Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

B?sm?lu?a albastr?

de Mihaela Rascu

Umbl? vorba c?, nu prea demult, pe vremea când oamenii în?elegeau graiul necuvânt?toarelor, tr?ia, într-o c?su?? construit? în coasta unui munte, o fat? neasemuit de frumoas? pe nume M?lina. P?rul ei întrecea în întunecime negrul c?rbunelui, trupul ei era mai ml?dios decât trunchiurile mestecenilor, buzele ei erau mai ro?ii ?i mai dulci decât zmeura, iar ochii de culoarea clopo?eilor de munte, întreceau în str?lucire stelele. Pe cât de frumoas? era M?lina, pe atât de priceput? era la ierburile de leac pe care le culegea de pe p??unile de munte, le usca ?i le vindea sâmb?ta la târgul de la poalele mun?ilor.
Nu e deci de mirare c?, într-o zi de târg, un fl?c?u de isprav? o v?zu pe fat? ?i se îndr?gosti pe loc de ea. Cum nici fl?c?ul nu era de lep?dat a?a voinic, frumos ?i harnic cum era, M?lina prinse ?i ea drag de el. Începu deci Marin, c?ci a?a îl chema pe fl?c?u, s? fie v?zut tot mai des pe la târg ?i mai ales prin preajma fetei ?i, în curând, începu s? umble vorba c? tinerii se preg?teau chiar de nunt? ?i nu era doar o vorb? în vânt c?ci de drag ce se aveau, nimeni nu putea gândi s?-?i tr?iasc? via?a unul f?r? altul.
Înainte s? î?i poat? vedea cu ochii acest frumos vis de a se cununa, Marin primi ordin s? plece la oaste. Înl?crima?i, cei doi tineri fur? nevoi?i s?-?i ia r?mas bun.
- Nu dezn?d?jdui, îi ceru fl?c?ul fetei, un an trece ca fumul b?tut de vânt. Am s? m? întorc ?i apoi nu ne va mai sta nimic în cale!
- S? te întorci teaf?r!
Înainte de a porni la drum, Marin îi d?rui iubitei sale o b?sm?lu?? albastr?.
- S? î?i aduc? mereu aminte de mine!
- N-am s? m? despart de ea, spuse fata înf??urând-o în jurul gâtului ?i înnodând-o bine.
?i a?a cum promise, a?a ?i f?cu M?lina. Nu se desp?r?i de b?sm?lu?a albastr? nici o clipit? din momentul în care Marin plec? la oaste. O purta ca pe un semn c? inima ei era d?ruit? deja. O purta ?i când mergea în târg ?i când culegea plante ?i când lua ap? de la izvor, iar ochii ei p?reau ?i mai alba?tri decât erau atunci când î?i privea b?sm?lu?a.
Cum se f?cu cum nu, într-una din zilele în care fata era la izvor ?i î?i umplea ulcioarele, o v?zu un tâlhar care se ascundea prin p?durile de pe muntele acela. O urm?ri pe fat? pân? la c?su?a în care ea tr?ia singur?.
- M?i, fat?, de cum te-am v?zut m-am hot?rât s? te iau de nevast?!
Speriat?, M?lina încerc? s? îi explice c? inima ei era d?ruit? altui fl?c?u, c? nu putea s? se cunune cu altul, dar nimic din ce zise ea nu o ajut? s? scape de tâlhar. V?zând acesta c? fata nu se învoie?te a?a u?or, o ridic? pe um?r ca pe un bu?tean retezat ?i o r?pi din casa ei.
- Va fi a?a cum zic eu!
Te pui cu tâlharul? O purt? prin p?duri întunecoase ?i înfrico?ate cale lung?, c? fata nici nu mai ?tia de e zi sau noapte, de mai e vie sau e pe cale s?-?i dea duhul. În cele din urm?, ajunser? la o pe?ter? iar tâlharul o l?s? s? ating? p?mântul cu picioarele.
- Mâine ne cunun?m, o anun?? încruntat ?i se întinse în gura pe?terii s? se odihneasc?.
De team?, fata nu putea nici s? se mi?te, nici s? plâng?. Se ghemui într-un col? întunecos, cu mâinile înfipte în b?sm?lu?a de la gât ?i prinse a se ruga:
- Munte drag nu m? l?sa
Rogu-te de f? ceva !
Nori, ploaie ?i vânt adun?
Pl?smuie?te o furtun?
Pe tâlhar cumva s?-l piezi
Dac? vrei s? m? mai vezi!
Nu apuc? s? repete de trei ori rug?ciunea c? muntele prinse a se cutremura ?i bolovani uria?i pornir? de pe creste s? se pr?v?leasc? zdrobind tot în drumul lor. Ploaia ?i vântul pornir? s? bat? cu vr?jm??ie în urma bolovanilor, tr?gând într-un vârtej nebun trunchiuri rupte de copaci, p?mânt, pietre, dar ?i pe tâlhar ?i pe M?lina, c?ci nimic nu se putea alege de t?v?lugul uria? ce se rostogolea de pe munte. Când totul se lini?ti, în valea s?pat? la poalele muntelui r?mase un lac verzui care acoperea orice urm? de potop, un lac din care ie?eau ca ni?te suli?e îndreptate spre cer trunchiurile copacilor rup?i. În mijlocul lacului, în vârful unui trunchi, flutura b?sm?lu?a albastr? pe care M?lina o primise de la iubitul ei.
Cum timpul tace ?i fuge, trecu un an ?i Marin se întoarse de la oaste cu inima u?oar?, gata s? înceap? o nou? via?? al?turi de M?lina. Dar g?se?te-o pe fat? de mai po?i. B?tu târgul în lung ?i-n lat, o c?ut? la c?su?a de pe munte, p?r?sit? de-acum ?i n?p?dit? de buruieni ?i întreb? în stânga ?i în dreapta dac? o v?zuse cineva de curând pe aleasa lui. În cele din urm?, o b?trân? îi ?inu calea:
- Am v?zut-o luând ap? de la izvor. Era înso?it? de un tân?r ?i au plecat împreun?. Nu o mai c?uta! Sigur nu a mai a?teptat ?i s-a cununat cu altcineva.
Mare fu sup?rarea lui Marin. Cât de mult se gândise el la ziua în care avea s? se întoarc? la iubita lui! Câte nop?i nu dormise de dorul ei! Nici nu mai avea la ce s? mai tr?iasc? singur ?i f?r? iubirea fetei care îl tr?dase. A?a c?, f?r? urm? de speran??, porni spre locul în care auzise c? se formase cât fusese el plecat un lac ciudat, de care nimeni nu îndr?znea s? se apropie. Avea s? se arunce în acel lac ?i s? termine cu toat? suferin?a care îl m?cina pe din?untru cum macin? un vierme pe din?untru un m?r.
Ajuns la întinderea de ap?, înghe?? inima în el, c?ci nimic nu putea fi mai sinistru decât un lac spintecat din interior de trunchiuri uria?e de copaci ?i împânzit de capcane mi?c?toare de ierburi stufoase care ascundeau ochiului orice urm? de lic?rire a apei. F?cându-?i curaj, Marin d?du s? intre printre ierburi ?i s? se scufunde în apa ca t?ciunele. Tocmai atunci, prinse a bate vântul ?i privirea îi fu atras? de o fluturare ciudat?. B?sm?lu?a albastr?, zdren?uit?, ag??at? de trunchiul din mijlocul lacului, era purtat? în stânga ?i în dreapta ca o flamur? de lupt?. Pe fl?c?u îl cuprinse o jale ?i mai mare. Dac? iubita lui se înecase? Dac? nu se cununase cu nimeni ?i pur ?i simplu se înecase? C?zu în genunchi ?i începu s? plâng?.
Plânse cât plânse pân? ce se l?s? noaptea ?i, la lumina stelelor care îi aminteau de ochii M?linei, el se hot?rî s? î?i g?seasc? sfâr?itul în acela?i fel în care ?i-l g?sise ?i iubita lui. Porni deci c?tre mijlocul lacului, t?ind cu bra?ele apa mâloas? cu miros de ierburi crude. Când apa îl acoperi cu totul, mare îi fu mirarea s? vad? c? nu numai c? nu se îneca, dar putea chiar s? p??easc? pe fundul lacului ca ?i cum ar fi p??it ziua în amiaza mare prin târg. Pe?ti de toate culorile treceau pe lâng? el fluturându-?i cozile, nederanja?i, în timp ce un nuf?r alb plutea înaintea lui parc? luminându-i calea. Minunat peste poate, Marin urm?ri floarea pân? ajunse într-un loc plin de stânci pe care st?teau ni?te f?pturi ciudate cu cap de pe?te ?i trup de om acoperit cu solzi.
- Ziua bun? domniilor voastre, spuse fl?c?ul cu inima strâns? ghem.
- Norocul t?u c? ne-ai dat ziua bun?, zise cea mai mare ?i mai urât? ar?tare care se sprijinea de o ancor? uria?? ca ?i cum ar fi stat pe un tron. Nu vei fi mâncat în noaptea asta!
- Oh, suspin? Marin, dar nu e un noroc. Nu m-ar fi deranjat s? fiu mâncat!
Se stârni zarv? printre creaturi dar cea care se p?rea c? le conduce f?cu un semn scurt din cap ?i se f?cu de îndat? lini?te.
- Explic?-te! Îi ceru fl?c?ului înghi?ind un p?ianjen de ap? care plutea prin fa?a lui.
- Vede?i voi, eu am avut o iubit? pe care o chema M?lina. Înainte s? ne cunun?m am fost chemat la oaste. Am fost plecat un an, iar când m-am întors n-am mai g?sit-o. O femeie mi-a spus c? aplecat cu un alt fl?c?u dar eu am v?zut b?sm?lu?a albastr? pe care i-am dat-o la plecare ag??at? într-un ciot ce iese din lac a?a c? m-am gândit c? s-a înecat. Eu f?r? ea nu vreau s? tr?iesc!
- A?a deci!
- S? îi împlinim dorin?a! Strig? una dintre ar?t?ri.
- Lini?te, ceru ar?tarea peste ar?t?ri, trebuie s? judec?m drept! ?i zici c? b?sm?lu?a albastr? a iubitei tale flutur? pe lacul nostru? Atunci, poate c? iubita ta este la noi!
- Dac? n-am mâncat-o pân? acum! Strig? o alt? ar?tare ?i din nou se stârni zarv? printre oamenii-pe?ti.
- Eu, Solz-de-fier, regele vostru, v? cer s? face?i lini?te cât îl judec pe acest om!
Imediat se l?s? din nou lini?tea, iar Marin sim?i c? i se taie picioarele de la genunchi de u?urare:
- Ar putea M?lina mea s? fie în via?? ?i s? fie cu voi?
- Aici eu pun întreb?ri! Deci, o iube?ti pe fata asta? Cum Marin f?cu repede semn din cap c? o iube?te cu toat? f?ptura lui, mai marele ar?t?rilor continu?. ?i cam ce ai face tu pentru ea?
- Orice!
Solz-de-fier izbucni în râs ?i dup? el începur? s? râd? toate celelalte ar?t?ri.
- Vezi, tu, omule, noi am fost chema?i în locul acesta tocmai pentru a ap?ra o fat? anume. Dac? aceast? fat? ar fi M?lina ta, ar trebui s? ne convingem c? nu e?ti un tâlhar asemenea celui care a r?pit-o pe fata aceasta.
- ?i cum s? fac s? v? conving?
- Î?i vom da o încercare. De vei trece de ea, te vei putea întoarce cu fata acas?. De nu vei trece de ea, s? te preg?te?ti s? fi urm?toarea noastr? mas?.
- M? învoiesc, zise curajos Marin, c?ci oricum nu am ce pierde.
- Nu ai ce pierde nimic mai mult decât via?a!
- Via?a mea nu e nimic f?r? fata pe care o iubesc!
- Atunci, iat? care e încercarea. În P?durea f?r? sfâr?it se afl? Pe?tera f?r? fund. În Pe?tera f?r? fund se afl? un lac pe fundul c?ruia este ascuns un cristal mare cât un cap de om. Acest cristal este p?zit de un dragon cu ?apte capete care nu doarme niciodat?. Vei ucide dragonul ?i ne vei aduce ghearele lui, vei lua cristalul ?i-l vei aduce la noi ?i vei mai aduce trei pic?turi din apa acelui lac care vindec? orice boal?.
Marin sim?i cum înghea?? sufletul în el. Era un fl?c?u puternic ?i iste? care trecuse cu bine peste anul petrecut la oaste dar aceast? încercare p?rea nu numai primejdioas? ci ?i imposibil de dus la bun sfâr?it. Cu toate acestea, ie?i din lac ?i porni c?tre P?durea f?r? sfâr?it, dar nu înainte de a desprinde b?sm?lu?a albastr? din ciotul de lemn pe care mai flutura înc?. O leg? bine de bra?ul drept în semn c? inima lui înc? b?tea pentru M?lina ?i î?i v?zu de drum cu ochii-n patru, astfel încât s? poat? descoperi Pe?tera f?r? fund.
Merse prin P?durea f?r? sfâr?it pân? ce t?lpile i se f?cur? numai ran?, dar nu d?du peste nici o pe?ter?. În?elegând c? se r?t?cise, se a?ez? pe un bu?tean ca s? î?i mai trag? sufletul. Atunci, din b?sm?lu?a albastr? de pe bra?ul lui, ie?i un licurici care prinse a-i lumina calea. De îndat? Marin porni în urma lui ?i iat? c? gâza îl purt? tocmai c?tre Pe?tera f?r? fund. Neînfricat, fl?c?ul intr? în pe?ter? tot în urma licuriciului, pân? ce ajunser? la un lac str?veziu, pe fundul c?ruia se putea vedea cristalul cel mare. Tocmai pe când gândea cum s? fac? s? îl scoat? din apa adânc?, un dragon cu ?apte capete, ap?rut din adâncul pe?terii, îl lovi cu coada, aruncându-l direct în lac, dup? care se scufund? pe urmele lui. N?ucit de lovitur?, Marin s-ar fi înecat cu siguran?? dac? b?sm?lu?a de pe bra?ul lui nu s-ar fi desf?cut ?i nu l-ar fi tras în sus, ie?ind cu el la suprafa?a apei a?a cum iese un bu?tean bine uscat care nu se poate scufunda.
Mugind mai grozav decât o întreag? turm? de vite, dragonul ie?i ?i el la suprafa??, f?când apa lacului s? fiarb? sub loviturile tuturor celor ?apte capete.
- Dragonule, îi strig? Marin, rogu-te nu te mânia pe mine! Nu vreau nici s? te ucid, nici s? fur cristalul ?i nici s? iau din apa lacului! Tot ce vreau este ca oamenii-pe?ti s? mi-o înapoieze pe iubita mea M?lina c?ci f?r? ea eu nu pot s? mai tr?iesc.
Ca prin minune, apa lacului se lini?ti ?i redeveni str?vezie, iar dragonul ie?i pe malul lacului, culcându-?i toate cele ?apte capete la picioarele fl?c?ului ajuns ?i el la mal. Ascult? astfel întreaga poveste a celor doi tineri în timp ce Marin strângea la piept b?sm?lu?a albastr?.
- Dac? e?ti atât de cinstit, zise în cele din urm? dragonul, am s? î?i dau ghearele mele, c?ci îmi vor cre?te altele mai lungi ?i mai ascu?ite de cum va veni iarna, am s? pun pentru tine trei pic?turi de ap? din lac într-o scoic? ?i am s? î?i d?ruiesc cristalul c?ci cu fiecare an, acesta devine tot mai mic ?i în curând nu voi mai avea ce p?zi. Tot ce vreau de la tine este b?sm?lu?a albastr? pe care zici c? a purtat-o iubita ta cât ai fost plecat.
Pesemne c? dragonul reu?ise s? în?eleag? c? dragostea dintre cei doi tineri f?cuse ca b?sm?lu?a albastr? s? devin? magic?. Marin se desp?r?i de b?sm?lu?a albastr? ?i lu? de la dragon cele trei lucruri cerute de Solz-de-fier, întorcându-se cu ele la oamenii-pe?ti.
- Ei, ai omorât dragonul? Întreb? Solz-de-fier admirând ghearele lungi ?i ascu?ite pe care i le întinse Marin.
- Nu, ghearele mi-au fost d?ruite de dragon, a?a cum mi-a fost d?ruit ?i cristalul ?i apa lacului.
- Ți-am cerut s? omori dragonul!
- Nu,mi-ai cerut s? î?i aduc cele trei lucruri pe care ?i le-am ?i adus!
- De ce nu ai omorât dragonul ca s? po?i fura cristalul ?i ap? din lac?
- Nu am omorât ?i nu am tâlh?rit în via?a mea pe nimeni! Dragonul mi-a dat tot ce mi-ai cerut de bun? voie.
Ar?tarea peste ar?t?ri î?i mi?c? must??ile lungi de pe?te b?trân ?i zâmbi cu gura lui rotund? ce sem?na cu un inel ruginit:
- Da, nu e?ti un tâlhar, e?ti liber s?-?i iei iubita ?i s? te întorci cu ea în lume!
Mare fu bucuria celor doi tineri când se rev?zur? ?i reu?ir? s? ias? nev?t?ma?i din lacul cel ciudat. Se îmbr??i?ar? ?i apoi, mân? în mân?, pornir? c?tre c?su?a de pe munte, în care avea s? înceap? împreun? o nou? via??. O singur? dat? întoarser? privirea, dar la poalele muntelui nu se mai vedea nici urm? de lac. În locul lui, câ?iva bu?teni se uscau la soare ?i, deasupra lor, ag??at? de ramurile unui brad înalt, în b?taia vântului flutura ca o flamur? de pace b?sm?lu?a albastr?.

Mihaela Rascu (MyMosys) | Scriitori Români

motto: A crea este marea pl?cere, a reu?i este marele talent.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro