proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Jory se vântura prin curte, cu o mân? ferm? ?i alta bleag? la spate, echipat de scandal, în blugi reteza?i deasupra genunchilor, din care atârnau a?e, ?i un tricou uzat cu mici g?urele, prin care se vedea pielea g?lbuie, ?i rotea în forul s?u interior câteva planuri pentru restul zilei, ca circarii farfuriile la cap?tul unor be?iga?e, foarte con?tient totu?i de faptul c? ele vor fi deturnate de lucrurile care se impun de la sine, care-l vor disloca pe el din starea de gra?ie, din visare ?i plutire, ?i-l vor pr?bu?i în abisul ?motrului mecanic f?r? sfâr?it.
M? pot a?tepta la orice din partea lor, socoti Jory.
Mima absent un inspector sever ?i nesatisf?cut, cu dreapta pe încheietura stângii, lipit? de coccis, zona cozii, încle?tat? într-o procedur? de sugrumare pân? la albire, fapt ce tr?da, dar nu era nimeni s? observe, încordarea matinal? a omului ce descoper? treptat puzderia de griji a zilei.
Era fascinat c? trecerea Tiranovulpii nu l?sase urme. Supl?, elegant?, m?t?soas?, atacase scurt ?i precis ?i consumase tot. Jory cercet? cu aten?ie ?i grea?? anticipativ? prin toate col?urile, prin tufe ?i gr?mezi, tem?tor c? va da peste vreo ciozvârt? zdren?uit?, un membru prea familiar sau ?esuturi moi neidentificabile, poate un os sau mai multe, pe care fiara s? le fi scuipat, care s?-i fi r?mas eventual în gât, o tibie, un femur, dar nu, cu excep?ia unei pete maronii în gazonul un pic turtit, urmele micului dejun luat pe iarb? lipseau.
Tehnic, acesta a fost un picnic, calcul? Jory. Nu asta fac toate carnivorele? Vâneaz? ?i apoi ?in picnic. La iarb? verde. Doar c? nu e frugal, e s??ios, înecat în gr?simi. O mul?ime de m?runtaie! Tiranovulpea a mâncat dou? inimi, doi fica?i, dou? creiere, patru rinichi, patru gonade, pl?mâni ?i alte flecu?te?uri...Pe sfântul Curry!
Ce lini?te ar fi fost f?r? zgomotele emise de urechile sale!
Cât? chietudine inaccesibil? lui în miezul acestei dimine?i!
Via?a în balonul bucolic care era Gim Kermadecul, suspendat deasupra fierberii s?lbatice a imensit??ii mla?tinii Mustipal Ros, în vecin?tatea metropolei Hipercity, tot mai alterat?, avea înc? secven?e în care un soi de fericire relativ? putea fi oarecum b?nuit?, dac? te str?duiai înadins.
În dreptul desi?ului de trandafiri, Jory se opri. Special îi l?sase s? creasc? înal?i, ca s? fie v?zu?i din strad?. Auzise c? a?a câ?tigi respect, ba chiar admira?ie. Lumea te salut? zgomotos, lumea p?streaz? distan?a. Ce s? dore?ti mai mult?
Din nefericire, tijele cu ?epi ?i mecanismul cu roti?e din?ate al florilor, ni?te cupe sofisticate inutil, orificii vegetale din petale, desp?r?ite de elicele frunzelor, erau sufocate de pânze albe care curgeau pe toate p?r?ile.
E invazie de omizi, sau de p?ianjeni, socoti Jory.
La o analiz? mai atent?, cu o r?muric? luat? de pe gazon, c?zut? din vi?inul smotocit de grauri, descoperi c? fantomatica învelitoare a trandafirilor nu era ce crezuse el, ci o substan?? cleioas? ?i translucid?, care b?tea spre alb, o depunere de vâscozit??i de surs? ne?tiut?, o pelicul? v?rsat? mai mult decât ?esut?.
Ce bizar! Chiar acesta e locul de unde a ie?it ?i unde a disp?rut la loc me?terul dandy, cel cu piatra pe deget, zise Jory în forul s?u interior. O voi l?sa s? se usuce sub soarele fierbinte al amiezii, apoi am s-o cur??...calcul? el precis.
Scârbit în mare m?sur?, Jory p?r?si curtea c?tre buc?t?rie. Soarele turat la maxim picura ceara lui fierbinte în capul cui se afla la îndemân?.
Pe când dep??ea pragul primului spa?iu acoperit, cel al camerei albe cu geamuri înalte, pe care o visase înainte s? existe ?i în care agoniza deseori când avea co?maruri, un loc incert, încât se întreba uneori, treaz, unde oare este, când se afla acolo sau doar când trecea, primi o senza?ie vie din lumea fantomatic? a me?terilor care, oricât de real?, pentru el nu putea fi altceva decât o iluzie, un semnal modulat dintr-o îndep?rtat? ?i ectoplasmatic? mare cu fiin?ele ei acvatice în salopet?.
O mul?ime de molecule slab legate într-o nemiloas? cumplit? deriv?, acesta e realul proclamat sus ?i tare de Piramida-Prim?rie, socoti Jory, iar efortul de a-l impune tuturor, prin gesturi ?i ar?t?ri, e fire?te derizoriu.
Pentru ei, mediul lexical era o enigm? prea tare. Puteau în schimb s?-?i bâzâie dronele la nesfâr?it, s? bârâie, s? mârâie, s? cioc?neasc? ?i s? bubuie, ?sta era tot limbajul lor, al autorit??ilor, ?i câteva fraze standard, ca ni?te limbi lipicioase de broasc?, întinse dup? gâze.
În rest, edificii ce defineau grotescul, institu?ii care procesau întocmai unor abatoare. Pe sfântul Curry! Ce carnaval de birocra?i, ce irosire! zise Jory.
O mare ?ans? chioar?, s? fii bila care rico?eaz? la nesfâr?it din aceste sperietori fudule ?i perfide, care se l?f?ie în ignoran??.
Omul e ma?ina ?i ma?ina e omul. Se confund?. Cât timp pumnul meu osos nu poate bo?i fe?ele lor metalice ?i p?tr??oase, de mecanisme poluante care eman? întruna acelea?i idei puturoase, r?mâne s? construiesc o lume alternativ?, o realitate personal?, care, mai ales, s? fie izolat? complet de emana?iile sulfuroase ale acestor devers?ri toxice ?i e?apamente ale a?a-zisei Piramide.
Ai b?gat de seam?, zise mintea lui c?tre el, în forul lor interior, cât de mult urc? mercurul în termometrul intern al mizantropiei, atunci când e?ti fl?mând?
Jory st?tea în u?a frigiderului de parc? a?tepta pe cineva s? vin?. Din interiorul luminat ie?ea o boare de frig electric. Vedea lucruri noi, despre care nu ?tia ce s? cread?.
O caraf? albastr? îl atr?gea în mod deosebit, umplut? cu o substan?? alb?, poate un lichid. Lovi cu palma matahala înghe?at?, în lateral, urm?rind s? provoace o tres?rire. O und? de ?oc. În caraf? îns?, nicio mi?care. E ceva solid, sau foarte vâscos, calcul? Jory. Nu îndr?znea s? guste.
Din fericire, un raft mai jos, g?si chiftelu?e crocante din testudas marine, pescuite cu drona în marea Tenebrosa, foarte la sud, acolo unde domnea Hakupit. Aveau în compozi?ie, citi el, alge ro?ii iu?i cultivate pe insula Berbecula.
Jory aprecia foarte mult detaliile geografice ?i mai ales istorice pe etichetele alimentelor, care le ofereau o savoare literar?.
Pe sfântul Curry! Ce arome, ce gust de pulpa-m?rii, des?vâr?it! zise el.
Fluxul subit de satisfac?ie ?i mineralele care-i intrar? în sânge, odat? dezmor?it aparatul digestiv, greoi ?i cam ruginit pe alocuri, îi vivificar? mintea, care ie?i în intervalul luminat din forul interior, ?i începu s? despice firul în patruzeci ?i patru, cum îi era obiceiul.
Degeaba te-ai tot învârtit, tur dup? tur, prin curte, zise ea, sentimentul familiarului disp?ruse, anulat savant de me?teri, a c?ror menire este chiar asta, s? anuleze pl?cutul, s? obnubileze familiarul, s? for?eze ferici?ii indigeni la exil, s? întroneze bastardul rege inospitalier al bizarului, care este noul în esen?a lui, opus familiarului. 
La aceste vorbe, ?i la potopul care le urm?, Jory sim?i o presiune în cre?tere sub tâmple, fluieratul de samovar al urechilor tot mai intens, ?i un embrion de durere ce încol?ea rapid, undeva în centrul craniului.
A?a c? renun?? la ceaiul de ma?e ?i, spre jubila?ia min?ii sale, î?i preg?ti infuzie de spori cafenii.
Ca s? mearg? ce mai r?m?sese din chiftelu?ele crocante ?i iu?i de testudas.
Apoi Jory reveni în camera lui, f?cu patul ?i încerc? s? se apropie de masa la care scria.
Foile cu imnul închinat zeului din mla?tin? Jubatu, reprezentat în artele grafice ca un jaguar mare iubitor de ap?, aproape amfibian, ce înota extraordinar ?i se hr?nea cu pe?te, erau multe dar goale, m?zg?lite ?i p?tate, îndoite ?i ferfeni?ite, ?ifonate. Le numerotase pentru precizie ?i ordine, ?i stabilise o norm? de zece file pe zi pân? la trecerea traficantului de imnuri, în mai pu?in de o lun?.
Individul nu primea manuscrise mai u?oare de 800 de grame ?i avea reguli legate de calitatea hârtiei, a cernelii, caligrafie, a?ezarea în pagin?, detecta rapid gre?elile impardonabile de limb? sau stil, stabilea meritul scrierii la o simpl? frunz?rire, ?i pl?tea numai dup? confirmarea venit? de la preo?ii care citeau zeului imnul, ofician?i în centrala electric? ambroziac? unde Jubatu st?tea captiv.
Masa de scris era ap?rat? de un scut invizibil, o nav? alien care se proteja de el printr-un câmp de for??. Aglomerase pe ea cele mai pl?cute obiecte unicat, recipiente ale egoului s?u, care nu se multiplicau. Dac? sufletul lui Jory ar fi fost un dulap cu sertare ?i rafturi, le-ai fi aflat acolo a?ezate frumos ca bibelourile în nemuritoarea vitrin?: telefonul utilizat doar ca de?tept?tor ?i recorder de gânduri, cerneal? albastr?, albastru-neagr?, albastru-verde, neagr?, ?i alta de culoarea cuprului, c?reia îi zicea uneori ro?ie, alteori maron, de?i nu era nici una nici alta, apoi pipa cu trei tipuri de tutun, nordic, aromat, greu-duhnitor, ?apte fotografii ale autorilor favori?i, pe care îi pl?cea s? se laude c? îi citise integral, trei cutii cu nou? stilouri de care se servea prin rota?ie, din respect pentru calit??ile lor, ?i un stilou mereu pe mas?, trei dic?ionare, dou? explicative ?i unul de sinonime, trei c?r?i la care ?inea mult, un mic roman pe care-l considera perfect, o culegere de povestiri des?vâr?it de sumbre, volumul cinci dintr-o saga, care el singur avea 1173 pagini ?i nu era ultimul, un chibrit uria? de gr?tar pentru aprins cu succes pipa, o lamp? ca o macara pe un ?antier p?r?sit dar care func?iona, ajustabil? din articula?ii, topurile cu hârtie de scris, care însumau o mie de foi ?i cânt?reau cinci kilograme, cinci grame una, cele în lucru deschise în evantai,  precum intrarea într-un tunel inaccesibil.
Acesta era întotdeauna momentul critic în care sim?ea atît de limpede interven?ia unei voin?e str?ine asupra lui, într-un mod intern ?i foarte insidios, o prezen?? c?reia se obi?nuise deja s?-i dea un nume, Dresorul, iar când Dresorul se afla acolo, tentativa lui de a scrie era condamnat? din fa??.
Poate nu întâmpl?tor, mul?imea de lucruri care se impun de la sine ?i treburile care se cer f?cute în leg?tur? cu acestea, deveneau un roi sonor ?i o agita?ie fosforescent? ce invadau forul lui interior, f?r? s?-i lase o cale de sc?pare. Îi r?mânea s? se întrebe unde era mintea lui în aceste momente tragice ?i dac? nu cumva ea era o colaboratoare a Dresorului, o tr?d?toare cu dou? fe?e. De ajutat nu îl ajuta, nici nu se ar?ta vederii.
Era ea oare un agent dublu, o cârti??? Ori avea el un defect de care nu era con?tient, cauza tr?irilor ?i judec??ilor bizare?
Când tr?gea linia ob?inea o sum? amar?. Dac? r?gazul pe care-l avea la dispozi?ie era m?cinat în conflicte interne spontane, în contradic?ii ?i nedumeriri rudimentare, ce ?ans? s? aib? unul ca el când marii mânc?tori de timp se vor ar?ta la orizont?

 O! M?re? Jubatu! Puternic vân?tor al apelor...nu era mai bine s? zic? pescar? Dar s? nume?ti un zeu felin? pescar, cum suna oare? Era bun m?re?, sau nu? M?re? pare c? vine din m?r, de?i nu e a?a, dar zeul e sensibil la aparen?e, la sugestii ?i umbre, m?re?, Jubatu st? în m?r, rimeaz? cu p?dure?, cote?, m?l?ie?, îi scade din puteri, invalid!
O! Grandios Jubatu! Puternic st?pân al apelor, rege al ostroavelor!
Grandios ducea cu gândul la odios, formidabil, evoca teama f?pturilor mici din care se hr?neau ini?ial zeii, când erau simple creaturi ale mla?tinii ?i fug?reau pe to?i în toate p?r?ile, pân? la a fi ridica?i în rang de o sect? sau alta. Da, grandios, odios! Clar adresarea asta îl sc?rpina sub barb? pe Jubatu.
Jory rescria imnul pe ultimele pagini ale unui caiet vechi de re?ete, cu un creion expirat pe care una-dou?, trebuia s?-l înmoaie în saliv? ca s? lase urme vizibile.
O! Protector al navigatorilor, tu, cel ce ai zdrobit hoardele tic?losului Hakupit! Ajut?-m? s? alung furnicile din piersic! Ultima parte îi venise în mod natural, dar nu se potrivea deloc cu spiritul imnului. Asemenea cereri m?runte erau interzise.
Intoxicat? de Dresor, f?r? îndoial?, minte îi livra a?a perle. Era o continuare stranie, efectul dresurii care cucerea aten?ia ?i o îndrepta spre existen?e emergente. Nu era locul piersicului aici! Dar piersicul nu pleca din minte, se afla cu furnici cu tot în forul lui interior.
Observase u?oara fosforescen??, funda bicolor? a coroanei, galben? cu verde, o epav? a verii, cu trunchiul cr?pat de c?derea crengilor sub greutatea fructelor, poate ruinat într-un fel neclar de furnici, mai degrab? nu, un halterofil cu bra?ele rupte de povara halterei de rod, un nefericit fructifer, de care uitase, s?-i fi pus proptele, dac? i-ar fi p?sat ?i ar fi judecat din timp.
Era u?or s? critici furnicile, care aveau într-adev?r mu?uroi la r?d?cinile lui, ?i s? le acuzi c-ar fi pl?nuit sfîr?itul piersicului. Mi?unau în cr?p?turi, pe ramuri, pe fructe ?i frunze, f?r? a fi clar ce fac, ce caut?, ce filon au g?sit, ce depozit exploateaz?, ?i Jory nu se gândise o clip? s? le extermine, doar s? le mute în alt? parte.
Obosit de noua deturnare a bunelor sale inten?ii de la scrierea imnului, Jory se arunc? în bra?ele patului, s? se înmoaie, c?ci de la postura precar? ?i concentrare avea mu?chii amor?i?i ?i rigizi.
Spera pe furi? ca maleficul personaj al Dresorului, ce planase ca o r?pitoare de zi peste întreprinderile lui, s? dispar?.
Acela fu momentul când, naufragiat în reciful pernelor moi, auzi r?p?itul de sticl? al ploii, mu?c?tura ei sonor? din acoperi?, s?ri din pat ?i privi afar?, doar pentru a vedea dulcea?a galben? zaharisit? care curgea din gogoa?a insuportabil? a soarelui. Pe sfântul Curry!
Ciuli urechile ?i le orient? dup? zgomot. Aversa c?dea pe camera de la strad?, dac? a?a ceva era posibil.
Deschise u?a c?tre hol, curios ?i adulmecând din instinct dup? aer reav?n. Calitatea sunetului se schimb?, ce captau acum pavilioanele sale era un cioc?nit, sacadat, departe de curgerea fluid? ?i muzical? a ploilor. Toc-toc-toc, un ritm frânt pe alocuri, ceva ira?ional.
Privi pe gaura cheii: mi?c?ri de umbre, o agita?ie în fa?a luminii. Fereastra cu orhidee, acolo se întâmpla ceva: cineva lovea bizar în geam.
Cu mare sfial? c?sc? u?a de-o palm?, s? observe fenomenul.
V?zu sau i se p?ru c? vede nenum?rate picioare sub?iri de cheratin?, filamentoase, care clocoteau ?i se învolburau furtunos.
Trânti u?a peste imaginea de co?mar. Picioarele i se bâ?âiau din genunchi. Avea corpul de gelatin?.
Nu era ploaia.
Era Miriapodul.