Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Domnul Mihalache

de viorel gongu

Ajuns la 66 de ani, domnul Mihalache nu se mai grăbea. Uneori i se părea straniu că a micșorat „strocul„ dar ca să ascundă explicația mai serioasă, adică să pună faptul pe seama înțelepciunii datorată vârstei, el afișa un optimism pe care nu-l percepeai drept forțat și rostea cu un zâmbet larg: „am tot timpul din lume, un nemuritor nu are motive de grabă! „
După ce bifase vestitele fixuri cu plantatul pomului, făcutul unui copil, construirii unei case și scrierea unei cărți, omul a privit în retrovizoare cu un ochi iar cu celălalt spre înainte.
-Țara asta merită un viitor mai bun. Nu putem condamna clasa politică întrucât peste tot în lume politicienii sunt niște escroci, dornici de îmbogățire sau de a păstra ce au acumulat necinstit.
Cei care nu mai au răbdare să mintă și să mimeze alegeri corecte și alte chestii de spoială, dau lovituri de stat.
Până la urmă nu se mai cumpără voturi, ca prin 90-95, cu o găleată, o geacă și doi mici sau cu o jumătate de miel, cum făcea primarul Paul Precup din Mogoșoaia.. E mai ieftin să abordezi ideologic problema și să minți tare.
Oamenii cred mult mai ușor minciunile pe care doresc să le audă și, așa cum zicea Hitler, „cu cât e mai mare o minciună cu atât va fi crezută mai ușor! „
Dar de ce se lasă oamenii prostiți cu atâta nonșalanță? Cum de nu-și pun întrebări?
Spre exemplu, ce ar putea să răspundă un avocat de succes, prin asta înțelegând un om cu câștiguri substanțiale, la întrebarea: ”de ce renunți la un venit mare în favoarea unui salariu de parlamentar, inferior venitului tău?„
Chestia cu patrotismul și cu dragul de popor nu cred că o mai înghite nimeni
Într-o dimineață devreme, la cafeaua fumată în răcoarea grădinii, domnul Mihalache și-a dat un răspuns despre care a crezut că este cheia acestor frământări: „domnule, sunt prea mulți analfabeți, prea mulți oameni fără minimă cunoaștere a lumii și a legilor. „
Pasiunea dominantă a domnului Mihalache este pescuitul sportiv. Pe malul bălților, de la o vârstă foarte mică, a trecut prin timp, însoțit de tot felul de apelative: băi țâcă, băi, ăla micu, puștiule, , băi băiete, vărule sau băi frate, . Totul se scălda pe țărmurile normalului până în ziua când cineva i s-a adresat cu „nenea!„ De atunci, ca într-o rostogolire, a trecut prin : unchiule, uncheșule, tataie, moșule.
Mereu a întâlnit pe malul bălții din Mogoșoaia un copil care venea să ceară: un cârlig, doi metri de gută, nene, o râmă sau alte cele.
Acel copil a rămas același de când dădea la pește alături de el , la aceeași vârstă.
Pe acel copil a început să-l iubească pentru că nimeni nu se gândea să practice bullyngul împotriva lui, adică să-l forțeze să meargă la școală, să-l oblige să se spele, să se pieptene, să-l dojenească ca să dea bună ziua.
-Domnule primar, ce facem domnule cu copiii ăștia mititei care nu merg la școală și stau toată ziua pe gârlă? Vor rămâne analfabeți.
-Asta nu e problemă de primar, asta e problema ministerului învățământului.
-Domnule primar, dar e vorba de niște copii care provin din familii fără carte, familii de țigani. Dacă nu au carte nici nu putem spera la mai mult...
-Și așa am destule probleme. Să se ocupe O.N.G-urile de ei.
Domnul Mihalache a ieșit din primărie scuipând de silă.
„În toate țările din Europa populația este în scădere, de-aia aduce Merkeleasa emigranți, ca să-i integreze. Noi avem oamenii aici, oameni care pot fi integrați și care prin tradiție fac copii mulți. De ce să-mi vină asiatici, sau magrebieni, sau africani? Și țiganii noștri sunt ceva mai colorați dar măcar ăștia știu deja limba și nu cer autonomii sau să fie țigăneasca limbă oficială, că slavă Domnului sunt mai mulți decât ungurii. Îi educăm și avem populație românească gata.„
La baza pomului de pe șosea se aprinseseră ledurile alea stupide care colorau pomul noaptea în verde.. A mai dat un scuipat pe proiector, de parcă acolo ar fi fost primarul și a plecat spre casă...
A doua zi în zori a plecat spre malul lacului Mogoșoaia dar fără undițe, ca să întâlnească unul dintre copiii despre care vorbise primarului.
-Ce faci, mă?
-Bine, nu ați venit la pește?
-Nu, am venit după tine.
-După mine? Da ce-am făcut?
-Nimic, mă, dar vreau să vorbim.
Cei doi s-au așezat pe bordura apei cu picioarele spânzurând deasupra brădișului din care sclipeau ochii lucitori ai broaștelor care îi urmăreau.
-Tu știi să scrii?
-Nu prea.
-În ce clasă ești?
-Păi...nu mai merg la școală.
-În ce clasă erai?
-Într-a doua.
-Da acum câți ani ai?
-Unșpe.
-Și nu vrei să-nveți să scrii și să citești?
-Păi dacă nu merg la școală?!
-Nu vrei să te-nvăț eu?
-Nu știu. Trebuie să mă gândesc.
După o scurtă pauză copilul a continuat:
-Vreau să-nvăț ca să dau de carnet.
Domnul Mihalache i-a explicat cum să ajungă la el acasă a doua zi de dimineață.
-Sărutmâna, nene! Vin mâine.
Ajuns acasă, Mihalache, după ce a mâncat, a rugat-o pe Geta, soția lui,să vină în grădină ca să stea de vorbă.
-Da, omule, ce s-a întâmplat?
-Aș vrea să învăț un copil să scrie și să citească.
-Vrei să-mi aduci toți țiganii în casă?
-Uiți că și eu sunt neam de țigani? Cred că nu e sufiecient să pui un pom, să faci un copil, să scrii o carte și să faci o casă. Cred că e la fel de important să alfabetizezi un om.
Geta l-a privit îndelung și în ochii ei se întrevedea, parcă, o oarecare înțelegere.
-Toată viața ai făcut ce ai vrut tu. Și dacă-ți spun nu, tu tot îl aduci. Faci ce vrei, tu cu țiganii tăi!
Mihalache s-a dus în piață și a cumpărat caiete, pixuri și un penar. A mai cumpărat o pereche de papucei din plastic, niște pantaloni scurți și câteva tricouri pentru copil și și-a dat seama că nici nu știe cum îl cheamă.
A doua zi de dimineață copilul era la poartă:
-Nenea Mihalacheee! Nenea Mihalacheee!
-Du-te mă că ți-au venit țiganii la poartă!
-Bine ai venit, copile! Intră și spune-mi cum te cheamă1
-Mă cheamă Nup!
O undă de uluială a trecut pe chipul lui Mihalache...
-Cum, Nup? Ce nume e ăsta?
-Păi tata a vrut așa, când a scăpat o dată de pârnaie. Știi ce înseamnă? Că procurorul nu te bagă la beci.
Starea de emoție din inima lui Mihalache se prelungea nepermis.
-Hai, mă! Intră odată!
S-au așezat sub umbrarul din curte. Mihalache a adus o farfurie cu cireșe, le-a pus pe masă și apoi l-a privit pe copilul murdar și desculț.
-De când n-ai mai făcut baie, mă?
-De săptămâna trecută că era gârla mică. Și atunci abia am găsit un ochi în brădiș de m-am spălat.
-Hai, mă să faci o baie cu apă caldă!
L-a dus în baie, a pus dușul pe copil, l-a șamponat, l-a săpunit bine-bine, l-a clătit și l-a șters.
I-a dat hăinuțele noi, l-a pieptănat și a pus hainele lui la înmuiat într-un lighean cu detergent. Mihalache, privindu-l lung când mergea spre băncuță și-a spus în gând: „și parcă nici nu mai e așa negru, apoi poate am dat de alb! „
-Ia mă papucii în picioare, nu mai umbla desculț!
Geta bombănea în surdină: „va trebui să dezinfectez cada cu spirt și să pun prosopul la fiert!”
Mihalachea roșit la gândul că Nup ar fi putut auzi și înțelege ce spunea coana Geta.
Copilul venea zilnic, era isteț și silitor. Depășise rapid chestia cu liniuțele și alte chestii și deja începuse să scrie corect cuvinte scurte.
-Măi, Nup, luni să nu vii că am treabă!
-Te-am supărat cu ceva, nenea?
-Nu, mă! Avem treabă la un notar, vindem un teren.
-Aveți pământ de vânzare?
-Da, mă! După 10 de ani de procese am recuperat curtea în care s-a născut Geta.
Ziua de luni avea o încărcătură destul de mare de emoție. Suma pe care urma să o încaseze era destul de mare iar Geta nu dorea viramente. Nu avea încredere și dorea bani gheață.
-Cum încasezi banii, Getuțo, mergem glonț la bancă și depui banii. Păstrăm doar ce avem de plătit datorii, descoperiturile de card, ,CAR-ul , și mai știi tu ce datorii mai avem și gata.
-Mai avem de făcut și ceva reparații la casă., să punem jgheaburile rupte, să zugrăvim...
-Mai ușor cu cheltuiala! Alți bani în afară de pensiii nu avem și nici de îndatorat nu vreau să mă mai îndatorez că nu am cum să-i dau înapoi. Și cu băncile astea...mi-e frică! Dacă dă faliment am rămas fără bani. Banii îi păstrez eu, acasă.
-Cum spui tu, că doar e moștenirea ta, nu?
Domnul Mihalache a continuat lecțiile cu Nup în timp ce coana Geta primea tot felul de echipe de meșteri dar în cele din urmă s-a decis!
-Asta este echipa, Mihalache! Băieți curați, au lucrat pe afară... Hai, vino să discuți de lucrare și despre bani.
După aproape două luni de lecții, Nup s-a dovedit a fi un elev bun și isteț.
Ostilitatea Getei se mai estompase și la prânz le dădea la amândoi să mănânce în curte. Le dădea cărțile și caietele la o parte și punea fața de masă apoi îi trimetea pe amândoi să se spele pe mâini.
Meșterii se grupaseră în două echipe și lucrau și jos și la etaj. Uneori, Nup, când mai primea pauză, mai mergea pe la meșteri să se uite la ei.
Mihalache aranjase cu doamna directoare de la școală ca să facă cumva ca Nup să poată merge din nou la școală cu copiii de vârsta lui, în aceeași clasă.
-Domnule Mihalache, luni va veni o comisie și Nup va fi examinat. Dacă va fi apreciat pozitiv va fi admis în clasa a cincea. Eu am vorbit cu băiatul și văd că se descurcă bine. Știe să scrie bine, să citească bine și a învățat și materiile. Știe și elemente de geometrie, fracții, rupe puțină engleză, la științele naturii este bun, la educație civică de asemenea. Nici la muzică și mișcare nu stă rău. Să sperăm că vă va face mândru.
A doua zi, Nup i-a spus lui Mihalache că e joi și că merge la nuntă cu familia.
-La ce nuntă mergeți?
-Se mărită soră-mea, Amnistia. A dat-o tata după un băiat din Cornești. Ăla are cai, căruță, are casă și mașină. A fost prin străinătate...
Ca un făcut, Geta a ieșit din casă și i-a spus lui Mihalache:
-Omule, vezi că până miercuri nu vin meșterii. Mi-au cerut voie și merg la o înmormântare așa că le-am mai dat ceva bani. Nu te uita urât că am dat din banii care au rămas la mine nu din ăia care ai spus să-i punem în altă parte, pentru o boală, un necaz, ceva.
-Bine! Dar să știi că nu m-am uitat urât.
Mihalache i-a arătat copilului un cuib de bufniță din bradul de lângă garaj. Copilul a cerut voie să urce la etaj și să se uite la pui de pe geam.
După vreo 20 de minute Nup a coborât cu privirea strălucitoare:
-Nene Mihalache, am văzut-o pe mă-sa cum le dădea de mâncare. Parcă era vultur. Și să vezi puii cum căscau ciocurile...
Băiatul a plecat și cei doi s-au așezat la o bere în curte.
-Măi, omule, am cam terminat banii din pensii. Luni trebuie să dăm rata la CAR și să mai cumpărăm câte ceva pentru iarnă, că plânge beciul.
-Bine, vorbim luni-marți, că și așa suntem singuri, fără copil și fără meșteri.
Duminică noaptea, Geta s-a trezit din somn, a luat lanterna și a urcat la etaj, precipitat.
-Mihalacheee! Mihalache!
-Soțul, buimac, s-a trezit neștiind de unde este strigat.
-Da, m-am sculat, dar unde ești?
-Vino mă, sus. Ne-au prădat hoții. Țiganul tău ne-a furat banii!
Coana Geta, cu lanterna în mână, stătea în genunchi în fața unei valize vechi, plină cu vechituri.
-Aici ai pus tu banii?
-Păi ăia care au rămas la tine unde i-ai pus?
-I-am încuiat în lada cu arme și cheile sunt înr-un cui, în bradul din mijloc.
-Hai la poliție, acum!
-Mă, la poliție nu-i nimeni la ora asta.
-Nu mă interesează! Dă telefoane și să vină la post.
Domnul Mihalache a dat telefoane la poliția Buftea, au fost anunțați polițiștii din Mogoșoaia și aceștia au telefonat că îi așteaptă.
-Domnule comandant, bărbatul meu a adus acasă un pui de țigan, unul Nup, și acela ne-a furat banii.
-Doamnă, dați o declarație completă cu nume prenume, fapte și apoi vorbim.
-Domnule polițist- a spus Mihalache- în casă au lucrat și niște meșteri. Am contract cu ei și copii după buletinele lor. Și ei ar fi putut să fie făptașii.
-Tu, ca să-ți aperi neamul, dai vina pe bieții muncitori. Nu domnule, la sigur țiganul a fost.
Poliția a început cercetările. Un echipaj de poliție a mers la Cornești ca să interogheze familia băiatului. Noroc că nu au spart nunta dar tot s-a făcut atmosferă.
Între timp Nup trecuse examenul dar nu a mai venit.
Aproape de începerea anului școlar poliția i-a anunțat că făptașii fuseseră prinși dar din prejudiciu s-a recuperat o sumă infimă. Muncitorii aleși de doamna Geta erau hoții.
Mihai -a abținut să facă reproșuri doamnei spunându-și: „a dat și ea moartea în țigani. „
Domnul Mihalache a plecat la pescuit și a aruncat în apă trei undițe dar, după un timp a scos una, a strâns-o , că avea cârligul prea mare.
Un grup de țigănuși se apropia vorbind cu voce tare. Unul dintre ei a băgat mâna în găleata cu pește fără să ceară voie și Mihalache l-a apostrofat cu vorbe mai aspre. După câteva secunde , Mihalache la zărit pe Nup, îmbrăcat cu hăinuțele de la el, alături de alt băiat , venind , ca și primul grup, de la terenul de fotbal.
-Sărutmâna, nene Mihalache. Am luat examenul Mulțumesc.
Unul dintre copiii din primul grup a înșfăcat undița strânsă de pe mal și a luat-o la fugă.
Mihalache a apreciat că dacă aleargă va fi greu să-l prindă pe copil și, în plus de asta, celelalte undițe rămâneau nesupravegheate, așa că a renunțat.
-Măi, Nup, tu-l știi pe ăla care mi-a furat bățul?
-Îl știu dar eu nu sunt sifon ca matale....Am plecat, sărutmâna!



.

viorel gongu (viorel-dona) | Scriitori Români

motto: noli tangere

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro