care o prinsesem odat? maltratând ni?te chestii de baz? la drept penal general. ?edea pe unul dintre scaunele buc?t?riei, luând o pozi?ie de copil? la gr?dini?? ce tocmai î?i terminase pache?elul ?i a?tepta sur?z?toare s? descopere în continuare lumea, pentru acest lucru nefiind nevoie înc? de un efort serios din partea ei. La momentul intersec?iei între priviri, m-a furnicat ideea s? p?r?sesc blocul f?r? niciul prealabil schimb de replici, cu aerul b?rbatului insignifiant care crede c? explica?iile mai mult d?uneaz? recoltei.
Nu am habar cum am apucat s?-i aud în graba dement? tribula?ii de genul: ,,domn’ profesor, ?tiu tot ce se petrece ?i eu v? sus?in”, ,,eu nu v? pot arunca nicio piedic?, sim?i?i-v? ca acas?” ori ,,p?cat, p?cat, Smaranda v? a?tepta pentru o explica?ie serioas?”. Da, recunosc, nu m-am gr?bit nicidecum, am jucat deocamdat? rolul celui care, ?tiind c? nu are dreptul s? fie tratat cu o minim? considera?ie, a?teapt? totu?i aten?ii sublime ca urmare a hâr?oagelor care-l ridic? deasupra celorlal?i. Iar??i f?r? îndrugarea unor polite?uri care m-ar fi scos pe mine însumi sigur din pepeni, am p?truns oarecum triumfal în buc?t?ria care asista doar la scene de teatru prost. Ce risc putea ie?i din prezen?a unei individe care se f?cuse odat? de tot necazul în fa?a mea? D?deam eu oare socoteal? chiar ori?icui?
Pân? la sosirea Smarandei, nu am schimbat niciun cuvânt ?i nici m?car nu ne-am ascultat r?sufl?rile. St?team lini?tit pe o canapea ce-mi g?zduise o groaz? de discursuri cu rol de pretext, având în mâna stâng? un pahar de suc slab acidulat cu care m? autoservisem. Ea experimenta diverse strâmb?turi ?i pozi?ii corporale fotogenice, crezând c? poate atrage aten?ia propriei mele vie?i personale; posibil s? fi fost ?i un obicei involuntar al ei, nu puteam fi atent la am?nunte din acestea. O paranoia minor? m? conducea spre alte meleaguri, imaginându-m? doar cu un be?iga? de trestie în fa?a tuturor situa?iilor ce-mi bombardau encefalul ca pe un pu? de petrol; s? fi fost aia ultima vizit? ?i, acum ?i aici, trebuia s? rupem ceea ce creasem împreun? ca ni?te conspira?ioni?ti din filmele vechi?
Practic, era clar c? amândoi ajunsesem la o decizie irevocabil?, n?uc? în felul ei ?i nu aveam curajul s? o d?m pe fa??. Scâr??itul ?i trântitul sociopat al u?ii apartamentului mi-au aruncat în tot sângele un val de adrenalin? ce-mi anula toat? b?trâne?ea. M-am transformat în cavaler n?b?d?ios ?i n-am mai a?teptat ca ea s? înceap? a regiza toat? seara, pentru ca iar??i s? ne desp?r?im cu ni?te ochi în care palpita ironia ce-mi acidula noaptea ?i ziua urm?toare. Î?i arunca nep?s?toare, animalic ?i gr?bit, înc?l??rile din picioru?ele ei neconving?toare pentru un b?rbat, cel pu?in în ceea ce prive?te partea lor de jos. Am morm?it ceva ca o introducere morbid?, îns? hot?rârea ce se citea pe mutra ei mereu slobod? la dispre? m-a frapat pentru întâia oar?, silindu-m? s?-i a?tept asediile.
Domnule profesor, am vorbit cu maic?-mea ?i mai bine r?mânem prieteni. Adic?, întâlnirile noastre s? fie a?a mai în grup, doar s? discut?m ca oamenii ?i s? d?m la o parte ce nu ne convine. Important e mai ales s? ne distr?m, c? de dragoste, plimb?rele sub clar de lun? ori vaiete e plin? ?i s?tul? lumea. Telegrafic, simplu, plastic, suficient. Nu-mi p?rea r?u pentru nimic, nu investisem decât bani, nervi ?i fric? în toat? tevatura asta pe care nu o luasem decât ca o pastil? de relaxare în prag de sear?. Femeile sunt femei, mul?i b?rba?i le trateaz? drept obiect senzual, dar asta nu ne împiedic? s? c?ut?m ceva care s? ne înnebuneasc? cu adev?rat. Pe mine nu m? z?p?ciser? niciodat? chestiile astea, asta o vedeam drept liter? de lege, îmi pl?cea îns? cum îmi zvâcneau organele în mine atunci când riscam ceva pentru o fust?, experien?a din care r?s?rea evaziunea mult-dorit?. Urma s? r?mânem amici, s? conducem pe c?i str?b?tute ?i de al?ii fosta a?a-zis? iubire dintre un profesor palavragiu, cu aere de savant trecut ?i o student? ce trecea drept o mic? div? eminent? pe care, în definitiv, este imposibil s? nu o iube?ti cu demen?? ori s? o ur??ti cu aere masochiste.
Îmi asumasem toate riscurile de la început, trebuia s? vin? ?i cândva ziua în care distrac?ia va deveni obliga?ie. O îndatorire pe care trebuiam s? o ascund bine, s? o pliez dup? resursele mele de personaj chemat în toate p?r?ile, s? o privesc întotdeauna ca pe cel mai mieros câ?tig. În definitiv, atât mai r?m?sese din toat? harababura pe care o crezusem odat? rena?terea mea de dup? v?duvie, întoarcerea la via?a de mascul tâmpit. M-am întors solitar în buc?t?rie(c?ci Smaranda se dusese s?-?i lepede hainele de ora?), unde priveli?tea mi-a confirmat rug?mintea cinic? a Smarandei: rezemat? turce?te pe canapaua modernist? de sub fereastra de bloc comunist, chicotind proste?te la ce se g?sea în carcasa ei de deasupra gâtului, Bianca r?m?sese doar în lenjeria intim? dantelat? cu care p?rea mândr?.
Cuno?team extrem de savant scopul acestor dudui ce încercau, uneori cu o precizie de bijutier, s? g?seasc? punctul slab al oamenilor misterio?i. Le ?tiam stilul, le dibuisem apuc?turile, iar remediul împotriva lor îl c?utam în nep?sare, în simularea nervozit??ii ori a demen?ei. Pe când îmi puneam în aplicare lec?iile primite în via??, Smaranda, înso?it? cu un hohot de râs ce sem?na cu cel al farseurilor la darea în vileag a glumei, intr? în înc?pere cu un pachet lungan de c?r?i ?i o sticl? elevat?, n?ucitoare de ?ampanie. S-a a?ezat pe un sc?unel de papur? în fa?a mea, s-a aplecat matern de figura mea de care am impresia c? e scârbit?, cu un zâmbet sclifosit de fat? crescut? în bordeluri selecte. Bianca, apropriindu-se într-un fel care i-a sc?pat ?i ei, mi-a încol?cit gâtul osânzit cu bra?ele ei devenite dintr-odat? ferme, p?rinte?ti.
... Împrejur?rile m? sileau s? m? predau, mi se ofereau prea multe cadouri de la o via?? z?lud? ?i de necontrolat. Po?i ghici matematic ce a urmat dup? ce frontierele dintre mine ?i acele studente s-au diluat; s-a trecut rapid peste ?oapte, s-a ajuns la spart pahare ?i la jocuri ce ne reproduceau sentimentele relaxate de la ora aceea, completate cu trivialit??i culese de pe unde ?i-a amintit fiecare. Mâng?ierile ajunse la un moment dat fire?ti au ?ters orice rang între noi, am devenit un singur trup ?i o singur? voin??, capabil? s? stea solidar? în fa?a oric?rui uragan ce o deranjeaz?.
Îmi primisem partea, Bianca sc?pase ?i de lenjerie ?i nu-mi interzisese nimic. Profitam cu bun? ?tiin?? de statutul ce mi-l ob?inusem prin munc? pentru a ob?ine ceva f?r? trud?, ajunsesem cioban peste ni?te p?cate care dep??eau nemernicia sl?b?noag?, aia ca un cer pu?in înnorat. Abia atunci începuser? s?-mi r?sar? în frunte cei oftica?i c? pot fi considerat stâlpul, fundamentul ?i dracul tuturor, modelul lor de comportament biblic într-o societate pe cale de naufragiu, idol al babelor ?i siha?trilor. Mintea mea s?tul? îi aduna pe to?i în jurul meu, erau ?eful meu de la Bucure?ti, b?iatul r?mas de pe urma fostei c?snicii, vechea soacr?, studen?ii care m? s?pau pe la decan, c?m?tarii c?rora le controlam arestul la domiciliu. Se f?cea c? m? prinseser? în flagrant delict, nu comentau nimic, doar surâdeau îndr?ci?i ?i comp?timitori, cu descoperirea mereu actual? c? putregaiul îi mân?nc? pân? ?i pe norii îndep?rta?i.
Tu te aflai în fruntea acestor pe?itori ce m? torturau prin t?cerea lor de clovni obosi?i, aruncându-mi iar??i o scrisoare pervers?, probabil despre ve?nicele prostioare cotidiene de la munc?. Îmi cerea?i s?-mi închiriez sufletul pe lopat?, s? m? spovedesc disperat în fa?a oricui îmi iese în cale, s? m? ap?r ca un jaguar patetic cu pumnii ?i ideile împotriva imagina?iei mele condimentate. Propor?ional cu gunoiul vostru închipuit, excitarea mea se întindea asupra a tot ce mai putea însemna viitor pentru mine. Am cerut-o pripit pe Smaranda în c?s?torie, r?spunsul ei constând într-un pahar de ?ampanie aruncat peste figura mea atunci seac?, gest înso?it de un zâmbet care împiedica via?a a fi luat? în serios...
Un tân?r care îndr?ge?te o fat? cuminte ?i o înso?e?te n?uc prin toate cotloanele e considerat h?r?uitor ?i, în consecin??, poate fi amendat ori chiar închis. Un profesor relaxat ce petrece, b?ut ?i lansând afurisenii la gur?, cu studentele sale dezinhibate, bucuroase de soarta puturoas? care li se ofer?, nu poate p??i de multe ori absolut nimic, doar zvonurile ?i onoarea îi pot provoca o scurt? perioad? de co?maruri. E protejat de institu?ia care l-a impus lumii largi ?i care-l dore?te altar în continuare, de poli?ia care nu are o infrac?iune pentru cazul ?sta, de familiile care nu doresc jurnali?ti la u?a caselor tensionate, de gura lumii care pân? la urm? tace. Posibil s? î?i pui speran?ele într-o mic? Judecat? de apoi, pe care o putem organiza oricând ?i ne va scoate le?ia din sufle?ele, purificându-ne m?car pentru câteva zile.
Nimeni nu ar avea îns? curaj s? o convoace, ar fi prea sfid?tor ?i primejdios pentru tabieturile noastre nu tocmai argintate. Fiecare ne protej?m ogradele cum avem posibilitatea, de ce ne-am arde-o în v?zut tuturor, pentru o purificare care poate nici nu exist?? Acolo victima nu va avea sânge deosebit de cel al c?l?ului, to?i vom purta aceia?i cruce ?i ne vom înjura spasmodic în gând. Dimpotriv?, plec?m acas? ?i mai înr?i?i, cu gândul de a ridica garduri ?i mai penibile pentru a ne ascunde mizeria involuntar?. ...Nu cunosc nicio solu?ie, nu putem stabili o gar? comun?, sunt în imposibilitate de a construi o pârgie în?eleas? de toat? lumea. S? l?s?m lucrurile ca înainte s? ne fi cunoscut!
Cu stim? relativ?,
Comisar-?ef Asfodel Doru-Titi?or,
posibil tovar?? de pr?p?stii minore.













Alexandru-Valentin Petrea (AVPetrea) | Scriitori Români

motto: A scrie înseamn? a tr?i

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro